Valeriu şi nicolae roşca contra Moldovei - Nerespectarea efectului preventiv al interzicerii torturii

Comentarii

0

Valeriu şi nicolae roşca c. Moldovei - Nerespectarea efectului preventiv al interzicerii torturii

(Cererea nr. 41704/02)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG 20 octombrie 2009
DEFINITIVĂ la 20 ianuarie 2010 potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie
Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea.

În cauza Valeriu şi Nicolae Roşca c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), statuînd în
cameră compusă din: Nicolas Bratza, Preşedinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefierul Secţiunii, Deliberînd în secret la 29 Septembrie 2009, Pronunţă prezenta hotărîre, adoptată în aceiaşi zi:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 41704/02) contra Republicii Moldova, depusă la 06 şi 28 noiembrie 2002 la Curte, în conformitate cu articolul 34 din Convenţia privind Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale („Convenţie”) din partea cetăţenilor Republicii Moldova, dnii Valeriu Roşca şi Nicolae Roşca (“reclamanţi”).
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de dl F. Nagacevschi, de la organizaţia neguvernamentală din Chişinău, „Juriştii pentru Drepturile Omului”. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamanţii au pretins, în special, precum că dînşii au fost supuşi relelor tratamente în timpul aflării sale în detenţia poliţiei cu scopul obţinerii declaraţii autodenunţătoare; precum că examinarea plîngerilor sale cu privire la rele tratamente a fost tergiversată; reclamanţii au suferit urmare a condiţiilor inumane şi degradante de detenţie; precum că dînşii nu au avut acces la avocatul ales în timpul reţinerii şi detenţiei iniţiale; şi ultimii nu au beneficiat de remedii efective vizavi de cererile sale cu privire la rele tratamente.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a patra Curţii. La 16 mai 2008, Preşedintele Secţiunii a Patra a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, s-a decis examinarea în fond a cererii odată cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 din Convenţie).

ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamanţii, dl Valeriu Roşca (V.R.) şi dl Nicolae Roşca (N.R.), sunt cetăţeni a Republicii Moldova, născuţi în 1960 şi respectiv în 1978, şi locuiesc în Cotiujenii-Mari.
6. Circumstanţele speţei, după cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
A. Reţinerea reclamanţilor şi pretinse rele tratamente
7. La 1 august 2000 I.C. a sesizat poliţia din Ialoveni precum că el a fost victima unei tîlhării însoţită de privarea ilegală de libertate, fapta comisă de persoane necunoscute.
1. Pretinse rele tratamente a reclamanţilor din 11 mai 2001
8. La 11 mai 2001 ambii reclamanţi au fost reţinuţi de colaboratorii de poliţie din cadrul Comisariatului de poliţie sectorului Centru, Chişinău. Conform susţinerilor reclamanţilor, nu li s-a adus motivele şi temeiurile reţinerii, şi în timpul reţinerii reclamanţii au fost bătuţi de ofiţerii de poliţie care le-au reţinut.
9. Reclamanţii pretind precum că în edificiul comisariatului de poliţie dînşii au fost în continuu pe parcursul a cîtorva ore bătuţi cu mîini şi picioare. Ulterior reclamanţii au fost conduşi la Comisariatul General de poliţie mun.Chişinău, unde au fost impuşi să recunoască vinovăţia în comiterea unor infracţiuni care nu le-au săvîrşit. Urmare a refuzului acestora, fiecare din reclamanţi a fost bătut, încătuşat şi aruncat la podea, unde i s-au aplicat multiple lovituri cu bastoane de cauciuc pe tălpi precum şi aplicate electrocutări.
10. Urmare a relelor tratamente N.R. a scris o autodenunţare, dar într-o formă de protest nu a semnat-o. Reclamanţii subsecvent au fost aduşi înapoi la Comisariatul de poliţie sectorului Centru, unde anchetatorul le-a prezentat documente procesuale pentru semnare, sub ameninţarea unor noi maltratări.
2. Pretinse rele tratamente a reclamanţilor din 13 iunie 2001
11. La 13 iunie 2001 reclamanţii au fost aduşi în Comisariatul de poliţie raionului Ialoveni. După cum au explicat mai tîrziu colaboratorii de poliţie din cadrul Comisariatului de poliţie r-lui Ialoveni, această măsură a fost necesară pentru verificarea eventualei implicări a reclamanţilor în comiterea infracţiunii împotriva I.C. indicate mai sus. În aceiaşi zi delegaţia CPT a vizitat Comisariatul de poliţie. N.R. a informat CPT despre rele tratamente
în Comisariatul de poliţie a sectorului Centru şi în Comisariatul General de poliţie mun.Chişinău.
12. Reclamanţii susţin precum că după plecarea delegaţiei CPT, dînşii au fost ridicaţi în birouri de serviciu a poliţiştilor şi supuşi maltratărilor ore în şir, prin aplicarea loviturilor cu bastoane de cauciuc peste tălpi şi peste cap, cu scopul de a le determina să-şi recunoască vinovăţia în comiterea unor infracţiuni pe care nu le-au săvîrşit.
13. La 14 iunie 2001 delegaţia CPT a revenit în Comisariatul de poliţie a r-lui Ialoveni şi l-a observat pe N.R., care s-a plîns asupra relelor tratamente aplicate cu o zi mai înainte.
14. La 15 iunie 2001 N.R. a fost vizitat de trei ofiţeri a Ministerului Afacerilor Interne, în faţa cărora reclamantul a repetat plîngerile sale despre rele tratamente aplicate în Comisariatul de poliţie a sectorului Centru, Comisariatul General de poliţie mun.Chişinău, precum şi Comisariatul de poliţie raionului Ialoveni. Ambii reclamanţi au fost escortaţi în Comisariatul de poliţie a sectorului Centru şi ulterior la Comisariatul General de poliţie mun.Chişinău.
15. Reclamanţii pretind precum că urmare a maltratărilor dînşii şi-au pierdut parţial auzul şi suferă frecvent de migrene şi dureri.
16. Reclamanţii s-au plîns asupra relelor tratamente aplicate în toate trei locuri de detenţie unde au fost deţinuţi, dar procuratura a refuzat să iniţieze urmărirea penală cu privire la toate capete de plîngere, cu excepţia acelora referitoare la rele tratamente aplicate în cadrul Comisariatului de poliţie raionului Ialoveni. Nimeni din colaboratorii de poliţie nu a fost suspendat din funcţie, prezumîndu-se că cineva din aceştia au exercitat presiuni asupra reclamanţilor şi a membrilor familiilor sale întru retragerea plîngerilor.
17. La 15 iunie 2001 colaboratorul de poliţie, colonelul P.D. a prezentat un raport Ministrului Afacerilor Interne, descriind vizita CPT în Comisariatul de poliţie raionului Ialoveni şi constatările delegaţiei din 14 iunie 2001, şi anume condiţiile de detenţie şi asistenţa medicală neadecvată a deţinuţilor, unul din care identificat drept dl. Roşca a fost găsit cu leziuni corporale grave. P.D. a propus transferul de urgenţă a persoanei respective într-un loc protejat şi oferirea accesului la un avocat, precum şi a subliniat necesitatea examinării medicale în corespundere cu recomandările comitetului.
18. La 18 iunie 2001 reclamanţii au fost conduşi, în absenţa avocaţilor săi, la examinarea medico-legală întru stabilirea gravităţii leziunilor corporale. Expertul medic-legist a depistat multiple leziuni corporale în diferite părţi a corpului reclamanţilor, inclusiv hematoame de mărime între 6 cm şi 2 cm, 12 cm şi 3 cm, care au fost apreciate drept „leziuni corporale uşoare”.
