Pagina 1 din 3
Unistar Ventures Gmbh c. Moldovei - Neexecutarea hotararilor judecatoresti
(Cererea nr. 19245/03)
HOTĂRÂRE STRASBOURG 9 decembrie 2008 -DEFINITIVĂ 09/03/2009
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Unistar Ventures Gmbh c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 18 noiembrie 2008 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 19245/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către Unistar Ventures Gmbh, o întreprindere înregistrată în Germania („reclamantul”), la 7 martie 2003.
2. Întreprinderea reclamantă a fost reprezentată de către dl V. Nagacevschi şi dl A. Năstase, avocaţi din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agenţii săi, dl V. Pârlog şi, ulterior, dl V. Grosu.
3. Reclamantul s-a plâns de faptul că o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în favoarea sa nu a fost executată timp de câţiva ani.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 15 iunie 2004, o Cameră din cadrul acelei Secţiuni a comunicat Guvernului cererea. La 14 februarie 2006, în conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
5. Printr-o decizie separată din 20 februarie 2007, Curtea a declarat cererea admisibilă şi a încetat aplicarea articolului 29 § 3 al Convenţiei acestei cauze. La aceeaşi dată, Guvernul german a fost informat despre dreptul său de a interveni în proceduri în conformitate cu articolul 36 § 1 al Convenţiei şi articolul 44 § 1(b) al Regulamentului Curţii, însă acesta nu a comunicat dorinţa de a se folosi de acest drept.
6. Atât întreprinderea reclamantă, cât şi Guvernul au prezentat fiecare observaţii cu privire la fondul cauzei (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curţii), iar Camera a decis, după consultarea părţilor, că o audiere cu privire la fondul cauzei nu a fost necesară (articolul 59 § 3 in fine al Regulamentului Curţii).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
7. Reclamantul, Unistar Ventures Gmbh (în continuare „UV”), este o întreprindere înregistrată în Germania.
1. Crearea companiei moldo-germane Air Moldova S.R.L.
8. La 3 martie 2000, UV a semnat un contract cu Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile (numită în continuare „ASAC”), în temeiul căruia compania aeriană de stat Air Moldova urma să fie reorganizată într-o companie aeriană moldo-germană cu răspundere limitată cu denumirea Air Moldova S.R.L. (numită în continuare „compania”). Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de ASAC, urma să contribuie cu 31,025,504 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 2,548,086 euro (EUR) la acea dată), reprezentând 51% din capitalul statutar, iar UV urma să contribuie cu 2,384,705 dolari SUA (USD) (echivalentul a MDL 29,808,812 şi EUR 2,448,161 la acea dată), reprezentând 49% din capitalul statutar. Compania nou-creată a fost declarată succesor de drept al companiei aeriene de stat Air Moldova.
9. La aceeaşi dată, a fost adoptat Statutul întreprinderii şi a fost ales directorul general („directorul”). Statutul întreprinderii prevedea că el putea fi eliberat din funcţie doar cu trei pătrimi din voturi.
10. La 7 aprilie 2000, Departamentul privatizării al Ministerului Economiei a eliberat un permis companiei nou-create. Permisul prevedea inter alia că, după verificarea documentelor de constituire, Departamentul de Privatizare a decis să permită crearea noii companii.
11. La 25 iulie 2000, o subdiviziune specializată a Ministerului Justiţiei a examinat legalitatea documentelor de constituire a companiei. Aceasta a adoptat o decizie conform căreia compania a fost înregistrată legal şi că toate documentele de constituire erau în ordine şi în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
12. La 2 august 2000, ca urmare a unei scrisori a unui deputat din Parlament, Procuratura Generală a verificat legalitatea constituirii companiei. În concluziile sale scrise, ea a declarat că toate documentele de constituire erau în ordine şi că prevederile privind crearea unei companii cu participarea statului au fost pe deplin respectate.
