Aprecierea Curtii - KOMMERSANT MOLDOVY contra Moldovei - Închiderea forţată a ziarului

B. Aprecierea Curţii
1. Principii generale
29. Curtea reaminteşte că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, iar protecţia care trebuie acordată presei este de o importanţă deosebită. Chiar dacă presa nu trebuie să depăşească limitele stabilite inter alia în scopul „protecţiei reputaţiei sau drepturilor altor persoane”, este, totuşi, sarcina ei să comunice informaţii şi idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informaţii şi idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi. Altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de „câine de pază public” (a se vedea, spre exemplu, Observer and Guardian v. the United Kingdom, hotărâre din 26 noiembrie 1991, Seria A nr. 216, § 59; Busuioc v. Moldova, nr. 61513/00, § 56, 21 decembrie 2004).
30. Cea mai atentă cercetare din partea Curţii este cerută atunci când măsurile luate sau sancţiunile impuse de autorităţile naţionale sunt capabile să descurajeze participarea presei la dezbateri asupra chestiunilor de interes
public legitim (a se vedea, spre exemplu, Lingens v. Austria, hotărâre din 8 iulie 1986, Seria A nr. 103, § 44, Bladet Tromso and Stensaas v. Norway [GC], nr. 21980/93, § 64, ECHR 1999-III, Thorgeir Thorgeirson v. Iceland, hotărâre din 25 iunie 1992, Seria A nr. 239, § 68).
31. Dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai „informaţiei” sau „ideilor” care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive sau ca o chestiune de indiferenţă, dar şi celor care ofensează, şochează sau deranjează Statul sau orice parte a comunităţii. În plus, libertatea jurnalistică acoperă, de asemenea, posibile recurgeri la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare (a se vedea De Haes and Gijsels v. Belgium, hotărâre din 24 februarie 1997, Reports 1997-I, § 47).
32. Articolul 10 al Convenţiei nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar şi în ceea ce priveşte relatările presei cu privire la chestiuni de interes public deosebit. Conform termenilor din paragraful 2 al articolului, exercitarea acestei libertăţi presupune „obligaţii şi responsabilităţi” care, de asemenea, se aplică presei. Aceste „obligaţii şi responsabilităţi” pot avea însemnătate atunci când, la fel ca şi în această cauză, există o întrebare cu privire la periclitarea securităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale ale unui stat (Han v. Turkey, nr. 50997/99, §§ 30 et seq., 13 septembrie 2005). Datorită „obligaţiilor şi responsabilităţilor” inerente exercitării libertăţii de exprimare, protecţia acordată de articolul 10 jurnaliştilor în ceea ce priveşte relatarea cu privire la chestiunile de interes general este supusă condiţiei ca ei să acţioneze cu bună-credinţă pentru a oferi informaţii corecte şi credibile în conformitate cu etica jurnalistică (a se vedea Goodwin v. the United Kingdom, hotărâre din 27 martie 1996, Reports 1996-II, § 39 şi Fressoz and Roire v. France [GC], nr. 29183/95, § 54, ECHR 1999-I).
33. Evaluarea necesităţii într-o societate democratică cere Curţii să determine dacă „ingerinţa” în cauză a corespuns unei „necesităţi sociale imperioase”, dacă ea a fost proporţională în raport cu scopul legitim urmărit şi dacă motivele invocate de către autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt relevante şi suficiente (a se vedea Sunday Times v. the United Kingdom (no. 1), hotărâre din 26 aprilie 1979, Seria A nr. 30, § 62).
2. Aplicarea principiilor de mai sus în această cauză
a. „Prevăzută de lege”
34. Curtea este de acord cu părţile că încetarea activităţii ziarului în această cauză a constituit o ingerinţă în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare şi că ingerinţa a fost „prevăzută de lege” (a se vedea paragrafele 16 şi 17 de mai sus).
b. Scopul legitim
35. Ingerinţa ar putea fi considerată ca urmărind scopurile legitime de protecţie a securităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova, având în vedere tematica sensibilă descrisă în articolele contestate şi limbajul aspru folosit uneori.
c. „Necesară într-o societate democratică”
36. Curtea consideră că instanţele de judecată naţionale nu au prezentat motive relevante şi suficiente pentru a justifica ingerinţa, limitându-se în esenţă la repetarea prevederilor legale aplicabile. În special, instanţele de judecată nu au specificat care elemente din articolele reclamantului au fost problematice şi în ce mod ele au periclitat securitatea naţionalăşi integritatea teritorială ale statului sau au defăimat Preşedintele şi statul.
37. De fapt, instanţele de judecată au evitat orice discuţie cu privire la necesitatea ingerinţei. Singura analiză care a fost făcută s-a limitat la chestiunea dacă articolele ar putea fi considerate drept reproduceri cu bună-credinţă a discursurilor publice, pentru care reclamantul nu ar fi putut purta răspundere în conformitate cu legislaţia naţională.
38. În lumina lipsei motivelor aduse de instanţele de judecată naţionale, Curtea nu este convinsă că ele „au aplicat standarde care sunt conforme cu principiile consfinţite de articolul 10” sau că ele „s-au bazat pe o apreciere acceptabilă a faptelor relevante” (a se vedea Jersild v. Denmark, citată mai sus, § 31).

39. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 10 al Convenţiei.

III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENŢIE
40. De asemenea, reclamantul a pretins că încetarea activităţii ziarului i-a încălcat dreptul său la protecţia proprietăţii sale garantat de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevede următoarele:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publicăşi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.

41. Guvernul a declarat că reclamantul de facto şi-a continuat activităţile sale după încetarea activităţii ziarului său prin publicarea unui nou ziar cu un nume puţin diferit, în acelaşi timp, păstrând un număr de elemente din vechea publicaţie. În special, el a continuat să folosească vechea ştampilă, titlul ziarului pe pagina sa de internet se schimba la fiecare 2 secunde cu titlul vechi, iar unii dintre fondatori au continuat să lucreze la noul ziar.
Astfel, nu a existat nici o probă cu privire la vreun prejudiciu material suferit de ziar sau cu privire la vreo lipsire de proprietatea sa.
42. Curtea consideră că consecinţele economice ale hotărârii judecătoreşti de încetare a activităţii reclamantului nu ridică o chestiune separată de cea examinată mai sus în temeiul articolului 10. Ele vor fi luate în consideraţie la examinarea pretenţiei reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.

IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
43. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul,
o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul material
44. Reclamantul a pretins 32,773 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material cauzat ca rezultat al încetării activităţii ziarului său. El şi-a bazat estimările veniturilor ratate pe venitul său din ultimul an de activitate până la încetarea activităţii sale. Potrivit declaraţiei sale fiscale pentru anul 2001, întreprinderea a avut un profit de 94,280 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a EUR 5,893 în acea perioadă), pe care reclamantul l-a înmulţit astfel încât să ia în consideraţie cei patru ani pe parcursul cărora el a fost împiedicat să activeze. Suma solicitată a inclus, de asemenea, datoriile acumulate de reclamant faţă de terţe persoane ca urmare a incapacităţii sale de a le plăti. Deşi, ulterior a fost publicat un nou ziar, acesta nu era publicat de reclamant.
45. Guvernul a contestat mărimea compensaţiilor pretinse de reclamant. El a notat că datoriile acumulate faţă de persoane terţe în virtutea contractelor încheiate înainte de încetarea activităţii ar fi existat în orice caz şi că ar fi fost plătite din profiturile pretinse în faţa Curţii. În ceea ce priveşte calcularea acelor profituri, Guvernul a declarat că performanţa economică a reclamantului s-ar fi putut înrăutăţi odată cu trecerea anilor şi că declaraţia fiscală a luat în consideraţie profiturile înregistrate din toate aspectele activităţii reclamantului, ci nu doar din publicaţie.
In fine, Guvernul a susţinut că reclamantul de facto a continuat să obţină profit din publicarea ziarului său, pe care l-a înregistrat sub un nume puţin diferit.
46. Curtea este de acord cu Guvernul că datoriile acumulate în virtutea contractelor semnate până la hotărârea judecătorească de încetare a
activităţii ziarului ar fi existat indiferent de acea hotărâre judecătorească. Astfel, ea respinge această parte a cererii reclamantului.
47. Curtea consideră, în mod clar, că reclamantul trebuia să fi suferit prejudicii materiale ca urmare a încetării activităţii ziarului său. Ea constată că o anumită parte a veniturilor ratate a fost confirmată prin declaraţia fiscală a reclamantului pentru anul imediat anterior încetării activităţii ziarului.
Totuşi, ea consideră că probele prezentate nu pot servi ca oferind o cuantificare precisă a veniturilor ratate, deoarece performanţa economică a reclamantului ar fi putut fluctua pe parcursul celor patru ani în cauză.
48. În ceea ce priveşte argumentul Guvernului că declaraţia a inclus profituri din diverse activităţi prevăzute în actele constitutive ale reclamantului, nu a fost prezentată nici o probă care să contrazică declaraţia reclamantului că el nu s-a angajat în nici o altă activitate decât cea de publicare a ziarului. Totuşi, Curtea observă că ziarul reclamantului de facto a continuat să fie publicat sub un nume puţin diferit după ceea ce pare a fi fost doar o pauză scurtă necesară pentru înregistrarea noii publicaţii. Prin urmare, Curtea poate să accepte doar parţial pretenţia cu privire la prejudiciul material cauzat în primul rând în timpul tranziţiei la noul ziar.
49. Făcând o apreciere generală pe o bază echitabilăşi luând în consideraţie pretenţiile reclamantului legate într-un fel de pretenţiile sale cu privire la prejudiciul moral (a se vedea paragrafele 50-52 de mai jos), Curtea acordă reclamantului EUR 8,000.

