Retransmiterea dreptului de opţiune succesorală în noul Cod civil
| Comentarii |
|
retransmiterea dreptului de opţiune succesorală în Noul Cod Civil, vom începe cu următoarea speță: X decedează având ca succesibili cu vocaţie la succesiunea sa un unchi Y şi un văr primar Z, fiu al unui alt unchi decedat anterior. Unchiul Y, la rândul său, decedează la o lună după X fară să-şi fi exprimat opţiunea succesorală faţă de acesta. Y are, la rândul său, ca succesibili, pe soţia supravieţuitoare A şi un fiu B.
Conform principiului proximităţii gradului de rudenie, în cazul în care unchiul Y acceptă succesiunea defunctului X, îl înlătură de la moştenire pe vărul primar Z, care, deşi este succesibil cu vocaţie la moştenire din clasa a IV-a (a colateralilor ordinari) este rudă de gradul al IV-lea cu defunctul; în timp ce unchiul Y este rudă de gradul al III—lea.
In cazul în care unchiul Y ar fi renunţat la succesiune, unicul succesibil al defunctului Y ar fi rămas Z, în calitate de colateral ordinar. Dar Y a decedat înainte de a opta şi deci soluţia va fi determinată de opţiunea moştenitorilor săi.
Speţa pune în discuţie, în primul rând, problema retransmiterii dreptului de opţiune succesorală, dar ea interesează nu numai din această perspectivă ci, mai ales, din punct de vedere al procedurii succesorale notariale.
Înainte de a analiza cum operează din punct de vedere practic retransmiterea dreptului de opţiune, aş vrea să subliniez că, în mod justificat, textul art. 1105 din noul cod civil referitor la retransmiterea dreptului de opţiune suscită discuţii şi interpretări pe care legiuitorul nu şi le-a imaginat, deoarece problemele de ordin procedural sunt tratate cu evidentă detaşare sau nu sunt tratate deloc, ceea ce, ca de obicei, determină pe notar să devină artizanul soluţiei practice, cu criticile şi dezavuările teoretice ulterioare corespunzătoare.
Trecând peste tristeţea acestei constatări doresc să privim această situaţie de fapt ca fiind o confirmare a rolului fundamental pe care îl are profesia noastră în consacrarea din punct de vedere practic a unor soluţii teoretice.
Revenind la retransmiterea dreptului de opţiune succesorală este de remarcat că instituţia nu este nouă, însă abordarea legiuitorului din 2009 pare a consacra o soluţie legislativă nouă.
Pornind de la textul art. 692 din Codul civil de la 1864, doctrina din perioada vechiului Cod civil s-a exprimat cu privire la această problemă în sensul că „moştenitorii celuia care transmite o moştenire altora formează o singură persoană, de unde rezultă că ei nu pot lua decât o singură hotărâre în privinţa întregii moşteniri transmise. Unii n-ar putea să primească moştenirea, iar alţii să o lepede pentru că nici autorul lor n-ar fi putut să o primească numai pro parte”. Prin urmare, dreptul de opţiune se transmitea de la
succesibilul deccdat fară să-şi fi exprimat opţiunea, la moştenitorii săi care aveau obligaţia să opteze în termenul rămas din termenul legal de opţiune succc-sorală, de 6 luni. In mod tradiţional, opţiunea se considera a fi făcută în numele/pentru autorul decedat fară să fi optat, bunurile cuprinse în masa succesorală a primului decedat fiind preluate în masa succesorală a celui de al doilea.
Având în vedere că efectul acceptării curat şi simple a succesiunii era confuziunea între patrimoniul defunctului şi patrimoniul moştenitorilor săi - şi, evident, răspunderea faţă de creditorii succesiunii a moştenitorilor era nu numai în limitele activului cules ci cu întreg patrimoniul moştenitorilor -, legiuitorul de la 1864 a fost interesat, în primul rând, să rezolve problema neînţelegerilor cu privire la opţiune între moştenitorii celui decedat înainte de a opta. Prin urmare, prin art. 693 C. civ. 1864 s-a stipulat că, în acest caz particular în care moştenitorii nu se înţeleg, succesiunea se consideră acceptată sub beneficiu de inventar. Soluţia era etică deoarece cel care ar fi vrut să renunţe datorită unui eventual pasiv consistent al succesiunii nu ar fi fost prejudiciat prin acceptare, confuziunea dintre patrimonii fiind împiedicată de beneficiul inventarului.
