Art. 13 Vânzarea de acţiuni Diminuarea participaţiei statului

CAPITOLUL II
Diminuarea participaţiei statului

SECŢIUNEA 1
Vânzarea de acţiuni

Art. 13

(1) În vederea accelerării procesului de privatizare autoritatea de mediu competentă va emite, în termen de 10 zile de la depunerea documentaţiei necesare de către societatea comercială, avizul de mediu. În cazul necomunicării avizului în termenul legal, societatea comercială este considerată că îşi desfăşoară activitatea în deplină conformitate cu cerinţele legale în vigoare privind protecţia mediului.

(2) Instituţia publică implicată are obligaţia să includă în dosarul de prezentare sau, după caz, în prospectul de ofertă publică obligaţiile şi răspunderile de mediu stabilite prin avizul de mediu, pe baza informaţiilor cuprinse în bilanţul de mediu acceptat de autoritatea de mediu competentă.

(3) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul vânzării de active, atât timp cât asemenea active fac parte din patrimoniul unei societăţi comerciale sau regii autonome ce desfăşoară o activitate calificată, în conformitate cu legislaţia în vigoare, ca având un impact asupra mediului.

(4) Emiterea şi/sau revizuirea avizului de mediu este gratuită în cazul societăţilor comerciale care înregistrează pierderi în bilanţul contabil al ultimului exerciţiu financiar anual încheiat.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 13 Vânzarea de acţiuni Diminuarea participaţiei statului