schimbarea competenţei, situaţie in care, după ce o instanţă de judecată, verificîndu-şi competenţa, s-a investit cu o cauză penală, intervin modificări ale datelor iniţiale de natură să atragă o s. a c. de a judeca acea cauză. Nu orice modificare intervenită în datele cauzei, susceptibilă în principiu să determine s.c., produce efectiv o asemenea schimbare. Astfel, în cazul în care competenţa instanţei este atrasă de calitatea inculpatului, instanţa rămîne competentă să judece cauza şi cînd inculpatul, după săvîrşirea infracţiunii, a pierdut acea calitate, dacă fapta are legătură cu atribuţiile sale de serviciu, ori dacă s-a dat o hotărîre în primă instanţă (de ex., tribunalul militar de mare unitate rămîne competent să judece un militar care a săvîrşit un abuz în serviciu, deşi după comiterea infracţiunii inculpatul a fost trecut în rezervă). De asemenea, dobîndirea calităţii după săvîrşirea infracţiunii nu atrage schimbarea competenţei instanţei. Tot astfel instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămîne competentă să o judece, chiar dacă, după efectuarea cercetării judecătoreşti, constată că infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare. De asemenea, schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, intervenită în cursul judecării faptei, nu atrage incompetenţa instanţei de judecată, cu excepţia cazului cînd legea modificatoare, ar dispune altfel. Dacă o lege nouă schimbă sediul unei instanţe sau modifică raza ei teritorială, instanţa rămîne competentă pentru cauzele aflate în curs de judecată, dacă legea nouă nu dispune altfel. Aceleaşi reguli de s. a c. sînt aplicabile şi în cursul urmăririi penale (art. 40 — 41, C.p.p.).
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Schimbarea competenţei