13. Din documentele prezentate de către părţi reiese că, la 12 iunie 2000 şi 13 iunie 2001, compania a primit de la UV şi/sau de la directorul său, prin intermediul Dresdner Bank, în trei tranşe, suma de USD 2,384,705.
2. Cumpărarea aeronavelor noi de către companie
14. La o dată nespecificată, compania a încheiat un contract cu producătorul brazilian de aeronave Embraer - Empresa Brasileira de Aeronáutica S.A. (numit în continuare „producătorul brazilian de aeronave”) pentru cumpărarea a două aeronave Embraer 145. Din documentele prezentate de părţi, reiese că preţul aeronavelor era de aproximativ USD 39 milioane, din care 15% urmau să fie plătite de companie, iar restul urma să fie finanţat de către Dresdner Bank şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare („BERD”) prin intermediul unui credit acordat pe un termen de zece ani.
15. La o dată nespecificată, compania a plătit un avans nerambursabil de aproximativ USD 3.7 milioane producătorului brazilian de aeronave.
3. Schimbarea Guvernului şi litigiul dintre UV şi noul Guvern
16. Faptele prezentate la acest capitol se bazează pe declaraţiile şi documentele prezentate de reclamant şi care nu au fost contestate de Guvern.
17. În februarie 2001, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a câştigat alegerile parlamentare. Acesta a declarat în programul său, inter alia, că ţările din Vest aveau tendinţa să pătrundă pe piaţa Republicii Moldova cu orice preţ, să preia bunuri valoroase şi să impună ţării contracte inegale pentru a o face dependentă de creditori. Unul din scopurile Partidului Comuniştilor a fost să preia controlul asupra ramurilor strategice ale economiei naţionale şi, în acelaşi timp, să menţină caracterul privat al sferelor de comerţ şi servicii, al agriculturii şi producătorilor industriali mici.
18. În ianuarie 2002, ASAC a făcut o încercare de a schimba directorul companiei, folosind 51% din voturile sale. UV, însă, s-a opus acestei încercări. Poziţia UV a fost susţinută de Dresdner Bank, care s-a adresat cu o scrisoare Preşedintelui Republicii Moldova, informându-l că, în opinia sa, schimbarea conducerii era contrară statutului companiei şi că, în caz de schimbare a conducerii, aceasta va lua în consideraţie retragerea liniilor de credit şi că BERD va proceda în acelaşi fel. Se pare că, după această intervenţie, ASAC a cedat pentru un timp. Totuşi, compania a început să întâmpine presiuni din partea diferitor organe de stat.
19. Ulterior, la întrunirea acţionarilor din 19 iunie 2002, folosind cele 51% din voturile sale, ASAC, în mod unilateral, l-a eliberat din funcţie pe directorul companiei Air Moldova.
20. La aceeaşi dată, Dresdner Bank a informat preşedintele Republicii Moldova, prim-ministrul, Ambasada Germaniei la Chişinău, oficiul BERD la Chişinău, oficiul Băncii Mondiale la Chişinău şi oficiul Fondului Monetar Internaţional la Chişinău, inter alia, că acţiunile ASAC erau contrare statutului companiei, care prevedea că era nevoie de cel puţin 75% din voturi pentru schimbarea conducerii. De asemenea, ea şi-a declarat intenţia de a se retrage din proiectul companiei privind cumpărarea aeronavelor noi şi a subliniat că acţiunile Guvernului prejudiciau serios imaginea ţării şi atragerea de către aceasta a investitorilor străini.
21. La 21 iunie 2002, BERD s-a adresat cu o scrisoare prim-ministrului Republicii Moldova în care şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu presiunea exercitată asupra companiei şi „schimbarea arbitrară şi comercial nenecesară a conducerii companiei”. Ea a subliniat că astfel de acţiuni ale Guvernului ar putea duce la stoparea oricăror investiţii ale BERD în Republica Moldova şi că retragerea eventuală a Dresdner Bank de la finanţarea companiei ar putea duce, de asemenea, la retragerea BERD.
