Materialele relevante - Valeriu şi nicolae roşca contra Moldovei - Nerespectarea efectului preventiv al interzicerii torturii

II. MATERIALELE RELEVANTE
A. Legea şi practica naţională relevantă
37. Prevederi relevante al Codului penal, aplicabile la momentul corespunzător, declară următoarele:
“Articolul 36. Principiile generale ale aplicării pedepsei
Judecata aplică pedeapsa în limitele, prevăzute de articolul din Partea specială a prezentului Cod, care prevede răspunderea pentru infracţiunea săvîrşită, în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului Cod. La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată călăuzindu-se de conştiinţa de drept, ţine seama de caracterul şi gradul de pericol social al infracţiunii săvîrşite, de persoana celui vinovat şide circumstanţele cauzei, care atenuează ori agravează răspunderea.”
“Articolul 37. Circumstanţele atenuante
La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante:
1) preîntîmpinarea de către vinovat a urmărilor dăunătoare ale infracţiunii săvîrşite, sau repararea voluntară a pagubei cauzate sau înlăturarea daunei cauzate;
2) săvîrşirea infracţiunii în urma unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial;
3) săvîrşirea infracţiunii fie sub influenţa unei ameninţări sau constrîngeri, fie datorită unei dependenţe materiale, de serviciu sau de altă natură;
4) săvîrşirea infracţiunii sub influenţa unei puternice frămîntări sufleteşti, provocate de acţiunile ilegale ale părţii vătămate;
5) săvîrşirea infracţiunii ca urmare a apărării împotriva unui atac social-periculos,
chiar dacă au fost depăşite limitele legitimei apărări;
6) săvîrşirea infracţiunii de către un minor;
7) săvîrşirea infracţiunii de către o femeie gravidă;
8) căinţa sinceră sau autodenunţarea;
9) contribuirea activă la descoperirea infracţiunii.
La stabilirea pedepsei instanţa de judecată poate considera ca circumstanţe atenuante
şi alte împrejurări.”
“Articolul 38. Circumstanţele agravante
La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante: 1) săvîrşirea infracţiunii de către o persoană, care anterior a mai săvîrşit o
infracţiune.
În dependenţă de caracterul primei infracţiuni, instanţa de judecată
este în drept să nu o considere ca circumstanţă agravantă;
2) săvîrşirea infracţiunii de un grup organizat;
3) săvîrşirea infracţiunii în interes material sau cu alte intenţii josnice;
3/1) săvîrşirea infracţiunii pe substrat naţional sau ură ori dispreţ rasial.
4) cauzarea prin infracţiune a unor urmări grave;
5) săvîrşirea infracţiunii faţă de un copil, bătrîn sau o persoană care se află în stare
de neputinţă de a se apăra;
6) săvîrşirea infracţiunii faţă de o persoană, care apără ordinea publică;
7) instigarea minorilor la săvîrşirea infracţiunii sau atragerea lor la participarea în săvîrşirea infracţiunii;
8) săvîrşirea infracţiunii cu o deosebită cruzime sau prin batjocorirea părţii vătămate;
9) săvîrşirea infracţiunii în timpul unei calamităţi sociale;
10) săvîrşirea infracţiunii prin mijloace, care prezintă pericol general;
11) săvîrşirea infracţiunii folosindu-se dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a unei alte persoane;
12) săvîrşirea infracţiunii de către o persoană, care se află în stare de beţie. Instanţa de judecată are dreptul, ca în funcţie de caracterul infracţiunii să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă;
13) săvîrşirea de către o persoană luată pe chezăşie a unei noi infracţiuni în perioada cînd se află pe chezăşie sau într-un răstimp de un an de la expirarea termenului chezăşiei;”
“Articolul 43. Condamnarea cu suspendarea pedepsei
Dacă instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele cauzei şi persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca condamnatul să execute pedeapsa sub formă de privaţiune de libertate pe un termen anumit, ea poate dispune suspendarea pedepsei aplicate condamnatului, indicînd în sentinţă motivele acestei hotărîri. În acest caz, instanţa de judecată decide neexecutarea sentinţei dacă în decursul termenului de probă, fixat de instanţa de judecată, condamnatul nu va săvîrşi
o nouă infracţiune şi dacă va îndeplini obligaţiile puse în seama lui de instanţa de judecată pe termenul de probă.