Noul Cod civil nu avea de ce să preia această soluţie deoarece, potrivit art. 1114 alin. 2 C. civ., moştenitorii legali şi legatarii cu titlu universal sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia; în consecinţă nu mai există confuziunea între patrimoniul defunctului şi cel al moştenitorilor săi. Patrimoniul moştenitorului, format din mai multe mase patrimoniale distincte, include, ca efect al acceptării moştenirii, masa patrimonială a bunurilor culese din succesiunea defunctului, această masă patrimonială distinctă putând fi urmărită, în cazul existenţei unui pasiv, de creditorii succesiunii.
Soluţia noului Cod civil cu privire la rezolvarea neînţelegerilor moştenitorilor cu privire la opţiune rezultă din textul art. 1105 C. civ., numai că acest text, aşa cum a fost redactat de legiuitor, pare a configura o instituţie care seamănă, dar nu mai este aceeaşi, cu cea tradiţională.
Interpretând literal şi gramatical textul menţionat se desprind câteva concluzii care consider că ar putea fi definitorii pentru interpretarea voinţei legiuitorului Codului civil din 2009:
1) moştenitorii celui care transmite o moştenire fară a fi optat nu mai formează o singură persoană în toate cazurile (inclusiv în cazul în care nu se înţeleg), aşa cum considera vechea doctrină citată mai sus;
2) dreptul de opţiune la succesiunea primului defunct este un drept patrimonial transmis prin moş
tenire de la autorul decedat fară a opta, iar fiecare moştenitor al acestuia poate exercita acest drept separat de ceilalţi, similar exercitării oricărui alt drept dobândit prin moştenire. Dreptul de opţiune la succesiunea primului defunct este un drept distinct faţă de dreptul de opţiune la succesiunea celui de al doilea defunct, în primul caz fiind vorba despre un drept dobândit prin moştenire, iar în al doilea caz despre un drept dobândit prin lege, în baza vocaţiei proprii;
3) în patrimoniul moştenitorilor celui care transmite o moştenire se transmite doar dreptul de opţiune succesorală neexercitat de autorul lor, nu însuşi dreptul dc moştenire care continuă să aparţină autorului care a decedat fară a opta. Ei vor exercita opţiunea pentru acest autor, iar nu în nume propriu, deoarece, aşa cum am arătat mai sus, nu este necesar să aibă vocaţie la succesiunea primului defunct.
Acest raţionament nu poate fi contrazis de faptul că, potrivit art. 1105 C. civ., opţiunea nu se mai exercită ca până la apariţia noului Cod civil - în acea parte a termenului de opţiune care a început să curgă la deschiderea succesiunii primului defunct şi a rămas neîmplinit de la decesul ultimului defunct -, ci în termenul de opţiune pentru succesiunea ultimului defunct, la care moştenitorii au vocaţie proprie. A interpreta că moştenitorii ultimului defunct vin la succesiunea primului în nume propriu ar contrazice toate principiile consacrate ale dreptului succesoral şi ar transforma retransmiterea într-un caz de reprezentare ceea ce nu credem că a fost voinţa leguitorului noului Cod civil;
4) în cuprinsul textului citat, legiuitorul foloseşte noţiunile de moştenitor şi de succesibil. Pentru a putea opera retransmiterea dreptului de opţiune trebuie să fie stabiliţi mai întâi moştenitorii celui decedat înainte de a opta, doar în această calitate aceştia dobândind dreptul de a opta cu privire la succesiunea primului defunct. Prin urmare, deşi nu în patrimoniul lor s-a născut dreptul de a succede, respectiv vocaţia concretă de a moşteni, ei devin (terminologic) succesibili ai primului defunct, ca efect al retransmiterii dreptului de opţiune prin moştenire de la autorul lor, prin voinţa legiuitorului. Deşi terminologia folosită de leguitor ar putea duce din nou la ideea că moştenitorii ultimului defunct - deveniţi prin jocul opţiunii succesibili ai primului - ar veni la moştenirea acestuia din urmă în nume propriu, în fapt suntem tot în prezenţa a două succesiuni distincte, guvernate de regulile proprii privind vocaţia, capacitatea, nedemnitatea etc.;
5) instituţia retransmiterii dreptului de opţiune succesorală este aplicabilă doar cazurilor în care opţiunile succesorale se exprimă în termenul prevăzut de lege nu şi cazurilor în care succesibilii celor doi
defuncţi solicită dezbaterea procedurilor succesorale în afara termenului dc opţiune.
