Forum Maritime S.A. împotriva României- Lipsa de impartialitate a procurorului Dretul de acces la dosarul de urmarire penala Durata procedurii comerciale
| Comentarii |
|
Forum Maritime S.A. împotriva României- Lipsa de impartialitate a procurorului Dretul de acces la dosarul de urmarire penala Durata procedurii comerciale
(Cereri conexate nr. 63610/00 şi 38692/05)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
4 octombrie 2007
Aceasta hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute articolului 44 § 2 din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În cauza Forum Maritime S.A. împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia întâi), reunită într-un complet format din:
D-nii. C.L. Rozakis,preşedinte,
L. Loucaides,
C. Bîrsan,
DnaN. Vajić,
Dl. A. Kovler,
DnaE. Steiner,
Dl. S.E. Jebens,judecători,
şi dl. S. Nielsen,grefier de secţie,
După ce a deliberat în camera de consiliu la 13 septembrie 2007,
A pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află două cereri (nr. 63610/00 şi 38692/05) îndreptate împotriva României, prin care o societate comercială de drept panamez cu sediul în Panama şi Pireu (Grecia), Forum Maritime S.A. (« reclamanta ») şi – în ce priveşte numai prima cerere – dl. Stelios Katounis, rezident grec, acţionar al reclamantei şi preşedinte - director general al acesteia (« S.K. »), au sesizat Curtea la 1august 2000 şi la 14 octombrie 2005 respectiv în temeiul articolului 34 al Convenţiei de Protecţie a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului (« Convenţia »).
2. Reclamanta şi S.K. au fost reprezentate de domnii N. Scorinis şi J. Vrellos, avocaţi din Pireu, şi de domnii S. Dragomir şi A. M. Lefter, avocaţi din Bucureşti. Guvernul român (« Guvernul ») este reprezentat de agentul acestuia, dl. R. H. Radu, de
la Ministerul AfacerilorExterne.
3. Reprezentanţii domnului S.K., decedat la 4 ianuarie 2002, au informat Curtea la 10 mai 2004 că moştenitorul prezumtiv al clientului lor a refuzat beneficiul succesiunii, că nu ştiu dacă mai există şi alte persoane îndreptăţite la succesiune şi că nu vor mai reprezenta pe viitor decât pe reclamantă. Văzând aceste elemente, Curtea reţine că reclamanta continuă singură procedura în faţa Curţii.
4. Reclamanta susţinea în special că derularea procedurii civile, a procedurii penale cu constituire de parte civilă şi a procedurii comerciale pe care o înaintase spre a obţine rambursarea de la o bancă a unei sume de 25 milioane de dolari americani (« USD ») îi cauzaseră o încălcare a dreptului faţă de bunurile sale, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la un tribunal. Ea se plângea de asemenea de inegalitatea armelor şi de lipsa independenţei procurorilor români însărcinaţi cu procedura penală precum şi de durata excesivă a procedurii comerciale.
5. La 28 octombrie 2003 şi la 18 mai 2006 respectiv, Curtea a hotărât să comunice cererile Guvernului. Cu aplicarea articolului 29 § 3 din regulamentul său, aceasta a decis, la această din urmă dată, să examineze conexat admisibilitatea şi fondul.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE SPEŢEI
A. Fapte legat de un virament bancar de 25 milioane de USD
6. În primăvara 1993, reclamanta a intrat în negocieri cu Guvernul legat de privatizarea flotei comerciale a României.
7. Prin telefaxul din 3 mai 1993, ministrul român al transporturilor a invitat conducătorii societăţii reclamante să angajeze discuţii şi a recomandat insistent desemnarea unui om de afaceri, numitul F.T., ca intermediar însărcinat cu negocierile între părţi.
8. La 18 mai 1993, reclamanta a încheiat cu societatea C.N.M. Petromin S.A., compania maritimă a Statului român (« Petromin »), un contract prin care se angaja să participe la creşterea de capital a acesteia. Contractul în chestiune prezenta o clauză rezolutorie care obliga Petromin să obţină autorizaţiile cerute de către autorităţile române într-un termen de 45 de zile sau în alt termen asupra căruia părţile ar putea conveni în scris.
