Competența notarilor publici în procedura succesorală
| Comentarii |
|
Jurisdicţia contencioasă stabileşte competenţa teritorială a instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului în materie de moştenire, potrivit art. 14, 19 şi 159 pct. 3 din Codul de procedură civilă, competenţă asupra căreia părţile nu pot conveni, fiind de ordine publică.
În materie necontencioasă, Legea nr. 36/1995 prevede regula competenţei generale a notarului public şi, în mod excepţional, competenţa teritorială în materie succesorală, în actele de protest, la eliberarea de duplicate şi reconstituirea actelor notariale (art. 10 lit. a-d).
La art. 10 lit. a se prevede că procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public dintr-un birou situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, iar în cazul moştenirilor succesive, la art. 10 lit. b, competenţa biroului notarial din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut domiciliul acela dintre autori care a decedat cel din urmă. Dacă în aceeaşi circumscripţie funcţionează mai multe birouri notariale, competenţa aparţine, în ambele situaţii, primului birou sesizat, aşa cum rezultă şi din art. 68 alin. 3 din lege.
în succesiunile succesive, uneori se ajunge la constatarea că notarul public sesizat cu succesiunea unui autor nu este competent pentru că, în realitate, succesiunea este succesivă, iar acela dintre autori care a decedat cel din urmă şi-a avut domiciliu în altă circumscripţie. Spre a se evita conflictele de competenţă şi la regularizarea acestora de judecătorie, s-a stabilit competenţa primului notar public sesizat din aceeaşi circumscripţie teritorială a judecătoriei în care şi-a avut domiciliu autorul unei succesiuni sau al aceluia dintre autori care a decedat ultimul în succesiunile succesive. în această ultimă ipoteză, ar fi fost însă mai indicat să permită părţilor care au sesizat deja un notar public să aleagă competenţa acestuia, chiar dacă acela dintre autori decedat cel din urmă a avut ultimul domiciliu în altă circumscripţie, ceea ce considerăm că se poate rezolva de lege ferenda.
Legea nr. 36/1995 se referă la desemnarea primului birou notarial sesizat pentru a stabili competenţa, în cazul în care într-o circumscripţie funcţionează mai mulţi notari cu birouri diferite. în realitate, competenţa aparţine notarului public, care are atribuţia de a îndeplini serviciile notariale prevăzute la art. 8 din lege. Biroul notarial, aşa cum rezultă din art. 14, este locul în care notarul îşi are sediul şi îşi desfăşoară activitatea. Competenţa şi răspunderea este a notarului şi nu a biroului. Dacă în cadrul unui birou funcţionează mai mulţi notari publici asociaţi, asociaţia are caracter civil, nu poate avea personalitate juridică proprie, fiecare notar îşi exercită personal profesiunea şi răspunde individual pentru activitatea sa, potrivit art. 37 din Regulamentul de aplicare a legii. De altfel, evidenţa lucrărilor, din aceleaşi motive, se ţine separat pe fiecare notar în aceleaşi registre sau chiar prin registre distincte, dacă în biroul notarial funcţionează mai mulţi notari, după cum rezultă din art. 40 alin. 4 din acelaşi regulament.
Competenţa teritorială a notarului public în materie succesorală nu prezintă dificultăţi dacă într-o circumscripţie de judecătorie funcţionează un birou notarial, iar dacă sunt mai multe birouri notariale, aşa cum s-a prevăzut de lege, competenţa aparţine primului birou sesizat la care funcţionează un notar public. Dacă în biroul notarial funcţionează mai mulţi notari publici asociaţi, legea nu distinge şi urmează ca, potrivit regulilor proprii ale fiecărei asociaţii să se stabilească notarul public competent, fie ca urmare a sesizării directe a părţilor interesate.
Potrivit art. 68, alin. 1 din Legea nr. 36/1995, procedura succesorală notarială se deschide însă nu numai la cererea părţilor interesate, ci şi a procurorului sau în cazul în care succesiunea cuprinde bunuri imobile şi a secretarului consiliului local, în raza căruia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu.