Unii autori au concluzionat că soluţia legiuitorului din 2009 corespunde soluţiei aplicabilc reprezentării succesorale, deoarece, în cazul reprezentării, fiecare succesibil are dreptul de a accepta sau renunţa la succesiunea autorului decedat, pc care îl moşteneşte personal, iar nu în calitate de moştenitor al ascendentului reprezentat.
Totuşi, deşi la prima vedere efcctele par a fi similare, cele două instituţii sunt structural şi fundamental diferite:
- reprezentarea operează doar în cazul moştenirii legale în timp ce retransmiterea operează atât în cazul moştenirii legale cât şi al moştenirii testamentare;
- reprezentarea operează per saltum el ornissi, dar retransmiterea nu operează la fel, întrucât dreptul la moştenire nu se naşte direct în patrimoniul succesibililor prin retransmitere ci în cel al autorului lor, în a cărui masă succesorală este inclus dreptul patrimonial de opţiune pe care el l-a avut şi pe care îl transmite mai departe moştenitorilor săi.
Consider că există şi alte argumente teoretice care sprijină deosebirea faţă de reprezentare.
Potrivit art. 967 alin. 2 şi 3 din noul Cod civil, pentru a veni la moştenirea unui defunct reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condiţiile legale pentru a-1 moşteni pe acesta, respectiv să aibă: capacitate (să existe la data deschiderii moştenirii), vocaţie succesorală proprie, să nu fie nedemn.
în cazul retransmiterii opţiunii nu este necesar ca moştenitorii lui Y să fi existat la data deschiderii moştenirii lui X deoarece dreptul de opţiune a fost transmis în patrimoniul lor prin moştenire de la autorul lor Y, condiţia cerută de lege raportându-se la persoana Y; prin urmare, ei trebuiau să existe la data morţii lui Y, iar Y, la rândul său, trebuia să existe la data morţii lui X.
De asemenea, apreciez că nu este necesar ca moştenitorii lui Y să aibă vocaţie proprie la succesiunea lui X, deoarece, aşa cum am arătat, ei dobândesc dreptul de opţiune prin moştenire de la autorul lor Y, acesta din urmă fiind necesar să aibă vocaţie la succesiunea lui X. Spre exemplu, singurul moştenitor al lui Y (ultimul defunct) este un văr primar de pe linia maternă, iar X (primul defunct faţă de care Y nu şi-a exprimat opţiunea anterior decesului său) este un unchi patern al lui Y. Evident că vărul primar al lui Y nu are vocaţie la succesiunea lui X şi, cu toate
acestea, el va putea opta prin retransmitere la succesiunea lui X dacă va accepta succesiunea lui Y pentru că dreptul de opţiune i-a fost transmis prin succesiune de la autorul lui.
