scris de mână, scris realizat pe baza mecanismului reflex fondat pe interacţiunea analizatorilor chinestezic, auditiv şi vizual — care reprezintă sistemul de mişcări propriu şi individual fiecărei persoane. Conţinutul principal al acestei deprinderi îl constituie însă sistemul de mişcări ale scriptorului, format şi consolidat în procesul învăţării şi practicării scrisului. Mişcările de scriere sunt multiple. Flexiunea, extensiunea, abducţia şi aducţia se pot însă considera ca principale. Primele două privesc mişcările pe verticală, prin care se realizează trăsăturile coborâtoare şi cele urcătoare. Secundele se referă la deplasarea organului efector pe orizontală, fiind mişcări ale muşchilor abductori şi aductori, prin care se îndepărtează şi se apropie mîna de axul median al corpului. Răspândite sunt, de asemenea, mişcările dextrogire şi sinistrogire, precum şi mişcările de avansare a scrisului. Deşi procedeul scrierii, în ansamblul său, este un act volitiv, conştient, totuşi el presupune o largă automatizare, fiind executat de regulă într-un ritm rapid, fără o programare şi o reprezentare completă a mişcărilor, fără o concentrare a atenţiei scriptorului asupra acestora. Toate aceste considerente constituie de fapt fundamentul ştiinţific al identificării persoanei după scrisul de mână.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Scris de mână