22. La 3 iulie 2002, Dresdner Bank a informat compania despre închiderea liniei sale de credit pentru cumpărarea aeronavelor Embraer.
23. La 18 iulie 2002, UV s-a adresat cu o scrisoare către ASAC în care a propus găsirea unei soluţii pentru această problemă prin reorganizarea companiei într-o societate pe acţiuni şi includerea BERD în calitate de acţionar. Ea a subliniat că, în caz contrar, compania risca să piardă avansul de USD 3.7 milioane plătit producătorului brazilian de aeronave şi să plătească penalităţi în mărime de până la USD 7 milioane. Se pare că propunerea lui UV nu a fost acceptată.
4. Procedurile judiciare dintre UV şi ASAC
24. La 26 iunie 2002, UV a intentat o acţiune civilă împotriva ASAC, contestând schimbarea directorului pe motiv că aceasta a fost contrară statutului companiei.
25. La 10 iulie 2002, ASAC a intentat acţiunea sa împotriva lui UV, solicitând declararea nulă a contractului din 3 martie 2000, prin care a fost creată compania. Temeiurile pe care s-a bazat ASAC au fost, inter alia, că documentele de constituire nu erau conforme unor hotărâri de guvern şi că reclamantul nu dispunea de capacitate juridică pentru a fi fondator al companiei.
26. UV a contestat acţiunea ASAC, susţinând, inter alia, că ea dispunea de capacitate juridică şi că, în conformitate cu Legea privind investiţiile străine, hotărârile de guvern nu erau obligatorii pentru companiile cu investiţii străine, ci exclusiv legile adoptate de Parlament. De asemenea, aceasta a susţinut că, în orice caz, nu exista nicio prevedere în legislaţia Republicii Moldova care ar interzice stipularea în statutul companiei a unui procentaj mai mare de voturi necesar pentru alegerea conducerii.
27. Judecătoria Economică a Republicii Moldova a conexat cele două acţiuni şi, la 6 august 2002, a hotărât în favoarea ASAC. Instanţa a respins acţiunea lui UV pe motiv că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 500 din 10 septembrie 1991, privind aprobarea Regulamentului societăţilor economice, directorul general trebuia ales prin simpla majoritate de 51%.
28. În acelaşi timp, judecătoria economică a admis acţiunea ASAC împotriva lui UV, ordonând rezilierea contractului prin care a fost creată compania. Instanţa a acceptat toate argumentele pe care s-a bazat ASAC şi, de asemenea, a adăugat, din proprie iniţiativă, că nu dispunea de nicio dovadă a plăţii de către UV a contribuţiei sale de USD 2,384,705 în fondul statutar al companiei.
29. În dispozitivul hotărârii, judecătoria economică a indicat următoarele:
„Readucerea părţilor la situaţia iniţială se va efectua după o verificare de audit contabilă şi stabilirea cuantumului investiţiilor efectuate. Alineatul dat al hotărârii judecătoreşti se va executa de către Guvernul RM, Ministerul Finanţelor, Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile, cu participarea ÎCS „Unistar Ventures GmbH.”
30. De asemenea, instanţa a obligat-o pe UV să plătească taxa de stat, în mărime de MDL 180,000 (aproximativ EUR 13,427).
31. UV a contestat această hotărâre, însă recursul său a fost respins de către Curtea Supremă de Justiţie la 18 septembrie 2002. Curtea Supremă de Justiţie nu a invocat motive noi.
32. Hotărârea judecătoriei economice din 6 august 2002 a devenit irevocabilă şi, la scurt timp după aceasta, compania a fost reorganizată şi înregistrată din nou ca o companie aeriană de stat, cu denumirea Air Moldova. Se pare că compania nou-înregistrată a păstrat toate bunurile şi datoriile companiei.
5. Evenimentele care au avut loc după procedurile judiciare
33. La 25 octombrie 2002, UV s-a adresat cu o scrisoare către ASAC şi Compania de Stat Air Moldova, solicitând rambursarea investiţiilor sale până la 29 octombrie 2002. De asemenea, UV a declarat că, dacă banii nu vor fi plătiţi, aceasta va lua toate măsurile necesare, chiar şi până la sechestrarea aeronavei Air Moldova pe teritoriul Germaniei.
