renunţare la drept, act unilateral şi de dispoziţie prin care reclamantul se desistă de la dreptul subiectiv afirmat pe calea acţiunii civile. R.d. produce efecte energice, în sensul că reclamantul pierde definitiv posibilitatea de a-şi valorifica, prin intermediul justiţiei, pretenţiile ce au format obiectul judecăţii. R.d. implică cu necesitate exprimarea liberă şi neechivocă a consimţământului, precum şi capacitatea reclamantului de a dispune; mandatarul părţii poate face o atare renunţare numai în temeiul unei procuri speciale; consilierii juridici pot face acte de dispoziţie doar în mod excepţional şi numai pe baza unei procuri speciale. R.d. trebuie făcută în şedinţă publică sau prin înscris autentic; ea poate avea loc şi fără învoirea celeilalte părţi, atât în prima instanţă, cât şi în apel. Desistarea se face sub controlul instanţei de judecată, care are obligaţia de a examina dacă r.d. nu contravine legii sau intereselor legitime ale unei persoane. R.d. este eficientă îndeosebi în cadrul acţiunilor patrimoniale; în cazul acţiunilor personale nepatrimoniale şi al litigiilor care izvorăsc din raporturile juridice de muncă, părţile nu pot dispune, în principiu, de drepturile ce formează obiectul acestora. Asupra r.d. instanţa se pronunţă printr-o hotărâre de respingere în fond a acţiunii; hotărârea pronunţată în aceste condiţii nu este susceptibilă de apel. Dacă r.d. intervine în faza apelului, instanţa de apel va anula, în totul sau în parte, hotărârea atacată, în măsura desistării.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Renunţare la drept