9. Prin telefaxul din 17 iunie 1993, banca comercială Ion Ţiriac («BCIT »), însărcinată cu derularea operaţiunilor bancare legate de contractul sus-menţionat, a informat reclamanta că prima rată datorată în baza contractului urma să fie virată într-un cont – al cărui număr l-a indicat – deţinut în comun de S.K. şi F.T. În ordonanţa de neînceperea urmăririi penale pe care a pronunţat-o la 22 iunie 2000 ca urmare a unei plângeri penale a reclamantei, procurorul competent a remarcat că o expertiză grafologică dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ajunsese la concluzia că acest telefax era un fals fiindcă la data la care fusese trimis, contul bancar nu era încă deschis şi semnătura funcţionarei de
la BCITfusese copiată cu ajutorul unui scaner.
10. Printr-o sentinţă din 18 iunie 1993, judecătoria Constanţa a admis cererea prin care Petromin solicitase autorizaţia de a proceda la o mărire de capital printr-un aport al reclamantei.
11. La 22 iunie
1993, F.T. a deschis un cont bancar
la BCIT. Dindocumentele BCIT reiese că F.T. era titulara acestui cont şi că S.K. era împuternicit să efectueze operaţiuni în cadrul acestui. Totuşi, acesta din urmă nu a depus specimenul semnăturii sale
la BCIT.
12. Între 23 şi 30 iunie 1993, S.K., acţionând în numele reclamantei şi în virtutea contractului din 18 mai 1993, a transferat 25 de milioane de USD în contul deschis de F.T. Borderoul de transfer îi desemna pe S.K. şi F.T. ca fiind beneficiarii acestei operaţiuni.
13. La 30 iunie 1993, BCIT a emis un certificat precizând că, în cadrul operaţiunii Petromin - Forum Maritime, o sumă de 25 milioane de USD fusese transferată într-un cont deschis la agenţia sa din Bucureşti şi că « [această] sumă era[fusese] înregistrată conform instrucţiunilor primite de la emitentul ordinului extern şi va fi [urma să fie] utilizată conform indicaţiilor emitentului ordinului ».
14. Având în vedere că Tribunalul judeţean Constanţa anulase printr-o decizie din 6 august 1993 sentinţa pronunţată la 18 iunie 1993, contractul din 18 mai
1993 afost reziliat. Cu toate acestea, Petromin şi reclamanta au continuat să negocieze până în martie 1995, epocă la care Guvernul a informat reclamanta că urma să fie imposibil să se obţină autorizaţiile necesare.
15. Între 1993 şi 1995, în baza unei procuri sub semnătură privată emisă de S.K. la 14 septembrie
1993, F.T. a efectuat mai multe viramente din contul în cauză. Conform Guvernului şi unei ordonanţe de neurmărire date la 22 iunie 2000, cea mai mare parte a viramentelor în cauză au fost realizate către diferite conturi pe care reclamanta şi societăţi legate de aceasta le deţineau în străinătate.
16. La 12 iulie
1996, F.T. a solicitat BCIT să închidă contul în cauză şi a lichidat soldul acestuia, în sumă de 40.486 USD.
17. La 6 februarie şi la 8 iulie 1997, reclamanta a invitat BCIT să transfere într-un cont pe care ea îl deţinea la o agenţie a acestei bănci din Ploieşti suma de 25 milioane de USD care fusese depusă în iunie 1993. Ea nu a primit nici un răspuns de
la BCIT.
B. Procedura civilă contra BCIT şi Petromin
18. La 13 mai 1998, deoarece BCIT nu a urmat deloc instrucţiunile sale, reclamanta a iniţiat o acţiune contra Petromin şi acestei bănci la tribunalul judeţean Constanţa. Ea cerea acestei instanţe să pronunţe anularea contractului din 18 mai 1993 pentru încălcarea condiţiilor de formă şi de fond cerute de lege, să ordone BCIT să transfere o sumă de 25 milioane de USD în două conturi pe care le deţinea la două agenţii ale acestei bănci şi să o condamne pe aceasta la plata unei despăgubiri. Iniţial estimate la 50 000 000 lei româneşti (« ROL »), daunele interese pretinse de reclamantă au fost cifrate la 149 125 000 USD la 8 iulie 1998 şi fixate la 64 401 331 USD la 19 august 1998.