Termenul de probă se stabileşte în limitele de la un an pînă la cinci ani.”
“Articolul 101/1. Tortura
Acţiunile prin care se provoacă, în mod intenţionat, unei persoane o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd asemenea durere sau astfel de suferinţe sînt provocate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane, cu excepţia durerii ori suferinţelor, rezultînd exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele,
-se pedepsesc cu privaţiune de libertate pe un termen de la trei la şapte ani.”
“Articolul 185. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu
Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, adică săvîrşirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor acte, care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate de lege, dacă aceasta a cauzat daune considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice, -
se pedepseşte fie cu privaţiune de libertate pînă la trei ani, fie cu amendă în mărime de la treizeci la o sută de salarii minime, fie cu destituire din funcţie, cu privarea, în toate cazurile, de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a practica anumite activităţi pe un termen de pînă la cinci ani.
Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, însoţite
fie de acte de violenţă, fie de folosirea armei, fie de acţiuni de torturăşi care jignesc demnitatea personală a părţii vătămate, ¬
se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen de la trei la zece ani, cu
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a practica anumite activităţi pe
un termen de pînă la cinci ani.”
38. Codul deontologic al colaboratorului de poliţie a fost adoptat la 10 mai 2006 (Legea nr. 481, în vigoare din 18 mai 2006) Conform acestui Cod este interzisă maltratarea sau tolerarea ori încurajarea relelor tratamente, pedepselor sau tratamentelor inumane şi degradante „necătînd la circumstanţe”.
39. Prevederi relevante a Legii nr. 1545 (din 1998) cu privire la compensarea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti au fost expuse în Sarban v. Moldova (nr. 3456/05, § 54, 4 octombrie 2005).
40. În speţa Belicevecen împotriva Ministerului de Finanţe (nr. 2ra¬1171/07, 4 iulie 2007) Curtea Supremă de Justiţie a constatat precum că persoana poate pretinde prejudiciu bazîndu-se pe legea nr. 1545 (din 1998) numai dacă a fost achitată pe toate capetele de acuzaţii înaintate împotriva sa. Din momentul în care dl Belicevecen a fost găsit vinovat pe unul din capete de acuzaţii înaintate împotriva sa, dînsul nu poate pretinde careva prejudicii.
B. Rapoartele Comitetului European pentru prevenirea torturii, tratamentelor şi pedepselor (CPT)
41. Partea relevantă a raportului CPT cu privire la vizita în Moldova de la 10 pînă la 22 iunie 2001 conţin următoare:

“24. Este necesar de a se opri în mod particular asupra cazului unei persoane
deţinute, care a fost întîlnită la IDP Ialoveni. În timpul primei întrevederi persoana
dată nu avea nici o leziune sau urmă. La întîlnirea care a avut loc a doua zi, acest bărbat, fiind examinat de un medic al delegaţiei, a prezentat leziunile şi semnele următoare: în regiunea temporală stîngă o tăietură de 1 cm lungime, acoperită cu o coajă; în regiunea renală stîngă un hematom de culoare roşu albastru de 8 cm pe 3cm; tălpile picioarelor erau foarte aspre şi dureroase la atingere, mai ales în regiunea călcîiului. Aceste leziuni şi semne sunt compatibile cu plîngerile conform cărora, seara în ajun, după plecarea delegaţiei, el ar fi fost bătut într-un birou IDP de către poliţişti în repetate rînduri peste cap cu un obiect de cauciuc dur, şi că el a fost constrîns să îngenuncheze pe un scaun cu mîinile încătuşate dinainte şi ar fi fost bătut în timpul interogatoriului peste talpa piciorului şi peste regiunea renală stîngă.
Avînd frică, că persoana dată poate să fie din nou supusă tratamentelor rele după plecarea delegaţiei, aceasta din urmă a cerut agentului de legătură a Ministerului Afacerilor Interne să ia imediat măsurile necesare pentru protecţia deţinutului şi să ducă o anchetă referitor la tratamentul persoanelor private de libertate în acest IDP. Deţinutul a fost transferat într-un IDP din capitalăşi a fost supus unui control medico-legal în prezenţa avocatului său. În timpul unei anchete care a fost dusă de către Ministerul Afacerilor Interne de asemenea a fost scos în evidenţă că o altă persoană deţinută în acelaşi IDP, a formulat plîngeri de maltratări fizice, către responsabilul de anchetă. Persoana dată de asemeni a fost supusă examenului medico-legal. În scrisoarea din 5 noiembrie 2001, autorităţile moldave au anunţat că Procuratura a declanşat urmăriri conform articolului 182 alineatul 5 al Codului Penal (exces de putere / abuz de funcţie). O informaţie a fost deschisăşi dosarul va fi transmis la tribunal.