Totodată, pentru a se evita ca aceeaşi succesiune să nu fie rezolvată de mai mulţi notari cu soluţii diferite pe conţinut, s-a prevăzut, la art. 44 din Regulamentul de aplicare a legii, că dacă în
circumscripţia unei judecătorii funcţionează mai multe birouri notariale se va ţine un opis de evidenţă a procedurilor succesorale înregistrate în întreaga circumscripţie de un birou desemnat de colegiul director al Camerei sau, datorită generalizării evidenţei computerizate, chiar centralizat, la nivelul fiecărei Camere.
în acest scop, notarul public sesizat va verifica, potrivit art. 68, alin. 4 din lege, dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt notar public din aceeaşi circumscripţie, cercetând opisul de evidenţă a procedurilor succesorale, ţinut în prezent la nivelul Camerei.
Ca urmare şi secretarii consiliilor locale, în cazul în care succesiunea conţine bunuri imobile, vor transmite sesizările notarului public care ţine opisul de evidenţă a procedurilor succesorale pe circumscripţie sau, în prezent, direct Camerei, care repartizează cauzele pentru fiecare dintre notarii din acea circumscripţie, în raport de data decesului autorului, după cum rezultă din art. 75 din Regulamentul de aplicare a legii. Referirea se face în mod corect la notarii din aceeaşi circumscripţie şi nu la birourile notariale. Ca atare, repartizarea cauzelor succesorale se poate face în astfel de sesizări şi în cadrul notarilor care prin asociere fac parte din acelaşi birou, posibil în raport cu data decesului autorului şi în ordinea alfabetică a notarilor publici.
Legea a reglementat astfel competenţa notarului public, iniţial sesizat de părţile interesate sau prin repartizarea Camerei, în cazul în care în aceeaşi circumscripţie de judecătorie funcţionează mai multe birouri notariale, adică mai mulţi notari; nu a reglementat însă situaţia de excepţie când părţile nu mai vor să continue procedura succesorală la acelaşi notar, iniţial sesizat, din motive obiective sau de cele mai multe ori subiective şi vor să se adreseze unui alt notar pe care-1 agreează. Legea a avut în vedere situaţiile frecvente care stabilesc competenţa notarului iniţial sesizat şi care nu reclamă derogări, lex statuii de eo quod prelumque fit. Astfel acelaşi notar iniţial sesizat va relua procedura succesorală în caz de suspendare, în baza art. 78 alin. final din lege, va elibera şi un supliment de certificat de moştenitor pentru bunurile omise, în baza art. 86 din lege sau în caz de anulare a certificatului de moştenitor injustiţie va elibera un nou certificat de moştenitor pe baza hotărârii definitive şi irevocabile ce i se trimite, potrivit art. 88 alin. 2 din lege. Acele
cazuri, în care părţile reclamă uneori competenţa unui alt notar decât cel iniţial sesizat, nu au fost reglementate expres de lege care nici nu a interzis rezolvarea lor, în aceleaşi condiţii ale raporturilor nelitigioase dintre părţi, dar în caz de refuz a serviciilor notarului iniţial. De altfel şi în dispoziţiile tranzitorii ale Legii nr. 36/1995, la art. 113 alin. 3, s-a prevăzut că acele cauze succesorale pe care fostele notariate de stat nu le-au soluţionat, vor fi predate notarilor publici ale căror birouri sunt situate în circumscripţiile judecătoriilor în care autorii şi-au avut ultimul domiciliu, potrivit criteriilor stabilite de colegiul director al Camerei. Aceeaşi regulă se aplică prin analogie şi la suplimentarea unor certificate de moştenitor, anterior eliberate de fostele notariate de stat. în aceleaşi condiţii se va proceda, chiar şi la întocmirea, în baza art. 55, a duplicatelor de pe certificatele de moştenitor care au fost eliberate de fostele notariate de stat, întrucât arhiva acestora se află în prezent în custodia Camerelor Notarilor Publici, precum şi la îndreptarea, în baza art. 53, a erorilor materiale de pe aceleaşi certificate de moştenitor.