19. Cu ocazia şedinţei din 1iunie 1998, la care fusese citată să se prezinte fără ca suma pentru taxele de timbru aferent acţiunii pe care ea o introdusese să îi fi fost cerută, reclamanta a achitat suma de 1 095 000 ROL cu acest titlu.
20. La 9 septembrie 1998, tribunalul judeţean a amânat examinarea pe fond a cauzei şi a audiat părţile asupra excepţiei pe care pârâtele o ridicaseră legat de suma datorată de reclamantă cu titlu de taxă de timbru. În această privinţă, reclamanta susţinea că tribunalul trebuia să îi califice natura cererii de chemare în judecată pentru a stabili suma în cauză şi că acea care fusese formulată legat de transferul bancar avea ca obiect o obligaţie de a face şi nu o obligaţie de a da căci ea era titulara a două conturi deschise la agenţii BCIT. În opinia ei, o asemenea cerere se întemeiază pe articolul 13 din Legea nr. 146/1997 cu privire la taxele de timbru (« Legea nr. 146/1997 ») şi era deci supusă unei taxe de 20 000 ROL. Pârâtele au contestat încadrarea juridică reţinută de reclamantă.
21. Printr-o încheiere interlocutorie din 10 septembrie 1998, tribunalul judeţean Constanţa a apreciat că cererea de transfer a sumei de 25 milioane de USD într-un cont bancar al reclamantei se califică ca fiind o cerere de plata a acestei sume adresate către BCIT şi că avea ca obiect o obligaţie de a da. A dedus de aici că reclamanta datora, cu titlul acestei cereri, o taxă de timbru proporţională cu suma solicitată şi i-a acordat un termen care expira la 7 octombrie 1998 pentru a se achita această taxă de timbru. Suma totală a taxelor de timbru datorată pentru examinarea pe fond a cererii de transfer şi a cererii de despăgubiri se ridica la 15 176 283 750 ROL. Decizia în cauză nu putea fi contestată independent de sentinţa instanţei care se pronunţa pe fond.
22. Printr-o sentinţă din 16 octombrie 1998, tribunalul judeţean Constanţa a declarat acţiunea reclamantei inadmisibilă fără a-i examina fondul, sub motiv că reclamanta nu plătise taxele de timbru.
23. Printr-o hotărâre din 28 ianuarie 1999, Curtea de Apel din Constanţa a admis apelul introdus de către reclamantă. Apreciind că se făcuse o aplicare greşită a legii nr. 146/1997, ea a anulat sentinţa din 16 octombrie 1998 şi a dispus o nouă examinare a cauzei. Ea a considerat că se aplica articolul 20 § 4 din Legea nr. 146/1997, în virtutea căruia instanţele trebuiau să examineze pe fond cererile cu care erau sesizate de îndată ce taxa de timbru aferentă fusese plătită, chiar dacă reclamanţii şi-ar fi modificat pretenţiile ulterior. Ea a adăugat că instanţa de trimitere trebuia să stabilească suma datorată de reclamantă cu titlu de taxă de timbru aferent cererii pe care aceasta o formulase cu privire la transferul sumei de 25 milioane de USD.
24. Părţile pârâte au făcut recurs
la Curtea Supremăcontra hotărârii Curţii de Apel. Ele susţineau că articolul 20 § 4 din legea citată anterior nu era aplicabil deoarece reclamanta nu plătise integralitatea taxei de timbru corespunzătoare sumei tuturor capetelor de cerere ce figurau în cererea introductivă de instanţă, înregistrată la grefa instanţei, şi anume 3 235 000 ROL, din care 3 215 000 ROL pentru al treilea capăt de cerere, acela care se referea la daunele interese.
25. Printr-o hotărâre din 10 februarie 2000, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul părţilor pârâte şi a confirmat temeinicia sentinţei din 16 octombrie 1998. Apreciind că dispoziţia aplicabilă era articolul 20 § 2 şi nu articolul 20 § 4 din legea citată anterior, ea a conchis inadmisibilitatea acţiunii reclamantei întemeindu-se pe articolul 20 § 3 din legea în cauză. În opinia sa, Curtea de Apel din Constanţa interpretase în mod extensiv articolul 20 § 4 deoarece reclamanta nu achitase nici suma taxei de timbru datorate pentru cele trei capete de cereri figurând în acţiunea introductivă de instanţă, nici suma stabilită de tribunalul judeţean Constanţa în încheierea interlocutorie din 10 septembrie 1998.
