Terţ poprit
| Comentarii |
|
terţ poprit, persoana de la care, prin intermediul popririi, creditorul urmăritor poate obţine plata creanţei sale, încasând direct sumele de bani datorate de aceasta debitorului urmărit. T.p. poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică de drept public sau de drept privat, precum o societate comercială, inclusiv filialele acesteia, care au personalitate juridică. întrucât poprirea este susceptibilă să asigure executarea unei creanţe şi asupra unor venituri viitoare, nu este necesar ca în momentul înfiinţării ei terţul să fie debitorul datornicului; t.p. poate fi şi un debitor eventual al debitorului urmărit, el trebuind să plătească numai dacă şi în momentul în care va avea o datorie faţă de debitorul poprit. T.p. poate fi chiar şi depozitarul debitorului urmărit, cum este cazul băncii la care acesta din urmă îşi are contul; de asemenea, t.p. poate fi şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni, întrucât pe calea popririi pot fi urmărite şi sumele de bani consemnate la aceasta pentru debitorul urmărit.
terţ poprit, persoană fizică sau juridică ce datorează o sumă de bani debitorului urmărit şi de la care creditorul poate obţine direct plata creanţei sale pe calea popririi.
terţul poprit, este acea persoană care, în cadrul procedurii popririi, datorează debitorului urmărit, în baza unor raporturi juridice, sume de bani, titluri de valoare ori alte bunuri mobile incorporale, scopul înfiinţării popririi fiind acela de a suspenda executarea obligaţiei de plată în limita creanţei urmărite şi de a executa el obligaţia către creditor, urmare a refuzului debitorului de a face o plată de bunăvoie .
De asemenea, mai poate avea calitatea de terţ persoana care deţine bunurile în numele debitorului exercitând asupra lor acte de folosinţă sau căreia i-au fost încredinţate spre păstrare după aplicarea măsurii sechestrului potrivit art. 732 NCPC.
Înfiinţarea popririi în mâinile terţului nu are de la început un efect extinctiv faţă de creanţa urmărită, în sensul că raportul juridic dintre acesta dinainte şi debitor nu se stinge, oprindu-se plata până la îndestularea creanţei creditorului.
Raportul juridic dintre debitor şi terţul poprit reprezintă condiţia înfiinţării popririi şi trebuie analizat atât sub aspectul datei existenţei lui, cât şi în raport cu data indisponibilizării creanţei, precum şi cu privire la împrejurarea dacă terţul poprit trebuie să fie un debitor direct al debitorului urmărit.
Cât priveşte data existenţei raportului juridic, s-a exprimat opinia că terţul poate fi şi un debitor eventual al datornicului, dându-se astfel posibilitatea să fie urmărite pe această cale veniturile viitoare, pentru că raportul nu trebuie să existe la data înfiinţării popririi"'.
Opinia s-a exprimat în legătură cu o soluţie pronunţată în jurisprudenţă, ce punea în discuţie posibilitatea înfiinţării popririi la un birou de avocaţi, pe veniturile ce constituiau onorariile viitoare ale avocatului debitor, potrivit vechii reglementări cuprinse în Decretul nr. 281/1954 privind organizarea şi exercitarea avocaturii.
Opinia exprimată în sensul că la data înfiinţării popririi, terţul ar putea fi şi un debitor eventual al debitorului, nu poate fi primită decât cu rezerve pentru argumentele ce urmează:
Una din condiţiile înfiinţării popririi este tocmai existenţa raportului juridic ce trebuie să existe între debitor şi terţul poprit. Existenţa raportului de creanţă nu presupune în mod obligatoriu şi o creanţă exigibilă, fiind doar suficient să existe,
întrucât indiferent de modalităţile ce o afectează la data înfiinţării popririi, ea constituie un element al garanţiei comune a creditorului chirografar, ce poate să o urmărească pe această cale.
Terţul poprit va fi obligat să plătească creditorului urmăritor suma poprită numai atunci când a devenit exigibilă şi dacă din
diverse motive evenimentul de care depinde nu s-a mai îndeplinit, poprirea înfiinţată rămâne fără obiect, terţul poprit nefiind prejudiciat în niciun fel.
Atât în doctrina noastră, cât şi în cea străină" au fost exprimate opinii în sensul că la data înfiinţării popririi trebuie să existe raportul juridic dintre debitor şi terţul poprit, de altfel condiţia existenţei raportului juridic fiind prevăzută în mod expres în art. 780 NCPC.
De regulă, terţul poprit poate fi orice persoană fizică ori juridică, de drept public ori de drept privat, care în baza raportului juridic îi datorează debitorului suma de bani, titluri de valoare ori alte bunuri mobile incorporale urmăribile sau deţine cu titlu precar bunurile mobile ale acestuia de pe urmă.
