Pagina 1 din 3
SECŢIA A TREIA
CAUZA COBZARU împotriva ROMÂNIEI
(Cererea nr. 48254/99)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
26 iulie 2007
DEFINITIVĂ
26/10/2007
Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Poate suferi modificări de formă.
În cauzaCobzaru împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei Camere formate din:
Dna. E. Fura-Sandström, Preşedinte,
Dl. C. Bîrsan,
Dna. A. Gyulumyan,
Dl. E. Myjer,
Dl. David Thór Björgvinsson,
Dna. I. Ziemele,
Dna. I. Berro-Lefèvre, judecători,
şi dl. S. Quesada, Grefier de Secţie,
După deliberare privată la 5 iulie 2007,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURĂ
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 48254/99) introdusă la Curte împotriva României în temeiul Articolului 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (“Convenţia”) de un cetăţean român, dl. Belmondo Cobzaru (“reclamantul”), la 11 mai 1999.
2. Reclamantul a fost reprezentat succesiv de d-na M. Macovei, avocat practicant în Bucureşti, de Comitetul Român Helsinki, o asociaţia cu sediul în Bucureşti, de Centrul European pentru Drepturile Romilor, o asociaţie cu sediul în Budapesta (Ungaria). Guvernul Român (“Guvernul”) a fost reprezentat succesiv de Agentul acestuia, d-na B. Rămăşcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe, şi de co-agentul său, dna R. Paşoi, de asemenea de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantul a susţinut, în esenţă, că a fost supus unui tratament inuman şi degradant pe când se afla reţinut de poliţie, cu încălcarea Articolului 3 din Convenţie; că autorităţile nu şi-au îndeplinit obligaţia de a efectua o cercetare promptă, imparţială şi eficientă a susţinerilor de maltratare, de asemenea cu încălcarea Articolului 3; şi că nu a primit o soluţie efectivă în baza legislaţiei naţionale pentru susţinerile sale de maltratare, cu încălcarea Articolului 13 din Convenţie. Reclamantul s-a plâns de asemenea de o încălcare a Articolelor 6 şi 14 considerate în coroborare cu Articolele 3 şi 13 din Convenţie.
4. La 22 mai 2001 Curtea a hotărât să notifice Cererea către Guvern.
5. La 23 iunie 2005 Curtea a hotărât, în temeiul prevederilor Articolului 29 § 3 din Convenţie, să examineze fondul Cererii în acelaşi timp cu admisibilitatea acesteia.
6. Reclamantul şi Guvernul au depus fiecare observaţii pe fond (Regula 59 §1). Părţile au răspuns în scris observaţiilor fiecăreia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
7. Reclamantul, Belmondo Cobzaru, este un cetăţean român, născut în 1973. Locuieşte în oraşul Mangalia (Constanţa).
1. Faptele aşa cum au fost prezentate de reclamant
8. La data de 4 iulie 1997 în jurul orelor 7.30 p.m. reclamantul şi prietena sa Steluţa M. au ajuns la apartamentul unde locuiau împreună şi care îi aparţinea lui Steluţa. Reclamantul a plecat apoi din apartament pentru aproximativ 20 de minute să ia nişte bani, deoarece el şi Steluţa plănuiau să iasă în oraş în acea seară. Totuşi, când s-a întors, a găsit uşa încuiată. A întrebat vecinii dacă o văzuseră pe Steluţa, dar i s-a spus că nimeni nu o văzuse. Temându-se că ar fi putut încerca să-şi ia viaţa, deoarece mai făcuse acest lucru în trecut, reclamantul a forţat uşa apartamentului în prezenţa vecinei sale, Rita G. Nu a găsit pe nimeni acolo, aşa că a decis să meargă la poliţie spre a se interesa de soarta acesteia. Pe când ieşea din bloc, l-a întâlnit pe cumnatul lui Steluţa, Crinel M., însoţit de trei bărbaţi înarmaţi cu cuţite, care au încercat să-l atace, dar de care a reuşit să scape.
