KONONOV contra Letoniei - Condamnare pentru crime de război în baza actelor comise în 1944: admisibilă.
| Comentarii |
|
Cauza KONONOV împotriva Letoniei (nr. 36376/04), decizia din 20 septembrie 2007 [secţia a lll-a]
Cauza vizează condamnarea penală, în anul 2004, a unui fost subofiţer al armatei sovietice pentru o crimă de război (masacrarea a nouă săteni) comisă în timpul celui de-al doilea război mondial pe teritoriul Letoniei, aflate sub ocupaţie la acea vreme.
Reclamantul - născut în 1923 - a avut naţionalitate letonă până la 12 aprilie 2000, dată la care i s-a acordat naţionalitate rusă. în 1 942, a fost mobilizat ca soldat în armata sovietică. în 1943 a fost paraşutat pe teritoriul bielorus (ocupat atunci de Germania), aproape de frontiera cu Letonia, devenind membru al unui comando sovietic, format din „partizani roşii". Conform parchetului şi tribunalelor letone, reclamantul a fost capul unei grupări responsabile de atacul îndreptat împotriva satului Mazie Bati (districtul Ludza), la 27 mai 1 944, în cursul căruia au fost masacraţi nouă civili, dintre care trei erau femei.
în ianuarie 1998, centrul leton de documentare asupra consecinţelor totalitarismului a deschis o anchetă penală asupra evenimentelor din 27 mai 1944. Conform centrului, reclamantul ar fi putut comite o crimă de război prevăzută de articolele fostului cod penal astfel cum a fost modificat printr-o lege din 6 aprilie 1993. Art. 68-3 prevedea pedepsirea crimelor de război cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare de la 3 la 15 ani. Art. 6-1 autoriza aplicarea retroactivă a legii penale pentru crimele de război, iar art. 45-1 prevedea imprescriptibilitatea acestor crime.
în august 1998, reclamantul a fost cercetat pentru crime de război, iar în octombrie a fost arestat provizoriu, formulând în zadar recurs. De asemenea, el a pledat nevinovat. Tribunalul regional din Riga l-a declarat vinovat pe reclamant pentru crima pedepsită de art. 68-3 şi l-a condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare cu executare. Instanţa a evidenţiat mai ales faptul că reclamantul fusese membru al armatei sovietice, fiind deci „combatant" în sensul instrumentelor pertinente ale dreptului internaţional umanitar, hotărând că reclamantul comisese acte prohibite de Statutul Tribunalului militar internaţional de la Nuremberg, de Convenţia de la Haga din 1907 privind legile şi obiceiurile războiului pe uscat, şi de Convenţia de la Geneva din 1 949 referitoare la protecţia civililor în timp de război.
Această hotărâre a fost anulată pe motiv că anumite capete de cerere fuseseră nesoluţionate, mai ales cele care trebuiau să elucideze dacă Mazie Bati s-a aflat efectiv în „teritoriul ocupat" şi dacă reclamantul şi victimele acestuia puteau fi calificaţi drept „combatanţi" sau respectiv „necombatanţi". Reclamantul a fost eliberat. După trimiterea dosarului pentru completarea informaţiilor, parchetul a procedat la o nouă cercetare a reclamantului, în baza art. 68-3 din codul penal. Tribunalul l-a achitat pe reclamant de acuzaţia de crime de război, însă l-a declarat vinovat pentru tâlhărie. A admis că moartea a şase oameni din Mazie Bati putea trece drept necesară şi justificată pentru considerente de ordin militar, însă această justificare nu se aplica nici asasinării celor trei femei şi nici incendierii locuinţelor din sat. Reclamantul, în calitate de comandant al unui grup de combatanţi, era responsabil de actele comise de acest grup. Totuşi, tâlhăria nu aparţinea categoriei crimelor imprescriptibile, într-o hotărâre din aprilie 2004, camera pentru cauze penale a Curţii Supreme a admis apelul parchetului şi a anulat hotărârea tribunalului. Ea a apreciat că: prin atacarea civililor care nu participau la lupte, prin uciderea lor şi prin luarea armelor acestora, prin
acţiunile de o brutalitate aparte şi prin aprinderea unui sat înconjurat, prin incendierea clădirilor, a avut loc o violare a legilor şi obiceiurile războiului prevăzute de Convenţia de la Haga din 1907 privind legile şi obiceiurile războiului pe uscat şi de Convenţia de la Geneva din 1949 referitoare la protecţia civililor în timp de război şi de Primul Protocol adiţional referitor protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale din 1977. Actele în cauză au fost calificate drept crime de război în sensul Statutului Tribunalului militar internaţional de la Nuremberg şi drept infracţiuni grave în sensul art. 147 al Convenţiei de la Geneva. Instanţa a afirmat că, în momentul comiterii crimei, reclamantul a acţionat în calitate de combatant şi că victimele trebuiau considerate ca fiind civili, în sensul dreptului intern şi al dreptului internaţional. Instanţa a hotărât că reclamantul a comis crima pedepsită de art. 68-3. Constatând că cel în cauză era în vârstă, infirm şi inofensiv, camera l-a condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni de închisoare cu executare. Recursul reclamantului a fost zadarnic.
în cerere, reclamantul s-a plâns de aplicarea retroactivă a legii penale cazului său. în mod special, el a mai susţinut că acţiunile care i-au fost imputate nu constituiau, la momentul comiterii lor, infracţiuni în sensul dreptului intern sau internaţional. în ce priveşte excepţia prevăzută de art. 7 alin. (2), el a afirmat că nu ar putea fi reţinută în speţă, deoarece faptele incriminate nu intră în mod vădit în câmpul ei de aplicare. După opinia lui, convenţiile de la Haga şi de la Geneva nu sunt aplicabile decât „combatanţilor", noţiune care nu îi este aplicabilă, în contextul evenimentelor incriminate. Admisibilă în temeiul cererii fondate pe art. 7.
| ← I.T.C. contra Maltei - Procedură de licitaţie publică:... | KONONOV contra Letoniei - Aplicarea retroactivă a legii cu... → |
|---|