C. Plângerea penală cu constituire de parte civilă îndreptată împotriva F.T. şi a directorului BCIT
26. La 30 decembrie 1997, avocaţii reclamantei şi ai lui S.K. au sesizat parchetul printr-o plângere penală cu constituire de parte civilă îndreptată împotriva F.T. şi a directorului BCIT, pe care îi acuzau de escrocherie şi cărora le cereau, cu titlu de daune-interese, 25 de milioane de USD plus dobânzile aferente. Reclamanta şi S.K. susţineau că nu autorizaseră niciodată pe F.T. să facă transferuri din contul lor, pe care îl calificau drept cont de garanţie blocat, şi afirmau că BCIT ştia că acest cont avea o destinaţie specială.
27. Însărcinat să supravegheze soluţionarea plângerii, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a ordonat administrarea unei expertize grafologice a scrisorii din 17 iunie 1993 şi a procurii din 14 septembrie 1993 precum şi realizarea unei expertize contabile de către trei experţi respectiv desemnaţi de parchet, de reclamantă şi de S.K., şi de F.T. şi de directorul BCIT. Expertul numit de reclamantă şi S.K a contestat ulterior concluziile raportului de expertiză contabilă. Parchetul a invitat de asemenea avocaţii reclamantei şi ai lui S.K. să prezinte documente în susţinerea plângerii clienţilor lor.
28. La 14 septembrie 1999, parchetul a autorizat efectuarea de acte premergătoare împotriva F.T. Procurorii însărcinaţi cu cercetările au procedat la audierea unui anumit număr de martori, mai ales cu privire la scrisoarea din 17 iunie 1993 şi destinatarii transferurilor efectuate de F.T. (a se vedea paragraful 15 de mai sus). Au obţinut de
la BCITdocumente care au fost depuse la dosarul cercetărilor, care se regăseau îm mai multe volume la încheierea cercetărilor.
29. În 1999, examinarea plângerii penale în cauză, iniţial repartizată lui F.C., a ajuns la procuroarea S.R. Conform reclamantei, la o dată neprecizată, F.C. a reluat dosarul cauzei şi S.R. a fost mutată de
la Parchetulde pe lângă Curtea Supremă de Justiţie
la Parchetulde pe lângă Tribunalul Bucureşti fiindcă avea intenţia să trimită acuzaţii în judecată.
30. La 22 iunie
2000, F.C. a dispus o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale, punând concluziile că faptele reclamate nu îndeplineau condiţiile necesare pentru a fi calificate drept infracţiuni. A precizat, printre altele, că procura din 14 septembrie 1993 se dovedise autentică, că F.T. efectuase transferurile în litigiu în calitatea sa de reprezentant al reclamantei şi al lui S.K., şi că reieşea din expertiza contabilă că, cu excepţia unei sume de 686 397 USD, transferurile realizate de F.T. între 1993 şi 1995 fuseseră în beneficiul reclamantei şi al lui S.K. sau al unor societăţi controlate de aceştia.
31. La 1 august 2000, reclamanta a înaintat recursul prevăzut de articolul 278 din codul de procedură penală (« CPP ») contra ordonanţei de neurmărire date de F.C. la superiorul ierarhic al acestuia.
32. Prin adresa din 21 decembrie 2000, reclamanta a fost informată că plângerea fusese respinsă în temeiul unei ordonanţe din 4 decembrie 2000 emise de către procurorul şef al parchetului. Această scrisoare arăta că neînceperea urmăririi din 22 iunie 2000 fusese apreciată ca legală şi temeinică, şi că ordonanţa era susceptibilă de recurs la instanţele de fond competente, conform hotărârii nr. 486/1997 a Curţii Constituţionale. Totuşi, ea nu preciza motivele pe care era întemeiată ordonanţa.
33. La 17 ianuarie 2001, reclamanta a cerut Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie să îi comunice motivele ordonanţei din 4 decembrie 2000 şi să îi dea precizări, făcând trimitere la articolele pertinente din CPP, cu privire la recursul menţionat în adresa în cauză, termenul în care se putea exercita şi instanţele competente să le judece.
