tăinuire - infracţiune prevăzută de art. 221 C. pen. constând în primirea, dobândirea sau transformarea unui bun, ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material. Tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiaţă se pedepseşte numai în cazul unor infracţiuni contra siguranţei statului şi unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, limitele pedepselor reducându-se însă la jumătate.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Tăinuire