9. La 4 iulie 1997 în jurul orelor 8 p.m. Crinel M. a sunat la poliţie şi a depus o plângere împotriva reclamantului. Conform plângerii, reclamantul încercase să pătrundă cu forţa în apartamentul lui Steluţa, dar fugise când a apărut Crinel M. Plângerea a fost certificată de ofiţerul de poliţie Dumitru CA.
10. Dumitru CA a trimis o patrulă de poliţie spre a efectua o cercetare la faţa locului asupra faptelor reclamate de Crinel M. Procesul verbal redactat de patrula de poliţia a concluzionat că nu existau urme de scotocire sau de violenţă în apartament. Rita G., care a fost de faţă la cercetări, a declarat că reclamantul pătrunsese în apartament în prezenţa sa, temându-se că Steluţa s-ar fi putut sinucide.
11. La scurt timp după ce a scăpat de Crinel M., anume între orele 8 şi 9 p.m., reclamantul a aflat că poliţia îl caută şi a mers la Secţia de Poliţie a oraşului Mangalia, însoţit de vara sa, Venuşa L.
A raportat către ofiţerul de poliţie de serviciu, Dumitru CA., că unii indivizi încercaseră să-l bată pe când ieşea din apartamentul său, şi că deşi reuşise să scape, încă se temea că Crinel M. ar putea să-l bată. După ce şi-a prezentat cartea de identitate, i s-a spus să aştepte. De faţă erau şi alţi poliţişti.
12. În jurul orei 10 p.m. ofiţerii de poliţie Gheorghe G., Curti D. şi Ion M. s-au întors de la cercetarea la faţa locului pe care o efectuaseră la apartamentul lui Steluţa. Gheorghe Gl-a apucat pe reclamant de păr şi l-a tras la etaj într-un birou. Gheorghe G. şi Curti D. l-au lovit cu pumnii în cap până ce a început să-i sângereze nasul, şi a fost aruncat la pământ şi lovit cu picioarele. I s-a pus un ziar pe ceafă şi a fost lovit cu un baston de lemn. Patru ofiţeri în civil au observat atacul, dar nu au luat măsuri spre a-l împiedica sau a-l opri. Poliţia i-a spus reclamantului că faptul că tatăl său era conducătorului unei asociaţii locale a romilor nu avea să-l ajute şi l-au forţat să semneze o declaraţie potrivit căreia fusese bătut de Crinel M. şi de alţi indivizi. Apoi i s-a spus să plece şi să revină a doua zi. Poliţia i-a reţinut cartea de identitate.
13. Reclamantul a plecat, dar deoarece se simţea foarte slăbit, s-a oprit şi s-a aşezat în faţa secţiei de poliţie. Gheorghe G. a ieşit şi i-a spus să plece acasă. Văzând că reclamantul era într-o stare gravă, Venuşa l-a invitat cu ea şi i-a oferit o cafea. Reclamantul i-a arătat cucuiele de pe cap şi celelalte semne de lovituri de pe spate.
14. Mai târziu în acea seară reclamantul a fost internat la secţia de urgenţe a Spitalului din Mangalia cu răni diagnosticate ca traumatism cranio-cerebral. A fost transferat la Spitalul Judeţean Constanţa unde i s-a efectuat o radiografie. A fost informat că era necesară o scanare suplimentară, dar aceasta nu a mai fost efectuată niciodată.
15. La 7 iulie 1997 reclamantul a fost externat din spital, conform afirmaţiilor la cererea cuiva al cărui nume personalul spitalului nu-l putea dezvălui.
16. La 8 iulie 1997 reclamantul a fost examinat de un expert medic legist La Institutul Medico-Legal din Constanţa, care a scris în raportul său că reclamantul avea dureri puternice de cap şi de stomac, greutate la mers, contuzii la ambii ochi, pe degete, pe spatele mâinii sale drepte, pe piept, pe coapsa dreaptă şi pe pulpă, şi un hematom la cap. Raportul a conchis că rănile fuseseră cauzate prin lovituri cu “obiecte cauzatoare de dureri şi dure”. Doctorul a spus că reclamantul avea să necesite 14-15 zile spre a-şi reveni.
17. La 8 iulie 1997 reclamantul a depus o plângere la şeful Secţiei de Poliţie din Mangalia împotriva ofiţerilor de poliţie Curti D. şi Gheorghe G.. A afirmat că după ce reuşise să scape de Crinel M. şi prietenii acestuia, se dusese acasă, dar deoarece aflase că este căutat de poliţie, se dusese la secţia de poliţie. Acolo, Gheorghe G. şi Curti D. l-aui bătut şi l-au obligat să semneze o declaraţie, după care i-au spus să meargă acasă şi să revină a doua zi.
Plângerea a fost înregistrată pe 9 iulie 1997 şi transmisă maiorului P.
18. La 10 sau 11 iulie 1997 maiorul P. a luat declaraţii scrise de la ofiţerii de poliţie implicaţi în interogarea reclamantului: Gheorghe G., Curti D. şi Ion M. Toţi ofiţerii de poliţie au negat, în termeni succinţi, că l-ar fi bătut pe reclamant. Nici unul dintre ei nu a menţionat că ar fi văzut contuzii pe faţa reclamantului la sosirea acestuia la secţia de poliţie. Declaraţiile aveau data de 11 iulie, dar maiorul P. le-a certificat ca fiind date pe 10 iulie.
19. Într-o declaraţie certificată de maiorul P. ca fiind dată pe 11 iulie 1997, Dumitru CA., un ofiţer de poliţie de serviciu la data de 4 iulie 1997, a explicat că la orele 8.15 p.m. primise un telefon de la Crinel M., care îi spusese că reclamantul intrase cu forţa în apartamentul lui Steluţa M. şi ulterior fugise. Ofiţerul de serviciu a trimis apoi la apartament o patrulă de poliţie, formată din trei ofiţeri de poliţie: Gheorghe G., Curti D. şi Ion M. Între timp reclamantul a ajuns la secţia de poliţie, însoţit de vara sa, Venuşa L. El i-a spus lui Dumitru CA. că intrase cu forţa în apartament pentru că crezuse că prietena sa se afla înăuntru. La ieşire, pe casa scărilor din bloc, un număr de indivizi s-a apropiat de el, încercând să-l prindă, dar fugise şi venise la poliţie spre a evita să fie bătut de aceştia. Ofiţerul de poliţie i-a spus reclamantului şi verişoarei acestuia să aştepte în sala de aşteptare. Ofiţerul de poliţie Gheorghe C. se afla de asemenea acolo. În jurul orei 10 p.m. patrula de poliţie a revenit de la apartament şi l-a luat pe reclamant în biroul lor de la primul etaj pentru interogatoriu. După aproximativ o jumătate de oră, reclamantul a fost trimis acasă şi i s-a cerut să revină a doua zi de dimineaţă. Dumitru CA. nu a făcut nici o menţiune despre contuziile pe care se presupunea că reclamantul pe faţă la sosirea la secţia de poliţie.