B. Prejudiciul moral
50. Reclamantul a pretins EUR 20,000 cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin încetarea activităţii ziarului său. El a declarat că, ca rezultat al încetării activităţii, reputaţia sa a fost afectată serios prin imposibilitatea sa de a-şi onora obligaţiile sale contractuale, concedierea tuturor angajaţilor săi şi prin imposibilitatea de a-şi planifica sau continua activitatea. Mai mult, administraţia reclamantului a fost şocată de hotărârea judecătorească de încetare a activităţii ziarului.
51. Guvernul nu a fost de acord cu această pretenţie şi a declarat că orice prejudiciu cauzat reclamantului a fost rezultatul propriului său comportament lipsit de etică, neprofesionist şi abuziv, care a insultat grav statul. Reclamantul a fost sancţionat după ce instanţele de judecată au apreciat adecvat interesele în cauză, inclusiv rolul deosebit pe care dreptul la libertatea de exprimare îl joacă într-o societate democratică. Mai mult, administraţia reclamantului cu greu ar fi putut fi şocată de sancţiune, deoarece ea a fost avertizată să sisteze publicarea materialelor relevante, iar legislaţia, în mod clar, a inclus posibilitatea unei hotărâri judecătoreşti de încetare a activităţii unui ziar. Mai mult, reclamantul nu a dovedit faptul că neîndeplinirea obligaţiilor sale contractuale i-a afectat în vreun fel reputaţia.
In fine Guvernul a declarat că într-un număr de cauze anterioare în care a fost constatată o violare a articolului 10, Curtea a respins orice pretenţie cu privire la satisfacţia echitabilă, declarând că o constatare a unei violări constituie o satisfacţie echitabilă suficientă.
52. Curtea consideră că diferitele argumente în baza cărora reclamantul a pretins compensaţii pentru prejudiciul moral sunt reflectate în calculul compensaţiei acordate de Curte cu titlu de prejudiciu material. Din acest motiv, nu este necesar de a acorda compensaţii separate cu titlu de prejudiciu moral.
C. Costuri şi cheltuieli
53. Reclamantul a pretins EUR 2,666 cu titlu de costuri şi cheltuieli, dintre care EUR 2,625 au fost costuri de reprezentare, iar EUR 41 au fost cheltuieli de traducere. El s-a bazat pe un contract încheiat cu reprezentanţii săi şi pe o listă a orelor lucrate de aceşti reprezentanţi asupra cauzei sale. Onorariul pretins pentru o oră de lucru a fost de EUR 75.
54. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse. El a notat mai întâi că reprezentantul reclamantului nu a prezentat lista orelor lucrate asupra cauzei la care el s-a referit în pretenţiile sale cu privire la satisfacţia echitabilă. Ulterior, el a cerut Curţii să respingă prezentarea întârziată de către reclamant a listei orelor lucrate de către reprezentantul său asupra cauzei.
De asemenea, Guvernul a considerat că suma pretinsă de reclamant pentru reprezentare a fost prea mare în raport cu salariul mediu lunar în Republica Moldova şi taxele oficiale plătite de stat avocaţilor din oficiu.
55. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004-III).
56. În această cauză, hotărând în bază echitabilă, Curtea acordă EUR 1,500 cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută.

D. Dobânda
57. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 10 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că nu există o chestiune separată care să fie examinată în temeiul articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume:
(i) EUR 8,000 (opt mii euro) cu titlu de prejudiciu material;
(ii) EUR 1,500 (o mie cinci sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(iii) orice taxă care poate fi percepută la sumele de mai sus;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba englezăşi comunicată în scris la 9 ianuarie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
F. ELENS-PASSOS Nicolas BRATZA Grefier adjunct Preşedinte

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță