Trăsături intersectate
| Comentarii |
|
trăsături intersectate, trăsături (de regulă grafice) care se intersectează. Constatarea unei succesiuni anormale a trăsăturilor ce se intersectează constituie un element concludent al modificării actului prin adăugire ori a preexistenţei semnăturii pe acel act. În mod normal, t. ulterioare trebuie să se suprapună peste cele anterioare, deoarece, în mod logic, rîndul care urmează se scrie după cel precedent, iar semnătura se execută la sfîrşitul textului. Cînd însă această ordine firească se încalcă, astfel încît trăsăturile rîndului anterior se află deasupra celui ce urmează, sau t. ultimului rînd al textului apar peste trăsăturile ce alcătuiesc semnătura, înseamnă că acel rînd sau întregul text s-a scris ulterior. Posibilitatea determinării ordinii de executare a trăsăturilor intersectate depinde de situaţiile concrete cercetate, cum şi de procedeele tehnice aplicate. În locul intersecţiei a două trăsături au loc o serie de transformări fizico-chimice generate de acţiunea mecanică a instrumentului scriptural şi de interacţiunea materialelor de scriere între ele, pe de o parte, şi între acestea şi hîrtie, pe de altă parte (absorbţie, difuzie, osmoză etc.). Dintre factorii care influenţează imaginea intersecţiei trăsăturilor se notează : calitatea hîrtiei, îndeosebi gradul de încleiere, modul de finisare (satinarea) şi starea suprafeţei ; genul instrumentului scriptural, în special forma vîrfului ; natura materialelor de scriere, culoarea, intensitatea acestora ; condiţiile concrete de scriere (ritmul scrierii, viteza de execuţie a celor două trăsături, gradul de presiune, orientarea t., înclinarea instrumentului scriptural) ; intervalul de timp scurs între executarea primei t. şi a celei ulterioare. Elementele mai tipice care atestă ordinea cronologică de executare a două t.i. sînt următoarele : continuitatea trăsăturii superioare, implicit întreruperea celei inferioare ; deplasarea unor particule din materialul trăsăturii anterioare pe direcţia mişcării instrumentului scriptural cu care se execută trăsătura ulterioară ; inundarea — în cazul scrierii cu cerneală — a trăsăturii aflate dedesubt, care se manifestă prin lăţirea trăsăturii de deasupra în zona intersecţiei. Un rol important în stabilirea ordinii de execuţie a t.i. îl au experimentările prealabile, făcute în afara cazului cercetat, precum şi în legătură cu speţa anume ce se cere elucidată.
În cadrul experimentărilor se va încerca să se reproducă pe cît posibil mai exact elementele şi condiţiile intersecţiei în litigiu : hîrtie, materiale de scriere, instrumente scripturale, orientarea trăsăturilor, viteza de scriere, presiune, interval de timp între executarea trăsăturilor etc. Cînd împrejurările permit, este bine ca o parte a experimentărilor să se facă chiar pe actul suspect de fals. Studiul intersecţiei t. impune, în primul rînd, folosirea largă a microscopului, inclusiv a celui stereoscopic. O importanţă deosebită o are iluminarea intersecţiei. Este indicat ca fascicolul de lumină să fie orientat din diferite părţi şi sub diverse unghiuri de incidenţă, alegîndu-se poziţia optimă, care relevă în gradul cel mai înalt succesiunea. Ca tehnici de stabilire a succesiunii trăsăturilor intersectate se mai pot utiliza : macro-fotografia cu ajutorul filtrelor de lumină, prin care se diferenţiază tenta cromatică a t.; macrofotografia în radiaţii ultraviolete (cu iluminarea verticală), cînd una din trăsături este executată cu creion care conţine grafit ce are un înalt grad de reflexie a acestor radiaţii; analiza prin luminiscenţă; spectrofotometria de reflexe; copierea trăsăturilor pe un alt suport (hîrtie, materiale foto, peliculă de polivinil etc.) cu care ocazie t. de deasupra continuă; iar cea aflată dedesubt discontinuă; tratarea locului intersecţiei cu vapori de amoniac sau acizi concentraţi (azotic, clorhidric, tricloracetic) care, prin reacţiile date, poate evidenţia inundarea materialului de scriere din trăsătura de deasupra sau continuitatea acesteia. Alterarea actului prin adăugiri poate fi constatată şi prin examinarea intersecţiei scrisului cu îndoiturile hîrtiei. Plierea repetată a hîrtiei duce la deteriorarea încleierii acesteia, la deranjarea fibrelor şi, deci, la mărirea gradului de absorbţie pe liniile îndoiturilor. Cînd toate părţile actului sînt scrise deodată, materialul de scriere va prezenta acelaşi aspect de-a lungul întregii îndoituri. Adăugirea unui scris pe un asemenea act va fi marcată fie de întreruperea trăsăturii în locul intersecţiei, fie, în cazul scrierii cu cerneală, de difuzia acesteia.
