ARTICOLUL 187 Legea 302/2004

CAPITOLUL I

ARTICOLUL 187 Comunicarea prin poştă a actelor de procedură

(1) Autorităţile judiciare române pot transmite direct, prin poştă, actele de procedură şi hotărârile judecătoreşti persoanelor care se află pe teritoriul unui stat străin, dacă prin instrumentul juridic internaţional aplicabil în relaţia cu acel stat se prevede astfel.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), actele de procedură şi hotărârile judecătoreşti sunt însoţite de o notă care indică faptul că destinatarul poate obţine de la autoritatea judiciară emitentă informaţii asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.

modificat de

Lege nr. 224/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 1 iunie 2006, M. Of. 534/2006;

ARTICOLUL 187¹ Comunicarea de înscrisuri şi date

(1) Statul român comunică, în măsura în care autorităţile judiciare române pot ele însele să le obţină într-un asemenea caz, extrasele de pe cazierul judiciar şi orice date referitoare la acesta, care îi vor fi cerute, pentru o cauză penală, de autorităţile judiciare ale statului străin solicitant.

(2) În alte cazuri, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se va da curs unei asemenea cereri, în condiţiile prevăzute de legea română.

modificat de

Lege nr. 224/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 1 iunie 2006, M. Of. 534/2006;

ARTICOLUL 187² Transmiterea informaţiilor

(1) Statul român va transmite statului străin interesat informaţii despre hotărârile penale şi despre măsurile ulterioare, care se referă la cetăţenii statului străin şi care au făcut obiectul unei menţiuni în cazierul judiciar. Aceste informaţii se comunică cel puţin o dată pe an.

(2) Dacă persoana în cauză este cetăţean al mai multor state, informaţiile se comunică fiecărui stat interesat în afara cazului în care această persoană are cetăţenia statului român.

(3) Statul român transmite statului străin interesat, la cererea acestuia, în cazuri speciale, câte o copie de pe hotărârile şi măsurile prevăzute la alin. (1), precum şi orice altă informaţie referitoare la acestea, pentru a-i permite să examineze dacă ele necesită măsuri pe plan intern.

modificat de

Lege nr. 224/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 1 iunie 2006, M. Of. 534/2006;

ARTICOLUL 187³ Autoritatea română competentă

(1) Informaţiile la care se referă art. 187 se transmit prin intermediul Ministerului Justiţiei.

(2) Informaţiile de acelaşi fel, primite de la autorităţile competente ale statelor străine în cadrul schimbului de informaţii, se primesc de către Ministerului Justiţiei, care le transmite autorităţilor competente, spre a se proceda în raport cu atribuţiile privitoare la recunoaşterea şi, respectiv, înregistrarea hotărârilor penale străine.

modificat de

Lege nr. 224/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 1 iunie 2006, M. Of. 534/2006;

ARTICOLUL 187⁴ Acordarea asistenţei

Potrivit prezentei secţiuni, asistenţa judiciară se acordă şi:

a) în proceduri privind fapte pedepsibile conform legii române sau legii statului membru solicitant ca fiind încălcări ale normelor juridice, constatate de autorităţile administrative a căror decizie poate fi atacată în faţa unei instanţe competente în materie penală;

b) în proceduri privind acordarea de despăgubiri pentru cercetare abuzivă sau condamnare nelegală;

c) în procedurile necontencioase;

d) în acţiunile civile alăturate acţiunilor penale, atât timp cât instanţa nu a hotărât definitiv în ceea ce priveşte latura penală;

e) pentru a notifica comunicări judiciare care privesc executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă, achitarea unei amenzi sau plata cheltuielilor de judecată;

f) pentru măsuri privind suspendarea pronunţării sau amânarea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă, liberarea condiţionată sau suspendarea ori întreruperea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă.

ARTICOLUL 187⁵ Asistenţa în materie de taxe şi accize

(1) Statul român acordă, în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei europene de asistenţă judiciară în materie penală din 20 aprilie 1959, asistenţă judiciară cu privire la încălcările dispoziţiilor legale în materia accizelor, a taxei pe valoarea adăugată şi în materie vamală.

(2) În cazul în care România este stat solicitant, informaţiile şi probele obţinute de la statul solicitat nu vor fi transmise sau utilizate pentru alte anchete, urmăriri ori proceduri decât cele menţionate în cerere, cu excepţia cazului în care are consimţământul prealabil al statului solicitat.

(3) Asistenţa judiciară prevăzută în prezentul articol poate fi refuzată atunci când valoarea totală prezumată a taxelor vamale neachitate în întregime ori eludate nu depăşeşte 25.000 euro sau echivalentul în lei ori atunci când valoarea prezumată a mărfurilor exportate sau importate fără autorizaţie nu depăşeşte 100.000 euro ori echivalentul în lei, cu excepţia situaţiei în care, date fiind circumstanţele sau identitatea celui acuzat, statul solicitant consideră cazul ca fiind foarte grav.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică, de asemenea, atunci când asistenţa judiciară solicitată se referă la fapte care sunt pasibile doar de o amendă pentru încălcări ale normelor juridice sancţionate de autorităţi administrative şi atunci când emană de la o autoritate judiciară.

ARTICOLUL 187⁶ Percheziţii şi sechestre

(1) Dispoziţiile art. 163 alin. (1) nu se aplică în relaţia cu statele părţi la Convenţia de aplicare a acordurilor de la Schengen.

(2) În relaţia cu statele menţionate la alin. (1), pentru executarea cererilor de comisii rogatorii având ca obiect percheziţii sau sechestre pot fi impuse, totuşi, următoarele condiţii:

a) legislaţia română şi cea a statului solicitat să prevadă pentru fapta care a determinat cererea de comisie rogatorie o pedeapsă privativă de libertate sau o măsură de siguranţă cu caracter restrictiv de libertate, al cărei maxim este de cel puţin 6 luni, sau legislaţia uneia dintre părţi să prevadă o sancţiune echivalentă, iar în legislaţia celeilalte părţi fapta să fie pedepsită ca fiind o încălcare a normelor juridice, constatată de autorităţile administrative a căror decizie poate fi atacată cu recurs în faţa unei instanţe competente în materie penală;

b) efectuarea comisiei rogatorii să fie compatibilă cu legea română.

ARTICOLUL 187⁷ Transmiterea actelor de procedură prin poştă

(1) În cazul transmiterii prin poştă a actelor procedurale, dacă există motive să se creadă că destinatarul nu înţelege limba în care este redactat actul, acest act sau cel puţin pasajele importante ale acestuia trebuie tradus/traduse în limba sau în una dintre limbile statului membru pe teritoriul căruia se găseşte destinatarul. Dacă autoritatea care expediază actul ştie că destinatarul nu cunoaşte decât o altă limbă, actul sau cel puţin pasajele importante ale acestuia trebuie tradus/traduse în această limbă.

(2) Expertul sau martorul care nu se prezintă în instanţă, deşi a fost citat prin poştă, nu poate fi supus niciunei sancţiuni sau unei măsuri restrictive, chiar dacă în citaţie se face menţiune cu privire la aplicarea unei pedepse, cu excepţia cazului în care ulterior intră de bună voie pe teritoriul României şi aici este din nou legal citat. Autoritatea care expediază citaţii prin poştă se asigură ca acestea să nu implice nici o pedeapsă.

(3) Dacă fapta care constituie temeiul cererii de asistenţă judiciară este sancţionabil, potrivit dreptului intern al ambelor state, ca fiind o încălcare a normelor juridice, constatată de autorităţile administrative a căror decizie poate fi atacată în faţa unei instanţe competente în materie penală, expedierea actelor procedurale se efectuează în principiu conform procedurii prevăzute la alin. (1).

(4) Atunci când adresa destinatarului este necunoscută sau când se cere o notificare formală, trimiterea actelor de procedură se poate face prin intermediul autorităţilor judiciare ale statului membru solicitat.

ARTICOLUL 187⁸ Supravegherea transfrontalieră

În aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni, lista prevăzută la art. 170 alin. (5) se completează cu următoarele fapte:

a) ucidere din culpă;

b) fraudă gravă;

c) spălare de bani;

d) trafic ilicit de substanţe nucleare şi substanţe radioactive;

e) participarea la organizaţiile criminale menţionate în Acţiunea comună 98/733/JHA din 21 decembrie 1998 privind incriminarea participării la organizaţiile criminale în statele membre ale Uniunii Europene;

f) infracţiunile de terorism prevăzute în Decizia-cadru 2002/475/JHA din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului.

ARTICOLUL 187⁹

Abrogat.

modificat de

Ordonanţă de urgenţă nr. 103/2006 - privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale din 13 decembrie 2006, M. Of. 1019/2006;

ARTICOLUL 187 ¹⁰ Răspunderea agenţilor străini

(1) În timpul operaţiunilor şi activităţilor menţionate la art. 187⁸ şi 187⁹, agenţii străini care desfăşoară urmărirea pe teritoriul României sunt asimilaţi persoanelor care au aceeaşi calitate în statul român în privinţa infracţiunilor comise împotriva lor sau de către ei.