în ceea ce priveşte nedemnitatea, chiar dacă nedemnul poate fi reprezentat, cred că în cazul retransmiterii cxcepţia nu operează, dcoarcce, potrivit art. 960 din noul Cod civil, nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală cât şi de la cea testamentară. Prin urmare, Y, pentru a putea transmite moştenitorilor săi dreptul patrimonial de opţiune la succesiunea lui X, trebuie să nu fie nedemn faţă de X. Această soluţie este determinată de faptul că, în cazul reprezentării, printr-un beneficiu al legii, reprezentantul vine în nume propriu la succesiunea autorului, ,jărindu-se” peste persoana celui reprezentat, în timp ce la retransmitere persoana aşa-zisului „reprezentat” (mai corect „transmiţător”) este decisivă, raportându-ne la condiţiile cerute dc lege pentru a moşteni. Dreptul de opţiune se transmite prin intermediul succesiunii lui Y şi, ca să poată fi transmis, acea persoană (Y) trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru a-1 moşteni pe X. Evident că în cazul nedemnităţii unuia dintre succe-sibilii lui Y (ale cărei efecte nu au fost înlăturate) acela nu îl va putea moşteni pe acesta şi, implicit, nu va avea în patrimoniul său nici dreptul de a opta la succesiunea lui X. în lucrarea citată mai sus, prof. M. D. Bob critica termenul „retransmitere” folosit de legiuitor, în condiţiile în care este vorba de regulă, în realitate, doar despre o unică transmitere. Sigur că s-ar putea imagina şi un scenariu potrivit căruia întâi decedează X; la o lună după el, Y; iar la o lună, sau două, după Y, decedează A; şi, atunci moştenitorii lui A ar putea deveni titularii unui veritabil drept de opţiune prin retransmitere.
Revenind la speţa enunţată la început şi având în vedere că, pentru fiecare defunct în parte, succesibilii au drept de opţiune distinct, A şi B au fiecare drepturi de opţiune proprii la succesiunea autorului lor Y şi, de asemenea, mai au fiecare drepturi de opţiune prin retransmitere, la succesiunea lui X.
Opţiunea de a accepta succesiunea autorului lor, Y, nu Impietează asupra opţiunii de a renunţa la succesiunea lui X. Dar renunţarea la succesiunea lui Y, stinge dreptul de opta cu privire la succesiunea lui X, pentru că dreptul de opţiune prin retransmitere se dobândeşte prin moştenire de la Y şi, odată ce au renunţat la moştenire acestuia, sunt străini şi faţă de succesiunea lui X.
Prof. M. D. Bob precizează că soluţia noului Cod civil aparent este una dc drept nou deşi consacrarea ei legislativă este urmarea unor dispute teorctice a căror sorginte se află în dreptul roman şi avansează ca soluţie procedurală în cazul retransmiterii, conexarea cclor două cauze succesorale pentru a fi dezbătute succesiv sau, în cazul în care nu este posibilă conexarea, dezbaterea mai întâi a succesiunii ultimului decedat, apoi a primei cauze succesorale.
Nu voi insista asupra termenului în care trebuie exercitată opţiunea faţă de succesiunea primului decedat, această problemă suscitând şi ea opinii diferite care probabil nu vor putea fi consonante decât după cristalizarea unei practici judiciare în materie.
Ceea ce interesează însă este cum va instrumenta efectiv notarul public procedura succesorală notarială şi care va fi conţinutul certificatului de moştenitor care va marca finalizarea procedurii. Fără a avea aroganţa de a încerca o abordare exhaustivă a posibilităţilor care pot fi întâlnite în practică, în cele ce urmează voi avea în vedere câteva situaţii de fapt:
I. Cazul în care niciuna dintre succesiunile lui X şi Y nu a fost dezbătută, ne aflăm în termenul de opţiune succesorală pentru succesiunea lui Y, iar notarul sesizat cu cererile de dezbatere a procedurii este competent să soluţioneze ambele dosare succesorale.
Utilizând procedura tradiţională - chiar dacă succesiunile succesive se soluţionează cronologic, în funcţie de data decesului fiecărui defunct, prima succesiune fiind cea a lui X (primul decedat) şi cea de a doua a lui Y (ultimul defunct) - primii moştenitori stabiliţi sunt tot cei ai lui Y.
Deci trebuie să fie îndeplinită cerinţa legii ca mai întâi să fie stabiliţi moştenitorii lui Y, iar abia apoi aceştia pot opta faţă de succesiunea lui X. Soluţionarea ca succesiuni succesive prin conexarea celor două cauze succesorale ar fi justificată dc legătura dintre cele două cauze rezultată atât din vocaţia lui Y la succesiunea lui X cât şi din dreptul de opţiune prin retransmitere al moştenitorilor lui Y la succesiunea lui X.
