KOMMERSANT MOLDOVY contra Moldovei - Închiderea forţată a ziarului

Comentarii

0

KOMMERSANT MOLDOVY contra Moldovei - Închiderea forţată a ziarului

(Cererea nr. 41827/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG 9 ianuarie 2007
DEFINITIVĂ
09/04/2007
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Kommersant Moldovy c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), în Camera compusă din:

şi dna F. ELENS-PASSOS, Grefier adjunct al Secţiunii, Deliberând la 5 decembrie 2006 în şedinţă închisă, Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 41827/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către o întreprindere înregistrată în Republica Moldova, Kommersant Moldovy („reclamant”), la 17 octombrie 2002.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Nagacevschi şi dl P. Midrigan, avocaţi din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că încetarea activităţii ziarului său cu acelaşi nume a constituit o violare a articolului 10 al Convenţiei şi că, drept urmare, dreptul său la protecţia proprietăţii sale a fost încălcat, contrar articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 13 iunie 2005, Preşedintele Secţiunii a decis să comunice cererea Guvernului. În temeiul prevederilor articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea ei.

ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. În perioada iunie-septembrie 2001, reclamantul a publicat o serie de articole în care autorităţile Republicii Moldova au fost criticate pentru acţiunile lor în privinţa regiunii separatiste a Republicii Moldova („Republica Moldovenească Nistreană” sau „RMN”, a se vedea Ilaşcu and Others v. Moldova and Russia [GC], nr. 48787/99, ECHR 2004-...) şi în care au fost reproduse critici dure ale unor lideri ai RMN şi ai Federaţiei Ruse la adresa Guvernului Republicii Moldova.
6. Reclamantul a publicat articolele sub următoarele titluri:
„Duma de Stat a Federaţiei Ruse a anexat Moldova şi [RMN] la Uniunea Rusia-Belarus”, „Nu va mai avea loc nici o întâlnire...”, „Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a recunoscut că retragerea trupelor ruse din [RMN] poate afecta stabilitatea în regiune”, „Iată de ce NATO este ceea ce este, deoarece un loc sfânt nu este niciodată gol”, „Lista neagră”, „Premiul Nobel pentru conducător”, „Dacă dispare persoana, dispare problema?”, „Totuşi, este vorba de o blocadă sau de condiţiile OMC?”, „Nimeni nu-şi alege vecinii”, „[RMN] este mult mai aproape de condiţiile OMC decât Republica Moldova” şi „Misiunea imposibilă”.
1. În aceste articole, reclamantul a reprodus, literal sau sub formă de rezumat ori a comentat declaraţiile autorităţilor moldoveneşti, ale Federaţiei Ruse şi ale RMN cu privire la procesul de negocieri între Republica Moldova şi RMN, precum şi la chestiuni economice, (geo-) politice, sociale şi altele. În unele din aceste articole, acţiunile şi declaraţiile persoanelor cu înalte funcţii de răspundere din Republica Moldova au fost aspru criticate. Totuşi, reclamantul a subliniat că el nu îndeamnă la acţiuni violente sau ilegale şi că în articolele respective el, în mod expres, a calificat astfel de expresiiб precum „a anihila” („убрать”)б ca semnificând „anihilarea politică [a liderului RMN]”.
2. La 5 noiembrie 2001, Procurorul General al Republicii Moldova a intentat o acţiune împotriva reclamantului la Judecătoria Economică a Republicii Moldova. Reclamantul a fost învinuit de „periclitarea, prin publicaţiile sale, a securităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale, precum şi a siguranţei şi ordinii publice în Republica Moldova”, prin „acordarea sprijinului deschis regimului neconstituţional al auto-proclamatei [RMN], promovarea ideilor separatiste exprimate de liderii acesteia şi descrierea eronată a esenţei acţiunilor legale ale autorităţilor moldoveneşti şi ale organizaţiilor internaţionale pentru soluţionarea problemelor din regiunile de Est ale Nistrului”. Procurorul General şi-a însoţit cererea cu două exemple de fraze din articolele contestate, şi anume:

„Lipsa unui echilibru legal între [RMN] şi Republica Moldova, ca stat recunoscut, permite acestuia din urmă să adopte în procesul negocierilor o poziţie de superioritate şi dictatură, ceea ce constituie principalul motiv al procesului lent de negociere”; „În condiţiile unei continue blocade politice, diplomatice şi economice a RMN de către Republica Moldova, noi considerăm ca fiind imposibilă o întâlnire dintre Preşedinţii RMN şi al Republicii Moldova”.
Deoarece publicaţiile reclamantului, deşi prezentate formal ca o exercitare a dreptului de a informa publicul, erau contrare articolului 32 al Constituţiei şi articolului 4 al Legii presei (a se vedea mai jos), iar reclamantul a fost avertizat de încălcarea continuă a legislaţiei, instanţei de judecată i s-a cerut să dispună încetarea activităţii ziarului.
9. La 30 noiembrie 2001, Judecătoria Economică a Republicii Moldova a admis pretenţiile Procurorului General şi a dispus încetarea activităţii ziarului. Instanţa de judecată a reprodus declaraţiile părţilor şi a citat legislaţia naţională aplicabilă. În hotărârea sa, ea s-a referit la titlurile enumerate în paragraful 7 de mai sus şi a declarat că ea consideră că articolele:
„au depăşit limitările de publicitate prevăzute în articolul 4 al Legii presei, au periclitat integritatea teritorială a Republicii Moldova, securitatea naţionalăşi siguranţa publicăşi au creat pericol pentru dezordine şi comitere a crimelor, încălcând articolul 32 al Constituţiei.”
De asemenea, instanţa de judecată a declarat că încălcarea sistematică a Legii presei poate fi sancţionată cu încetarea activităţii unui ziar, după cum prevede articolul 7 al aceleiaşi Legi (a se vedea mai jos).
10. În răspuns la argumentele reclamantului, instanţa de judecată a constatat că:
„Articolul 10 al Convenţiei garantează libertatea de exprimare ... (§1), însă exercitarea acestei libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege (§2).”

11. Instanţa de judecată nu a specificat care expresie sau frază a constituit
o ameninţare şi nici nu a dat detalii suplimentare. Ea a adăugat că articolele nu au reprezentat un rezumat adecvat al discursurilor publice ale autorităţilor publice şi, astfel, nu puteau fi exonerate de răspundere în temeiul articolului 27 al Legii presei (a se vedea paragraful 17 de mai jos). Instanţa de judecată a constatat că Procurorul General l-a contactat pe editor înainte de intentarea acţiunii în judecată, după cum prevede legislaţia. Reclamantul a fost impus să plătească taxa de stat în mărime de 180 de lei moldoveneşti.
1. Reclamantul a depus apel, susţinând că el doar a informat publicul despre evenimentele curente şi despre atitudinea şi acţiunile Guvernului faţă de autorităţile RMN. El s-a bazat pe articolul 32 al Constituţiei, articolul 4 al Legii presei şi pe articolul 10 al Convenţiei.
2. La 5 februarie 2002, Colegiul de Apel al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova a menţinut acea hotărâre judecătorească, repetând argumentele instanţei de judecată inferioare. Instanţa de judecată a constatat inter alia că:

„instanţa de judecată inferioară a dat o apreciere corectă faptelor şi a respins obiecţiile [reclamantului]. ... S-a hotărât corect că nu a avut loc o violare a articolului 10 al Convenţiei, deoarece deşi acest articol garantează libertatea de exprimare, această libertate ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege.”
Instanţa de judecată a respins declaraţiile reclamantului precum că instanţele judecătoreşti economice nu sunt competente să examineze o cauză cu privire la libertatea de exprimare, deoarece reclamantul a fost înregistrat ca societate pe acţiuni. De asemenea, ea a respins declaraţia că Procurorul General nu a respectat procedura prejudiciară corespunzătoare şi nu a fost competent să iniţieze procedurile relevante.
14. La 29 mai 2002, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut cele două hotărâri judecătoreşti. De asemenea, ea a repetat în esenţă motivarea Judecătoriei Economice a Republicii Moldova şi a constatat că reclamantul:
„a depăşit limitele restrângerilor libertăţii de exprimare stabilite în articolul 4 al Legii presei, prin unele din publicaţiile anexate la dosar, care subminează securitatea naţională, integritatea teritorialăşi siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea crimei”.
15. Ziarul a fost re-înregistrat ulterior sub numele de „Kommersant-Plus”.