(2) În cazul în care pe timpul desfăşurării operaţiunilor prevăzute la art. 187⁸ agenţii străini produc un prejudiciu, statul ai cărui agenţi sunt răspunde pentru acest prejudiciu, în conformitate cu legea română.

(3) Statul ai cărui agenţi au cauzat prejudicii unei persoane pe teritoriul României restituie statului român totalitatea sumelor pe care le-a plătit victimelor sau altor persoane îndreptăţite în numele acestora.

(4) Fără a aduce atingere exercitării drepturilor faţă de terţi şi cu excepţia dispoziţiei din alin. (3), statul român nu va solicita în cazul prevăzut la alin. (2) restituirea contravalorii prejudiciilor pe care le-a suferit din cauza unui alt stat.

ARTICOLUL 187 ¹¹ Informaţii privind conturile bancare

(1) La cererea autorităţilor unui stat membru al Uniunii Europene, autorităţile române vor dispune luarea măsurilor necesare în vederea identificării conturilor bancare, indiferent de natura acestora, care sunt controlate sau deţinute într-o unitate bancară din România de către o persoană fizică ori juridică care face obiectul unei anchete penale, şi vor furniza acestora numerele conturilor bancare, precum şi orice alte detalii. Informaţiile vor include totodată şi date privind conturile pentru care persoana care face obiectul procedurilor are procură, în măsura în care acestea au fost solicitate în mod expres şi pot fi furnizate într-un termen rezonabil.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) vor fi furnizate numai în măsura în care informaţiile se află la dispoziţia băncii care deţine conturile bancare.

(3) Datele prevăzute la alin. (1) vor fi furnizate numai dacă ancheta penală priveşte, după caz:

a) o infracţiune pedepsită cu o pedeapsă privativă de libertate sau un mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă maximă de cel puţin 4 ani, în statul solicitant, şi cel puţin 2 ani în statul solicitat; sau

b) o infracţiune menţionată la art. 2 din Convenţia privind constituirea Oficiului European de Poliţie (Convenţia Europol) din 1995 sau în anexa la convenţie; ori

c) în măsura în care infracţiunea nu este prevăzută de Convenţia Europol, o infracţiune prevăzută de Convenţia din 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor europene, de Protocolul adiţional din 1996 sau de către al doilea Protocol adiţional din 1997.

(4) În cazul în care se solicită informaţiile prevăzute la alin. (1), autoritatea solicitantă, prin cererea formulată, va menţiona următoarele:

a) motivele pentru care informaţiile solicitate sunt considerate a avea o valoare substanţială în vederea cercetării infracţiunii respective;

b) elementele pe baza cărora s-a stabilit că băncile aflate pe teritoriul României deţin sau controlează conturile bancare şi, în măsura în care deţine astfel de date, care sunt băncile implicate;

c) orice alte date disponibile care ar putea facilita executarea cererii.

(5) Cererea formulată în temeiul alin. (1) este supusă şi următoarelor condiţii:

a) îndeplinirea cererii să fie compatibilă cu legea română;

b) fapta care face obiectul anchetei penale să fie infracţiune potrivit legii române.

(6) În cazul cererilor formulate de autorităţile române, dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător.

ARTICOLUL 187 ¹² Informaţii privind operaţiunile bancare

(1) La cerere, autorităţile române vor furniza detalii cu privire la conturile bancare indicate de către autorităţile străine solicitante, precum şi cu privire la operaţiunile bancare care s-au derulat, într-o perioadă delimitată, prin unul sau mai multe dintre conturile bancare indicate în cerere, inclusiv detalii cu privire la orice expeditor sau destinatar de cont.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) vor fi furnizate numai în măsura în care informaţiile se află la dispoziţia băncii care deţine conturile bancare.

(3) În cazul în care se solicită informaţiile prevăzute la alin. (1), autoritatea solicitantă, prin cererea formulată, va arăta motivele pentru care informaţiile solicitate sunt considerate a avea o valoare substanţială în vederea cercetării infracţiunii respective.

(4) Cererea formulată în temeiul alin. (1) este supusă şi următoarelor condiţii:

a) îndeplinirea cererii să fie compatibilă cu legea română;

b) fapta care face obiectul anchetei penale să fie infracţiune potrivit legii române.

(5) În cazul cererilor formulate de autorităţile române, dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător.

ARTICOLUL 187 ¹³ Supravegherea tranzacţiilor bancare

(1) Autorităţile române vor asigura la cererea autorităţilor unui stat membru al Uniunii Europene supravegherea, pe o perioadă determinată, a operaţiunilor bancare care se derulează prin unul sau mai multe dintre conturile bancare indicate de către autorităţile solicitante.

(2) În cazul în care se solicită informaţiile prevăzute la alin. (1), autoritatea solicitantă, prin cererea formulată, va arăta motivele pentru care informaţiile solicitate sunt considerate a avea o valoare substanţială în vederea cercetării infracţiunii respective.

(3) Autorităţile judiciare române competente autorizează, în condiţiile prevăzute de legea română, supravegherea operaţiunilor bancare. În condiţiile prevăzute de legea română, autorităţile judiciare române şi cele străine vor stabili modalităţile concrete de supraveghere.

ARTICOLUL 187 ¹⁴ Confidenţialitatea

Băncile vor asigura caracterul confidenţial atât asupra transmiterii informaţiilor către autorităţile solicitante, cât şi asupra anchetei penale desfăşurate, fără a putea divulga aceste date clientului sau oricărei alte persoane.

ARTICOLUL 187 ¹⁵ Obligaţia de a informa

(1) În cazul în care, în cursul executării cererii, este necesar să fie efectuate cercetări suplimentare, care nu au putut fi prevăzute sau specificate de către autoritatea solicitantă în cererea iniţială, autoritatea română solicitată va informa fără întârziere statul solicitant.

(2) După ce a fost informat, potrivit alin. (1), statul solicitant va putea formula o cerere suplimentară, potrivit art. 187 ¹⁶.

(3) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care cercetările suplimentare trebuie efectuate de către autorităţile altui stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat terţ.

ARTICOLUL 187 ¹⁶ Cereri suplimentare

(1) În cazul în care autorităţile statului solicitant formulează o cerere suplimentară cererii iniţiale, cererea va cuprinde doar datele necesare identificării cererii iniţiale, precum şi alte date suplimentare necesare.

(2) Ori de câte ori autorităţile solicitante participă alături de autorităţile române la executarea cererii de asistenţă, acestea vor putea adresa direct autorităţii române solicitate cererea suplimentară prevăzută la alin. (1). O copie a acesteia va fi transmisă şi Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după caz.

ARTICOLUL 187 ¹⁷ Secretul bancar

Secretul bancar nu poate fi invocat ca motiv de refuz al cooperării privind cererile de asistenţă formulate de către autorităţile unui stat membru al Uniunii Europene.

ARTICOLUL 187 ¹⁸ Comunicarea deciziilor de refuz

Deciziile de refuz al asistenţei judiciare se comunică Secretariatului Consiliului Uniunii Europene şi Eurojust.

ARTICOLUL 187 ¹⁹ Autorităţi centrale

(1) Pentru cererile de asistenţă judiciară prevăzute la art. 6 alin. (8) din Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene şi orice altă cerere de asistenţă judiciară din faza de judecată sau de executare a hotărârilor penale în situaţia menţionată la art. 6 alin. (3) din aceeaşi convenţie şi în alte cazuri în care contactul direct nu este posibil, autoritatea centrală este Ministerul Justiţiei. Cu toate acestea, este posibilă şi comunicarea directă dintre autorităţile judiciare române şi autorităţile centrale desemnate de alte state membre.

(2) Pentru cererile de asistenţă judiciară din faza de cercetare şi urmărire penală în situaţia menţionată la art. 6 alin. (3) din Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene şi în alte cazuri în care contactul direct nu este posibil, autoritatea centrală este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu toate acestea, este posibilă şi comunicarea directă dintre autorităţile judiciare române şi autorităţile centrale desemnate de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi de Irlanda.

(3) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este desemnat ca autoritate centrală competentă să primească cererile de asistenţă judiciară prevăzute la art. 18, 19 şi art. 20 alin. (1)-(5) din Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, autoritatea judiciară competentă să soluţioneze cererea fiind instanţa competentă potrivit legii să autorizeze interceptarea telecomunicaţiilor.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ²⁰ Înţelesul unor termeni sau expresii

(1) Prin ordin de indisponibilizare se înţelege orice măsură luată în cursul procesului penal de p autoritate judiciară a unui stat membru care constă în indisponibilizarea, cu titlu provizoriu, a unui bun, pentru a se împiedica orice operaţiune de distrugere, transformare, deplasare, transfer sau înstrăinare a acestuia.

(2) Prin termenul bun se înţelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil sau imobil, precum şi documentele ori instrumentele juridice care dovedesc existenţa unui titlu sau a unui drept asupra unui bun, despre care autoritatea judiciară competentă emitentă consideră că:

a) constituie produsul uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 187 ²⁴ ori corespunde în totalitate sau în parte valorii acestui produs; sau

b) constituie instrumentul ori obiectul unei asemenea infracţiuni.

(3) Prin termenul probă se înţelege obiectele, documentele sau datele ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal care are ca obiect una dintre infracţiunile prevăzute la art. 187 ²⁴.

(4) Prin stat emitent se înţelege statul membru în care o autoritate judiciară a emis, validat sau confirmat un ordin de indisponibilizare în cadrul unei proceduri penale.

(5) Prin stat de executare se înţelege statul membru pe teritoriul căruia se află bunul sau proba.

(6) Prin decizia-cadru se înţelege Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 196 din 2 august 2003.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ²¹ Obiectul reglementării

Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică ordinelor de indisponibilizare emise în conformitate cu decizia-cadru în vederea asigurării probelor sau confiscării ulterioare a bunului.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ²² Certificatul

(1) Certificatul trebuie să fie întocmit potrivit formularului standard prevăzut în anexa nr. 2 şi să fie semnat de autoritatea judiciară care a dispus măsura prevăzută la art. 187 ²⁰ alin. (1). De asemenea, conţinutul certificatului trebuie să fie certificat de autoritatea judiciară competentă emitentă.

(2) Certificatul emis de o autoritate judiciară română trebuie să fie tradus în limba sau într-una dintre limbile oficiale ale statului membru de executare ori în altă limbă acceptată de acel stat membru.

(3) Certificatul transmis spre executare autorităţilor judiciare române trebuie să fie tradus în limba română.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ²³ Autorităţi competente

(1) Ordinul de indisponibilizare se emite de către procuror, în faza de urmărire penală, şi de instanţa de judecată, în cursul judecăţii.

(2) Ordinul de indisponibilizare se execută de parchetul de pe lângă tribunal, în faza de urmărire penală, şi de tribunal, în cursul judecăţii, în a căror circumscripţie se află bunul pentru care a fost emis ordinul de indisponibilizare.

(3) În cazul în care ordinul de indisponibilizare se referă la mai multe bunuri aflate în circumscripţia teritorială a două sau mai multe autorităţi judiciare române, competenţa de a recunoaşte şi executa ordinul de indisponibilizare revine, în funcţie de faza procesuală, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau Tribunalului Bucureşti.

(4) În cazul în care ordinul de indisponibilizare se referă la un bun care face obiectul unui proces penal aflat în curs de soluţionare sau soluţionat prin pronunţarea unei hotărâri definitive, competenţa revine parchetului de pe lângă tribunal, în faza de urmărire penală, şi tribunalului, în cursul judecăţii, indiferent de gradul de jurisdicţie al autorităţii judiciare romane învestite cu soluţionarea cauzei ori care a pronunţat hotărârea.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ²⁴ Domeniul de aplicare

(1) Următoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări:

1. participarea la un grup criminal organizat;

2. terorismul;

3. traficul de persoane;

4. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;

5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;

6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;

7. corupţia;

8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;

9. spălarea produselor infracţiunii;

10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;

11. fapte legate de criminalitatea informatică;

12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie;

13. facilitarea intrării şi şederii ilegale;

14. omorul, vătămarea corporală gravă;

15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;

16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostateci;

17. rasismul şi xenofobia;

18. furtul organizat sau armat;

19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;

20. înşelăciunea;

21. racketul şi extorcarea de fonduri;

22. contrafacerea şi pirateria produselor;

23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;

24. falsificarea de mijloace de plată;

25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;

26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;

27. traficul de vehicule furate;

28. violul;

29. incendierea cu intenţie;

30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale;

31. sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;

32. sabotajul.

(2) Pentru alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1), în cazul ordinului de indisponibilizare emis în vederea asigurării probelor, recunoaşterea şi executarea unui astfel de ordin sunt supuse condiţiei ca infracţiunea pentru care a fost emis ordinul să constituie infracţiune, în conformitate cu legea română, oricare ar fi elementele constitutive sau calificarea juridică în legea statului emitent.

(3) Pentru alte cazuri decât cele menţionate la alin. (1), în cazul ordinului de indisponibilizare emis în vederea confiscării ulterioare a bunului, recunoaşterea şi executarea unui astfel de ordin sunt supuse condiţiei ca infracţiunea pentru care a fost emis ordinul să constituie o infracţiune care, în conformitate cu legea română, poate conduce la acest tip de indisponibilizare, oricare ar fi elementele constitutive sau calificarea juridică în legea statului emitent

(4) În materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea ordinului de indisponibilizare nu va putea fi refuzată pe motiv că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe sau impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului emitent.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ²⁵ Emiterea şi transmiterea ordinelor de indisponibilizare

(1) Actul prin care se emite ordinul de indisponibilizare, definit la art. 187 ²⁰ alin. (1), se întocmeşte potrivit dispoziţiilor corespunzătoare din Codul de procedură penală.

(2) Ordinul de indisponibilizare însoţit de certificatul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 187 ²² trebuie transmise de autoritatea judiciară română emitentă direct autorităţii judiciare competente din statul de executare. Transmiterea se efectuează prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă şi în condiţii care să permită autorităţii judiciare de executare să stabilească autenticitatea actului şi a certificatului.

(3) Ordinul de indisponibilizare este transmis împreună cu:

a) o cerere de remitere a probelor; sau

b) o cerere de confiscare, prin care se solicită fie executarea unui ordin de confiscare emis de autoritatea judiciară română competentă, fie confiscarea şi executarea ulterioară a unui astfel de ordin. Aceste cereri se formulează potrivit dispoziţiilor aplicabile în domeniul asistenţei judiciare în materie penală şi normelor aplicabile cooperării internaţionale în materie de confiscare.

(4) În situaţia în care ordinul de indisponibilizare nu este însoţit de una dintre cererile menţionate la alin. (3), certificatul prevăzut la art. 187 ²² poate conţine o instrucţiune privind menţinerea bunului în statul de executare până la primirea cererii menţionate la alin. (3) lit. a) sau b). Autoritatea judiciară română emitentă indică în certificat data la care aceasta apreciază că cererea respectivă va fi transmisă.

(5) Pe cale de excepţie, în cazul statelor membre care prin declaraţiile notificate Comisiei Europene, depuse la Secretariatul general al Consiliului Uniunii Europene, şi-au rezervat dreptul de a primi şi transmite ordinul de indisponibilizare împreună cu certificatul prevăzut la art. 187 ²² prin intermediul autorităţilor centrale desemnate de către acestea, transmiterea se va efectua potrivit declaraţiilor respectivelor state membre.

(6) În cazul în care autoritatea judiciară română emitentă nu cunoaşte autoritatea de executare, va solicita asistenţa punctelor de contact ale României la Reţeaua Judiciară Europeană, în vederea obţinerii de informaţii în acest sens.

(7) În cazul în care autoritatea judiciară română emitentă revocă măsura prevăzută la art. 187 ²⁰ alin. (1), trebuie să notifice de îndată despre aceasta autorităţii judiciare a statului de executare.

(8) În cazul în care, ca urmare a executării unui ordin de indisponibilizare emis de o autoritate judiciară română, autoritatea de executare a despăgubit orice persoană interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă, statul român va rambursa statului de executare suma acordată ca despăgubire.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ²⁶ Dispoziţii comune

(1) Autoritatea judiciară română, indiferent de faza procesuală, recunoaşte orice ordin de indisponibilizare fără a fi necesară nicio altă formalitate şi ia fără întârziere măsurile necesare executării sale imediate, în acelaşi mod ca în cazul în care măsura prevăzută la art. 187 ²⁰ alin. (1) ar fi fost dispusă de o autoritate judiciară română, exceptând situaţia în care este incident unul dintre motivele de nerecunoaştere sau de neexecutare prevăzute la art. 187 ³¹ ori unul dintre motivele de amânare prevăzute la art. 187 ³².

(2) În cazul în care este necesar să se garanteze că probele obţinute sunt valabile, autoritatea judiciară română de executare respectă formalităţile şi procedurile indicate în mod expres de autoritatea judiciară emitentă, cu condiţia ca aceste formalităţi şi proceduri să nu contravină principiilor constituţionale.

(3) Un raport privind executarea ordinului de indisponibilizare întocmit de autoritatea judiciară română de executare, pe baza referatului organului judiciar care a dus la îndeplinire ordinul de indisponibilizare, este transmis fără întârziere autorităţii judiciare române de executare, care îl remite autorităţii judiciare emitente prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(4) Orice măsură coercitivă suplimentară necesară pentru ducerea la îndeplinire a ordinului de indisponibilizare este luată în conformitate cu dispoziţiile corespunzătoare din Codul de procedură penală.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ²⁷ Măsuri premergătoare

(1) Atunci când o autoritate judiciară română primeşte un ordin de indisponibilizare, aceasta trebuie ca, în termen de 24 de ore de la data primirii, să verifice dacă ordinul este însoţit de certificatul prevăzut la art. 187 ²² ori de oricare alt document echivalent, precum şi de traducerea în limba română.

(2) În cazul în care documentele prevăzute la alin. (1) nu sunt traduse, autoritatea judiciară română solicită autorităţii judiciare emitente remiterea traducerii într-un termen de cel mult 3 zile. După primirea traducerii, autoritatea judiciară română îşi verifică competenţa în termen de cel mult 24 de ore de la data primirii.

(3) Dacă autoritatea judiciară română apreciază că nu este competentă să recunoască şi să ia măsurile necesare pentru executarea ordinului de indisponibilizare, trimite de îndată, din oficiu, ordinul de indisponibilizare autorităţii judiciare române competente să îl execute şi informează despre aceasta autoritatea judiciară a statului emitent. În situaţia în care ordinul de indisponibilizare nu conţine suficiente informaţii pentru determinarea competenţei, autoritatea judiciară română poate solicita autorităţii judiciare emitente transmiterea de informaţii suplimentare, fixând în acest sens un termen de cel mult 3 zile.

(4) În faza de judecată, repartizarea cauzei se face în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în materie, termenul de judecată stabilit neputând fi mai mare de 5 zile.

(5) Procedura prevăzută la alin. (1)-(3) are caracter confidenţial.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ²⁸ Recunoaşterea şi executarea în faza de urmărire penală

(1) În faza de urmărire penală, procurorul competent dispune prin ordonanţă, în termen de cel mult 5 zile de la expirarea termenelor prevăzute la art. 187 ²⁷.

(2) Împotriva ordonanţei prin care procurorul a dispus recunoaşterea ordinului de indisponibilizare poate face plângere orice persoană interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare a intereselor sale legitime. Plângerea se face în termen de 5 zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă.

(3) Motivele de fond care au stat la baza emiterii ordinului de indisponibilizare nu pot face obiectul plângerii, acestea putând fi atacate numai în faţa unei instanţe a statului emitent.

(4) Plângerea se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află parchetul din cadrul căruia face parte procurorul care a dispus recunoaşterea ordinului de indisponibilizare. La judecarea plângerii prezenţa procurorului este obligatorie.

(5) Dosarul va fi trimis de parchet tribunalului competent, în termen de două zile de la primirea adresei prin care acesta este solicitat.

(6) Plângerea se soluţionează în şedinţă publică, în termen de 5 zile, prin încheiere definitivă. Introducerea plângerii nu suspendă ducerea la îndeplinire a ordinului de indisponibilizare. Instanţa de judecată, soluţionând plângerea, verifică ordonanţa procurorului, pe baza materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri prezentate, pronunţând una dintre următoarele soluţii:

a) respinge plângerea ca tardivă sau ca inadmisibilă, menţinând ordonanţa atacată;

b) admite plângerea, desfiinţează ordonanţa atacată şi dispune revocarea măsurii indisponibilizării.

(7) Ordinul de indisponibilizare se duce la îndeplinire de către procurorul care a dispus recunoaşterea acestuia prin ordonanţă.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ²⁹ Recunoaşterea şi executarea în faza de judecată

(1) Instanţa de judecată soluţionează cauza, prin încheiere, dată în camera de consiliu, în complet format dintr-un singur judecător. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere.

(2) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare ori de la comunicare, după caz, de către orice persoană interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare a intereselor sale legitime. Dispoziţiile art. 187 ²⁸ se aplică în mod corespunzător.

(3) Dosarul se trimite instanţei de recurs în termen de 24 de ore de la declararea recursului. Recursul se soluţionează în termen de 5 zile, de curtea de apel competentă, pe baza materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri prezentate.

(4) Recursul nu suspendă executarea ordinului de indisponibilizare.

(5) Ordinul de indisponibilizare se execută de către procurorul desemnat din cadrul parchetului de pe lângă tribunalul competent.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ³⁰ Durata indisponibilizării şi regimul ulterior al bunului indisponibilizat

(1) Indisponibilizarea bunului este menţinută până la soluţionarea definitivă a cererilor prevăzute la art. 187 ²⁵ alin. (3).

(2) Cu toate acestea, autoritatea judiciară română competentă poate ca, după consultarea autorităţii judiciare emitente, în conformitate cu legislaţie şi practică române aplicabile în materie şi în funcţie de împrejurările cauzei, să dispună indisponibilizarea bunului pentru o perioadă mai scurtă.

(3) Dacă autoritatea judiciară română competentă intenţionează să revoce măsura indisponibilizării, aceasta va informa autoritatea judiciară emitentă, oferindu-i posibilitatea de a formula observaţii. De asemenea, atunci când autoritatea judiciară a statului emitent informează autoritatea română de executare asupra revocării ordinului de indisponibilizare, aceasta din urmă are obligaţia de a revoca măsura în cel mai scurt timp posibil.

(4) Cererile prevăzute la art. 187 ²⁵ alin. (3) se execută în conformitate cu normele aplicabile asistenţei judiciare în materie penală şi cu normele aplicabile cooperării internaţionale în materie de confiscare.

(5) Cu toate acestea, prin derogare de la normele în materie de asistenţă judiciară menţionate la alin. (4), autoritatea judiciară româna competentă nu poate refuza cererile menţionate la art. 187 ²⁵ alin. (3) lit. a) invocând absenţa dublei incriminări, dacă aceste cereri vizează infracţiunile prevăzute la art. 187 ²⁴ alin. (1), iar pentru aceste infracţiuni pedeapsa prevăzută de legea statului emitent este închisoarea de cel puţin 3 ani.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ³¹ Motive de nerecunoaştere sau de neexecutare

(1) În afara cazurilor menţionate la art. 187 ²⁴ alin. (2) şi (3), autorităţile judiciare române competente nu pot refuza recunoaşterea sau executarea ordinului de indisponibilizare decât dacă:

a) certificatul prevăzut la art. 187 ²² nu este prezentat, este incomplet sau nu corespunde în mod clar ordinului de indisponibilizare;

b) legislaţia română prevede o imunitate sau un privilegiu care face imposibilă executarea ordinului de indisponibilizare;

c) din informaţiile furnizate în certificat rezultă imediat că soluţionarea unei cereri de asistenţă judiciară având ca obiect remiterea probelor sau confiscarea pentru infracţiunea care face obiectul procesului penal ar contraveni principiului non bis in idem.

(2) În cazul menţionat la alin. (1) lit. a), autoritatea judiciară română poate:

a) să fixeze un termen de cel mult 3 zile pentru prezentarea, completarea ori corectarea certificatului;

b) să accepte un document echivalent; sau

c) dacă se consideră suficient de edificată, să nu mai apeleze în această privinţă la autoritatea judiciară emitentă.

(3) Orice decizie de a refuza recunoaşterea sau executarea este luată şi notificată în cel mai scurt timp posibil autorităţilor judiciare competente ale statului emitent prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(4) De asemenea, în cazul în care, în practică, executarea ordinului de indisponibilizare este imposibilă deoarece bunul sau probele au dispărut, au fost distruse, nu pot fi găsite la locul indicat în certificat ori pentru că locul în care se găsesc bunurile sau probele nu a fost indicat într-un mod suficient de clar nici după consultarea autorităţii judiciare competente a statului emitent, aceasta este informată imediat în această privinţă.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ³² Motive de amânare a executării

(1) Autoritatea judiciară română competentă poate amâna executarea unui ordin de indisponibilizare în cazul în care:

a) executarea acestuia riscă să împiedice sau să îngreuneze un proces penal aflat în curs de desfăşurare. Amânarea se dispune pentru un termen pe care autoritatea judiciară română de executare îl consideră ca fiind necesar pentru buna desfăşurare a procesului penal;

b) bunurile sau probele în cauză au făcut deja obiectul unui ordin de indisponibilizare în cadrul unei proceduri penale, amânarea fiind dispusă până în momentul în care această măsură este revocată;

c) ordinul de indisponibilizare a fost emis în vederea confiscării ulterioare a unui bun care face deja obiectul unei măsuri luate în cadrul unui proces penal în România; în acest caz amânarea este dispusă până în momentul revocării acestei măsuri. Cu toate acestea, acest caz de amânare este incident numai în cazul în care ordinul de indisponibilizare ar avea prioritate faţă de măsuri ulterioare luate de organele judiciare române, în cadrul unui proces penal, în conformitate cu dreptul intern.

(2) Un raport privind amânarea executării ordinului de indisponibilizare, inclusiv motivele care au stat la baza acesteia şi, dacă este posibil, durata amânării, este înaintat imediat autorităţii judiciare competente a statului emitent prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(3) De îndată ce motivul amânării încetează să mai subziste, autoritatea judiciară română de executare ia fără întârziere măsurile necesare executării ordinului de indisponibilizare şi informează autoritatea judiciară emitentă în această privinţă prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(4) Autoritatea judiciară română de executare informează autoritatea judiciară emitentă cu privire la oricare alte măsuri asigurătorii al căror obiect îl poate constitui bunul respectiv.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ³³ Rambursare

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 187 ²⁸ alin. (3), în cazul în care statul român răspunde pentru prejudiciile cauzate uneia dintre persoanele interesate, inclusiv terţii de bună-credinţă, ca urmare a executării unui ordin de indisponibilizare transmis spre executare unei autorităţi judiciare române, acesta va solicita statului emitent orice sumă plătită ca despăgubire persoanei în cauză, cu excepţia cazului şi în măsura în care paguba sau o parte a acesteia se datorează în mod exclusiv conduitei autorităţilor române.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu aduc atingere prevederilor legale interne privind acţiunile în despăgubire formulate de persoanele fizice sau juridice.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ³⁴ Definiţii

În sensul prezentei secţiuni:

(1) prin hotărâre se înţelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară ce trebuie executată faţă de o persoană fizică sau juridică, dacă hotărârea a fost luată de:

a) o instanţă judecătorească din statul emitent, referitor la o infracţiune prevăzută de legea penală a statului emitent;

b) o autoritate a statului emitent, alta decât o instanţă, în legătură cu o infracţiune prevăzută de legea penală a statului emitent, cu condiţia ca persoana respectivă să fi avut posibilitatea de a solicita judecarea cauzei sale de o instanţă competentă în materie penală;

c) o autoritate a statului emitent, alta decât o instanţă, în ceea ce priveşte faptele care se pedepsesc conform dreptului naţional al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor legale, cu condiţia ca persoana respectivă să fi avut posibilitatea de a solicita judecarea cauzei sale de o instanţă competentă în materie penală;

d) o instanţă competentă în materie penală, dacă hotărârea a fost pronunţată în legătură cu o hotărâre dintre cele prevăzute la lit. c);

(2) prin pedeapsă pecuniară se înţelege obligaţia de a plăti:

1.

a) o sumă de bani drept condamnare pentru o infracţiune, pronunţată printr-o hotărâre;

b) compensaţia pronunţată prin aceeaşi hotărâre în beneficiul victimelor, dacă victima nu se poate constitui parte civilă la proces, iar instanţa acţionează în exercitarea competenţei sale în materie penală;

c) o sumă de bani aferentă cheltuielilor cauzate de procedura judiciară sau administrativă care a dus la pronunţarea hotărârii;

d) o sumă de bani către un fond public sau către o organizaţie de sprijin pentru victime, pronunţată prin aceeaşi decizie.

2. Următoarele nu sunt considerate pedepse pecuniare:

a) dispoziţiile de confiscare a instrumentelor sau produselor infracţiunilor;

b) dispoziţiile de natură civilă, care decurg dintr-o acţiune în daune şi restituire şi care sunt executorii în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială;

(3) prin stat emitent se înţelege statul membru în care s-a pronunţat o hotărâre, în înţelesul definit de decizia-cadru;

(4) prin stat de executare se înţelege statul membru către care s-a transmis o hotărâre în vederea executării;

(5) prin decizia-cadru se înţelege Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 76 din 22 martie 2005.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ³⁵ Autorităţi competente

(1) Autorităţile române competente să emită o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti.

(2) Autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti.

(3) Autoritatea centrală română în aplicarea art. 2 alin. (2) din decizia-cadru este Ministerul Justiţiei, care are rolul de a asista instanţele judecătoreşti şi de a transmite şi primi hotărârile în cazul în care contactul direct nu este posibil.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ³⁶ Transmiterea hotărârii

(1) Hotărârea, împreună cu un certificat emis conform alin. (2), pot fi transmise de autorităţile judiciare române emitente direct autorităţii de executare competente din statul membru în care persoana fizică sau juridică împotriva căreia s-a pronunţat hotărârea are bunuri ori o sursă de venit, îşi are reşedinţa obişnuită sau, în cazul persoanelor juridice, îşi are sediul social.

(2) Certificatul trebuie întocmit potrivit formularului standard prevăzut în anexa nr. 3. Certificatul trebuie semnat, iar conţinutul acestuia să fie certificat ca fiind conform, de către autoritatea judiciară română emitentă.

(3) Hotărârea sau o copie certificată a acesteia, împreună cu certificatul, se transmit direct autorităţii competente din statul de executare prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă, în condiţii care să permită statului de executare stabilirea autenticităţii. Originalul hotărârii sau o copie certificată de pe aceasta, împreună cu certificatul în original, se transmit statului de executare, la cererea acestuia. Toate comunicările oficiale se efectuează direct între respectivele autorităţi competente.

(4) O hotărâre nu poate fi transmisă simultan mai multor state de executare.

(5) Dacă autoritatea competentă din statul de executare nu este cunoscută autorităţii judiciare române emitente, aceasta din urmă va face toate investigaţiile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact ale Reţelei Judiciare Europene, pentru a obţine informaţiile necesare de la statul de executare.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ³⁷ Încetarea executării

Autoritatea judiciară emitentă română aduce imediat la cunoştinţa autorităţii competente din statul de executare orice hotărâre sau măsură în urma căreia hotărârea încetează să mai fie executorie sau este retrasă din statul de executare din orice alt motiv.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ³⁸ Consecinţele transmiterii unei hotărâri

(1) Sub rezerva dispoziţiilor alin. (2), statul român nu poate proceda la executarea unei hotărâri transmise de autorităţile judiciare române emitente.

(2) Dreptul de executare a hotărârii este redobândit de statul român:

a) dacă este informat de statul de executare referitor la neexecutarea totală sau parţială ori la nerecunoaşterea sau neexecutarea deciziei în cazurile prevăzute la art. 187 ⁴², cu excepţia celui prevăzut la art. 187 ⁴² alin. (2) lit. a) şi în cazul prevăzut la art. 187 ⁴⁶ alin. (1) din prezenta lege, precum şi în cazul prevăzut la art. 20 alin. (3) din decizia-cadru; sau

b) în situaţia în care hotărârea este retrasă din statul de executare potrivit art. 187 ³⁷.

(3) Dacă, după transmiterea unei hotărâri, o autoritate română primeşte orice sumă de bani pe care persoana condamnată a achitat-o de bunăvoie în virtutea hotărârii, autoritatea respectivă va informa neîntârziat autoritatea competentă din statul de executare. Dispoziţiile art. 187 ⁴⁴ alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ³⁹ Limbile folosite

(1) Certificatul transmis autorităţilor române trebuie tradus în limba română.

(2) Executarea hotărârii poate fi suspendată pe perioada necesară obţinerii traducerii acesteia, pe cheltuiala statului de executare.

(3) Autorităţile judiciare române emitente vor traduce certificatul în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului de executare ori în altă limbă acceptată de acesta, potrivit declaraţiilor notificate Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁴⁰ Domeniul de aplicare

(1) Următoarele infracţiuni, dacă se pedepsesc în statul emitent, astfel cum sunt definite de legislaţia statului emitent, dau loc, conform prevederilor deciziei-cadru şi fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei, la recunoaşterea şi executarea hotărârilor:

1. participarea la un grup criminal organizat;

2. terorismul;

3. traficul de persoane;

4. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;

5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;

6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;

7. corupţia;

8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;

9. spălarea produselor infracţiunii;

10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;

11. fapte legate de criminalitatea informatică;

12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie;

13. facilitarea intrării şi şederii ilegale;

14. omorul, vătămarea corporală gravă;

15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;

16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostateci;

17. rasismul şi xenofobia;

18. furtul organizat sau armat;

19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;

20. înşelăciunea;

21. racketul şi extorcarea de fonduri;

22. contrafacerea şi pirateria produselor;

23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;

24. falsificarea de mijloace de plată;

25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;

26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;

27. traficul de vehicule furate;

28. violul;

29. incendierea cu intenţie;

30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale;

31. sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;

32. sabotajul;

33. comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus şi perioadele de odihnă şi reglementările privind bunurile periculoase;

34. contrabanda cu mărfuri;

35. încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală;

36. ameninţări şi acte de violenţă împotriva persoanelor, inclusiv violenţa din cadrul evenimentelor sportive;

37. prejudicii supuse legii penale;

38. furtul;

39. infracţiuni stabilite de statul emitent cu scopul de a pune în aplicare obligaţiile ce reies din instrumentele internaţionale adoptate conform Tratatului de instituire a Comunităţii Europene sau conform titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(2) Pentru alte infracţiuni decât cele prevăzute la alin. (1), executarea este subordonată condiţiei ca faptele la care se referă hotărârea să constituie infracţiune potrivit legii române, indiferent de elementele constitutive ale acesteia şi indiferent de modul în care este descrisă.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁴¹ Recunoaşterea şi executarea hotărârilor

(1) Autorităţile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalităţi şi iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepţia cazului în care constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaştere sau neexecutare prevăzute la art. 187 ⁴².

(2) Dacă autoritatea judiciară română care a primit o hotărâre nu are competenţa de a o recunoaşte şi de a lua măsurile necesare în vederea executării acesteia, ea va trimite hotărârea, din oficiu, autorităţii competente şi va aduce acest lucru la cunoştinţa autorităţii competente din statul emitent, în mod corespunzător.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁴² Motivele de nerecunoaştere şi neexecutare

(1) Autorităţile judiciare române de executare pot refuza să recunoască şi să execute o hotărâre dacă nu a fost prezentat certificatul prevăzut la anexa nr. 3, dacă certificatul respectiv este incomplet sau este în mod vădit necorespunzător cu hotărârea.

(2) În afara cazului prevăzut la art. 187 ⁴⁰ alin. (2), autoritatea judiciară română de executare poate refuza să recunoască şi să execute hotărârea şi dacă se stabileşte că:

a) împotriva persoanei condamnate şi pentru aceleaşi fapte s-a pronunţat o hotărâre în România sau în orice alt stat decât statul emitent şi, în cel din urmă caz, hotărârea a fost executată;

b) executarea hotărârii este prescrisă conform legii române, iar hotărârea se referă la fapte care intră în competenţa instanţelor române;

c) hotărârea se referă la fapte care:

(i)

sunt considerate de legea română ca fiind comise integral sau parţial pe teritoriul României ori într-un loc considerat ca atare; sau

(ii)

au fost comise în afara teritoriului statului emitent, iar legea română nu permite urmărirea aceloraşi infracţiuni atunci când sunt comise în afara teritoriului României;

d) există imunitate conform legii române, ceea ce face imposibilă executarea hotărârii;

e) hotărârea a fost pronunţată referitor la o persoană fizică care, conform legii române, dată fiind vârsta acesteia, nu ar fi trebuit să răspundă penal pentru faptele cu privire la care s-a pronunţat hotărârea;

f) conform certificatului prevăzut la anexa nr. 3, persoana respectivă:

(i)

în cazul unei proceduri scrise, nu a fost, în conformitate cu legea statului emitent, informată personal sau printr-un reprezentant, competent potrivit legii naţionale, referitor la dreptul său de a contesta cauza şi la termenele de exercitare a căii de atac; sau

(ii)

nu s-a prezentat personal, cu excepţia cazului în care certificatul precizează că:

- persoana a fost informată personal sau printr-un reprezentant, competent potrivit legii naţionale, referitor la procedura desfăşurată în conformitate cu legea statului emitent; sau

- persoana a specificat că nu contestă cauza;

g) pedeapsa pecuniară este mai mică de 70 euro sau decât echivalentul în lei al acestei sume.

(3) În cazurile menţionate la alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi f), înainte de a decide nerecunoaşterea şi neexecutarea, totale sau parţiale, ale unei hotărâri, autoritatea judiciară română de executare se va consulta cu autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace adecvate, şi, dacă este cazul, va solicita acesteia furnizarea oricăror informaţii fără întârziere.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁴³ Stabilirea sumei de plată

(1) Dacă se stabileşte că hotărârea se referă la fapte care nu au fost comise pe teritoriul statului emitent, autoritatea judiciară română de executare poate decide să reducă suma pedepsei executate la suma maximă prevăzută pentru fapte similare de legea română, atunci când faptele intră în competenţa instanţelor române.

(2) Autoritatea judiciară română de executare schimbă, dacă este cazul, pedeapsa în moneda statului de executare, la cursul valutar de la data pronunţării pedepsei.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁴⁴ Legea care guvernează executarea

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 187 ⁴⁵, executarea hotărârii este guvernată de legea română în acelaşi mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanţă judecătorească română. Numai autorităţile române au competenţa de a decide asupra procedurilor de executare şi de a stabili toate măsurile legate de aceasta, inclusiv motivele de încetare a executării.

(2) În cazul în care persoana condamnată poate face dovada plăţii totale sau parţiale efectuate în orice stat, autoritatea judiciară română de executare se consultă cu autoritatea competentă din statul emitent în modul prevăzut la art. 187 ⁴² alin. (3). Orice parte din pedeapsă recuperată în orice alt mod din orice stat trebuie dedusă integral din suma care trebuie executată în România.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁴⁵ Înlocuirea pedepsei pecuniare

Dacă executarea unei hotărâri nu este posibilă, fie total, fie parţial, autoritatea judiciară română de executare poate dispune înlocuirea amenzii, în condiţiile art. 63¹ din Codul penal.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁴⁶ Amnistia, graţierea şi revizuirea

(1) Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de către statul emitent, cât şi de către statul român.

(2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 187 ⁴⁵, orice revizuire a hotărârii este de competenţa exclusivă a statului emitent.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁴⁷ Destinaţia fondurilor obţinute din executarea hotărârilor şi cheltuielile

(1) Fondurile obţinute din executarea hotărârilor de autorităţile judiciare române de executare se fac venit la bugetul de stat, dacă nu se convine altfel cu statul emitent şi statul român, mai cu seamă în cazurile prevăzute la art. 187 ³⁴ alin. (2) lit. b).

(2) Cheltuielile efectuate de autorităţile române în aplicarea prezentei secţiuni rămân în sarcina statului român.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁴⁸ Informare

Autoritatea judiciară română de executare informează neîntârziat autoritatea competentă a statului emitent prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă:

a) despre transmiterea hotărârii către autoritatea competentă;

b) despre orice hotărâre de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii şi motivele pentru care s-a pronunţat aceasta;

c) despre neexecutarea totală sau parţială a hotărârii şi motivele pentru care s-a pronunţat aceasta;

d) despre executarea hotărârii imediat după încheierea executării;

e) despre înlocuirea sancţiunii pecuniare cu o altă pedeapsă.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁴⁹ Definiţii

(1) Prin ordin de confiscare se înţelege sancţiunea sau măsura dispusă de o instanţă ca urmare a unei proceduri penale, care constă în scoaterea forţată definitivă a bunurilor din patrimoniul celui care le deţine.

(2) Prin bun se înţelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil ori imobil, precum şi documentele sau instrumentele juridice care dovedesc existenţa unui titlu sau a unui drept asupra acestui bun, cu privire la care instanţa din statul emitent a stabilit că:

a) constituie produsul infracţiunii sau corespunde în totalitate ori în parte valorii acestui produs; sau

b) constituie instrumentul unei asemenea infracţiuni.

(3) Prin produsul unei infracţiuni se înţelege orice avantaj economic ce decurge din săvârşirea faptei penale. Poate îmbrăca orice formă de bun care a luat fiinţă prin săvârşirea infracţiunii.

(4) Prin instrument al unei infracţiuni se înţelege orice fel de bun care a folosit sau a fost destinat să folosească, în orice fel, în totalitate ori parţial, pentru săvârşirea infracţiunii sau infracţiunilor.

(5) Prin bunuri culturale care fac parte din patrimoniul naţional cultural se înţelege bunurile definite conform art. 58² din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune art. 1 alin. (1) din Directiva Consiliului 93/7/CEE din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui alt stat membru.

(6) Atunci când procedurile penale care au condus la confiscare se referă la o infracţiune principală şi la infracţiunea de spălare de bani, prin infracţiunea prevăzută la art. 187 ⁶³ alin. (1) lit. f) se înţelege infracţiunea principală.

(7) Prin stat emitent se înţelege statul membru în care o instanţă a emis un ordin de confiscare în cadrul unei proceduri penale.

(8) Prin stat de executare se înţelege statul membru căruia ordinul de confiscare i-a fost transmis spre executare.

(9) Prin decizia-cadru se înţelege Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce la ordinele de confiscare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 24 noiembrie 2006.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁵⁰ Ordinul de confiscare şi certificatul

(1) Ordinul de confiscare se emite în forma şi în conformitate cu legislaţia statului emitent şi este însoţit de certificatul prevăzut la alin. (3).

(2) Potrivit legii române, prin ordin de confiscare se înţelege hotărârea prin care instanţa a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale, cu menţiunea definitivă ori dispozitivul acestei hotărâri, cuprinzând dispoziţia de confiscare.

(3) Certificatul trebuie să fie întocmit potrivit formularului standard prevăzut la anexa nr. 4 şi să fie semnat şi ştampilat de autoritatea judiciară care a dispus confiscarea. De asemenea, conţinutul certificatului trebuie să fie certificat de autoritatea judiciară emitentă.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁵¹ Autorităţi române competente

(1) Autorităţile române competente să emită un ordin de confiscare sunt instanţele judecătoreşti.

(2) În cazul ordinului de confiscare emis de o autoritate judiciară dintr-un stat membru, competenţa de executare aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află bunul care face obiectul confiscării. În cazul în care ordinul de confiscare priveşte:

a) mai multe bunuri mobile aflate în circumscripţia unor tribunale diferite, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti;

b) mai multe bunuri mobile şi un bun imobil, competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află bunul imobil;

c) mai multe bunuri imobile, aflate în circumscripţia unor tribunale diferite, competenţa aparţine tribunalului în circumscripţia căruia se află bunul imobil având valoarea cea mai mare.

(3) În cazul ordinelor de confiscare multiple, transmise de mai multe state membre emitente, pentru aceleaşi bunuri, competenţa aparţine tribunalului mai întâi sesizat.

(4) Autoritatea centrală română în aplicarea art. 3 alin. (2) din decizia-cadru este Ministerul Justiţiei, care are rolul de a asista instanţele judecătoreşti şi de a transmite şi primi ordinele de confiscare în cazul în care contactul direct nu este posibil.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁵² Domeniul de aplicare

(1) Dacă faptele care au condus la emiterea unui ordin de confiscare constituie una sau mai multe dintre următoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, şi sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată maximă de cel puţin 3 ani, ordinul de confiscare este executat fără verificarea dublei incriminări:

1. participarea la un grup criminal organizat;

2. terorismul;

3. traficul de persoane;

4. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;

5. trafiul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;

6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;

7. corupţia;

8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;

9. spălarea produselor infracţiunii;

10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;

11. fapte legate de criminalitatea informatică;

12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie;

13. facilitarea intrării şi şederii ilegale;

14. omorul, vătămarea corporală gravă;

15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;

16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostateci;

17. rasismul şi xenofobia;

18. furtul organizat sau armat;

19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;

20. înşelăciunea;

21. racketul şi extorcarea de fonduri;

22. contrafacerea şi pirateria produselor;

23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;

24. falsificarea de mijloace de plată;

25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;

26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;

27. traficul de vehicule furate;

28. violul;

29. incendierea cu intenţie;

30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale;

31. sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;

32. sabotajul.