34. Prin scrisoarea din 13 februarie 2001, procurorul şef al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a adresat reclamantei o copie a hotărârii nr. 486/1997 a Curţii Constituţionale, fără a răspunde celorlalte întrebări care îi fuseseră puse şi fără a comunica motivele pe care se întemeia ordonanţa din 4 decembrie 2000.
35. Reclamanta a luat la cunoştinţă motivele acestei ordonanţe în februarie 2005, primind comunicarea observaţiilor Guvernului cu privire la admisibilitate şi fond la care acestea erau anexate.
D. Procedura comercială contra BCIT
36. La 14 iulie 1997, reclamanta a chemat BCIT în faţa tribunalului Bucureşti. Cu titlu principal, ea cerea acestei instanţe să ordone BCIT să transfere într-un cont pe care îl deţinea la o agenţie a acestei bănci din Ploieşti cele 25 milioane de USD la care se adăugau dobânzile aferente creditului din contul deschis par F.T.
37. Printr-o încheiere interlocutorie din 25 noiembrie 1997, Curtea Supremă de Justiţie a strămutat cauza la tribunalul judeţean Braşov, la cererea BCIT, din motive de bănuială legitimă.
38. La 27 mai 1998, cu ocazia unei şedinţe în faţa tribunalului judeţean Braşov care s-a desfăşurat în absenţa avocaţilor reclamantei, judecătorul însărcinat cu cauza, după ce a l-a udiat pe avocatul BCIT legat de problema calificării acţiunii şi taxei de timbru datorate, a stabilit suma acesteia şi a amânat cauza pentru o nouă şedinţă spre a permite reclamantei să o plătească. În şedinţa din 10 iunie 1998, reclamanta a cerut recuzarea judecătorului pentru încălcarea principiului contradictoriului, în zadar.
39. Printr-o sentinţă din 27 octombrie 1998, ulterior confirmată printr-o hotărâre pronunţată la 20 aprilie 1999 de Curtea de Apel din Braşov, camera comercială a instanţei judeţene din Braşov a declarat inadmisibilă acţiunea reclamantei sub motiv că aceasta nu se achitase de taxele de timbru datorată.
40. La recursul reclamantei, cauza a fost trimisă în faţa Curţii Supreme de Justiţie, care a fixat prima înfăţişare pe 15 februarie 2000. La această dată, reclamanta a cerut o amânare din cauza unei greve a avocaţilor şi Curtea Supremă de Justiţie a amânat examinarea cauzei pentru 31 octombrie 2000. Conform reclamantei, greva în cauză s-a terminat la scurt timp după 15 februarie 2000.
41. Printr-o hotărâre din 31 octombrie 2000, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul formulat de reclamantă şi a trimis cauza tribunalului judeţean din Braşov pentru o examinare pe fond. Ea a apreciat că cererea reclamantei ce viza obţinerea transferului celor 25 de milioane de USD dintr-un cont în altul avea ca obiect o obligaţie de a face, şi nu o obligaţie de a da, şi că reclamanta nu trebuia deci să plătească decât 20 000 ROL taxă de timbru.
42. La 29 mai 2001, tribunalul judeţean Braşov a ţinut prima şedinţă după strămutarea cauzei.
43. La 19 noiembrie 2001, tribunalul a decis să conexeze cu fondul excepţiile privind inadmisibilitatea invocate de BCIT şi să se pronunţe asupra cererii prin care reclamanta solicita stabilirea dobânzilor aferente la suma de 25 de milioane USD pentru perioada cuprinsă între 1993 şi 1998 precum şi realizarea unei expertize contabile care trebuia mai ales să servească la calculul sumei taxei de timbru datorate pentru cererea de transfer al acestei sume, formulată în acţiunea introductivă de instanţă.
44. După ce a supus BCIT unui interogatoriu, a înlocuit doi experţi care refuzaseră misiunea şi a anulat un prim raport de expertiză sub motiv că expertul se pronunţase pe fondul cauzei în raportul său, tribunalul judeţean Braşov, printr-o sentinţă din 14 aprilie
2003, aadmis excepţia de inadmisibilitate referitor la lipsa de competenţă de a acţiona invocat de BCIT şi a respins acţiunea reclamantei. Tribunalul a apreciat că, dat fiind că obiectul acţiunii se analiza ca o obligaţie de a face, reclamanta nu putea de drept să ceară instanţelor să ordone BCIT să transfere o sumă prelevată dintr-un un cont a cărui titulară era F.T.