20. Printr-o adresă din data de 10 iulie 1997 maiorul P. a transmis dosarul de cercetări preliminare la Parchetul Militar din Constanţa. Dosarul cauzei cuprindea următoarele documente:
(i) o declaraţie nedatată a reclamantului conform căreia, după ce plecase din apartamentul lui Steluţa în seara de 4 iulie 1997, se întâlnise cu rudele acesteia, care îl bătuseră;
(ii) procesul verbal din data de 4 iulie 1997, orele 8.15 p.m. întocmit de ofiţerul de poliţie Dumitru CA. prin care se declara că Crinel M. reclamase la poliţie că reclamantul pătrunsese în apartamentul lui Steluţa (vezi paragraful 9 de mai sus);
(iii) o declaraţie din data de 4 iulie 1997 a lui Crinel M. din care reieşea că îl ameninţase pe reclamant în seara de 4 iulie 1997 şi chiar că aruncase cu o piatră în acesta, dar care nu îşi nimerise ţinta, dar că în mod sigur nu îl bătuse;
(iv) cercetarea de la faţa locului din data de 4 iulie 1997;
(v) o declaraţie din data de 4 iulie 1997 a lui Rita G., care confirma afirmaţiile reclamantului, anume că în jurul orei 6 p.m., pătrunsese în apartamentul lui Steluţa în prezenţa ei, din preocupare că s-ar fi putut sinucide, şi că plecase când a văzut că Steluţa nu era acolo; nu se menţiona nimic despre vreo agresiune fizică împotriva reclamantului;
(vi) un proces verbal de poliţie din data de 7 iulie 1997 emis de Gheorghe G., cu lista hainelor aparţinând lui Steluţa despre care se susţinea că fuseseră rupte de reclamant la 28 iunie 1997;
(vii) o notificare scrisă emisă la 7 iulie 1997 de poliţie cerând ca Institutul Medico - Legal să o examineze pe Steluţa M., care “fusese bătută de Cobzaru Belmondo la 3 iulie 1997”;
(viii) Declaraţia lui Steluţa din data de 9 iulie 1997 din care reieşea că la 3 iulie reclamantul o bătuse pe când se afla în apartamentul lui, şi că la 4 iulie o dusese la apartamentul ei şi îi spusese să nu plece; de îndată ce el plecase, Steluţa ieşise pe acoperişul clădirii unde a rămas aproximativ două ore; de acolo îl văzuse pe reclamant înapoindu-se şi pătrunzând cu forţa în apartament; negăsind pe nimeni, plecase. Steluţa a mai declarat că pe când reclamantul părăsea clădirea, s-a întâlnit cu Crinel M., care “l-a bătut, întrebându-l de ce pătrunsese cu forţa în apartament”; nu se dădeau detalii legate de presupusa bătaie; la finalul declaraţiei a menţionat din nou că reclamantul pătrunsese în apartamentul ei cu o şurubelniţă pe care o împrumutase de la un vecin, dar când l-a văzut pe Crinel M., a fugit;
(ix) o declaraţie din data de 9 iulie 1997 a lui Elena, mama lui Steluţa, conform căreia relaţia dintre reclamant şi Steluţa se deteriorase deja; la 28 iunie 1997 reclamantul rupsese nişte haine care îi aparţineau lui Steluţa şi la 4 iulie 1997, în timp ce Steluţa se afla pe acoperişul clădirii, reclamantul pătrunsese cu forţa în apartament dar nu furase nimic;
(x) declaraţiile din datele de 10 sau 11 iulie 1997 date de ofiţerii de poliţie Gheorghe G., Ion M., Curti D. şi Dumitru CA. (vezi paragrafele 18 şi 19 de mai sus).
21. La 17 iulie 1997 reclamantul şi tatăl său, preşedintele Asociaţiei Romilor din Mangalia, a depus o plângere la Departamentul pentru Minorităţi Naţionale şi a solicitat o investigaţie referitor la ofiţeri de poliţie care îl bătuseră pe reclamant. Au prezentat un certificat medical emis pe 8 iulie 1997, o copie a unui articol de ziar care descria afirmaţiile reclamantului cu privire la maltratare şi declaraţiile lui Venuşa, care îl însoţise pe reclamant la secţia de poliţie la 4 iulie 1997 şi care îl văzuse ieşind din secţia de poliţie suferind de dureri cumplite. Reclamaţia a fost transmisă către Parchetul Militar din Constanţa la 23 iulie 1997.
22. La 21 iulie 1997 tatăl reclamantului a depus o reclamaţie la Parchetul Militar din Constanţa.
23. Pe 28 iulie 1997 reclamantul a depus o plângere penală separată la Parchetul Militar Bucureşti. El mai solicita daune pecuniare şi ne-pecuniare. Plângerea a fost înregistrată în aceeaşi zi la Parchetul General şi transmisă la 14 august 1997 la Parchetul Militar Constanţa.
24. La 18 august 1997 procurorul militar însărcinat cu cercetările a luat un interogatoriu ofiţerilor de poliţie şi reclamantului. Ofiţerii de poliţie Curti D. şi Gheorghe G. şi-au menţinut declaraţiile date la poliţia din Mangalia, şi reclamantul şi-a menţinut susţinerile de maltratare. Mai mult, s-a plâns că fusese forţat să semneze o declaraţie potrivit căreia fusese lovit de Crinel Marin şi de celelalte rude ale prietenei lui.
25. La 18 septembrie 1997 procurorul militar a luat o declaraţie de la Venuşa L. Ea a declarat că pe 4 iulie 1997 ea şi o prietenă, Valentina T., îl însoţiseră pe reclamant la secţia de poliţie şi că aproximativ 30 de minute mai târziu reclamantul a ieşit şi li s-a plâns că fusese bătut de poliţie cu un baston de lemn. Le-a mai arătat şi contuziile de pe mână, de pe spate şi de pe degete.
26. La 29 septembrie 1997 Parchetul General din Bucureşti a cerut procurorului militar din Constanţa însărcinat cu cercetările să finalizeze cercetarea şi să dea o concluzie definitivă până la 12 decembrie 1997.
27. La 6 octombrie 1997 procurorul militar din Constanţa s-a deplasat la Secţia de Poliţie din oraşul Mangalia, unde a luat declaraţii de la următorii martori:
(i) martorii Amet F. şi Nuri M. au declarat că auziseră că avusese loc o altercaţie între Crinel M. şi reclamant; Amet F. a mai declarat că l-a văzut pe Crinel M. urmărindu-l pe reclamant cu o piatră în mână;
(ii) ofiţerul de poliţie Dumitru CI., care a dat o declaraţie scrisă conform căreia se afla la secţia de poliţie la 4 iulie 1997 când reclamantul a ajuns acolo în jurul orelor 9.30 p.m., şi a văzut că reclamantul avea contuzii pe faţă când a intrat în secţia de poliţie; el i-a explicat ofiţerului de poliţie de serviciu, Dumitru CA., că fusese lovit de cineva pe când pătrundea cu forţa în apartament;
(iii) Ion M. a fost din nou interogat şi a declarat de această dată că atunci când reclamantul a ajuns la secţia de poliţie, în jurul orelor 9.30 p.m., avea contuzii pe faţă şi a declarat că fusese lovit de cineva pe când pătrundea cu forţa în apartament;
(iv) ofiţerul de poliţie Marius I., care participase şi el la cercetarea la faţa locului la apartamentul lui Steluţa la 4 iulie 1997, a declarat că reclamantul ajunsese la secţia de poliţie după ce echipa de poliţişti se întorsese de la cercetarea de la faţa locului şi că a observat că reclamantul avea evidente contuzii pe faţă, care fuseseră cauzate de curând;
(v) Crinel M. a confirmat că la 4 iulie 1997 îl văzuse pe reclamant pătrunzând cu forţa în apartamentul lui Steluţa şi după ce a făcut o încercare nereuşită de a-l prinde pe reclamant, a reuşit doar să arunce cu câteva pietre în el, care îşi rataseră ţinta; a mai confirmat că unii vecini fuseseră martori la incident, inclusiv Rita G.
Procurorul nu a pus nici o întrebare ofiţerilor de poliţie care prezentaseră declaraţii scrise.