(2) Pentru alte cazuri decât cele menţionate la alin. (1), recunoaşterea şi executarea unui ordin de confiscare este supusă condiţiei ca faptele care au determinat dispunerea confiscării să reprezinte o faptă care ar permite confiscarea potrivit legii române, oricare ar fi elementele constitutive şi calificarea juridică în legea statului emitent sau oricum ar fi descrisă fapta în legea acestui stat.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁵³ Amnistia, graţierea şi revizuirea ordinelor de confiscare

(1) Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de către statul emitent, cât şi de statui de executare.

(2) Revizuirea ordinului de confiscare poate fi dispusă numai de către statul emitent.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁵⁴ Transmiterea ordinelor de confiscare şi a certificatului

(1) Ordinul de confiscare împreună cu certificatul prevăzut la art. 187 ⁵⁰, însoţite de o traducere în limba sau în limbile oficiale ale statului membru de executare sau în altă limbă acceptată de acesta, se transmite de autoritatea judiciară emitentă direct autorităţii competente din statul de executare, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă şi în condiţii care să permită autorităţii competente a statului de executare să stabilească autenticitatea acestora. Traducerea se efectuează prin grija autorităţii judiciare emitente.

(2) Originalul ordinului de confiscare şi originalul certificatului sunt transmise statului de executare, la cerere.

(3) În cazul în care autoritatea judiciară emitentă nu cunoaşte autoritatea competentă să recunoască şi să execute ordinul de confiscare, aceasta solicită statului de executare, prin punctele de contact ale României la Reţeaua Judiciară Europeană, să îi furnizeze informaţii în acest sens.

(4) Transmiterea directă prevăzută la alin. (1) nu este permisă în cazul în care un stat membru a desemnat o autoritate centrală pentru transmiterea sau primirea ordinelor de confiscare.

(5) Toate comunicările legate de recunoaşterea şi executarea ordinului de confiscare au loc direct între autoritatea emitentă şi autoritatea competentă din statul de executare, sub rezerva prevederilor alin. (4).

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁵⁵ Determinarea statului membru competent să execute ordinul de confiscare

(1) Ordinul de confiscare şi certificatul prevăzut la art. 187 ⁵⁰ pot fi transmise:

a) dacă ordinul de confiscare are ca obiect confiscarea unei sume de bani, către autoritatea competentă din statul membru în care autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă că persoana fizică sau juridică faţă de care s-a dispus confiscarea deţine bunuri sau venituri;

b) dacă ordinul de confiscare are ca obiect confiscarea unor părţi dintr-un bun, către autoritatea competentă din statul membru în care autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă că se află bunul supus confiscării.

(2) În lipsa unor indicii întemeiate, care să permită determinarea statului membru căruia să îi fie transmis ordinul, autoritatea judiciară emitentă poate transmite ordinul de confiscare către autoritatea competentă din statul membru în care domiciliază sau îşi are sediul persoana fizică sau juridică împotriva căreia a fost emis ordinul.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁵⁶ Transmiterea unui ordin de confiscare către unul sau mai multe state de executare

(1) Ordinul de confiscare poate fi transmis doar unui singur stat de executare, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2) şi (3).

(2) Ordinul de confiscare privind părţi dintr-un bun determinat poate fi transmis către mai multe state de executare, în acelaşi timp, atunci când:

a) autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă că anumite părţi din bunul supus confiscării se află în locaţii diferite din mai multe state de executare;

b) confiscarea unei anumite părţi dintr-un bun supus confiscării implică activităţi care presupun acţiuni din partea mai multor state de executare, sau autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă că o anumită parte dintr-un bun supus confiscării se află în unul din două sau mai multe state de executare.

(3) Ordinul de confiscare a unei sume de bani poate fi transmis mai multor state de executare, în acelaşi timp, atunci când autoritatea judiciară emitentă consideră că este necesar să transmită astfel, spre exemplu, dacă bunul respectiv nu a fost indisponibilizat conform Deciziei-cadru a Consiliului 2003/577/JAI, sau valoarea bunului care ar putea fi confiscat în România, ca stat emitent, şi în oricare dintre statele de executare nu este suficientă pentru executarea întregii sume prevăzute în ordinul de confiscare.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁵⁷ Efectele transmiterii unui ordin de confiscare

(1) Transmiterea ordinului de confiscare către unul sau mai multe state de executare nu aduce atingere dreptului autorităţii judiciare române de a dispune executarea confiscării, potrivit Codului român de procedură penală.

(2) În cazul transmiterii către unul sau mai multe state de executare a unui ordin de confiscare privind o sumă de bani, valoarea ce decurge din executarea sa nu poate depăşi suma maximă specificată în ordinul de confiscare.

(3) Autoritatea judiciară emitentă informează, fără întârziere, autoritatea competentă din fiecare stat de executare:

a) în cazul în care consideră, spre exemplu, în baza informaţiilor pe care fiecare din statele de executare i le-a adus la cunoştinţă, că există riscul să se depăşească suma maximă prevăzută în ordinul de confiscare. În cazul în care autoritatea judiciară emitentă a fost informată că executarea ordinului de confiscare a fost amânată, aceasta informează, fără întârziere, autoritatea competentă din statul de executare dacă mai există sau nu un astfel de risc;

b) în cazul în care confiscarea a fost executată în tot sau în parte în România sau într-unul din statele de executare. În situaţia confiscării în parte, autoritatea judiciară emitentă specifică suma pentru care ordinul de confiscare se mai execută;

c) în cazul în care, ulterior transmiterii unui ordin de confiscare, o autoritate română primeşte din partea persoanei faţă de care s-a emis ordinul de confiscare orice sumă de bani pe care aceasta o achită de bunăvoie în contul ordinului de confiscare. În situaţia confiscării produsului infracţiunii, orice parte din sumă se deduce din suma care trebuie confiscată în statul de executare. În acest caz, autoritatea judiciară română emitentă specifică suma cu privire la care ordinul de confiscare se mai execută.

(4) În cazul în care, ca urmare a executării unui ordin de confiscare emis de o autoritate judiciară română, autoritatea de executare a despăgubit orice persoană interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă, statul român va rambursa statului de executare suma acordată ca despăgubire.

(5) În cazul în care autoritatea de executare informează că executarea ordinului de confiscare implică cheltuieli ridicate sau excepţionale, autoritatea judiciară română emitentă poate lua în considerare propunerea de împărţire a cheltuielilor pe baza unei fişe detaliate de plată prezentate de autoritatea de executare.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁵⁸ Încetarea executării confiscării

Autoritatea judiciară română emitentă aduce imediat la cunoştinţa autorităţii competente din statul de executare, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă, orice decizie de revocare a măsurii confiscării sau de retragere a ordinului de confiscare, indiferent de motiv.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁵⁹ Măsuri premergătoare

(1) Atunci când instanţa primeşte un ordin de confiscare, în termen de cel mult 24 de ore de la data primirii, verifică dacă ordinul este însoţit de traducerea în limba română.

(2) În cazul în care ordinul de confiscare nu este tradus, instanţa solicită autorităţii competente din statul emitent remiterea traducerii, într-un termen de cel mult 5 zile.

(3) Repartizarea cauzei se face în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în materie, unui complet format dintr-un singur judecător, termenul de judecată stabilit neputând fi mai mare de 5 zile.

(4) Dacă instanţa apreciază că nu este competentă să recunoască şi să ia măsurile necesare pentru executarea ordinului de confiscare, trimite, din oficiu, ordinul de confiscare instanţei competente să îl recunoască şi să îl execute şi informează despre aceasta autoritatea competentă a statului emitent. În situaţia în care ordinul de confiscare nu conţine suficiente informaţii pentru determinarea competenţei, instanţa poate solicita autorităţii competente din statul de emitere transmiterea informaţiilor suplimentare ori a certificatului prevăzut la art. 187 ⁵⁰, în situaţia în care acesta nu a fost transmis iniţial, fixând un termen, de cel mult 5 zile, în care autoritatea competentă din statul emitent să transmită astfel de documente.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁶⁰ Reguli cu privire la recunoaşterea şi executarea ordinelor de confiscare

(1) Ordinul de confiscare emis de o autoritate competentă dintr-un stat membru se recunoaşte fără a fi necesară nicio altă formalitate, cu excepţia cazului în care este incident unul dintre motivele de nerecunoaştere prevăzute la art. 187 ⁶³.

(2) Ordinul de confiscare emis de o autoritate competentă dintr-un stat membru, recunoscut de instanţa judecătorească, se execută fără întârziere, cu excepţia cazului în care este incident unul dintre motivele de amânare prevăzute la art. 187 ⁶⁴.