CPT notează aceste informaţii cu interes şi doreşte să fie informat în timpul cerut despre decizia Tribunalului.
25. Aşa cum a fost indicat în paragraful 13 mai sus, în legătură cu deteriorarea situaţiei, delegaţia a invocat articolul 8 paragraful 5 al Convenţiei, cerînd autorităţilor moldave să ducă, fără întîrziere, o anchetă aprofundatăşi independentă asupra metodelor utilizate de serviciile operative ale poliţiei în toatăţara în timpul interogatoriilor persoanelor deţinute. În scrisoarea lor din 5 noiembrie 2001, autorităţile moldave aduc simplu la cunoştinţă că “Ministerul de Interne declară că nu i s-au adus la cunoştinţă cazuri concrete de recurgere la metode inumane de interogare a persoanelor deţinute de către poliţie” şi readuc aminte procedurile în vigoare în caz de plîngeri pentru maltratări. Aşa o poziţie, după părerea Comitetului, este sigur neapărată, ţinînd cont de totalitatea informaţiilor culese în timpul vizitei din 2001.
Conform articolului 3 al Convenţiei, CPT încurajează autorităţile moldave de a duce fără întîrziere ancheta sus menţionatăşi să informeze Comitetul, în decurs de trei luni din ziua transmiterii raportului referitor la vizita efectuată în 2001 şi de rezultatele acesteia..”
42. Partea relevantă a replicii Guvernului Republicii Moldova prezentată la 26 iunie 2002 în adresa CPT asupra raportului comitetului din 2001, conţine următoarele:
“24. CPT urma să fie informată despre hotărîrea instanţei de judecată, urmare a
acuzaţiei înaintate de procuratură, cu privire la cazul menţionat în paragraful
respectiv.
Guvernul informează precum că cauza penală (menţionată în paragraful 24 al Raportului din 2001), pornită în baza articolului 185 alin.2 din Cod penal, „abuzul de putere şi depăşirea atribuţiilor de serviciu” actualmente nu este finalizatăşi este în faza de urmărire penală.
...
28. CPT a solicitat comentarii de la autorităţile Moldovei referitoare la evoluţia metodelor moderne de investigare.
În acest sens, regretabil, progrese nu au fost obţinute.
29. CPT a cerut informaţii cu privire la progrese în elaborarea Codului Deontologic al colaboratorului de poliţie.

Spre regretul nostru, nu au fost înregistrate progrese în acest sens.”
C. Protocolul Naţiunilor Unite de la Istambul.
43. Manualul cu privire la Investigarea Efectivăşi Documentarea cazurilor de Torturăşi alte forme de tratamente sau pedepse crude, inumane şi degradante (Protocolul de la Istambul) a fost prezentat Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Omului la 09 august 1999. „Principiile de la Istambul” au fost ulterior reconfirmate prin rezoluţii ale Comisiei pentru Drepturile omului a Naţiunilor Unite precum şi Adunarea Generală. Acesta este primul set de reguli practice de investigarea a torturii. Protocolul conţine descripţia plină a instrucţiilor practice de examinare a persoanelor care pretind că au fost supuse relelor tratamente, de investigarea suspiciunilor despre cazuri de torturăşi modalitatea de prezentare a rezultatelor investigaţiei autorităţilor relevante.
Principii aplicabile pentru o investigaţie efectivăşi depistarea cazurilor de torturăşi alte forme de tratamente sau pedepse crude, inumane şi degradante, pot fi găsite în Anexa nr. 1 a Manualului, partea relevantă a căruia declară după cum urmează:
“ Scopul investigării efective şi documentării asupra torturii şi a altor tratamente crude, inumane sau degradante (la care ne vom referi în continuare cu numele de tortură sau alte rele-tratamente) includ următoarele: clarificarea faptelor şi stabilirea şi recunoaşterea individului şi a statului responsabil faţă de victime şi familiile lor, identificarea măsurilor necesare prevenirii repetării acestor acte şi înlesnirea procesului sau, după caz, a sancţiunilor disciplinare pentru cei determinaţi în cursul investigaţiei ca fiind responsabili şi demonstrarea nevoii de reparare şi redresare din partea statului, inclusiv compensarea financiară adecvatăşi oferirea de fonduri pentru îngrijire medicalăşi reabilitare.
