Termen procedural
| Comentarii |
|
termen procedural, interval de timp prescris de lege, necesar pentru exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor acte sau, dimpotrivă, în care exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor acte este oprită. Utilitatea t.p. se întemeiază pe concilierea a două interese distincte:
a) interesul social, care cere ca desfăşurarea în timp a procesului -judecată şi executare - să fie cât mai limitată; b) interesul părţilor de a li se asigura un timp util pentru a delibera asupra exercitării drepturilor şi îndeplinirii actelor pe care le au de făcut. înţelegerea deplină a utilităţii t. p. impune şi o delimitare mai largă a conţinutului noţiunii. Astfel, în condiţiile unui scop comun şi a unei funcţionalităţi perfect corelate - în sensul că unele condiţionează în timp începerea, iar altele continuarea activităţii judiciare - în noţiunea de t. p., lato sensu, trebuie incluse ambele categorii: atât termenele de prescripţie, cât şi termenele de decădere. Interpretarea restrictivă sau, în orice caz, delimitarea strictă, prin includerea în noţiunea de t. p. numai a termenelor sancţionate cu decăderea, se impune a fi reconsiderată. O tendinţă spre o mai atentă delimitare a legăturii dintre aceste două categorii de termene, trebuie să conducă la găsirea elementelor care le apropie, şi nu a celor care le separă (de exemplu: reglementarea aproape identică a instituţiei repunerii în termen). Clasificarea t. p. se face după mai multe criterii. Astfel:
a) după modul de stabilire, t. p. sunt legale, judecătoreşti şi convenţionale; sunt legale cele stabilite în mod expres prin lege, judecătoreşti cele fixate de instanţă în cursul judecăţii şi convenţionale cele care, în mod excepţional, sunt stabilite de părţi (de exemplu, termenul arbitrajului; intervenţia principală se poate face, cu acordul părţilor, şi în instanţa de apel); b) după caracterul lor, t.p. sunt imperative şi prohibitive; sunt imperative cele care impun ca înăuntrul lor anumite drepturi să fie exercitate sau anumite acte să fie îndeplinite (de exemplu, termenul de 15 zile pentru declararea şi motivarea recursului), iar prohibitive cele înăuntrul cărora anumite drepturi sau acte nu pot fi exercitate şi respectiv îndeplinite (de exemplu, termenul care interzice vânzarea bunurilor imobile ale debitorului urmărit mai înainte de 30 de zile de la afişarea publicaţiei de vânzare la locul unde va avea loc licitaţia); c) după sancţiunea nerespectării lor, t.p. sunt absolute sau relative; sunt absolute cele care au caracter de obligativitate atât pentru părţi, cât şi pentru instanţă (de exemplu, termenul de recurs, de perimare etc., atrăgând, în caz de nerespectare, sancţiunea decăderii sau nulităţii, iar relative cele care, în cazul nerespectării lor, nu atrag sancţiuni procesuale (de exemplu, termenul de 7 zile pentru redactarea hotărârii, de depunere a raportului de expertiză etc.). T.p. se caracterizează şi prin fixitatea şi continuitatea lor. Fixitatea înseamnă determinarea câtimii fiecărui tp. în mod riguros, în sensul că nu pot fi nici mărite şi nici micşorate. Excepţiile de la regula fixităţii sunt rare şi de strictă interpretare (de exemplu, posibilitatea prelungirii termenului de recurs cu 5 zile în vederea refacerii cererii, când recurentul este prezent). Continuitatea înseamnă curgerea t.p., în principiu, fără posibilitatea întreruperii sau suspendării, de la începerea şi până la împlinirea lor. în anumite împrejurări, t.p. pot fi totuşi suspendate sau întrerupte. Aşa de pildă, termenul de perimare este suspendat pe durata suspendării legale judecătoreşti a procesului, iar termenul de recurs este întrerupt prin moartea părţii care are interes să facă recurs, survenită mai înainte ca împlinirea termenului să fi avut loc. T.p. nu pot fi considerate împlinite când partea interesată nu s-a putut folosi de beneficiul lor dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa. în înţelegerea acestei finalităţi - care justifică instituţia repunerii în termen -trebuie reţinute următoarele: o parte nu poate fi silită să piardă un drept care n-a fost exercitat în termenul prevăzut de lege din cauze ce nu-i sunt imputabile, după cum cealaltă parte nu poate să beneficieze de pe urma împrejurărilor nedorite de partea adversă, care au împiedicat-o să exercite acel drept [v. şi calculul termenelor procedurale; decădere; repunere în termen].