34. La 4 noiembrie 2002, UV a solicitat de la Judecătoria Economică eliberarea titlului executoriu în baza hotărârii din 6 august 2002.
35. La 21 noiembrie 2002, Judecătoria Economică a răspuns că niciun titlu executoriu nu putea fi eliberat, deoarece executarea urma a fi efectuată doar în baza hotărârii din 6 august 2002.
36. La 6 decembrie 2002, UV s-a adresat cu o scrisoare Guvernului Republicii Moldova şi Ministerului Finanţelor, solicitându-le să se conformeze hotărârii judecătoreşti din 6 august 2002 şi să readucă părţile la situaţia în care s-au aflat înainte de încheierea contractului de asociere.
37. La 26 decembrie 2002, Curtea de Conturi a Republicii Moldova, autoritatea care controlează formarea, administrarea şi folosirea finanţelor publice în Republica Moldova, a emis o hotărâre privind administrarea patrimoniului de stat la companie. Ea a constatat, inter alia, că UV a investit USD 2,384 milioane în fondul statutar al companiei, ceea ce reprezenta 49% din capital, care, la data examinării de către Curtea de Conturi, a fost plătită în întregime de către UV. Hotărârea Curţii de Conturi a fost publicată în Monitorul Oficial.
38. La 20 februarie 2003, Ministerul Finanţelor a răspuns la scrisoarea lui UV din 6 decembrie 2002, indicând că, deoarece el nu era beneficiarul investiţiei, el nu putea să plătească.
39. Deoarece, din cauza neclarităţii hotărârii din 6 august 2002, Oficiul cadastral refuza să înregistreze din nou unele din bunurile fostei companii moldo-germane pe numele companiei de stat reorganizate, la 12 februarie 2004, ASAC a solicitat Curţii de Apel Economice să explice hotărârea în această parte.
40. La 6 mai 2004, UV s-a adresat cu o cerere similară Curţii de Apel Economice solicitând, inter alia, explicarea motivului dispunerii verificării de audit contabile odată ce cuantumul investiţiilor efectuate era cunoscut părţilor. De asemenea, ea a întrebat cine trebuia să efectueze verificarea şi dacă aceasta ar trebui să fie o organizaţie naţională, internaţională, guvernamentală sau non-guvernamentală. În final, ea a întrebat de termenul limită pentru efectuarea verificării şi explicarea sintagmei din hotărâre „cu participarea UV”.
41. La 18 mai 2004, Curtea de Apel Economică a admis cererea ASAC şi a indicat ca bunurile să fie înregistrate din nou pe numele acesteia. În acelaşi timp, referindu-se la cererea lui UV, instanţa a susţinut că, în ceea ce priveşte restituirea investiţiilor făcute de UV, dispozitivul hotărârii era suficient de clar şi că, deoarece instanţei de judecată nu i-au fost prezentate [în cadrul procedurilor] probele care ar stabili cuantumul exact al investiţiilor, o verificare de audit a fost dispusă pentru ca să poată fi stabilit cuantumul lor şi restituit lui UV.
42. După comunicarea acestei cauze Guvernului, la 20 mai 2005, ASAC i-a scris lui UV şi i-a propus organizarea unei întâlniri în următoarele cincisprezece zile, pentru a ajunge la un acord privind metoda de executare a hotărârii din 6 august 2002. În special, aceasta a subliniat că era necesar de a se ajunge la un acord privind compania de audit care trebuia angajată, costurile de audit şi întrebările care trebuiau adresate auditorului.
43. La 26 mai 2005, reprezentantul UV a răspuns că el era gata să se întâlnească cu reprezentanţii ASAC oricând, cu excepţia zilelor de 30 şi 31 mai şi 1, 2, 6 şi 14 iunie 2006.