în prezent, dacă în cadrul procedurii succesorale se reclamă de părţile interesate ca dosarul să se transfere de la notarul public competent, mai întâi sesizat, la un alt notar public din aceeaşi circumscripţie, care are aceeaşi competenţă teritorială, în baza caracterului graţios al procedurii succesorale notariale cererea poate fi admisă. Sub acest aspect, Camera Notarilor Publici Bucureşti are meritul de a fi stabilit, încă din anul 2004, o reglementare, prin norme interne care nu contravin dispoziţiilor legale în materie, o procedură de transfer, al dosarului succesoral de la un notar anterior sesizat la un alt notar public agreat de părţi. Măsura se justifică, cu condiţia de a se asigura:
- soluţionarea unitară a cauzei succesorale care a fost avută în vedere de lege la stabilirea competenţei unuia dintre notarii publici din aceeaşi circumscripţie în care autorul succesiunii şi-a avut ultimul domiciliu;
- dreptul părţilor interesate de a sesiza pe oricare dintre notarii publici din aceeaşi circumscripţie a judecătoriei, în temeiul principiului disponibilităţii, drept care le permite de asemenea să-şi retragă cererea de la acel notar soluţie admisă şi de codul de procedură civilă (art. 246) care permite reclamaţilor să-şi retragă cererea şi să renunţe la judecată, prevedere cu care procedura notarială se întregeşte în baza art. 104 din Legea nr. 36/1995. De altfel, art. 68 din Legea nr. 36/1995, menţionează expres că procedura succesorală se deschide numai la cererea părţilor interesate, a procurorului, precum şi a secretarului consiliului local în raza căruia şi-a avut ultimul domiciliu defunctul, dacă moştenirea sa cuprinde şi bunuri imobile. Textul de lege nu a mai reglementat deschiderea şi din oficiu a proccdurii succesorale notariale, potrivit dispoziţiilor anterioare în materie (art. 3 din Decretul nr. 40/1953, abrogat prin Legea nr.36/1995). Raţiunea legii prin care s-a stabilit competenţa primului notar public sesizat nemaisubzistând, se justifică astfel transferul dosarului succesoral la un alt notar public din aceeaşi circumscripţie cessante ratione legis, cessat eius dispositio.
Cât priveşte sesizarea exercitată de secretarul consiliului local, aceasta nu se adresează direct notarului public, ci indirect prin cel care ţine în evidenţă opisul procedurilor succesorale, în prezent însăşi Camera Notarilor Publici, care apoi potrivit art. 75 din Regulamentul de aplicare a legii, face repartiţia cauzelor către un notar public din circumscripţia teritorială la care părţile interesate fiind desigur îndreptăţite să accepte competenţa acestuia sau să ceară a se adresa altui notar pe care-1 agreează din aceeaşi circumscripţie.
Sugerăm însă simplificarea procedurii de transfer al dosarului succesoral din reglementarea Camerei, pentru că nu se justifică legal condiţia acordului notarului, iniţial sesizat, dacă părţile îşi
retrag sesizarea de la acesta, nici sub aspectul plăţii onorariului corespunzător serviciilor pe care le-ar fi prestat până la dezavuarea sa, singura condiţie valabilă rămasă fiind acordul tuturor părţilor interesate în acel dosar (nu numai a succesibililor). Cererea lor adresată altui notar public pe care-1 agreează, va impune, tot pentru simplificare, demersul acestuia direct către notarul iniţial sesizat pentru a-i transmite dosarul succesoral şi tot notarul agreat urmează să comunice către Cameră, pentru confirmarea transferului, care-i va permite să înregistreze cauza (cererea-tip anexă 5 şi celelalte formalităţi prevăzute la art. 26 -28 din acest regulament par complicate, fiind chiar inutil ca dosarul să fie transmis şi retransmis notarului agreat de părţi prin intermediul Camerei).
în cazul în care notarul public sesizat nu a înregistrat cauza succesorală pentru care părţile interesate cer soluţionarea de un alt notar, art. 29 din acest regulament prevede corect ca certificatul pentru dezbaterea procedurii să se elibereze de Cameră acelui notar public agreat de părţi.
în legătură cu succesiunile succesive, Capitolul II din Regulamentul Camerei Notarilor Publici Bucureşti nu rezolvă ipoteza în care ultimul dintre autori ar fi avut domiciliul în circumscripţia unei judecătorii din altă Cameră, ipoteză care eventual s-ar rezolva întregindu-se cele arătate la art. 16.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Competența notarilor publici în procedura succesorală
