YUMAK şi SADAK contra Turciei - Obligaţia pentru partidele politice de a atinge pragul de 10% din sufragiile exprimate la nivel naţional, pentru a putea fi reprezentate în Parlament: neîncălcare.
| Comentarii |
|
Cauza YUMAK şi SADAK împotriva Turciei (nr. 10226/03), hotărârea din 8 iulie 2008 [GC]
în fapt
Reclamanţii s-au prezentat la alegerile legislative din noiembrie 2002, în calitate de candidaţi ai Partidului politic DEHAP (Partidul Democratic al Poporului), într-o circumscripţie electorală constituită de un departament. La sfârşitul scrutinului, partidul acestora a obţinut în acel departament circa 45,95% din sufragii (adică 47.449 de voturi), însă a atins un scor naţional de 6,22% din voturile exprimate. în conformitate cu legea din 1983 privind alegerea deputaţilor, care prevedea că „partidele nu pot obţine mandate în Adunarea Naţională decât dacă depăşesc pragul de 10% din voturile valabil exprimate la nivel naţional", reclamanţii nu au fost aleşi în Adunarea Naţională. Din cele trei mandate de deputaţi atribuite departamentului, două au revenit unui alt partid care obţinuse 14,05% din voturi (adică 14.460 de voturi), iar celălalt unui candidat independent care primise 9,69% din voturi (adică 9.914 de voturi). Din cele optsprezece partide participante, numai două au reuşit să treacă pragul de 10% şi să câştige mandate în Parlament. Unul, cu 34,26% din sufragiile exprimate, a câştigat 66% din mandate, celălalt a obţinut 33% din mandate cu 19,4% din voturi. Au fost aleşi nouă candidaţi independenţi. Adunarea Naţională constituită în urma acestor rezultate era cel mai puţin reprezentativă de la instaurarea multipartidismului. Partea din voturile neexercitate a atins aproape 45%, iar nivelul abţinerilor a depăşit limita de 20%.
în drept
Pragul electoral de 10% impus pe plan naţional partidelor politice pentru a obţine o reprezentare parlamentară constituie o ingerinţă în drepturile electorale ale reclamanţilor. Această măsură are ca scop legitim evitarea unei fragmentări excesive şi nefuncţionale a compunerii Parlamentului şi deci întărirea stabilităţii Guvernului. Această alegere a legiuitorului naţional nu este în contradicţie, în sine, cu art. 3 din Protocolul nr. 1, care nu impune în principiu statelor contractante obligaţia de a adopta un sistem electoral ce garantează partidelor cu o bază esenţial regională obţinerea unei reprezentări parlamentare, independent de sufragiile obţinute în alte regiuni din ţară. în schimb, s-ar putea pune probleme dacă legislaţia pertinentă ar înclina să priveze astfel de partide de o reprezentare parlamentară. Acest prag este cel mai ridicat din toate pragurile adoptate în statele membre ale Consiliului Europei. Doar trei alte state membre au optat pentru praguri ridicate (7 sau 8%). O treime dintre state impun un prag de 5%, iar treisprezece state au preferat să plaseze limita mai jos. Curtea arată totuşi că efectele unui prag electoral pot diferi de la o ţară la alta, iar sistemele diferite pot viza scopuri politice divergente, chiar antagoniste. Niciunul dintre aceste scopuri nu poate fi considerat ca nerezonabil în sine. Rolul jucat de praguri diferă în funcţie mai ales de nivelul la care acestea au fost fixate şi de configuraţia partidelor existente în fiecare ţară. Un prag scăzut nu îndepărtează decât formaţiunile foarte mici, ceea ce face dificilă constituirea unei majorităţi stabile, pe când în cazul unei puternice fragmentări a peisajului politic un prag ridicat conduce la excluderea de la reprezentare a unei importante părţi a sufragiilor. Chiar dacă Curtea poate admite că un prag electoral de aproximativ 5% corespunde mai curând practicii comune a statelor membre, ea nu evaluează pragul în cauză fără să ţină seama de sistemul electoral în care acesta se înscrie, în lumina evoluţiei politice a ţării. Din acest motiv, ea estimează că trebuie să examineze corectivele şi alte garanţii prevăzute pentru sistemul în speţă, pentru evaluarea efectelor, în ceea ce priveşte posibilitatea prezentării în calitate de candidat independent, Curtea notează că, în Turcia, candidaţii independenţi sunt supuşi unui anumit număr de restricţii şi condiţii defavorabile, în raport cu partidele politice. Cu toate acestea, acest mijloc nu este lipsit de efect în practică, aşa cum s-a dovedit în special la alegerile din 2007, iar absenţa pragului aplicabil independenţilor le-a permis micilor formaţiuni să obţină mandate. Situaţia este similară în ceea ce priveşte posibilitatea de a constitui o coaliţie electorală cu alte formaţiuni politice. Desigur, în măsura în care, la sfârşitul alegerilor din noiembrie 2002, aproximativ 14,5 milioane de voturi exprimate nu au generat o reprezentare parlamentară, aceste strategii electorale nu pot avea decât o întindere limitată. Cu toate acestea, alegerile din 2002 s-au desfăşurat într-un climat de criză, din mai multe motive (criză economică şi politică, cutremure de pământ), iar lipsa reprezentării observată la terminarea acestora putea fi în parte contextuală, iar nu cauzată doar de pragul naţional ridicat. Sunt singurele alegeri, începând din 1983, când partea voturilor care nu a generat o reprezentare parlamentară a fost atât de ridicată. Prin urmare, partidele politice vizate de prag au reuşit în practică să dezvolte strategii care să le permită atenuarea anumitor efecte, chiar dacă aceste strategii sunt contrare unuia dintre scopurile vizate de acest prag, acela de a evita
fragmentarea parlamentară. Curtea acordă de asemenea importanţă rolului Curţii Constituţionale. Activitatea acesteia, care veghează la prevenirea excesului pragului căutând punctul de echilibru între principiile justei reprezentări şi stabilităţii guvernamentale, constituie o garanţie destinată să împiedice, prin efectul acestui prag, ca dreptul vizat de art. 3 din Protocolul nr. 1 să nu fie atins în substanţa sa. In concluzie, Curtea consideră că în general, un prag electoral de 10% apare ca fiind excesiv şi subscrie consideraţiilor organelor Consiliului Europei, care preconizează scăderea lui. Acest prag constrânge partidele politice să recurgă la stratageme care nu contribuie la transparenţa procesului electoral, în speţă, totuşi, Curtea nu este convinsă că, având în vedere contextul politic specific alegerilor în cauză şi dublat de corective şi de alte garanţii care i-au circumscris efectele în practică, pragul de 10% criticat a avut ca efect încălcarea substanţială a drepturilor reclamanţilor, garantate de art. 3 din Protocolul nr. 1.
Concluzie: neîncălcare (13 voturi contra 4).
| ← TURGUT contra Turciei - Înregistrarea pe numele Administraţiei... | MATVEYEV/MATVEIEV contra Rusiei - Imposibilitatea de a cere... → |
|---|