19. La fel la 18 iunie 2001 P.D. a raportat Ministerului Afacerilor Interne despre „rezultatele examinării informaţiei despre torturarea deţinuţilor în Comisariatul de poliţie raionului Ialoveni”. În raport se susţine precum că
reclamanţii s-au plîns delegaţiei CPT despre maltratările din partea colaboratorilor de poliţie a Comisariatului de poliţie raionului Ialoveni. În rezultatul cercetărilor prealabile s-au identificat numele a trei colaboratori de poliţie care au avut tangenţă cu cauza penală a reclamanţilor, precum şi numele a celor şapte colaboratori de poliţie din cadrul Comisariatului de poliţie a sectorului Centru, la fel implicaţi în dosar. La chestionarea colaboratorilor de poliţie, toţi au negat aplicarea maltratărilor asupra reclamanţilor. Din momentul în care rezultatele examinării medico-legale au arătat existenţa unor leziuni corporale uşoare pe corpul ambilor reclamanţi, precum şi avînd în vedere existenţa multiplelor divergenţe între probele obţinute, P.D. a recomandat iniţierea urmăririi penale împotriva celor nouă colaboratori de poliţie şi anchetatorilor implicaţi.
20. La 20 iunie 2001 Viceministru Afacerilor Interne, a sesizat Procuratura Generală întru începerea urmăririi penale în cauza respectivă.
21. Într-un raport către Ministrul Afacerilor Interne comisarul Comisariatului de poliţie raionului Ialoveni a negat existenţa oricăror rele tratamente ale reclamanţilor. Dînsul a menţionat precum că aceştia nu au solicitat asistenţa avocatului.
3. Investigaţia şi procedurile penale cu privire la pretinse rele tratamente din 13 iunie 2001
22. La 20 iulie 2001 Procuratura Generală a dispus începerea urmăririi penale întru alegaţiile reclamanţilor despre rele tratamente. În aceiaşi zi a fost dispusă începerea urmăririi penale cu privire la neglijenţa comisarului a Comisariatului de poliţie raionului Ialoveni. Ulterior cauzele penale au fost conexate. La 23 octombrie 2001 urmărirea penală cu privire la alegaţiile reclamanţilor despre rele tratamente în edificiul Comisariatului de poliţie sectorului Centru au fost încetate din lipsa de probe. În răspunsul la plîngerea reclamanţilor, la 24 martie 2002 Procuratura Generală a reiterat ordonanţa din 23 octombrie 2001. Aparent reclamanţii nu au contestat-o această ordonanţă în instanţa de judecată.
23. La 20 august 2001 a fost completat suplimentar un raport de expertiză medico-legală, după o reexaminare recentă a dlui N.R. Expertului, printre altele, i s-au formulat întrebări dacă cumva leziunile corporale depistate la N.R. puteau fi cauzate urmare a căderii şi lovirii de obiecte din cameră de detenţie. Expertul nu a exclus aceste circumstanţe, inclunzîndu-le ca o explicaţie alternativă a leziunilor.
24. La 2 noiembrie 2001 Procuratura a expediat pentru examinare în fond în instanţa de judecată cauza penală împotriva colaboratorilor de poliţie.
25. Directorul Penitenciarului nr. 13 din Chişinău, unde a fost deţinut V.R., a eliberat un certificat prin care a confirmat precum că V.R. a primit un tratament medical pentru consecinţele comoţiei cerebrale şi sindromului astenic-depresiv urmare a unei vătămări de care a suferit în anul 1999.
26. La 23 iunie 2003 Judecătoria sectorului Centru a achitat trei colaboratori de poliţie acuzaţi de exces de putere şi maltratarea ilicită a reclamanţilor. Instanţa a notat precum că raportul CPT, în care a fost indicat precum că membrii delegaţiei au examinat reclamanţii „depistînd o serie de leziuni corporale”. Oricum instanţa a concluzionat precum că nu poate pune la baza sentinţei rapoartele CPT, deoarece conform normelor procesuale, doar rapoartele de examinare/expertiză completate de medici-legişti pot servi drept baza recunoaşterii vinovăţiei unei persoane. Din momentul în care raportul CPT nu a fost completat în cadrul urmăririi penale, dar a fost anexat la materialele dosarului penal de victimele infracţiunii, instanţa nu poate lua în consideraţie. Acelaşi raţionamente pot fi aplicate şi vizavi de rapoartele P.D. (a se vedea mai sus). Instanţa nu a comentat rapoartele medico-legale din 18 iunie 2001.
27. Doi din colaboratori de poliţie au fost condamnaţi pentru neglijenţă şi înregistrarea necorespunzătoare în anul 2000 a sesizării dlui I.C. şi tentativă de descoperire a infracţiunii cu depăşire a atribuţiilor de serviciu în cadrul urmăririi penale. Solicitările reclamanţilor cu privire la compensaţia prejudiciului material şi moral cauzat urmare a pretinselor rele tratamente au fost respinse ca nefondate.
28. În apelul său din 18 iulie 2003 reclamantul N.R. a contestat, inter alia, de a recunoaşte culpabili colaboratorii de poliţie de comiterea actelor de tortură. Dînsul la fel a accentuat precum că el şi V.R., ambii au identificat colaboratorii de poliţie din rîndul altelor persoane prezentate spre recunoaştere, specificîndu-le drept persoane care le-au torturat şi nimeni din ofiţeri nu a reuşit să explice provenienţa leziunilor corporale obţinute în timpul detenţiei. Reclamantul s-a referit la declaraţiile mai multor co¬deţinuţi în Comisariatul de poliţie Ialoveni, care au văzut cum V.R. a fost ridicat într-o stare bună a sănătăţii şi s-a întors în camera de detenţie mai tărziu cu semne vizibile de rele maltratări. Aceşti martori au respins oricare alegaţie despre automutilare a unui din deţinuţi. N.R. s-a referit la fel şi la materialele dosarului penal întru acuzarea ambilor reclamanţi, în care nu se indică nici o măsură procesuală efectuată în Comisariatul de polţie sectorului Ialoveni. Acest fapt, în viziunea sa, confirmă ipoteza precum că dînşii au fost aduşi în Comisariatul de poliţie Ialoveni fără a exista vre-un temei legal. În final, reclamantul s-a referit la acţiunea civilă înaintată de dînsul şi V.R. în cadrul procesului penal. Reclamantul a protestat împotriva aplicării legii cu privire la amnistie în privinţa inculpaţilor care nu au compensat prejudiciul cauzat victimelor infracţiunii pe care au comis-o, situaţia de fapt fiind contrară prevederilor legii. V.R. a depus un apelsimilar. În apelul procurorului a fost menţionat precum că reclamanţilor au fost oferite spre recunoaştere pe fotografie întregul efectiv poliţienesc din cadrul Comisariatului de poliţie Ialoveni, şi ambii i-au recunoscut pe colaboratorii de poliţie care le-au maltratat.
29. La 15 ianuarie 2004, Curtea de apel Chişinău a casat parţial sentinţa primei instanţe. Instanţa de apel a achitat doi din ofiţeri de poliţie care anterior au fost au fost recunoscuţi de prima instanţă drept vinovaţi de neglijenţă în serviciu, constatînd că nu era în atribuţiile de serviciu a acestora de a înregistra plîngerea d-lui I.C.. Instanţa de apel a menţinut restul dispozitivului sentinţei primei instanţe, constatînd corectă aprecierea instanţei de a respinge cererile reclamanţilor cu privire la rele tratamente. Curtea de Apel a considerat că declaraţiile reclamanţilor nu au fost corespunzătoare adevărului deoarece descrierea leziunilor corporale în rapoartele medico-legale nu coincide cu modalitatea descrisă de însăşi reclamanţi în care aceştia au fost maltrataţi, precum şi dînşii „ pot folosi declaraţiile sale ca o metodă de autoapărare în cadrul procesului penal împotriva lor, în care aceştia au fost acuzaţi de comiterea unor infracţiuni grave”. Mai mult, rapoartele CPT şi alte documente tangente nu dovedesc că reclamanţii au fost supuşi relelor tratamente în special de către colaboratorii de poliţie acuzaţi în speţă şi prin urmare nu pot sta la baza condamnării.
30. Avocatul reclamanţilor a formulat un recurs ordinar, referindu-se la diferite documente din dosarul penal şi solicitînd recunoaşterea vinovăţiei inculpaţilor în comiterea excesului de putere urmare a aplicării maltratărilor.
31. La 29 iunie 2004 Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul ordinar al reclamanţilor, dar l-a admis pe cel formulat de acuzatorul de stat, care la fel a solicitat condamnarea celor doi inculpaţi. Instanţa Supremă a dispus reexaminarea cazului de Curtea de Apel Chişinău.
32. La 26 ianuarie 2005 Curtea de Apel Chişinău a casat sentinţa primei instanţe în ce priveşte achitarea celor trei colaboratori de poliţie de aplicarea relelor tratamente. Instanţa de apel a adoptat o nouă sentinţă prin care a recunoscut vinovaţi cei trei colaboratori de săvîrşirea abuzului de putere (Articolul 185 alin.(2) Cod penal – a se vedea mai jos „Dreptul naţional relevant” ). Fiecare din colaboratori de poliţie a fost condamnat la trei ani privaţiune de libertate cu interzicerea ocupării funcţiilor în organele de drept timp de doi ani. Instanţa de apel a dispus de asemenea suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu stabilirea termenului de probă pe un termen de un an de zile, luînd în consideraţie că colaboratorii de poliţie sunt relativi tineri, au familie, nu au fost anterior condamnaţi şi se bucură de respect în societate.
33. La 27 aprilie 2005 Curtea Supremă de Justiţie a menţinut această hotărîre. Instanţa Supremă a găsit precum că materialele dosarului penal, inclusiv rapoartele CPT, declaraţiile martorilor şi rapoartele de examinare medico-legală confirm fără nici o îndoială precum că trei din colaboratori de poliţie au maltratat reclamanţii.
34. Reclamanţii au prezentat copiile publicaţiilor din ziare, cu interviuri ale membrilor „Amnesty International”, reprezentanţa din Moldova, precum şi a Preşedintelui Baroului de Avocaţi din Moldova, care au susţinut precum

că rele tratamente sunt o practică des întîlnită în mai multe organe de drept, în special în poliţie şi servicii de operative de investigaţii, scopul cărora este obţinerea unor declaraţii autodenunţătoare şi acuzarea de persoane nevinovate.
B. Condiţii de detenţie
1. În scrisoarea adresată Curţii din 15 septembrie 2003, reclamanţii au susţinut precum că dînşii au fost deţinuţi în condiţii inumane şi degradante de detenţie în Comisariatul General de poliţie mun.Chişinău de pe strada Tighina 6, iar şi începînd cu 28 iunie 2001 – în Izolatorul nr. 3 din Chişinău (cunoscut de asemenea ca Penitenciarul nr. 13). În ce priveşte acel din urmă loc de detenţie, reclamanţii s-au referit în special, asupra supraaglomerării (douăzeci de deţinuţi în cameră cu suprafaţa de 25 m.p. şi nu mai puţin de 10 persoane deţinuţi ore în şir în celule închise cu suprafaţa de 1-2 m.p. în edificiile instanţelor de judecată în timpul aşteptării şedinţelor de judecată, fără mîncare, apăşi acces la toaletă); fum persistent de ţigarăşi duhoare de la toaletă deschisă, însoţită de lipsa ventilării; lipsa apei curate pe parcursul mai multor zile; accesul strict limitat la lumina zilei accesibilă prin găuri mici la fereastră; umezeală; mîncare necombustibilă; şi asistenţa medicală neadecvată.
2. Reclamanţii la fel au pretins precum că corespondenţa lor a fost cenzuratăşi contactele lor cu cei din exterior au fost excesiv limitate atîta timp cît aceştia au fost deţinuţi în Izolatorul detenţiei preventive pe pe strada Tighina 6, Chişinău.