Raportul juridic fiscal privitor la taxe
| Comentarii |
|
raportul juridic fiscal privitor la taxe, 1. Subiectul 2. Conţinutul raportului juridic 3. Baza de impunere
1. Subiectul
Specific este faptul că taxele au subiect relativ determinat, în sensul că sunt datorate de persoane identificate punctual către instituţii publice identificate punctual. în literatura de specialitate s-a afirmat faptul că „au calitatea de persoane supuse taxării persoanele fizice sau juridice aflate în ipoteza stabilită de lege ca fiind aplicabilă unei anumite taxe.
Persoana fizică ori juridică dobândeşte calitatea de contribuabil atunci când, urmărind să fie beneficiar al unui serviciu public, îşi asumă taxa aferentă.
2. Conţinutul raportului juridic
între contribuabil, plătitorul taxei, şi instituţia publică se naşte un raport juridic de drept fiscal, care are natură legală, şi nu contractual. Astfel, art. 1 alin. (1) C. proc. fisc. defineşte raportul de drept fiscal raportându-se inclusiv ia taxe. în anumite ipoteze, utilizarea noţiunii de taxă este improprie (taxă de studii), de vreme ce temeiul obligaţiei este contractual, şi nu legea.
Raportul juridic are o natură bilaterală, în sensul că naşte drepturi şi obligaţii în patrimoniul ambelor părţi. Astfel, pentru contribuabil dă naştere la dreptul de a obţine serviciul de la instituţia publică; pentru instituţia publică dă naştere la dreptul de a obţine plata sumei stabilite în mod anticipat. Sub aspect obligaţional, „taxa dă naştere în sarcina contribuabilului la obligaţia de a plăti suma stabilită de lege (...), iar în sarcina instituţiei publice dă naştere obligaţiei de a îndeplini serviciul ori de a livra bunul.
Obligaţiile sunt relativ reciproce, în sensul că se condiţionează reciproc. Instituţia publică condiţionează acordarea serviciului de plata în prealabil a taxei. Fiind în discuţie un raport juridic bilateral, se aplică din mecanismul veniturilor bugetare, obligatoriu, exceptio non adimpleti con-tractus, excepţie ce permite autorităţii publice să suspende executarea obligaţiei sale până la momentul în care taxa este plătită' ori să refuze prestarea serviciului în cazul lipsei plăţii ori unei plăţi parţiale.
în cazul în care plata a fost realizată, în cuantumul şi condiţiile legale, iar instituţia publică refuză să presteze serviciul pentru care s-a plătit, contribuabilul are dreptul de a acţiona în justiţie autoritatea publică pentru obligarea acesteia la îndeplinirea serviciului, respectiv funcţionarul public ce a refuzat prestarea serviciului plătit pentru plata de daune-interese1'1. în această ipoteză, contribuabilul va introduce o acţiune în obligaţie de a face pentru a obţine sub control judiciar serviciul solicitat.
3. Baza de impunere
Varietatea taxelor determină şi varietatea formelor de determinare a bazei de impunere şi a cuantumului taxei.
Unele taxe sunt stabilite în sumă fixă, fără legătură cu dinamica patrimoniului contribuabilului în cuantum fix. Astfel, este posibil ca o obligaţie fiscală să se nască şi în sarcina unui patrimoniu deficitar; o persoană fără venituri într-o anumită perioadă plăteşte taxă judiciară de 50 de lei pentru o acţiune în contencios. Legea instituie pentru aceste ipoteze de patrimoniu deficitar scutiri legale; unele servicii funcţionează fără taxare pentru anumiţi beneficiari ori în anumite condiţii. în această ipoteză, taxa este plătită în raport cu serviciul solicitat; „dreptul autorităţii publice de a stabili cuantumul taxei este un drept potestativ, întrucât, în lipsa unui raport direct între prestaţie şi taxă, deci lipsind baza de impunere, instituţia publică are posibilitatea să stabilească în mod unilateral cuantumul taxei’™.
Alte taxe au o bază de impunere. Acestea sunt determinate procentual faţă de un anumit venit ori bun, pe care contribuabilul îl supune unei proceduri legale. Raportul poate fi proporţional: taxa judiciară pentru acţiunile patrimoniale este procentuală cu valoarea pretenţiei; ori invers proporţional: timbrul de mediu este cu atât mai mare cu cât este vehiculul mai vechi. în această ipoteză, există chiar şi o cotă de impunere, stabilită în sistem progresiv ori regresiv (spre exemplu, în cazul taxelor judiciare, procentul scade concomitent cu creşterea bazei de calcul)
