Art. 14 Organizarea Institutul Naţional de Statistică

CAPITOLUL VI
Institutul Naţional de Statistică

Art. 14

Organizarea

(1) Institutul Naţional de Statistică este principalul producător de date statistice oficiale ale statului, având, în această calitate, rolul de coordonator al Sistemului statistic naţional, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1).

(11) Institutul Naţional de Statistică este autoritatea naţională de statistică desemnată ca fiind organismul responsabil de coordonare a tuturor activităţilor la nivel naţional, în vederea dezvoltării, elaborării şi difuzării statisticilor europene, reprezentând punctul de contact pentru Comisie (EUROSTAT), cu privire la chestiuni statistice.

(2) Institutul Naţional de Statistică este organizat şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, în coordonarea Secretariatului General al Guvernului.

(3) În subordinea Institutului Naţional de Statistică funcţionează, ca instituţii publice cu personalitate juridică:

a) direcţiile regionale de statistică şi direcţiile judeţene de statistică, corespunzător structurii teritoriale a României, finanţate integral de la bugetul de stat, prin bugetul Institutului Naţional de Statistică;

b) Centrul Naţional de Pregătire în Statistică şi Centrul de Conferinţe, finanţate integral din venituri proprii.

(4) Organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistică se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(5) În scopul asigurării unui nivel corespunzător de acoperire statistică a teritoriului ţării, prin ordin al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică se pot crea compartimente, birouri sau servicii pentru colectarea şi diseminarea datelor statistice şi în alte oraşe decât cele reşedinţă de judeţ, precum şi în sectoarele municipiului Bucureşti, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.

Legea 226 2009 actualizată prin:

Legea 211/2010 - privind modificarea şi completarea Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009 din 11 noiembrie 2010, Monitorul Oficial 765/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 14 Organizarea Institutul Naţional de Statistică