HAUSCHILDT contra DANEMARCEI - Exercitarea succesivă, de către aceiaşi magistraţi şi cu privire la acelaşi inculpat, a funcţiilor de judecător de detenţii şi judecător al fondului cauzei
| Comentarii |
|
CAZUL HAUSCHILDT contra DANEMARCEI - Exercitarea succesivă, de către aceiaşi magistraţi şi cu privire la acelaşi inculpat, a funcţiilor de judecător de detenţii şi judecător al fondului cauzei
433. — Cetăţean danez dl Mogens Hauschildt este arestat la 31 ianuarie 1980 şi inculpat pentru infracţiuni fiscale. Judecătorul tribunalului municipal din Copenhaga îl trimite în detenţie preventivă, care face obiectul unui control judiciar periodic, la intervale maxime de patru săptămâni. Petiţionarul este reţinut fără întrerupere înainte şi în timpul procesului său care începe în faţa tribunalului municipal la 27 aprilie 1981. Cea mai mare parte a ordonanţelor care prelungesc detenţia provizorie, bazate pe art. 762 §§ 1 şi 2 din legea asupra administrării justiţei, sunt dispuse de către judecătorul tribunalului care examinează apoi dosarul cauzei. La 1 noiembrie 1982, se pronunţă vinovăţia dlui Hauschildt şi este condamnat la şapte ani de închisoare.
El atacă această decizie. înainte, ca şi în cursul examinării cauzei în apel, unii judecători ai curţii de apel care examinează recursul iau mai multe decizii referitoare la menţinerea în detenţie preventivă a celui interesat, în virtutea art. 762 §§ 1 şi 2. La 2 martie 1984, curtea de apel confirmă verdictul de vinovăţie pentru şase capete de acuzare din opt şi reduce pedeapsa la 5 ani de închisoare.
434. — în cererea sa din 26 august 1980 dl Hauschildt invocă art. 3, 5, 6, 7 şi 10 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 4. în privinţa art. 6, el pretinde că nu a beneficiat de un proces echitabil în faţa unui tribunal imparţial.
• Hotărârea din 24 mai 1989 (plenul Curţii) (seria A nr. 154)
435. — Curtea respinge excepţia guvernului danez, potrivit căreia în lipsa recuzării judecătorului tribunalului municipal şi a magistraţilor Curţii de apel, dl Hauschildt nu a epuizat căile de recurs interne de care dispunea. Având în vedere termenii legislaţiei pertinente şi practica urmată în Danemarca, avocatul petiţionarului putea în mod rezonabil să creadă, la momentul respectiv, sortită eşecului orice obiecţie rezultată din participarea unor asemenea magistraţi la mai multe decizii anterioare procesului.
436. — Trecând la fond, Curtea arată că nu-i revine compentenţa să examineze in abstracto legislaţia şi practica pertinente, ci să cerceteze dacă modul în care ele au fost aplicate petiţionarului l-a afectat, încălcându-se art. 6 § 1.
Imparţialitatea trebuie să fie apreciată potrivit unui demers subiectiv (încercând să se determine convingerea personală a unui judecător într-o anumită ocazie) şi unuia obiectiv (conducând la asigurarea că el oferea garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privinţă).
în ceea ce priveşte primul demers, Curtea notează că nu s-a furnizat nidi o probă privind parţialitatea personală a judecătorilor vizaţi.
Cât despre cel de-al doilea, Curtea examinează dacă unele fapte verificabile pot duce la suspectarea imparţialităţii judecătorilor respectivi. Faptul că un judecător de primă instanţă sau de apel, într-un sistem de procedură penală ca cel danez, a luat deja decizii înainte de proces, îndeosebi referitor la detenţia provizorie, nu poate trece ca justificare în sine a temerilor privind imparţialitatea sa.
Anumite împrejurări pot totuşi să autorizeze, în speţă, o concluzie diferită. De mai multe ori, înainte de deschiderea diferitelor procese, judecătorul tribunalului municipal, ca şi unii magistraţi ai curţii de apel, şi-au întemeiat în mod explicit decizia de a-1 menţine pe Hauschildt în detenţie preventivă pe baza art. 762 § 2 din legea asupra administrării justiţiei. înainte de a aplica această dispoziţie, un judecător trebuie să se asigure de existenţa „bănuielii deosebit de consolidate" că persoana în cauză a comis infracţiunile de care este acuzată. După explicaţiile oficiale, aceasta înseamnă că trebuie să aibă convingerea unei vinovăţii „foarte clare". Distanţa între chestiunea de tranşat pentru a recurge la acest articol şi problema de rezolvat, la sfârşitul procesului devine infimă. Curtea apreciază în consecinţă că imparţialitatea jurisdicţiilor competente putea să pară un subiect de îndoială şi temerile petiţionarului în această privinţă pot fi considerate ca justificate în mod obiectiv. S-a încălcat deci art. 6 § 1(12 voturi pentru, 5 împotrivă).
437. — în temeiul art. 50, Curtea respinge cererea de reparaţie formulată de dl Hauschildt; nu există legătură de cauzalitate între prejudiciul material pretins şi încălcarea art. 6 § 1. Constatarea unei încălcări a unor prevederi din Convenţie furnizează prin ea însăşi o satisfacţie echitabilă, suficientă pentru prejudiciul moral pretins (unanimitate).
îndepărtând, de asemenea, solicitarea de rambursare a cheltuielilor de judecată şi taxe făcute în afara Strasbourg-ului, Curtea atribuie petiţionarului
20.000 £ pentru procedură în faţa organelor Convenţiei (unanimitate).
| ← WILLE contra Liechtenstein - Libertatea de exprimare | JON KRISTINSSON contra Islandei — Condamnare penală de către... → |
|---|