O altă soluţie posibilă ar fi aceea a unui certificat de calitate de moştenitor în succesiunea lui Y urmat de înregistrarea celor două cauze succesorale propriu-zise şi apoi conexarea lor. Această soluţie ar avea inconvenientul că ar majora (deşi nu cu mult) taxele notariale şi ar duce la instrumentarea mai multor înscrisuri.
Dacă soluţia procedurală a conexării, precedată
sau nu de un certificat de calitate de moştenitor, ar putea fi considerată unanim ca posibilă, problema conţinutului certificatului de moştenitor eliberat într-o astfel de cauză naşte abordări diferite pe care le consider la fel de posibile.
După aprecierea mea, în această materie nu există o singură reţetă valabilă ca un tipar pentru toate speţele întâlnite în practică (chiar dacă ideea şablonului este extrem de seducătoare pentru mulţi dintre noi), ci soluţia practică poate fi diferită de la caz la caz în funcţic de cererile formulate de părţi şi de informaţiile pe care acestea le furnizează notarului, de multe ori ele însele fiind în necunoştinţă de cauză.
Nu aspectul formal trebuie să fie determinant în abordarea procedurii succesorale notariale ci rezolvarea fondului problemei, iar forma nu este absolut relevantă, atâta vreme cât, în cadrul procedurii, se respectă toate dispoziţiile legale, toţi succesibilii îşi exprimă opţiunea în faţa notarului şi nu există contra-dictorialitate de interese între aceştia. Nu pot să nu fac observaţia că, în practica notarială, obsesia respectării formei prejudiciază grav observarea fondului, fapt constatat cu părere de rău în propria activitate.
De aceea, eliberarea unui certificat de moştenitor în forma tradiţională în care mai întâi sunt menţiunile referitoare la defunctul X cu toate elementele proprii cauzei sale succesorale iar apoi sunt menţiunile referitoare la defunctul Y, nu ar contrazice pe fond instituţia retransmiterii dreptului de opţiune.
De fapt, problema principală nu este forma certificatului de moştenitor în sine ci răspunsul la întrebarea dacă drepturile şi obligaţiile incluse în masa succesorală din succesiunea lui X se transmit ca atare în succesiunea lui Y, similar modului în care soluţionam retransmiterea potrivit Codului civil de la 1864. Ori s-a schimbat optica legiuitorului cu privire la acest aspect şi - deşi atât teoretic cât şi practic suntem în prezenţa a două succesiuni distincte - prin voinţa legiuitorului, moştenitorii lui Y, acceptanţi prin retransmitere a succesiunii lui X, culeg direct moştenirea acestuia din urmă ?
în opinia mea, pot fi imaginate practic cel puţin două soluţii de redactare:
1) în cazul conexării celor două cauze succesorale:
- în prima parte a încheierii finale vor fi menţionaţi mai întâi moştenitorii lui Y (cu declaraţiile lor de acceptare separate sau doar consemnatc în încheiere) atât în această calitate, cât şi în calitate de succesibili ai lui X, cu menţiunea corespunzătoare a retransmi
terii dreptului de opţiune de la autorul lor Y, pe care l-au moştenit în baza certificatului de calitate prealabil ori a declaraţiilor de acceptare autentificate (şi înregistrate în registrul naţional corespunzător) sau doar consemnate în încheiere, după caz;
- după ce vor opta, fiecare distinct, după voinţa proprie, în partea a doua a încheierii finale vor fi evidenţiaţi ca moştenitori ai lui X aceia dintre moştenitorii lui Y care au acceptat succesiunea.
în acest caz, certificatul de moştenitor va cuprinde mai întâi menţiunile referitoare la succesiunea lui X, masa succesorală şi moştenitorii săi: respectiv aceia dintre moştenitorii lui Y care au exercitat dreptul de opţiune prin retransmitere moştenit de la autorul lor şi au acceptat succesiunea, iar apoi menţiunile referitoare la succesiunea lui Y (respectând, ca fonnă, cronologia morţilor), masa succesorală şi moştenitorii săi.
O abordare riguroasă a transpunerii practice a problemei teoretice ar duce la evidenţierea în masa succesorală rămasă ca urmare a decesului lui Y a dreptului patrimonial de opţiune la succesiunea lui X şi, fiind un drept patrimonial, evaluarea acestuia raportată, în lipsa altor criterii obiective, la componenţa masei succesorale pentru care se va face opţiunea. Prin urmare nu ar trebui să fie diferenţe de taxare între această soluţie şi cea pe care o voi evidenţia mai jos.
Revenind la speţa enunţată la începutul acestui material, în succesiunea lui X renunţători vor putea şi A şi B (soţia supravieţuitoare şi fiul lui Y) şi, în acest caz, moştenirea lui X va putea fi culeasă de Z, vărul primar care ar fi fost înlăturat în cazul în care moştenitorii lui Y sau unul dintre aceştia ar fi optat pentru acceptarea succesiunii lui X.
Această ipoteză practică explică mai elocvent decât orice apreciere teoretică de ce nu suntem în prezenţa unei instituţii similare reprezentării, iar persoana defunctului Y şi vocaţia sa la succesiunea lui X este cea determinantă. în cazul în care ar renunţa soţia supravieţuitoare A şi ar rămâne B, fiul lui Y -care faţă de defunctul X este tot văr primar ca şi Z (fiul altui unchi al defunctului X decedat anterior acestuia) - deşi atât B cât şi Z sunt veri primari ai defunctului, din clasa a IV-a de moştenitori, rude de grad egal (IV), moştenirea lui X va fi culeasă doar de A care îl va înlătura de la moştenire pe Z deoarece el a exercitat prin retransmitere dreptul de opţiune al lui Y, un succesibil dc gradul III (unchiul defunctului), succesibil care, potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie îl înlătura - drept ori nedrept din punct de vedere etic - pe vărul primar Z.
în succesiunea lui X ar putea fi evidenţiaţi ca moştenitori cu opţiune prin retransmitere A şi B,
ambii moştenitori ai lui Y; sau numai unul dintre ei, caz în care acesta va culege întreg emolumentul moştenirii inclusiv partea celuilalt moştenitor al lui Y care nu a înţeles să accepte prin retransmitere şi succesiunea lui X.
2) A doua soluţie este unnătoarea: cauzele succesorale se conexează, iar în certificatul dc moştenitor se va evidenţia în succesiunea lui X, masa succesorală şi moştenitorul Y decedat ulterior fară a fi optat; iar în succesiunea lui Y vor fi evidenţiate două mase patrimoniale distincte, prima fiind cea culeasă de Y din moştenirea lui X şi cea de a doua, a sa proprie.
Pentru masa patrimonială culeasă din succesiunea lui X, moştenitorii lui Y au dreptul de opţiune dobândit prin retransmitere şi pot opta diferit, după voinţa lor, în condiţiile prevăzute de art. 1105 C. civ., iar pentru masa patrimonială propriu-zisă a lui Y au dreptul de opţiune rezultat din vocaţia proprie.
Această soluţie prezintă avantajul că este în consonanţă cu efectul declarativ al acceptării moştenirii, cunoscut fiind faptul că, prin jocul opţiunilor, succe-sibilul devine moştenitor al defunctului cu efect retroactiv, de la data deschiderii moştenirii. Prin urmare, moştenitorii lui Y devin cu efect retroactiv titulari ai drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ale autorului lor de la data morţii acestuia, dar nu devin ca urmare a opţiunii prin retransmitere şi titulari ai drepturilor şi obligaţiilor lui X dc la data morţii acestuia, deoarece este posibil ca ei să nu fi existat la acea dată. De aceea persoana defunctului Y este decisivă în analizarea instituţiei, opţiunea fiind exercitată pentru acesta/în numele acestuia.
II. Cazul în care niciuna dintre succesiunile lui X şi Y nu a fost dezbătută, ne aflăm după expirarea termenului de opţiune succesorală pentru succesiunea lui Y, iar notarul sesizat cu cererile de dezbatere a procedurii este competent să soluţioneze ambele dosare succesorale.
