Art. 10 Vânzarea de acţiuni Diminuarea participaţiei statului

CAPITOLUL II
Diminuarea participaţiei statului

SECŢIUNEA 1
Vânzarea de acţiuni

Art. 10

(1) O asociaţie constituită din salariaţi, membri ai consiliului de administraţie sau pensionari cu ultimul loc de muncă la o societate comercială poate dobândi acţiuni/părţi sociale la respectiva societate comercială.

(2) Vânzarea se face prin una dintre metodele prevăzute la art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (1) din prezenta lege.

(3) Guvernul poate acorda salariaţilor, membrilor consiliului de administraţie şi pensionarilor cu ultimul loc de muncă la societăţile comerciale şi/sau filialele acestora, supuse privatizării, dreptul să achiziţioneze de la instituţia publică implicată/societatea comercială, prin intermediul asociaţiei salariaţilor, constituită conform legii, acţiuni la aceste societăţi, prin derogare de la prevederile art. 1, la acelaşi preţ pe acţiune cu care acestea se vând în cadrul procesului de privatizare.

(4) Societăţile comerciale care cad sub incidenţa alin. (3), cota procentuală din capitalul social oferit spre vânzare salariaţilor, precum şi condiţiile de vânzare vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Legea 137 din 2002 actualizată prin:

Ordonanţă nr. 36/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării din 29 ianuarie 2004, Monitorul Oficial 90/2004;

Ordonanţă nr. 36/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării din 29 ianuarie 2004, Monitorul Oficial 90/2004;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 10 Vânzarea de acţiuni Diminuarea participaţiei statului