Cheminade contra Franţei - Litigii electorale

CEDO, secţia III, decizia Cheminade c. Franţa, 19 ianuarie 1999, 31599/96

Procedurile privind contenciosul electoral ies, în principiu, din câmpul de aplicabilitate al art. 6.

Reclamantul a strâns cele 500 de semnături necesare şi s-a prezentat la alegerile prezidenţiale din 1995. Consiliul Constituţional a validat candidatura sa şi i-a vărsat un avans de 1 milion de franci pentru sumele de campania. Reclamantul a obţinut 0,28 % din sufragiile exprimate. Acesta a depus extrasul de cont pentru campanie, de unde rezulta că valoarea cheltuielilor a fost de circa 4 700 000 franci. Legislaţia aplicabilă prevedea o parte din cheltuielile de campania ale candidaţilor care nu au obţinut 5 % din voturi, fără a se putea depăşi suma totală cheltuită. Consiliul Constituţional a respins însă descărcarea de buget a reclamantului, pe motiv că 21 dintre împrumuturile sale au fost realizate după încheierea termenului de obţinerea de fonduri de campanie. În consecinţă, reclamantul a fost obligat să restituite milionul de franci pe care îl primise în avans.

Art. 6. Domeniul de aplicabilitate. Procedurile privind contenciosul electoral ies, în principiu, din câmpul de aplicabilitate al art. 6. În speţă, obiectul litigiului era verificarea legalităţii constituirii fondului de campanie al reclamantului. Curtea a considerat că dreptul de a candida la alegeri este un drept cu caracter politic, nu civil, iar litigiile privind legalitatea cheltuielilor de campanie electorală privesc exercitarea acestui drept, astfel încât nu pot fi considerate litigii privind exercitarea unui drept cu caracter civil, indiferent de eventualele consecinţe patrimoniale ale acestor litigii. De aceea, art. 6 nu este aplicabil.

Art. 10. Reclamantul a invocat faptul că, prin procedura privind cheltuielile de campania, a suferit o atingere a libertăţii sale de exprimare, fiind sancţionat pentru că a dorit să se exprime în faţa alegătorilor săi. Curtea a considerat că nu există nicio ingerinţă în libertatea de exprimare. Din contră, Curtea a constatat că statul a luat măsuri pozitive pentru a permite reclamantului să îşi desfăşoare campania electorală, câtă vreme legislaţia prevedea finanţarea unei părţi a cheltuielilor de campania şi a candidaţilor cu rezultate slabe. Respingând cererea de finanţare a candidatului, instanţa constituţională nu a pronunţat nicio sancţiune împotriva acestuia, ci a asigurat controlul regulilor relative la finanţarea campanie. De aceea, nu există nicio ingerinţă în libertatea de exprimare a reclamantului.

Art. 1 din Protocolul nr. 1. Legea ce prevedea finanţarea campaniei electorale din fonduri publice nu poate fi interpretată ca dând naştere a unui drept de creanţă împotriva statului, câtă vreme dispoziţiile acesteia sunt lipsite echivoc, având acest drept doar candidaţii al căror cont de campanie este aprobat de instanţa constituţională. De aceea, art. 1 din primul protocol nu este aplicabil.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cheminade contra Franţei - Litigii electorale