Statul trebuie să se asigure că reclamanţii şi rapoartele de tortură sau rele-tratamente vor fi investigate în mod prompt şi efectiv. Chiar şi în absenţa unei plîngeri concrete, se va desfăşura o anchetă acolo unde există indicii că s-ar fi putut petrece un act de tortură sau de maltratare. Investigatorii, care trebuie să fie independenţi de presupuşii vinovaţi şi de agenţiile pe care le deservesc aceştia, trebuie să fie competenţi şi imparţiali. Ei vor avea acces la sau vor fi împuterniciţi să ceară investigaţii din partea unor medici imparţiali sau ai altor experţi...
Autoritatea de investigare va avea puterea şi obligaţia de a obţine toate informaţiile necesare anchetei. ... Cei potenţial implicaţi în tortură sau rele-tratamente vor fi îndepărtaţi din orice poziţie de control sau putere asupra reclamanţilor, martorilor sau a familiilor lor, fie ea directă sau indirectă, ca şi asupra celor ce conduc investigaţia.
Presupusele victime ale torturii sau relelor-tratamente şi reprezentanţii lor legali vor fi informaţi despre şi vor avea acces la orice audiere ca şi la toate informaţiile relevante pentru investigaţie şi vor avea dreptul de a oferi alte dovezi.
Un raport scris, realizat într-o perioadă rezonabilă de timp, va include scopul anchetei, procedurile şi metodele folosite pentru evaluarea dovezilor ca şi concluziile şi recomandările bazate pe constatările de fapt şi în baza legii în vigoare. La încheiere, raportul va fi făcut public. Acesta va descrie în detaliu evenimentele specifice care au fost constatate cum că au avut loc şi dovezile pe care se bazează aceste constatări şi liste cu numele martorilor care au depus mărturie cu excepţia celor a căror identitate rămîne ascunsă pentru protecţia lor. Statul va răspunde raportului de anchetă într-o perioadă rezonabilă de timp şi, după caz, va indica paşii ce trebuie făcuţi.
Experţii medicali implicaţi în cadrul investigaţiei de tortură sau rău-tratament se vor comporta permanent în conformitate cu cele mai înalte standarde etice şi în mod special vor obţine consimţămîntul în cunoştinţă de cauză înainte efectuării oricărei examinări. Examinarea trebuie să corespundă standardelor stabilite ale practicii medicale. Examinările trebuie să se desfăşoare într-un spaţiu privat sub controlul experţilor medicali şi în afara prezenţei agenţilor de securitate şi a altor oficiali guvernamentali.
Experţii medicali vor pregăti cu promptitudine un raport scris. Acest raport trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
(a) Numele subiectului şi numele şi afilierea celor prezenţi la examinare; ora exactă şi data, locaţia, natura şi adresa instituţiei (inclusiv, acolo unde este cazul, camera) în care desfăşoară examinarea (de exemplu centru de detenţie, casă, clinică); şi circumstanţele subiectului în momentul examinării (de exemplu natura oricăror restricţii la sosirea sau în timpul examinării, prezenţa forţelor de securitate în timpul examinării, atitudinea celor care însoţesc prizonierul, ameninţările formulate la adresa examinatorului) şi oricare alţi factori relevanţi;;
(b) O înregistrare detaliată a relatării subiectului ca cea dată în tipul interviului, care să includă presupusele metode de tortură sau de maltratare, ora şi data la care s-a petrecut tortura sau maltratarea şi toate manifestările fizice şi simptomele psihologice;
(c) O înregistrare a tuturor constatărilor examenului clinic, inclusiv testele diagnostice corespunzătoare şi, acolo unde este posibil, fotografii color ale tuturor leziunilor;
(d) O interpretare a posibilei relaţii dintre constatările fizice şi psihologice şi posibila tortură sau maltratare. Se va da o recomandare pentru orice tratament medical sau psihologic necesar şi pentru examinări ulterioare;
(e) Raportul trebuie să îi identifice în mod clar pe cei care desfăşoară examinarea şi acesta trebuie semnat.

...”