relativitatea lucrului judecat, principiu potrivit căruia excepţia autorităţii lucrului judecat nu poate fi opusă decât între persoanele care au figurat ca părţi în procesul în care hotărârea a fost pronunţată. Hotărârile judecătoreşti produc, prin urmare, efecte numai între părţile litigante, şi nicidecum faţă de terţi. Efectul lor, ca şi cel produs de contracte, este deci relativ: res inter alios iudicata aliis nec nocere nec prodesse potest (lucrul judecat -judecata care a avut loc - între unii nu poate nici folosi, nici vătăma altora). Identitatea de persoane trebuie înţeleasă din punct de vedere juridic, şi nu fizic; drept urmare, în cazul reprezentării, hotărârea îşi va produce efectele faţă de parte, şi nu faţă de reprezentantul ei. Sunt considerate părţi în proces, şi deci hotărârea le este opozabilă, deşi nu au figurat în această calitate în instanţă, succesorii universali, cei cu titlu universal şi creditorii chiro-grafari, care, sub rezerva acţiunii pauliene, se consideră reprezentaţi de debitorii lor. Unele hotărâri constituie autoritate de lucru judecat erga omnes şi deci nu li se aplică principiul r.l.j. Aceasta deoarece, prin asemenea hotărâri, se constituie pentru părţile în cauză o nouă stare cu efecte juridice generale. Produc asemenea efect hotărârile de divorţ, de punere şi scoatere de sub interdicţie, de anulare a căsătoriei etc. [v. şi autoritate de lucru judecat; parte în proces].
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Relativitatea lucrului judecat
