Mahmut Kaya contra Turciei - Deces Gruparea paramiltară Responsabilitatea statului Existenţa unui risc pentru viaţa unei persoane
| Comentarii |
|
CEDO, secţia I, hotărârea Mahmut Kaya c. Turcia, 28 martie 2000, 22492/93
Atunci când există informaţii cu privire la riscul ce planează asupra vieţii unei persoane, statul trebuie să ia măsuri penale de protecţie a acesteia.
H. K., fratele reclamantului, medic de profesie, a fost găsit mort, ucis prin împuşcare în februarie 1993. Câteva zile mai devreme, a mers cu un prieten avocat să vadă o persoană rănită, membră a PKK, şi nu a mai apărut. Avocatul în cauză a fost, de asemenea, găsit mort prin împuşcare. Ambele victime aveau mâinile legate. Autopsiile sumare realizate au relevat prezenţa mai multor contuzii şi faptul că picioarele lui H. K. au stat o perioadă mare de timp în apă sau zăpadă, însă nu s-a considerată necesară realizarea unei autopsii complete a cadavrelor. Tatăl victimei a prezentat mai multe plângeri procurorilor prin care afirmă că, aşa cum rezulta din mai multe surse, victimele fuseseră ridicate de către poliţie, iar uciderea lor era atribuită unor grupări de contra-gherilă, care acţionau cu acordul autorităţilor. Ancheta penală nu a condus la niciun rezultat.
Art. 2. Curtea a constatat că nu s-a stabilit dincolo de orice dubiu rezonabil că vreun agent al statului a fost implicat în decesul victimei, însă există raţiuni serioase de a crede că uciderile au fost cunoscute de către autorităţi, câtă vreme victimele au fost transportate pentru peste 130 km, trecând peste mai multe puncte de control oficiale. Problema este de a şti dacă autorităţile şi-au încălcat obligaţia pozitivă de a proteja viaţa lui H.K. în faţa unui risc pentru viaţa sa. La acel moment, existau zvonuri şi informaţii despre existenţa unor grupări de contra-gherilă care ucideau persoane suspectate de a susţine PKK şi nimeni nu contestă că, la acel moment, au existat numeroase asasinate cu autori necunoscuţi. Curtea a fost convinsă de faptul că fratele reclamantului, medic suspectat de complicitate cu PKK, era supus unui risc special, astfel încât se poate considera că riscul era real şi iminent de care autorităţile erau conştiente.
Cu privire la măsurile pe care autorităţile trebuiau să le ia în faţa acestui risc, Curtea a constatat că exista un cadru juridic destinat protejării vieţii, însă punerea în aplicare a legislaţiei penale în zona din Sud-estul Turciei prezenta anumite caracteristici care afectau efectivitate protecţiei oferită de dreptul penal: transferul competenţelor de urmărire penală către anumite consilii administrative, absenţa repetată a anchetelor asupra actelor comise de forţele statului, imputarea către PKK a tuturor incidentelor intervenite etc. Această situaţie a permis sau favorizat impunitatea agenţilor forţelor de ordine, ceea ce nu este compatibil cu preeminenţa dreptului într-o societate democratică. Ca o consecinţă a acestor lacune, fratele reclamantului nu a beneficiat de protecţia la care îi dădea dreptul legea internă. Autorităţile puteau să recurgă la un evantai de măsuri pentru a preveni actele grupărilor ce acţionau sub controlul forţelor de ordine, iar refuzul de a lua astfel de măsuri este echivalent cu o violare a art. 2 din Convenţie.
| ← Agache si altii contra României | Cheminade contra Franţei - Litigii electorale → |
|---|
