Ultraactivitatea legilor de procedură penală
| Comentarii |
|
ultraactivitatea legilor de procedură penală, formă a extraactivităţii legii procesuale constînd în aceea că anumite dispoziţii din legea anterioară rămîn aplicabile actelor efectuate sub legea nouă. Ultraactivitatea este o excepţie de la principiul, de generală aplicaţie, al activităţii legilor de procedură penală. De regulă, activitatea procesuală este supusă legii în vigoare în momentul efectuării actului procesual sau procedural.
Ar putea avea caracter ultraactiv cel mult o normă procesuală tranzitorie care ar dispune în acest sens. Astfel, în legea pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală din 12 noiembrie 1968, sînt cuprinse mai multe dispoziţii ultraactive in materia termenelor, a căilor de atac sau a reglementării competenţei. În acest sens, se prevede că: termenele sînt cele prevăzute în legea în vigoare la data cînd au început să curgă (art. 5) ; hotărîrile sînt supuse căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la data pronunţării (art. 4). Cînd într-un proces penal pornit înainte de intrarea în vigoare a noului cod a intervenit o hotărîre în primă instanţă, continuă să se aplice regulile de competenţă anterioară (art. 3).
ultraactivitatea legii penale - formă a extraactivităţii legii penale care constă în aplicarea dispoziţiilor legii penale şi după ieşirea din vigoare a acesteia. Ultraactivitatea legii penale se produce în situaţia aplicării legii penale mai favorabile şi în situaţia legilor penale excepţionale. v. şi lege mai favorabilă, mitior lex, precum şi lege excepţională.
