Art. 9 Vânzarea de acţiuni Diminuarea participaţiei statului

CAPITOLUL II
Diminuarea participaţiei statului

SECŢIUNEA 1
Vânzarea de acţiuni

Art. 9

În mod excepţional, în raport cu circumstanţele economice şi cu interesul manifestat de potenţialii cumpărători ori ţinând seama de alte condiţii care ar putea influenţa negativ rezultatele unui proces de privatizare, conducerea instituţiei publice implicate poate decide, pentru societăţile comerciale la care instituţia publică implicată stabileşte strategia de privatizare, modificarea sau revocarea ofertei de vânzare, precum şi schimbarea metodei de privatizare, potrivit principiilor din prezenta lege, în condiţiile prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea acesteia.


Art. 91

La societăţile comerciale a căror strategie de privatizare a fost aprobată prin hotărâre a Guvernului, în situaţia în care ca urmare a aplicării prevederilor art. 12, 15 şi 17 se modifică cota de participare la capitalul social prevăzută în strategia de privatizare, instituţia publică implicată este mandatată să vândă pachetul de acţiuni deţinut de stat aferent cotei de participare la capitalul social astfel modificate.

Legea 137 din 2002 actualizată prin:

OUG nr. 208/2002 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării din 18 decembrie 2002, Monitorul Oficial 961/2002;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 9 Vânzarea de acţiuni Diminuarea participaţiei statului