TURGUT contra Turciei - Înregistrarea pe numele Administraţiei Publice a unui teren proprietatea reclamanţilor, pentru protejarea naturii şi a pădurilor, fără plata unei despăgubiri: încălcare.
| Comentarii |
|
Cauza TURGUT şi alţii împotriva Turciei (nr. 1411/03), hotărârea din 8 iulie 2008 [Secţia a ll-a]
în fapt
Reclamanţii pretindeau că deţin un titlul de proprietate, de cel puţin trei generaţii, asupra unui teren mai mare de 100.000 mp. în 1962, Ministerul Pădurilor şi Administraţia Publică au intentat la tribunal acţiuni în anularea titlului de proprietate asupra terenului în cauză. Printr-o decizie, acesta din urmă a hotărât că terenul făcea parte din pădurea statului şi că nu putea face obiectul niciunui titlu de proprietate. în 1974, ca urmare a unei modificări legislative cu privire la problemele de delimitare a pădurilor, cauza a fost trimisă la tribunal, pentru a se dispune noi expertize asupra terenului litigios. în baza rapoartelor de expertiză efectuate la cererea sa, tribunalul a dispus înregistrarea terenului în registrul funciar, pe numele reclamanţilor. Curtea de Casaţie, apreciind în 1978 că expertizele efectuate erau insuficiente, a trimis din nou cauza la tribunal. Au fost efectuate mai multe expertize care au conchis că terenul era situat în pădurea statului. Printr-o hotărâre din 2001, tribunalul a decis că terenul în litigiu făcea parte din domeniul forestier public şi a dispus înscrierea acestuia în registrul funciar, pe numele Administraţiei Publice. Tribunalul s-a întemeiat pe rapoartele de expertiză, pe principiul degajat din jurisprudenţa Curţii de Casaţie conform căruia un titlu de proprietate asupra unui teren ce face parte din domeniul forestier public nu avea nicio valoare juridică, precum şi pe principiul consacrat de Constituţie referitor la inalienabilitatea proprietăţii pădurilor statului. Această hotărâre a fost menţinută în casaţie. Ulterior, Curtea de Casaţie a respins recursul în rectificare intentat de reclamanţi. Cu toate acestea, aproape cincizeci de locuinţe private precum şi o tabără militară de vacanţă aparţinând ofiţerilor din comandamentul Forţelor Armate au fost construite pe terenul în litigiu.
în drept
A avut loc o atingere a dreptului reclamanţilor la respectarea bunurilor lor, care se analizează ca o privare de proprietate. Buna-credinţă a reclamanţilor cu privire la posesia bunului în cauză nu suportă controversă. Până la data anulării titlului lor de proprietate în favoarea Administraţiei Publice, ei fuseseră proprietari legitimi ai bunului, cu toate consecinţele ce decurgeau din aceasta, în dreptul intern şi în plus s-au bucurat de securitatea juridică a validităţii titlului de proprietate înscris în registrul funciar, ce constituie dovada incontestabilă a dreptului de proprietate. Reclamanţii au fost privaţi de bunul lor, printr-o hotărâre judecătorească, în pofida protestelor acestora din urmă faţă de natura terenului, instanţele interne le-au anulat în cele din ur-
mă titlul de proprietate, făcând aplicarea dispoziţiilor constituţionale şi întemeindu-se pe rapoartele de expertiză conform cărora terenul făcea parte din domeniul forestier. Faţă de motivaţiile avansate de instanţele naţionale, scopul privării impuse reclamanţilor, adică protecţia naturii şi a pădurilor, intră în cadrul interesului general. Curtea a tratat în mai multe rânduri problema legată de protecţia mediului, subliniind importanţa acestui domeniu. Protecţia naturii şi a pădurilor şi, în general, a mediului înconjurător, constituie o valoare a cărei apărare interesează opinia publică şi, prin urmare, prezintă pentru puterile publice, un interes constant şi susţinut. Imperative economice şi chiar anumite drepturi fundamentale, precum dreptul de proprietate, nu ar trebui să aibă întâietate în faţa consideraţiilor referitoare la protecţia mediului înconjurător, în special atunci când statul a legiferat în această materie. Cu toate acestea, în cazul privării de proprietate, trebuie luate în consideraţie modalităţile de despăgubire prevăzute de legislaţia internă. Reclamanţii nu au primit nicio despăgubire pentru transferul bunului lor către Administraţia Publică, prin aplicarea Constituţiei. Nicio împrejurare excepţională nu a fost invocată spre a-l justifica. Astfel, absenţa oricărei despăgubiri a reclamanţilor rupe, în defavoarea acestora, justul echilibru ce trebuie păstrat între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele de apărare a drepturilor individuale.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
| ← VLADIMIR ROMANOV contra Rusiei - Absenţa unei anchete efective... | YUMAK şi SADAK contra Turciei - Obligaţia pentru partidele... → |
|---|
