RASSMUSSEN contra DANEMARCEI - Contestarea filiaţiei paterne a unui copil născut în timpul căsătoriei
| Comentarii |
|
801. - Născut în 1945, dl Per Krohn Rassmussen are naţionalitatea daneză şi lucrează ca funcţionar de birou. Se căsătoreşte în 1966 şi în ianuarie 1971 soţia naşte o fetiţă. Având îndoieli în ce priveşte paternitatea acesteia, el se abţine să introducă o acţiune de dezavuare, pentru a-şi salva căsnicia. Divorţul este pronunţat în iulie 1975. Conform unui compromis, semnat mai întâi cu soţia sa, dl Rassmussen renunţa să introducă o acţiune de dezavuare a paternităţii, în timp ce ea abandona orice pretenţie la o pensie alimentară pentru copil. în ianuarie 1976, fosta soţie a petiţionarului îi scrie, afirmând că ea nu este legată prin acest compromis. Atunci dl Rassmussen cere Curţii de Apel să-i permită să introducă o acţiune de dezavuare a paternităţii, în afara termenului (care expirase), prevăzut de art. 5 § 2 al legii din 1960 asupra statutului juridic al copilului. Totuşi, Curtea de Apel refuză, la 12 aprilie 1976, pe motiv că nici o circumstanţă specială nu justifică acordarea unei derogări. Obţinând noi elemente, dl Rassmussen sesizează din nou Curtea de Apel în noiembrie 1978, dar autorizarea îi este încă o dată refuzată. Această decizie este ulterior confirmată de Curtea Supremă în ianuarie 1979.
802. - în cererea sa către Comisie, din 21 mai 1979, dl Rassmussen se pretinde victimă a unei discriminări bazate pe sex în sensul că, în conformitate cu legea din 1960 (modificată la acest punct în 1982), fosta sa soţie putea, în orice moment, să-i conteste paternitatea în faţa tribunalelor, în timp ce el nu avea acest drept. El invocă art. 14 al Convenţiei, combinat cu art. 6 şi 8.1
• Hotărârea din 28 noiembrie 1984 (Cameră) (seria A nr. 87)
803. - Intră faptele cauzei în domeniul de aplicare a cel puţin uneia din clauzele normative ale Convenţiei, altele decât art. 14? Nu, susţinea guvernul danez. Da, răspunde Curtea. Art. 14 nu este valabil decât pentru a te bucura de drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie. Or, o acţiune de dezavuare îmbracă, prin natura sa, un „caracter civil“, căci ea aparţine dreptului familiei şi priveşte, fără nici o îndoială, viaţa privată a petiţionarului, deci art. 6 şi 8 se aplică.
Exista o diferenţă de tratament? Desigur, notează Curtea, pentru că legea din 1960 impune anumite termene numai soţului. Nu este cazul să se cerceteze pe ce se baza respectiva diferenţă, lista făcută la art. 14 nefiind limitativă.
Se aflau petiţionarul şi fosta sa soţie în situaţii similare? Curtea nu consideră că trebuie să rezolve problema.
Exista o justificare obiectivă şi raţională? Guvernul susţinea că diferenţa de tratament se justifica tocmai în interesul copilului şi invoca „marja de apreciere" a statelor în materie. Curtea aminteşte că această marjă variază în funcţie de circumstanţe, domenii şi contexte; prezenţa sau absenţa unui numitor comun al sistemelor juridice ale statelor contractante poate fi pertinentă în această privinţă. Or, constata ea, pentru acest gen de probleme nu există un numitor comun. Autorităţile erau îndreptăţite să gândească, în acea perioadă, că instituirea de termene numai pentru soţ se justifica prin ţeluri legitime, adică garantarea securităţii juridice şi protejarea intereselor copilului care, de regulă, se unesc cu cele ale mamei. De altfel, autorităţile nu au încălcat principiul proporţionalităţii. Astfel, pune Curtea concluzia, diferenţa de tratament nu era discriminatorie în sensul art. 14, şi nu a existat nici o violare a acestui articol combinat cu art. 6 şi 8 (unanimitate).
| ← DEMICOLI contra MALTEI - Sancţiune aplicată de către Camera... | Assanidze contra Georgia - Dreptul la libertate şi la... → |
|---|