28. La 12 noiembrie 1997 procurorul militar din Constanţa a refuzat să înceapă urmărirea penală cu privire la plângerile reclamantului împotriva ofiţerilor de poliţie Gheorghe G. şi Curti D., pe motiv că faptele nu fuseseră confirmate. Procurorul a observat că atât reclamantul cât şi tatăl lui erau cunoscuţi ca “elemente antisociale înclinate către violenţă şi furt”, în conflict constant cu “ceilalţi membri al grupului lor etnic” şi în acest context în seara zilei de 4 iulie 1997 reclamantul a pătruns cu forţa în apartamentul prietenei lui şi i-a distrus acesteia multe haine. A mai constatat că, în baza mai multor mărturii, inclusiv acelea ale ofiţerilor de poliţie de la secţia de Poliţie din Mangalia, prietena reclamantului, mama ei şi Nuri M., reclamantul fusese lovit de Crinel M. pentru că pătrunsese în apartamentul lui Steluţa. Procurorul a constata că “din motive evidente” Crinel M., “de asemenea ţigan”, negase că l-ar fi bătut pe reclamant. Procurorul a considerat că declaraţia dată de Venuşa L., din care reieşea că reclamantul ieşise din secţia de poliţie cu contuzii pe mai multe părţi ale corpului, nu putea fi luată în consideraţie deoarece şi ea era tot ţigancă – şi, mai mult, verişoara reclamantului – şi deci mărturia ei era nesinceră şi subiectivă.
29. Prin hotărâri separate din 26 februarie şi 27 iulie 1998 procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Mangalia a întrerupt procedurile iniţiate împotriva reclamantului de prietena sa şi de cumnat pentru atac fizic şi daune materiale.
30. La 4 martie 1998 reclamantul a făcut plângere împotriva hotărârii din 12 noiembrie 1997 prin care se refuza începerea cercetării penale. Apelul a fost înregistrat la 11 martie 1998 de secţia militară a Parchetului. Aceasta l-a trimis procurorului militar de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care, la rândul său, a trimis-o înapoi Procurorului Militar Şef din Constanţa.
31. La 4 mai 1998 Procurorul Militar Şef din Constanţa a respins apelul reclamantului pe motiv că nu se aduseseră nici un fel de dovezi că ofiţerii de poliţie îl bătuseră pe reclamant, “un ţigan de 25 de ani” “bine cunoscut pentru că provoacă scandaluri şi întotdeauna se implică în lupte”. A constatat că, dimpotrivă, rănile reclamantului “e posibil să fi fost cauzate în timpul altercaţiei pe care o avusese cu membri din propriul grup etnic. De fapt, existau indicaţii că tatăl tânărului, care fusese foarte insistent în baza titlului ipotetic de lider al unei asociaţii etnice locale, încercase să folosească plângerea împotriva poliţiştilor spre a stinge celălalt conflict”.
32. La 23 septembrie 1998 reclamantul a făcut recurs la secţia militară a Parchetului.
33. La 18 noiembrie 1998 Procurorul Şef al secţiei militare a Parchetului l-a informat că recursul fusese respins şi că hotărârea era definitivă.
2. Faptele aşa cum au fost prezentate de Guvern
34. Guvernul a arătat că reclamantul fusese bătut de Crinel M. şi că aceste fapte fuseseră confirmate de unii martori audiaţi în timpul cercetării, în special de prietena reclamantului, care văzuse cum reclamantul era bătut de Crinel M. de pe acoperişul blocului, şi de cei trei ofiţeri de poliţie, care remarcaseră semne de violenţă foarte recente pe faţa reclamantului când acesta a ajuns la secţia de poliţie. Guvernul a arătat în acest sens că susţinerea reclamantului că avea contuzii pe faţă a fost contrazisă de examinarea medico-legală, care nu a arătat astfel de semne.
35. Guvernul a mai negat de asemenea că maiorul P. pre-datase declaraţiile date în faţa lui la 10 iulie de ofiţerii de poliţie interogaţi, şi a considerat că data de 11 iulie 1997 pe care ofiţerii de poliţie au trecut-o în declaraţiile lor era evident o eroare.
