Art. 10 Programul statistic naţional anual Strategia şi programele statistice naţionale

CAPITOLUL IV
Strategia şi programele statistice naţionale

Art. 10

Programul statistic naţional anual

(1) Institutul Naţional de Statistică, în cooperare cu ceilalţi producători de statistici oficiale prevăzuţi la art. 6 alin. (1) lit. b)-d), elaborează programul statistic naţional anual, în scopul detalierii şi operaţionalizării programului statistic naţional multianual.

(2) Programul statistic naţional anual reprezintă instrumentul de bază prin care Institutul Naţional de Statistică şi ceilalţi producători de statistici oficiale sunt autorizaţi să realizeze colectarea, stocarea, procesarea, analiza şi diseminarea datelor statistice oficiale, în vederea asigurării informaţiilor necesare utilizatorilor interni, precum şi a celor ce decurg din legislaţia Uniunii Europene şi din recomandările altor organizaţii internaţionale.

(3) Programul statistic naţional anual cuprinde informaţii, responsabilităţi, resurse şi termene de realizare, cu privire la:

a) cercetări statistice;

b) lucrări de sinteză, studii şi analize statistice;

c) publicaţii statistice.

(4) Pentru cercetările statistice, programul statistic naţional anual precizează obiectivul cercetării, producătorul responsabil, categoriile de unităţi statistice incluse în cercetare, sursa datelor şi suportul de colectare a acestora, termenele, periodicitatea, responsabilităţile unităţilor statistice cercetate privind furnizarea şi transmiterea datelor, tipul datelor statistice, tipul observărilor statistice, termenele şi formatul de diseminare a datelor statistice, nivelul de agregare şi de prezentare, costul şi sursa de finanţare, precum şi alte elemente.

(5) Cercetările statistice prevăzute în directive, regulamente şi decizii ale Uniunii Europene sunt incluse în programul statistic naţional anual.

(6) Programul statistic naţional anual se avizează de Consiliul Statistic Naţional şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(7) Realizarea programului statistic naţional anual se finanţează de la bugetul de stat, precum şi din alte surse.

(8) Pentru realizarea programului statistic naţional anual producătorii de statistici oficiale vor include în bugetul propriu resursele financiare necesare.

(9) Programul statistic naţional anual aprobat poate fi modificat, la propunerea justificată a Institutului Naţional de Statistică, numai prin hotărâre a Guvernului, cu rectificarea corespunzătoare a bugetelor alocate.

(10) Cercetările statistice de interes naţional de tipul recensămintelor populaţiei şi locuinţelor, recensămintelor din agricultură, ale întreprinderilor, patrimoniului sau al altor cercetări statistice de mare volum, al căror program se derulează pe o perioadă mai mare de un an şi care necesită alocarea de resurse suplimentare, se aprobă prin lege specială.

(11) Institutul Naţional de Statistică, împreună cu ceilalţi producători de statistici oficiale, elaborează în prima jumătate a anului următor celui de referinţă un raport de îndeplinire a programului statistic naţional anual.

(12) Raportul prevăzut la alin. (11) este supus avizului Consiliului Statistic Naţional, după care se dă publicităţii.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 10 Programul statistic naţional anual Strategia şi programele statistice naţionale