44. La 23 august 2005, a avut loc o întâlnire dintre reprezentanţii ASAC, Ministerului Finanţelor şi UV şi s-a ajuns la o înţelegere că primii doi vor formula întrebările care i se vor pune auditorului şi le vor trimite lui UV pentru comentarii. Reprezentantul UV şi-a exprimat dezacordul cu propunerea celorlalte părţi ca compania să contribuie la cheltuielile pentru audit. Ea a susţinut că, potrivit hotărârii judecătoreşti, verificarea de audit trebuia efectuată de către Guvern, Ministerul Finanţelor şi ASAC, în timp ce UV doar va „participa”.
45. La 30 mai 2005, ASAC s-a adresat în scris Curţii de Apel Economice, solicitând explicarea hotărârii din 6 august 2002 şi anume: cine trebuia să organizeze auditul şi verificarea contabilă şi care era măsura de implicare a Guvernului, Ministerului Finanţelor, ASAC şi UV. De asemenea, ASAC a solicitat explicaţii privind compania care trebuia să efectueze verificarea, întrebările care i se vor pune şi cine trebuia să plătească pentru audit. Se pare că Curtea de Apel Economică nu a examinat niciodată această cerere.
46. La 5 octombrie 2005, reprezentantul UV a primit de la ASAC un set de întrebări care trebuia să fie adresate auditorului. Întrebările includeau astfel de chestiuni, precum starea financiară a companiei Air Moldova la momentul reorganizării sale într-o companie moldo-germană, evoluţia ei financiară, impactul contractului privind cumpărarea aeronavelor Embraer asupra companiei, modul în care a fost folosită investiţia lui UV, starea financiară a companiei la data declarării nule şi fără efect a contractului de asociere, precum şi suma care trebuia restituită lui UV. De asemenea, ASAC a propus ca verificarea de audit să fie efectuată de către Deloitte & Touche şi ca costurile de verificare să fie divizate între toate părţile.
47. La 19 octombrie 2005, reprezentantul UV i-a răspuns în scris ASAC şi a susţinut că întrebările propuse nu erau consistente cu dispozitivul hotărârii din 6 august 2002 şi cu încheierea din 18 mai 2004, deoarece – potrivit lor – verificarea de audit avea drept scop stabilirea sumei de bani investite de UV, pentru rambursarea acesteia, şi nu chestiuni precum impactul contractelor încheiate de către companie în perioada existenţei sale. De asemenea, el a susţinut că evoluţia financiară a companiei era irelevantă pentru readucerea părţilor „la situaţia de înainte de încheierea contractului”. UV a propus două întrebări care, în opinia sa, erau consistente cu dispozitivul hotărârii din 6 august 2002, constatarea mărimii exacte a investiţiilor lui UV şi a dobânzii de întârziere datorate lui UV ca rezultat al imposibilităţii de a se folosi de aceste sume.
48. La 8 noiembrie 2005, ASAC l-a invitat pe reprezentantul UV la o altă întâlnire fixată pentru 10 noiembrie. Totuşi, reprezentantul a refuzat invitaţia pe motiv că era ocupat la acea dată. El a solicitat ASAC să-l informeze despre data întâlnirii cel puţin cu o săptămână înainte.
49. La 28 decembrie 2005, ASAC a depus o cerere la Curtea de Apel Economică, solicitând modificarea textului hotărârii din 6 august 2002, susţinând că dispozitivul hotărârii diferă de cel pronunţat oral la 6 august 2002.
50. La 30 decembrie 2005, Curtea de Apel Economică a admis cererea ASAC şi a modificat dispozitivul hotărârii (a se vedea paragraful 29 de mai sus), după cum a sugerat ASAC, excluzând cuvintele „audit” şi „cu participarea lui”.
51. La 3 ianuarie 2006, vicepreşedintele Curţii de Apel Economice i-a scris Agentului Guvernamental informându-l, inter alia, că, în cazul în care UV dispunea de probe pentru stabilirea cuantumului investiţiei sale, pentru a recupera banii, aceasta ar fi trebuit să prezinte probele Ministerului Finanţelor.
