Tabel preliminar de creanţe

tabel preliminar de creanţe, act întocmit de administratorul judiciar/lichidator, care cuprinde toate creanţele născute înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei curente, scadente, sub condiţie sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora. în tabel vor fi menţionate atât suma solicitată de către creditor, cât şi suma acceptată şi rangul de preferinţă. în cazul procedurii simplificate, în acest tabel se vor înregistra şi creanţele născute după deschiderea procedurii şi până la momentul intrării în faliment. Tabelul va fi înregistrat la tribunal şi afişat de grefă la uşa instanţei, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de afişare, şi va fi comunicat debitorului. Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe. Contestaţiile trebuie depuse la tribunal cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită, prin sentinţa de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanţe atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată [v. şi procedura insolvenţei; procedura falimentului; procedura de reorganizare judiciară; tabel definitiv de creanţe].

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Tabel preliminar de creanţe