Iordachi si altii contra Moldovei - Calitatea legii care reglementează ascultări telefonice secrete

Comentarii

0

Iordachi si altii contra Moldovei - Calitatea legii care reglementează ascultări telefonice secrete

(Cererea nr. 25198/02)

HOTĂRÎRE
Această versiune a fost rectificată la 24 septembrie 2009 potrivit Regulii 81 din Regulamentul Curţii STRASBOURG 10 februarie 2009
DEFINITIVĂ la 14 septembrie 2009 potrivit articolului 44 § 2 (c) din Convenţie
Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea.

În cauza Iordachi şi Alţii c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), statuînd în
Camera compusă din: Nicolas Bratza, Preşedinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefierul Secţiunii, Deliberînd în secret la 20 ianuarie 2009, Pronunţă următoarea hotărâre, adoptată în aceiaşi zi:

PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 25198/02) contra Republicii Moldova, din 23 mai 2002, depusă la Curte în conformitate cu articolul 34 din Convenţia privind Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţie”) de către dl Vitalie Iordachi, dl Vitalie Nagacevschi, Dna Snejana Chitic, dl Victor Constantinov şi dl Vlad Gribincea (“reclamanţi”).
2. Guvernul Moldovei (“Guvern”) a fost reprezentat iniţial de Agentul său dl V. Pârlog şi ulterior de succesorul acestuia dl V. Grosu.
3. Reclamanţii au pretins în particular, în conformitate cu Articolul 8 din Convenţie, precum că dreptul lor la libera corespondenţă nu a fost respectat din momentul în care legea domestică, care reglementează înregistrarea convorbirilor telefonice, nu conţine suficiente garanţii împotriva abuzurilor din partea autorităţilor naţionale.
4. Cererea a fost distribuită Secţiunii a Patra de la Curte (Regula 52 § 1 din Regulamentul Curţii). Înlăuntrul Secţiei, Camera care va examina cazul (Articolul 27 § 1 din Convenţie) a fost constituită după cum prevede Regula 26 § 1.
5. Prin decizia din 5 aprilie 2005, Curtea a declarat cererea admisibilăşi a reunit aspectul cu privire la statutul de victimă cu examinarea fondului cauzei.
6. Reclamanţii şi Guvernul, fiecare au prezentat observaţiile suplimentare în scris (Regula 59 § 1), totodată, după consultarea părţilor, Camera dispunînd că nu sunt necesare audieri pe fond (Regula 59 § 3 in fine).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAZULUI
1. Reclamanţii, născuţi în 1972, 1965, 1980, 1961 şi 1980 respectiv, locuiesc în Chişinău. Dumnealor sunt membrii organizaţiei non¬guvernamentale “Juriştii pentru Drepturile Omului”, situată în Chişinău, specializată în reprezentarea intereselor reclamanţilor în faţa Curţii.
2. Potrivit reclamanţilor, după ce partidul comuniştilor a venit la guvernare numărul violărilor drepturilor omului a sporit considerabil. În acest context a fost formată organizaţia lor, scopul căreia presupunea protecţia drepturilor omului prin acordarea asistenţei persoanelor care caută să depună cereri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
3. Ca urmare, reclamanţii au considerat că au cauzat Guvernului o daună în legătură cu diminuarea imaginii statului şi a pierderilor financiare în rezultatul încălcărilor constatate în cazurile la care dînşii au contribuit să fie înaintate la Curte.
4. Reclamanţii au afirmat că urmare a activităţii lor a persistat riscul serios de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice ale acestora, datorită prevederilor legislaţiei în vigoare. Dumnealor nu au reclamat în special că au fost victimele unei interceptări concrete a comunicărilor sale, fie prin telefon sau prin poştă, şi în acest sens nu au declanşat nici o procedură la nivel naţional.
5. Guvernul a contestat pretinsa sporire a numărului de violări a drepturilor omului după ce partidul comuniştilor a cîştigat alegerile.
6. La 17 ianuarie 2008 unul din reclamanţi a formulat o adresare faţă de Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie şi a solicitat informaţii statistice, inter alia, privitoare la numărul demersurilor organelor de investigaţii depuse la instanţele de judecată în sensul interceptării convorbirilor telefonice, precum şi numărul celor satisfăcute şi numărul demersurilor respinse.
7. În scrisoarea din 06 februarie 2008 Şeful Aparatului Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie a informat că în anul 2005 din numărul total de 2609 din demersuri întru interceptare, 98.81% au fost autorizate; în anul 2006 din 1931 de demersuri, 97.93% au fost autorizate; şi in anul 2007 din 2372 de demersuri, 99.24% au fost autorizate.