52. La 2 martie 2006, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii ASAC, ai Guvernului, ai UV, ai Ministerului Finanţelor şi ai Întreprinderii de Stat Air Moldova, la care reprezentanţii statului au insistat asupra întrebărilor propuse lui UV la 5 octombrie 2005. Mai mult, de data aceasta, ei au propus ca verificarea de audit să fie efectuată de Centrul Naţional de Expertize Judiciare, care se afla sub controlul Ministerului Justiţiei. Reprezentantul UV a acceptat întrebările, dar şi-a exprimat îngrijorarea privind independenţa auditorului propus de către reprezentanţii statului. În final, reprezentantul UV a acceptat auditorul propus, cu condiţia că el va avea acces la toate documentele care îi vor fi prezentate.
53. Se pare că lui UV nu i-au fost expediate documentele prezentate Centrului Naţional de Expertize Judiciare.
54. La 6 aprilie 2006, acesta a întocmit un raport „tehnico-ştiinţific”. Iniţial, raportul trebuia să fie semnat de către ministrul Justiţiei, după cum a indicat prim-ministrul Republicii Moldova. ministrul Justiţiei, însă, s-a adresat cu o scrisoare primului-ministru, exprimându-şi opinia că reclamantul ar fi putut să conteste independenţa şi imparţialitatea Centrului Naţional de Expertize Judiciare, pe motiv că acesta era subordonat Ministerului Justiţiei. El şi-a exprimat opinia că raportul ar fi fost mai credibil dacă ar fi fost semnat de experţii care l-au întocmit, şi nu de către el. Propunerea ministrului a fost acceptată şi raportul a fost semnat de experţi.
55. Concluzia raportului a fost, inter alia, că UV a investit USD 2,384,705 în compania Air Moldova, dar, deoarece aceşti bani au fost plătiţi ca avans producătorului brazilian de aeronave, ei ar putea fi rambursaţi lui UV doar după ce Air Moldova îi va recupera sau când aeronavele Embraer vor fi livrate către Air Moldova. Mai mult, raportul constata că banii investiţi de UV nu au fost folosiţi de către Air Moldova în activitatea sa comercială şi că, prin urmare, UV nu putea pretinde la nicio parte din profitul realizat în perioada anilor 2000-2002 şi nu putea fi responsabilă de pierderile suportate.
56. La 11 septembrie 2006, Curtea de Conturi a Republicii Moldova a adoptat o hotărâre privind rezultatele controlului formării fondului statutar al întreprinderii mixte moldo-germane Air Moldova. Ea a constatat, inter alia, că o parte din documente au fost distruse în conformitate cu legea, în timp ce altele erau contradictorii şi a decis să remită materialele Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei pentru investigaţii.
57. La 13 decembrie 2006, ASAC i-a scris Judecătoriei Economice cerând din nou clarificarea modului de executare a hotărârii din 6 august 2002.
58. La 23 martie 2007, Judecătoria Economică a emis din nou o hotărâre explicativă în care a explicat că părţile ar trebui să-şi recupereze toate bunurile şi toţi banii cu care ele au participat la crearea companiei şi că orice profit care a fost obţinut de către companie în timpul existenţei sale ar trebui divizat între ele conform procentajului participării lor.
59. În luna aprilie 2007, după ce cauza a fost declarată admisibilă de către Curte, părţile s-au înţeles să contracteze o companie străină de audit, care să determine suma datorată întreprinderii reclamante.
60. La 21 septembrie 2007, Guvernul şi întreprinderea reclamantă au semnat un acord cu Deloitte & Touche. Părţile au fost de acord să accepte fără rezerve rezultatele raportului care trebuia făcut până la 1 mai 2008. Potrivit mandatului său, Deloitte & Touche urma să determine sumele care trebuiau restituite fondatorilor proporţional numărului de acţiuni pe care aceştia le deţineau la 25 septembrie 2002 şi în conformitate cu Standardele Naţionale de Contabilitate, precum şi cu hotărârile judecătoreşti relevante. Mandatul nu prevedea convertirea sumelor într-o anumită valută şi calcularea vreunei dobânzi la sumele datorate.