Legătura juridică în baza căruia terţul este obligat este ceea ce îi conferă calitatea de subiect de drept în această procedură.
Nu orice legătură juridică poate să justifice înfiinţarea popririi în mâinile terţului, ci numai aceea care îi asigură acestuia independenţa faţă de debitor, o poziţie de egalitate în raportul juridic, atât în privinţa prestaţiilor, cât şi în aceea a conduitei părţilor.
În raport de această chestiune, mandatarul debitorului nu ar putea avea calitatea de terţ poprit, actele săvârşite de el fiind actele debitorului însuşi în limita puterilor încredinţate. Or, înfiinţarea popririi în mâinile mandatarului ar echivala cu o poprire în mâinile debitorului, ceea ce este contrar regulilor prevăzute pentru această procedură execuţională.
Numai dacă în legătură cu executarea mandatului, debitorul reprezentat ar dobândi o creanţă contrară mandatarului său, această creanţă ar putea fi urmărită prin poprire, ea neluând naştere din contractul de mandat, ci dintr-un alt raport juridic ce a luat fiinţă în legătură cu reprezentarea.
Nici prepusul debitorului nu se bucură, în cadrul raportului juridic, de independenţă pentru a putea sta în procedura
execuţională în calitate de terţ poprit, dându-se, în acest sens, exemplu în doctrină cazul funcţionarului public.
Raportului de prepuşenie îi este caracteristică legătura de subordonare a prepusului faţă de comitent, constând în dreptul acestuia de a da îndrumări şi de a-i controla activitatea, cel mai adesea temeiul raportului constituindu-l contractul de muncă.
Creanţele ce se nasc din raporturile de prepuşenie intră în patrimoniul comitentului, prepusul neavând dreptul decât de a le încasa şi de a le administra, iar dreptul de dispoziţie fiind exclusiv al titularului, astfel că o poprire în mâinile prepusului ar echivala tot cu o poprire în mâinile debitorului, ceea ce nu este posibil.
Puterea de a dispune asupra creanţei nu are nici sechestrul judiciar, căruia i-a fost încredinţat spre păstrare şi administrare bunul litigios până la soluţionarea definitivă a conflictului de interese şi nici administratorul-sechestru sau alte persoane însărcinate cu paza bunurilor până la predarea lor creditorului sau valorificare.
Măsura asigurătorie a sechestrului judiciar se dispune în cazul în care ar exista un proces asupra proprietăţii sau posesiei unui bun, asupra dreptului de folosinţă sau administrare, fiind încredinţat spre păstrare uneia dintre părţi ori unui terţ.
Este adevărat că, în cazul popririi, această ipoteză îşi găseşte aplicaţiunea în cazuri mai restrânse, faţă de obiectul asupra căruia poartă, dându-se cu titlu de exemplu cazul în care bunul litigios l-ar constitui un titlu la purtător încredinţat unei bănci ori altei instituţii de păstrare de valori''.
Persoana căreia titlul i-a fost încredinţat spre păstrare nu poate face asupra acestuia decât acte de conservare şi administrare, putând stărui în judecată în numele părţilor aflate în proces, fiind astfel un reprezentant legal şi nu un debitor al debitorului urmărit.
într-o astfel de situaţie se poate afla şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni în cazul în care i-au fost încredinţate spre păstrare sumele de bani obţinuţi în urma vânzării silite până la distribuirea preţului către creditorii urmăritori.
Problema a fost dezbătută în doctrina şi jurisprudenţa mai veche, însă prezintă interes a supune discuţiei pornind de la exemplul dat în literatura de specialitate, şi anume posibilitatea urmăririi, în calitate de terţ poprit, a executorului judecătoresc la dispoziţia căruia a fost consemnată suma obţinută în urma vânzării silite ori a Casei de Economii şi Consemnaţiuni ca depozitară a acestei sume. în legătură cu această chestiune, au fost pronunţate soluţii diferite.
într-o primă soluţie s-a motivat că organul de executare, la dispoziţia căruia sunt recipisele sumei consemnate, are calitate de terţ poprit, fiindcă fără aceste recipise aflate în posesia sa, sumele nu pot fi eliberate".
După o altă părere, Casa de Economii şi Consemnaţiuni poate fi terţul poprit, deoarece este deţinătoarea sumelor şi în mâinile sale poprirea trebuie înfiinţată.
Ambele soluţii au fost criticate în doctrină, cu argumentarea că nici organul de executare şi nici Casa de Economii şi Consemnaţiuni nu pot avea calitatea de debitor personal al debitorului urmărit, ci doar de simpli depozitari ai recipiselor, respectiv ai preţului obţinut în urma executării silite, înfiinţarea popririi în mâinile lor neavând niciun efect.