45. Printr-o hotărâre din 4 noiembrie 2003, Curtea de Apel din Braşov sesizată de reclamantă a respins excepţia de inadmisibilitate ridicată de BCIT, a casat sentinţa din 14 aprilie 2003 şi a retrimis cauza la tribunalul judeţean Braşov. Ea a apreciat că trebuia să se distingă între, pe de o parte, dreptul material invocat în acţiunea pe fond şi, pe de altă parte, calitatea de a exercita o acţiune în justiţie, a cărei titulară era reclamanta, dat fiind că aceasta transferase 25 milioane de USD într-un cont deschis
la BCIT, fapt confirmat de certificatul eliberat de aceasta din urmă la 30 iunie 1993.
46. Prima înfăţişare dup casare în faţa tribunalului judeţean Braşov a avut loc la 10 decembrie 2003. În observaţiile sale cu privire la fondul cauzei, reclamanta a susţinut că certificatul din 30 iunie 1993 făcea dovada destinaţiei speciale a contului, asupra căruia ea pretindea că avea drept de a dispune exclusiv în calitatea sa de emitentă a ordinului. BCIT a răspuns că nu primise instrucţiuni specifice referitoare la gestiunea acestui cont bancar şi că reclamanta ar fi trebuit să-şi îndrepte acţiunea sa contra F.T.
47. Printr-o sentinţă din 22 ianuarie 2004, tribunalul judeţean Braşov a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată. A apreciat că transferul de către interesată a sumei în litigiu într-un cont a cărui titulară era F.T. avusese ca efect transferul către aceasta din urmă a proprietăţii sumei în cauză, şi că el putea deci dispune de sumele depuse în cont. Tribunalul a tras concluzia că nici un act sau fapt juridic supus examinării sale nu permitea reclamantei să ceară BCIT să transfere într-un cont al cărei titulară era o sumă prelevată dintr-un cont deţinut de F.T.
48. Reclamanta a făcut apel la sentinţa din 22 ianuarie 2004. Ea a susţinut că, permiţând lui F.T. să deschidă contul în cauză şi să efectueze viramente din acesta, care trebuia să fie calificat drept cont cu destinaţie specială, BCIT încălcase mai multe norme de prudenţă bancară, inclusiv propriile sale reguli de funcţionare.
49. La înfăţişarea din 26 mai 2004, înaintea pledoariilor părţilor, reclamanta a prezentat noi documente (reprezentând în jur de 500 de pagini), susţinând mai ales că transferurile realizate de F.T. între 1993 şi 1995 în beneficiul unor societăţi pe care le controla nu erau destinate să ramburseze cele 25 milioane de USD în litigiu, ci să efectueze plăţi datorate pentru alte contracte.
50. Printr-o hotărâre din 9 iunie 2004, Curtea de Apel din Braşov a respins apelul reclamantei. Ea a apreciat că nerespectarea pretinsă de către BCIT a regulilor de funcţionare pe care aceasta şi le stabilise, sancţionată prin nulitate relativă, nu putea fi invocată de interesată, care era un terţ faţă de raportul de drept bancar care exista între BCIT şi F.T., constatând în această privinţă că documentele referitoare la transferul bancar din iunie 1993 identificau clar contul destinatar – cel a cărui titulară era F.T. – şi menţionau numele beneficiarilor, F.T. şi S.K. Ea a pus concluzia că reclamanta nu putea nici să dispună de sumele depuse în contul deţinut de F.T. nici să ceară restituirea de către BCIT.
51. La recursul introdus de interesată, cauza a fost trimisă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (« Curtea de Casaţie »), care înlocuise fosta Curte Supremă de Justiţie. În susţinerea recursului său, reclamanta susţinea în principal că documentele pe care le depusese la dosar dovedeau că BCIT ştia că contul bancar în litigiu era un cont cu destinaţie specială şi că numai ea putea dispune de sumele depuse în acel cont. BCIT a prezentat un memoriu în apărare la care reclamanta a replicat.