61. La 23 aprilie 2008, Deloitte & Touche a prezentat un raport în care ea a stabilit că întreprinderea reclamantă a investit în capitalul statutar al companiei USD 2,384,705 şi că partea din profit la care ea avea dreptul constituia la 25 septembrie 2002 MDL 13,055,376 (EUR 984,108). Din observaţiile părţilor rezultă că ele ambele au acceptat raportul fără rezerve. Totuşi, având în vedere opiniile divergente cu privire la dobânda datorată, întreprinderea reclamantă nu a fost despăgubită nici până în prezent.
II. MATERIALE NECONVENŢIONALE RELEVANTE
62. Prevederile relevante ale Codului civil, în vigoare în perioada relevantă, sunt următoarele:
Articolul 50. Nulitatea convenţiei, care nu corespunde prevederilor legii
„...
În cazul unei convenţii nule fiecare parte este obligată să restituie celeilalte părţi tot ce a primit în baza convenţiei … .”
Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, în vigoare în perioada relevantă, sunt următoarele:
Articolul 198. Hotărîrea care obligă o persoană juridică să plătească o sumă de bani
„Dacă prin hotărâre instanţa obligă întreprinderile … să plătească o sumă de bani, se va arăta în dispozitivul hotărîrii caracterul sumelor ce urmează să fie plătite şi din care cont de la bancă al pârâtului trebuie să fie scăzută această sumă.”
Articolul 207. Executarea hotărîrii
„Hotărîrea instanţei de judecată se execută, după ce devine definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată.”
Articolul 337. Documentele de executare silită
„Documentele de executare silită sunt:
1) titlurile executorii eliberate pe baza hotărârilor sentinţelor, încheierilor şi deciziilor instanţelor de judecată, tranzacţiilor de împăcare întărite de instanţa de judecată … .”
Articolul 338. Eliberarea titlului executor
„Titlul executor se eliberează de către instanţă creditorului-urmăritor, după ce hotărîrea a rămas definitivă … .
Titlul executor se dă la mînă creditorului-urmăritor sau, la cererea acestuia, se trimite spre executare nemijlocit în subdiviziunea teritorială a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lângă Ministerul Justiţiei.”
Artilolul 343. Prezentarea documentului de executare silită spre executare
„Executorul judecătoresc începe executarea hotărârilor la cererea [uneia din părţile în proces] ... .”
Articolul 361. Amînarea executării
„Executorul judecătoresc poate amâna executarea numai la cererea creditorului-urmăritor sau pe baza unei încheieri a instanţei de judecată.”
63. Potrivit articolului 143 alin. 8 al Codului de procedură civilă, în vigoare în perioada relevantă, la faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, judecătorul rezolvă problema efectuării rapoartelor de expertiză, ţinând cont de părerile participanţilor la proces.
64. La 12 iunie 2003, a fost adoptat un nou Cod civil, prevederile relevante ale căruia sunt următoarele:
Articolul 619. Dobânda de întârziere
„(1) Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii. Dobânda de întârziere reprezintă 5% peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 [rata dobânzii de refinanţare a BNM] dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
(2) În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobânda este de 9% peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus.”
65. Hotărârea explicativă a Plenului Curţii Supreme de Justiţie, nr. 12 din 25 aprilie 2000, prevede următoarele:
„...O hotărâre judecătorească trebuie să fie certă, completă, citată, corectă, clară, consecutivă, convingătoare şi concretă. ...
Nu se permite utilizarea în hotărâre a unor formulări inexacte şi neclare, ...
Este inadmisibilă adoptarea unei hotărîri executarea căreia este pusă în dependenţă de survenirea sau nesurvenirea unor condiţii.”