în acest caz, cred că instituţia retransmiterii dreptului de opţiune succesorală configurată de art. 1105 din C. civ. nu mai este aplicabilă, soluţionarea cauzelor succesorale urmând să se facă în fonnula tradiţională, ca succesiuni succesive, în fonna consacrată de practica notarială până la apariţia Codului civil din 2009.
Trebuie menţionat că şi în perioada în care a fost în vigoare Codul civil de la 1864, aplicarca textului art. 692 era extinsă în mod nejustificat şi după expirarea termenului de opţiune succesorală, în condiţiile în care premisa aplicării sale era similară cu cea a art. 1105 C. civ. 2009. Opţiunea succesibililor celui decedat fară a fi optat trebuie exercitată tot în termenul de opţiune al autorului lor, de 6 luni, termen care începea să curgă la data morţii primului defunct şi rămăsese neîmplinit de la decesul autorului.
în practică se motivau în drept declaraţiile date peste termen tot cu textul legal mai sus menţionat. A nu se înţelege că susţin faptul că declaraţiile dc opţiune făcute în aceste condiţii nu erau până la urmă producătoare de efecte. Doar invocarea acelui temei juridic este criticabilă.
Soluţia consacrată dc practica notarială( mai nou şi dc Legea nr. 36/1995 republicată) dc a permite suc-cesibililor unei persoane decedate de a-şi exprima poziţia faţă de succesiune şi după expirarea termenului de opţiune, în cazul în care nu există contradictoria-litate între aceştia, a fost salutară pentru rezolvarea multor cauze succesorale. Actul prin care persoana se declară ca străină de succesiunea autorului său constituie de fapt o aplicaţie practică a principiului edictat la art. 1106 C. civ. potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire care i se cuvine. Se pare că deşi noi utilizăm această soluţie de mult timp legiuitorul Codului civil din 2009 nu a fost interesat să o reglementeze expres însă a fost interesat legiuitorul formei actuale a Legii nr. 36/1995 ca urmare a modificărilor efectuate prin Legea nr. 77/2012 .
Revenind la cazul analizat, cred că moştenitorii lui Y vor putea declara şi în afara termenului de opţiune că autorul lor a acceptat tacit sau este străin de succesiunea lui X. în cazul acceptării, situaţia e relativ simplă din moment ce legea recunoaşte posibilitatea efectuării unor acte şi fapte care au semnificaţia acestei opţiuni succesorale. Problematică este renunţarea la succesiune deoarece starea de pasivitate a lui Y faţă de succesiunea lui X nu mai are potrivit viziunii legiuitorului Codului civil din 2009 semnificaţia renunţării la moştenire ci, dimpotrivă, a acceptării acesteia. Renunţarea la un drept trebuie să fie expresă şi nu se prezumă, iar prezumţia dc renunţare instituită prin art. 1112 C. civ. operează, prin excepţie, doar în cazul enunţat de accl text şi nu poate fi extinsă la toate situaţiile de fapt posibile, excepţiile fiind de strictă interpretare.
Cu toate acestea, pornind de la principiul potrivit căruia nu poţi să fii obligat să primeşti o moştenire dacă nu vrei, precum şi de la realitatea că, până la urmă, tot în patrimoniul moştenitorilor lui Y va ajunge averea lui X şi, prin urmare, ei au interesul şi sunt în măsură să decidă dacă vor sau nu acea avere, se poate admite ca moştenitorii lui Y să declare că autorul lor este străin de moştenirea lui X.
Cu atât mai mult ar fi admisibilă această declaraţie dacă aceşti moştenitori au cunoscut opţiunea lui Y de a renunţa, exprimată de acesta în faţa familiei, dar nematerializată printr-un act notarial.
Ca mod de redactare a declaraţiilor de opţiune, moştenitorii lui Y nu vor putea să invoce calitatea de titulari prin retransmitere a dreptului de opţiune succesorală în baza art. 1105 Cod civil.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Retransmiterea dreptului de opţiune succesorală în noul Cod civil