Raportat la soluţiile propuse de literatura de specialitate şi jurisprudenţă, ne exprimăm următoarea opinie:
în urma vânzării silite, preţul obţinut se consemnează de-îndată de către executorul judecătoresc pentru plata, respectiv distribuirea sumei către creditorii urmăritori potrivit art. 864-867 NCPC, potrivit cu creanţele şi ordinea de preferinţă.
A recunoaşte creditorului popritor posibilitatea să indispo-nibilizeze aceste sume presupune prelungirea termenului de valorificare a creanţelor pentru ceilalţi creditori urmăritori, în ipoteza în care poprirea parcurge şi cea de-a doua fază a validării.
Potrivit art. 869 NCPC, creditorii interesaţi trebuie să depună la sediul executorului în termenul fixat de 10 zile titlurile de
creanţă pentru a participa la distribuirea preţului indiferent de natura creanţei, astfel că nu s-ar mai justifica niciun interes de urmărire a sumei pe calea popririi atâta timp cât se recunoaşte posibilitatea înscrierii pe tabloul de creditori, suma consemnată aflându-se şi la dispoziţia acestuia".
Pe drept cuvânt, s-a susţinut că suma consemnată nu se mai află în patrimoniul debitorului urmărit şi a trecut în cel al creditorilor, creanţa realizându-se în mod efectiv la operaţiunea distribuirii preţului de către executorul judecătoresc'-’', soluţia exprimată fiind preluată de către legiuitor în actuala reglementare.
Potrivit art. 872 NCPC („sumele rezultate din valorificarea bunurilor urmărite şi cele consemnate la dispoziţia executorului judecătoresc nu pot fi poprite de către creditorii debitorului sau ai adjudecatarului”), pot face obiectul popririi numai acele sume atribuite prin procesul-verbal al executorului judecătoresc, fiindcă acestea au devenit elemente active ale patrimoniului şi garanţie comună a creditorilor chirografari.
O altă situaţie în care unei terţe persoane nu i se poate reţine calitatea de debitor personal al debitorului poprit este atunci când creditorul unui asociat înfiinţează poprirea nu în mâinile debitorului asociatului, ci în mâinile unui debitor personal al societăţii, acesta de pe urmă fiind o persoană distinctă de cea a asociatului''.
Creditorul asociatului ar putea urmări societatea ca terţ poprit în ipoteza în care urmărirea ar privi dividendele datorate de societate sau chiar acţiunile propriu-zise ca titluri de valoare.
O altă condiţie pe care terţul poprit trebuie să o îndeplinească este aceea a capacităţii civile, cerinţă în raport de care s-a susţinut că nu se poate înfiinţa poprirea la o sucursală, chiar dacă are organe proprii de conducere, dacă nu are şi gestiune economică proprie, fiind doar o subdiviziune a persoanei juridice, singura ce poate îndeplini calitatea de terţ poprit.
Este adevărat că sucursala nu are personalitate juridică proprie, fiind o subdiviziune a persoanei juridice, dar are puterea să dispună într-un mod independent de creditele acordate debitorului şi să le consemneze ori să le plătească direct creditorului în cazurile prevăzute de art. 786 alin. (2) NCPC, capacitate financiară în virtutea căreia i se poate reţine calitatea de terţ poprit.
Problema capacităţii sucursalei s-ar putea pune numai în cazul în care aceasta ar trebui să figureze ca terţ poprit în procesul de validare a popririi, caz în care se va cita persoana juridică"’.
În secţiunea privind debitorul poprit, ne-am referit la situaţia în care în această calitate poate figura o autoritate publică, creanţele bugetare putând fi urmărite după regulile la care ne-am referit.
Pornind de la regula că execuţia de casă a bugetului de stat se realizează prin trezorerie, care îndeplineşte o dublă funcţie, de casier şi bancă a statului, se pune întrebarea dacă în procedura popririi poate figura în calitate de terţ poprit.
Raportul juridic ce se leagă între trezoreria statului şi serviciul public este unul în legătură cu operaţiunile financiare, specific raporturilor bancare, cu specificul care rezultă din natura sumelor depozitate, acela al respectării destinaţiilor lor.
în virtutea acestor raporturi, creditorul poate solicita organului de executare înfiinţarea popririi, fiindcă a nu recunoaşte trezoreriei posibilitatea urmăririi în calitate de terţ poprit presupune a face imposibilă executarea pe această cale a unei creanţe contra unei autorităţi publice, fiindcă aşa după cum am spus, nicio operaţiune de plată nu se poate face decât prin intermediul acestei institutii.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Terţ poprit
