Art. 12 Componenţa şi numirea membrilor Consiliului Consiliul Statistic Naţional
Comentarii |
|
Consiliul Statistic Naţional
Art. 12
Componenţa şi numirea membrilor Consiliului
(1) Consiliul are următoarea componenţă:
a) 2 reprezentanţi ai Academiei Române;
b) 4 reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ superior de specialitate;
c) 3 reprezentanţi ai institutelor de cercetare;
d) 6 reprezentanţi ai ministerelor şi/sau ai organelor de specialitate din subordinea Guvernului;
e) un reprezentant al Băncii Naţionale a României;
f) 2 reprezentanţi ai organismelor sindicale;
g) 2 reprezentanţi ai organizaţiilor patronale;
h) 3 reprezentanţi ai mijloacelor de informare în masă;
i) 2 reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale;
j) un reprezentant al structurilor asociative ale administraţiei publice locale.
k) 2 reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale a României;
l) 4 reprezentanţi ai Parlamentului României, dintre care 2 reprezentanţi ai Senatului şi 2 reprezentanţi ai Camerei Deputaţilor.
(2) Preşedintele Institutului Naţional de Statistică este membru de drept.
(3) Membrii Consiliului sunt propuşi de organismele şi instituţiile prevăzute la alin. (1) şi sunt numiţi pe o perioadă de 2 ani.
(31) Membrii Consiliului prevăzuţi la alin. (1) lit. a)-d) şi f)-j) sunt numiţi pe o perioadă de 2 ani, prin decizie a primului-ministru. Membrii prevăzuţi la alin. (1) lit. e) şi k) sunt numiţi pe o perioadă de 2 ani, prin decizie a guvernatorului Băncii Naţionale a României, respectiv prin decret al Preşedintelui României.
(32) Membrii Consiliului menţionaţi la alin. (1) lit. l) sunt numiţi pe o perioadă de 2 ani, prin hotărâre a plenului celor două Camere ale Parlamentului României.
(4) Membrii Consiliului beneficiază de o indemnizaţie de participare la şedinţă egală cu 15% din salariul mediu lunar brut pe economie. Această indemnizaţie este valabilă pentru perioada 2010-2012.
Legea 226 2009 actualizată prin:Legea 211/2010 - privind modificarea şi completarea Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009 din 11 noiembrie 2010, Monitorul Oficial 765/2010;
← Art. 11 Scopul şi funcţiile Consiliului Statistic Naţional... | Art. 13 Reguli de funcţionare Consiliul Statistic Naţional → |
---|