CIRCUMSTANŢELE PARTICULARE ALE CAZULUI - Airey contra Irlandei - Sot alcoolic si violent Lipsa protectiei Statului

I. CIRCUMSTANŢELE PARTICULARE ALE CAZULUI

8. Johanna Airey este cetăţean irlandez. S-a născut în 1932 şi în prezent domiciliază în Cork. Provine dintr-o familie modestă. La o vârstă destul de fragedă s-a angajat vânzătoare într-un magazin. S-a căsătorit în 1953 şi are patru copii, iar cel mai mic este încă sugar. în momentul în care a fost adoptat raportul Comisiei, dna Airey primea ajutor de şomaj, dar în iulie 1978 s-a reangajat. Câştigul său săptămânal net era, în decembrie 1978, de 39,99 lire sterline. în 1974, instanţa de judecată a decis că soţul ei trebuie să-i plătească o alocaţie săptămânală de 20 lire sterline. în 1977, alocaţia a crescut la 27 de lire sterline săptămânal, iar în 1978 ajunsese la 32 de lire sterline pe săptămână. Soţul Johannei Airey, care lucrase ca şofer, a intrat în şomaj şi, începând cu mai 1978, a încetat să mai plătească alocaţia.

Reclamanta susţine că soţul ei este alcoolic şi că anterior anului 1972 a ameninţat-o frecvent şi a agresat-o fizic de câteva ori. în ianuarie 1972, soţul ei a fost condamnat şi amendat de Curtea Districtuală din Cork City pentru infracţiunea de lovire. în luna iunie a anului următor, soţul a părăsit domiciliul conjugal; nu s-a mai întors niciodată, dar Johanna Airey se teme că acesta s-ar putea reîntoarce.

9. Timp de opt ani înainte de 1972, Johanna Airey a încercat în zadar să ajungă cu soţul ei la o înţelegere privind separarea lor. în 1971, el a refuzat să semneze textul înţelegerii pregătit de avocatul reclamantei; încercările ulterioare de a-1 convinge să coopereze au dat greş. Incepând cu luna iunie a anului 1972, reclamanta a încercat să obţină o hotărâre judecă­torească de separaţie motivată de cruzimea fizică şi psihică exercitată asupra ei şi a copiilor de către soţul său. în acest scop, a consultat câţiva avocaţi. în lipsa asistenţei juridice gratuite şi a unor mijloace financiare proprii, dna Airey nu a găsit un avocat dornic să o reprezinte. In 1976, Johanna Airey a solicitat unui tribunal ecleziastic anularea căsătoriei. Cererea nu a fost încă soluţionată; statutul său civil nu se va modifica însă nici în situaţia rezolvării afirmative a acestei cereri.

II. LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ

10. în Irlanda divorţul nu este permis. în anumite condiţii, se poate numai obţine o declaraţie prin care înalta Curte de Justiţie constată nulitatea ab initio a căsătoriei. Articolul 43.3.(2) al Constituţiei prevede: „Nu va fi adoptată nici o lege prin care să se permită desfacerea căsătoriei". Soţii pot fi scutiţi de obligaţia de a locui împreună fie printr-o înţelegere formală cu efecte obligatorii încheiată între ei, fie prin decizie a instanţei de separaţie judiciară (cunos­cută sub numele de a mensa et thoro). O astfel de decizie nu produce efecte asupra existenţei căsătoriei civile. Ea poate fi obţinută doar în cazul în care soţul care o solicită demonstrează existenţa uneia din cele trei ofense matrimoniale, respectiv adulterul, cruzimea sau practici contra naturii. în acest sens, părţile au dreptul să cheme şi să examineze martori. [...]

11. Inalta Curte de Justiţie este singura instanţă competentă să hotărască în materia separaţiei judiciare. Părţile îşi pot organiza singure apărarea. Totuşi, la întrebarea adresată de Curte guvernului, acesta a răspuns că, în cele 255 de proceduri de separaţie iniţiate în Irlanda în perioada ianuarie 1972-decembrie 1978, solicitanţii au fost toţi, fără excepţie, asistaţi de avocat. Raportul Comisiei din 9 martie 1978 notează că nivelul aproximativ al costurilor se situează între 500 şi 700 de lire sterline în cazul în care acţiunea nu este contestată şi între 800 şi 1200 de lire sterline în caz contrar. Costul total depinde de numărul martorilor şi de complexitatea cazului. De regulă, dacă soţia câştigă, soţul este obligat să plătească toate cheltu­ielile rezonabile de judecată. Suma exactă este stabilită de un specialist în calcularea taxelor.

în Irlanda, asistenţa juridică gratuită nu se acordă în cazuri de separaţie judiciară şi nici, în general, în cauze civile. în 1974, a fost înfiinţat un Comitet consultativ pentru asistenţă juridică gratuită în materie civilă sub preşedinţia judecătorului Pringle. în decembrie 1977, Comitetul a recomandat guvernului introducerea unui sistem de consultanţă şi asistenţă juri­dică gratuită în acest domeniu. La audierile din 22 februarie 1979, delegatul guvernului a informat Curtea că autorităţile irlandeze au decis, în principiu, să introducă un sistem de asistenţă juridică gratuită pentru cauzele de dreptul familiei şi că speră să poată lua măsurile necesare înainte de sfârşitul anului 1979.

12. După ce dna Airey s-a adresat Comisiei, în Irlanda a intrat în vigoare Legea din 1976 referitoare la întreţinerea soţilor şi a copiilor. Articolul 22(1) al acestei legi prevede:

„La cererea unuia dintre soţi, instanţa - dacă există motive întemeiate să creadă că sigu­ranţa sau bunăstarea solicitantului sau a unui copil sunt ameninţate - poate ordona celuilalt soţ să părăsească domiciliul comun. De asemenea, indiferent dacă soţii locuiesc sau nu împreună, instanţa poate interzice pârâtului să mai intre în locuinţa soţului reclamant pentru o perioadă de timp determinată sau până în momentul în care instanţa îi va acorda o permi­siune expresă". O astfel de interdicţie nu este permanentă, iar pârâtul poate cere oricând încetarea ei. Mai mult decât atât, durata maximă stabilită de instanţele districtuale - spre deosebire de instanţele de apel sau de înalta Curte de Justiţie - este de trei luni, existând însă posibilitatea prelungirii ei. De asemenea, soţia care este victima violenţei conjugale poate declanşa proceduri penale.