Dreptul si practica interna pertinenta - Gaston Lafargue contra Romaniei - Lipsa de actiune si neglijenta autoritatilor in procedura de executare

II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE

A. Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii

63. Dispoziţiile pertinente ale Convenţiei de la Haga sunt redactate astfel:

ARTICOLUL 7

Autorităţile centrale urmează să coopereze între ele şi să promoveze o colaborare între autorităţile competente în statele lor respective, pentru a asigura imediata înapoiere a copiilor şi a realiza celelalte obiective ale prezentei convenţii.

În special, ele urmează fie direct, fie cu sprijinul oricărui intermediar, să ia toate măsurile potrivite:

a) pentru localizarea unui copil deplasat sau reţinut ilicit;

b) pentru prevenirea de noi pericole pentru copil sau de pagube pentru părţile interesate, luând sau procedând astfel încât să fie luate măsuri provizorii;

c) pentru a asigura înapoierea de bună voie a copilului sau a înlesni o soluţie amiabilă;

d) pentru schimb de informaţii, dacă se dovedeşte util, privitoare la situaţia socială a copilului;

e) pentru a furniza informaţii generale privind dreptul statului lor în legătură cu aplicarea convenţiei;

f) pentru a introduce sau a înlesni deschiderea unei proceduri judiciare sau administrative, menite să obţină înapoierea copilului şi, dacă este cazul, să îngăduie organizarea sau exercitarea efectivă a dreptului de vizitare;

g) pentru a acorda sau înlesni, dacă este cazul, obţinerea de asistenţă judiciară şi juridică, inclusiv participarea unui avocat;

h) pentru a asigura, pe plan administrativ, dacă va fi necesar şi oportun, înapoierea fără pericol a copilului;

i) pentru a se ţine reciproc la curent asupra aplicării convenţiei şi, pe cât posibil, a înlătura eventualele obstacole ivite cu prilejul aplicării sale.

ARTICOLUL 21

O cerere vizând organizarea sau protejarea exercitării efective a unui drept de vizitare poate fi adresată autorităţii centrale a unui stat contractant, potrivit aceloraşi modalităţi, cu o cerere vizând înapoierea copilului.

Autorităţile centrale sunt legate prin obligaţiile de cooperare vizate la art. 7, pentru a asigura exercitarea nestânjenită a dreptului de vizitare şi îndeplinirea tuturor condiţiilor la care exercitarea acestui drept ar fi supusă şi în vederea înlăturării, în măsura posibilului, a obstacolelor de natură a se împotrivi la aceasta.

Autorităţile centrale, fie în mod direct, fie prin intermediari, pot iniţia sau favoriza o procedură legală în vederea organizării sau protejării dreptului de vizitare, precum şi a condiţiilor în care exercitarea acestui drept va putea fi supusă.

B. Codul familiei

64. Dispoziţiile pertinente din codul familiei sunt redactate astfel:

ARTICOLUL 42

Instanţa judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori.

ARTICOLUL 43

Părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile

părinteşti.

Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu

acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională.

ARTICOLUL 108

Autoritatea tutelară este obligată să exercite un control efectiv şi continuu asupra felului în

care părinţii îşi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana şi bunurile copilului.

Delegaţii autorităţii tutelare au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze pe orice cale despre felul cum aceştia sunt îngrijiţi în ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, în conformitate cu ţelurile statului, pentru o activitate folositoare colectivităţii; la nevoie, ei vor da îndrumările necesare.

C. Codul penal

65. Articolul 307 din Codul penal enunţă:

ARTICOLUL 307

Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală

D. Codul de procedură penală

66. Dispoziţiile pertinente din codul de procedură penală sunt redactate astfel:

ARTICOLUL 278

(1) Plângerea împotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta pot fi contestate în faţa procurorului ierarhic superior (…)

67. Prin legea nr. 281 din 24 iunie 2003, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, a fost introdus un articol nou.

ARTICOLUL 278 1

După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum si orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere in termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în prima instanţă.

E. Codul de procedură civilă

68. Dispoziţiile pertinente din codul e procedură civilă sunt redactate astfel:

ARTICOLUL 373

(1) Hotărârile se vor executa prin mijlocirea primei instanţe, care a cunoscut fondul cauzei (…)

(3) Executarea se îndeplineşte prin executorii judecătoreşti.

(4) În cazurile prevăzute de lege, precum si atunci când executorul judecătoresc consideră necesar, organele de poliţie sunt obligate să-i acorde concursul la efectuarea executării silite.

69. Articolul 373 din codul de procedură civilă a fost modificat prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 din data de 14 septembrie 2000, publicată în Buletinul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000 şi intrată în vigoare la data de 2 mai 2001, adică la 7 luni de la data publicării. (articolul IX din Ordonanţa de urgenţă nr. 138/2000, aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 290/2000).

70. Dispoziţiile pertinente ale noului articol 373 sunt redactate astfel:

ARTICOLUL 373

Deciziile judecătoreşti sunt executate de către executorii judecătoreşti care ţin de resortul tribunalului de primă instanţă din locul în care se realizează executarea.

Cu excepţia dispoziţiilor speciale ale legii, tribunalul însărcinat cu executarea este tribunalul de primă instanţă în resortul căruia are loc executarea.

ARTICOLUL 399

Este de asemenea posibil să se formuleze o contestaţie la executare, atunci când este necesar să se clarifice sensul, întinderea sau modalitatea punerii în operă a titlului executoriu, sau în cazul în care organul însărcinat cu executarea refuză să îndeplinească actul de executarea aşa cum a fost el prevăzut prin lege.

F. Legea nr. 142 din 24 iulie 1997, asupra modificării legii pentru organizarea judiciară

71. Dispoziţiile pertinente ale legii nr. 142 din 24 iulie 1997, asupra modificării legii de organizare judiciară, enunţă:

ARTICOLUL 30

Ministerul Public işi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi in parchete pe lângă fiecare instanţă judecătorească sub autoritatea ministrului justiţiei.

Activitatea Ministerului Public este organizată potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii si. al controlului ierarhic.

ARTICOLUL 31

Atribuţiile Ministerului Public sunt următoarele:

i) Apărarea drepturilor si intereselor minorilor si ale persoanelor handicapate;

ARTICOLUL 38

Ministrul justiţiei, prin procurori inspectori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie si din parchetele de pe lângă curţile de apel sau alţi procurori delegaţi, exercită controlul asupra tuturor procurorilor.

Când consideră necesar, ministrul justiţiei, din proprie iniţiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, efectuează controlul prin inspectori generali sau prin procurori detaşaţi in Direcţia relaţii cu Ministerul Public si coordonarea strategiei antiinfracţionale din cadrul Ministerului Justiţiei.

Ministrul justiţiei poate să ceara procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie informări asupra activităţii parchetelor si să dea îndrumări cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru combaterea fenomenului infracţional.

Ministrul justiţiei are dreptul să dea dispoziţie scrisă, in mod direct sau prin procurorul general, procurorului competent să înceapă, in condiţiile legii, procedura de urmărire penală pentru infracţiunile despre care are cunoştinţă si să promoveze in fata instanţelor judecătoreşti acţiuni si căi de atac necesare apărării interesului public. Nu vor putea fi date insa dispoziţii pentru oprirea procedurii de urmărire penală legal deschise.

ÎN DREPT