Retragerea asociatului din SRL
Comentarii |
|
retragerea asociatului din societate, Cazurile de retragere a asociatului din societatea cu răspundere limitată. Cazurile prevăzute în actul constitutiv. Cazurile prevăzute la art. 134. Acordul tuturor celorlalţi asociaţi. Hotărârea tribunalului. Efectele retragerii din societate
Retragerea asociatului din societatea cu răspundere limitată este o expresie a principiului libertăţii de asociere. Asociaţii sunt liberi să se asocieze în vederea în
fiinţării unei societăţi comerciale; tot astfel ei sunt liberi să decidă şi retragerea din societate. Regula este consacrată şi de Legea nr. 31/1990, cu valoare de principiu, în art. 226, care reglementează cazurile de retragere a asociatului din societatea cu răspundere limitată.
Cazurile de retragere a asociatului din societatea cu răspundere limitată
Cazurile în care asociatul se poate retrage din societatea cu răspundere limitată sunt enumerate la art. 226 din Legea nr. 31/1990m.
Cazurile prevăzute în actul constitutiv
Art. 226 alin. (1) lit. a), prevede posibilitatea retragerii asociatului din societatea cu răspundere limitată în cazurile prevăzute în actul constitutiv. Un caz special este cel prevăzute de art. 194 din lege. Coroborând prevederile art. 226 alin. (1) lit. a) cu cele ale art. 194 din Legea nr. 31/1990 tragem concluzia potrivit căreia asociatul se poate retrage din societate în cazul în care nu este de acord cu modificarea actului constitutiv.
Cazurile prevăzute la art. 134
Art. 134 din lege are în vedere retragerea acţionarilor din societatea pe acţiuni. Aşadar, în temeiul acestui text de lege, asociaţii care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea părţilor sociale de către societate, numai dacă respectiva hotărâre a adunării generale are ca obiect:
a) schimbarea obiectului principal de activitate;
b) mutarea sediului societăţii în străinătate;
c) schimbarea formei societăţii;
d) fuziunea sau divizarea societăţii.
Dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), şi de la data adoptării hotărârii adunării generale, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. d).
Acordul tuturor celorlalţi asociaţi
Acest caz de retragere este reglementat de art. 226 alin. (1) lit. b), care permite asociatului societăţii cu răspundere limitată să se retragă din societate cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi.
Hotărârea tribunalului
Art. 226 alin. (1) lit. c) dispune „în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare"
Temeinicia motivelor de retragere a asociatului va fi apreciată de către instanţa învestită cu cererea de retragere. Astfel de motive pot fi: neînţelegerile între asociaţi; constatarea unor nereguli săvârşite de ceilalţi asociaţi în dauna societăţii (fapte de concurenţă neloială, folosirea bunurilor societăţii în interes personal etc.).
în caz de admitere a cererii de retragere a asociatului, instanţa judecătorească va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi. Este posibil ca, în urma retragerii asociatului sau asociaţilor din societate, numărul asociaţilor să se reducă la un singur asociat. Dacă societatea, în urma retragerii, rămâne cu un singur asociat, legea prevede că va opera dizolvarea societăţii. Dizolvarea societăţii nu se produce dacă asociatul rămas hotărăşte continuarea societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic (art. 229 din Legea nr. 31/1990).
în fine, se impune precizarea că în toate cazurile, retragerea asociatului din societate trebuie menţionată în registrul comerţului, astfel cum dispune art. 21 din Legea nr. 26/1990.
Efectele retragerii din societate
Retragerea asociatului din societate produce anumite consecinţe juridice cu privire la structura capitalului social şi a părţilor sociale, precum şi asupra drepturilor ce se cuvin asociatului retras. Cu valoare de principiu, art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 dispune că drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de neînţelegere, de tribunal.
Aşa cum s-a remarcat în doctrina juridică, Legea nr. 31/1990 nu consacră criteriile în raport de care să se stabilească drepturile cuvenite asociatului retras. în schimb, legea reglementează drepturile asociatului exclus din societate în conţinutul art. 224 alin. (2), potrivit căruia asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporţională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia. De aceea, în lipsă de înţelegere între asociaţi, se apreciază că criteriile prevăzute de lege pentru cazul excluderii îşi găsesc incidenţă şi în operaţiunea de stabilire a drepturilor asociatului retras din societate. în concret, asociatul retras va avea dreptul nu la o parte proporţională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acestuia.
în ceea ce priveşte stabilirea de către instanţa judecătorească a structurii patrimoniului societăţii ca urmare a retragerii asociatului, în doctrină se apreciază că judecătorul va trebui să ţină cont de o eventuală înţelegere a asociaţilor rămaşi, în lipsa unei asemenea înţelegeri între asociaţi, instanţa judecătorească va distribui părţile sociale deţinute de asociatul retras către asociaţii rămaşi, proporţional cu cotele de participaţie ale acestora la capitalul social, adică proporţional cu numărul părţilor sociale deţinute anterior retragerii.