52. La 23 noiembrie 2004, Curtea de Casaţie a ţinut prima sa înfăţişare şi a amânat cauza pentru 8 martie 2005, spre a permite BCIT să-şi pregătească apărarea.
53. În şedinţa din 8 martie 2005, reclamanta a invitat Curtea de Casaţie să ia în consideraţie un anumit număr de documente depuse la dosarul plângerii penale pe care le depusese împotriva F.T. şi a directorului BCIT. Ea i-a cerut de asemenea să impună BCIT să se supună unui interogatoriu cu privire la existenţa unor anumite acte la care banca se referise în observaţiile sale şi la diverse documente pe care aceasta le prezentase în primă instanţă şi în apel, şi, cu aplicarea articolului 172 §
2infinedin CPC, să o invite să le depună la dosar. Era vorba în principal de documente privitoare la transferuri bancare efectuate de F.T. în beneficiul reclamantei, de cererea acestuia de a i se elibera certificatul din 30 iunie 1993 şi de contractul bancar pe care F.T. îl încheiase cu BCIT. Banca a răspuns că toate actele în cauză figurau deja la dosarul cauzei.
54. Printr-o încheiere interlocutorie din 8 martie 2005, Curtea de Casaţie a respins cererea de interogatoriu şi a ordonat BCIT să verifice dacă depusese la dosar documentele menţionate în observaţiile sale în apărare şi, în caz contrar, să le prezinte.
55. La 23 martie 2005, spre respectarea încheierii interlocutorii susmenţionate, BCIT a depus la dosar şi a comunicat reclamantei mai multe documente care erau, conform ei, cele a căror prezentare o cerea reclamanta. Era vorba mai ales de cererea de deschidere a unui cont personal
la BCITpe care F.T. o formulase la 22 iunie 1993, de cea prin care fusese solicitat certificatul eliberat la 30 iunie 1993 şi de documente legate de transferuri în sumă totală de 10 226 816 USD realizate de F.T. în beneficiul reclamantei. La 25 martie 2005, reclamanta a cerut Curţii de Casaţie să rectifice şi să completeze textul încheierii interlocutorii din 8 martie 2005 menţionând acolo motivul respingerii cererii sale de interogatoriu şi somaţia făcută către BCIT de a prezenta documentele solicitate în cazul în care acestea nu ar fi fost deja depuse la dosar. La 30 martie 2005, reclamanta a prezentat un anumit număr de documente şi a solicitat transmiterea lor de urgenţă către BCIT, conform aceleiaşi proceduri ca aceea care fusese folosită spre a face să îi parvină actele acestei bănci.
56. Cu ocazia şedinţei din 5 aprilie 2005, Curtea de Casaţie a pronunţat o încheiere interlocutorie prin care a modificat textul încheierii interlocutorii din 8 martie 2005, adăugând acolo că cererea de comunicare de acte îndreptată împotriva BCIT fusese admisă. Ea a indicat de asemenea că cererea de interogatoriu fusese respinsă ca nepertinentă şi că reclamanta nu demonstrase, aşa cum cerea articolul 174 din CPC, că banca disimulase sau distrusese documentele solicitate. Ea a audiat ulterior părţile cu privire la fondul recursului şi a amânat cauza pentru 19 aprilie 2005 pentru a delibera şi a le da posibilitatea de a pune concluzii.
57. Printr-o hotărâre din 19 aprilie 2005, Curtea de Casaţie a respins recursul reclamantei întemeindu-se mai ales pe documentele aferente deschiderii contului bancar de către F.T. şi pe transferurile bancare realizate la finele lui iunie 1993. Subliniind că reclamanta nu dăduse instrucţiuni complementare către BCIT cu ocazia realizării transferurilor în cauză sau ulterior, ea a apreciat că banca nu putea fi considerată responsabilă de faptul că F.T. dispusese de sumele depuse în contul al cărei titulară era şi că aceste transferuri erau unicele operaţiuni juridice care fuseseră încheiate între reclamantă şi bancă.
58. Printr-o hotărâre din 16 martie 2006, Curtea de Casaţie a respins contestaţia de anulare a hotărârii din 19 aprilie 2005 introdusă de reclamantă, sub motiv că mijloacele invocate de aceasta nu constituiau o cauză de anulare a unei hotărâri definitive în sensul CPC.