(3) În caz de refuz al recunoaşterii unui ordin de confiscare, instanţa analizează posibilitatea de a se consulta cu autoritatea competentă din statul de emitere, anterior pronunţării unei hotărâri în acest sens. În cazul în care refuzul se întemeiază pe motivele prevăzute la art. 187 ⁶³ alin. (1) lit. a), b), e), f) sau g), consultarea este obligatorie. De asemenea, consultarea este obligatorie în cazul prevăzut la art. 187 ⁶³ alin. (1) lit. d), dacă autoritatea competentă din statul emitent nu este informată potrivit art. 187 ⁶⁸ alin. (3).

(4) În cazul în care persoana faţă de care s-a dispus confiscarea poate prezenta dovada confiscării, în tot sau în parte, în orice stat, instanţa consultă autoritatea competentă din statul de executare. În cazul confiscării produselor infracţiunii, orice parte a sumei care este recuperată conform ordinului de confiscare din orice state, altele decât statul român, se deduce în totalitate din suma care trebuie confiscată de instanţa judecătorească.

(5) Instanţa poate dispune luarea de măsuri alternative la ordinul de confiscare, inclusiv pedeapsa cu închisoarea sau alte măsuri privative de libertate, numai dacă autoritatea competentă din statul emitent şi-a exprimat, în scris, acordul în acest sens.

(6) În cazul în care ordinul de confiscare priveşte o sumă de bani, instanţa converteşte, dacă este cazul, suma de bani supusă confiscării în moneda naţională la cursul valutar existent la data la care a fost emis ordinul de confiscare.

(7) În cazul în care executarea ordinului de confiscare implică cheltuieli ridicate sau excepţionale, autoritatea judiciară română de executare poate informa despre aceasta autoritatea competentă din statul emitent şi propune împărţirea cheltuielilor pe baza unei fişe detaliate de plată întocmite în acest sens.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁶¹ Legea aplicabilă

Executarea ordinelor de confiscare este guvernată de legea română, autorităţile române fiind sigurele în măsură să decidă cu privire la executarea confiscării, inclusiv cu privire la măsurile ce trebuie luate în acest sens.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁶² Confiscarea în cazuri speciale

(1) Dacă un ordin de confiscare priveşte o anumită parte dintr-un bun, în cazul în care autoritatea emitentă consimte, şi dacă o astfel de posibilitate este permisă de legea ambelor state, instanţa poate dispune confiscarea prin echivalent bănesc corespunzător valorii bunului supus confiscării.

(2) Dacă ordinul de confiscare priveşte o sumă de bani, în cazul în care suma de bani nu poate fi obţinută în totalitate, instanţa poate dispune confiscarea oricărei părţi dintr-un bun care va fi găsit disponibil.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁶³ Motive de nerecunoaştere sau neexecutare

(1) În afara cazului prevăzut la art. 187 ⁵² alin. (2), recunoaşterea şi executarea ordinului de confiscare poate fi refuzată dacă:

a) certificatul prevăzut la art. 187 ⁵⁰ nu este anexat, este incomplet sau nu corespunde în mod evident cu ordinul de confiscare;

b) executarea ordinului de confiscare ar fi contrară principiului non bis in idem;

c) legislaţia română prevede o imunitate sau un privilegiu care face imposibilă executarea ordinului de confiscare;

d) drepturile oricărei părţi interesate, inclusiv drepturile terţilor de bună-credinţă, fac imposibilă executarea ordinului de confiscare, inclusiv acolo unde aceasta reprezintă o consecinţă a aplicării dispoziţiilor prevăzute pentru protecţia juridică a drepturilor conform art. 187 ⁶⁸;

e) din certificatul anexat la ordinul de confiscare rezultă că persoana faţă de care s-a dispus confiscarea nu s-a înfăţişat personal şi nu a fost reprezentată de un avocat în cadrul procedurilor care au condus la dispunerea confiscării, afară numai dacă certificatul atestă faptul că persoana respectivă a fost informată personal sau prin reprezentatul său competent, în conformitate cu dreptul intern, cu privire la procedurile juridice, în conformitate cu legislaţia din statul de emitere, sau dacă persoana respectivă a specificat că nu contestă ordinul de confiscare;

f) ordinul de confiscare are la bază proceduri penale cu privire la infracţiuni care:

- conform legislaţiei române sunt privite ca fiind săvârşite, în totalitate sau parţial, pe teritoriul statului român; sau

- au fost săvârşite în afara teritoriului statului emitent, iar legislaţia română nu permite luarea unor măsuri faţă de infracţiunile care au fost comise în afara teritoriului statului român;

g) executarea ordinului de confiscare aduce atingere principiilor constituţionale;

h) executarea ordinului de confiscare s-a prescris potrivit legii române, cu condiţia ca infracţiunile să fie de competenţa autorităţilor române potrivit legislaţiei penale interne.

(2) În cazul menţionat la alin. (1) lit. a), instanţa poate să stabilească un termen pentru transmiterea sau completarea ori corectarea certificatului.

(3) Orice decizie de a refuza recunoaşterea şi executarea este luată şi notificată în cel mai scurt timp posibil autorităţilor competente ale statului de emitere.

(4) În cazul în care, în practică, executarea ordinului de confiscare este imposibilă deoarece bunul supus confiscării a dispărut, a fost distrus, nu poate fi găsit la locul indicat în certificat sau pentru că locul în care se găseşte bunul nu a fost indicat într-un mod destul de clar nici după consultarea statului emitent, instanţa informează imediat în această privinţă autoritatea competentă din statul emitent.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁶⁴ Amânarea executării ordinului de confiscare

(1) Instanţa poate amâna executarea unui ordin de confiscare transmis:

a) dacă, în cazul unui ordin de confiscare privind o sumă de bani, apreciază că există riscul ca valoarea totală rezultată din executarea sa să depăşească suma specificată în ordin datorită executării sale simultane în mai multe state membre;

b) în cazul unor acţiuni în despăgubire la care se face referire la art. 187 ⁶⁸;

c) dacă apreciază că executarea imediată a ordinului de confiscare ar putea prejudicia o procedură penală aflată în curs; amânarea este dispusă până la data la care executarea devine posibilă;

d) atunci când faţă de bunurile care fac obiectul ordinului de confiscare a fost dispusă confiscarea într-un proces penal intern.

(2) În cazul amânării, instanţa ia, pe durata amânării, toate măsurile necesare, similare cu măsurile luate în cazurile prevăzute de legislaţia internă, pentru a împiedica dispariţia bunurilor supuse confiscării.

(3) În cazul amânării prevăzute la alin. (1) lit. a), instanţa informează, fără întârziere, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă, autoritatea competentă din statul emitent.

(4) În cazurile la care se face referire în alin. (1) lit. b) şi c), instanţa întocmeşte un raport privind cauzele de amânare, incluzând, dacă este posibil, şi durata prevăzută pentru amânare, raport care va fi înaintat către autoritatea competentă din statul emitent.

(5) Imediat ce motivele amânării au încetat să mai existe, instanţa va lua toate măsurile necesare pentru executarea ordinului de confiscare şi pentru informarea autorităţii competente din statul de emitere.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁶⁵ Ordine de confiscare multiple

În cazul în care instanţa instrumentează:

a) două sau mai multe ordine de confiscare privind o sumă de bani, care au fost emise împotriva aceleiaşi persoane fizice sau juridice, iar persoana în cauză nu prezintă suficiente mijloace în România în vederea executării tuturor ordinelor; sau

b) două sau mai multe ordine de confiscare privind aceleaşi bunuri,

aceasta ia în considerare toate circumstanţele, inclusiv cele privind bunurile indisponibilizate, gravitatea şi locul unde a fost săvârşită infracţiunea, data emiterii şi data transmiterii ordinelor respective, pentru a decide care dintre ordinele de confiscare va fi executat.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁶⁶ Dispunerea de bunurile confiscate

(1) Statul român, prin organele sale competente, dispune de sumele de bani obţinute în urma executării unui ordin de confiscare, după cum urmează:

a) în cazul în care sumele de bani obţinute în urma executării unui ordin de confiscare au o valoare sub 10.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, acestea se fac venit la bugetul de stat;

b) în toate celelalte cazuri, 50% din suma obţinută în urma executării unui ordin de confiscare va fi transferată către statul emitent.

(2) În cazul celorlalte bunuri, confiscarea se execută într-unul dintre următoarele moduri:

a) bunurile confiscate se pot valorifica, prin vânzare, potrivit dispoziţiilor legale, situaţie în care suma obţinută în urma valorificării se distribuie potrivit prevederilor alin. (1); sau

b) bunurile confiscate pot fi transferate către statul emitent. În cazul în care ordinul de confiscare acoperă o parte din valoarea ordinului, bunurile se transferă către statul emitent, numai dacă autoritatea competentă a acestui stat consimte în acest sens;

c) atunci când nu se pot aplica prevederile lit. a) sau b), se poate dispune cu privire la bunurile confiscate într-un alt mod, în conformitate cu dispoziţiile legii române.

(3) Bunurile culturale, parte a patrimoniului naţional, supuse confiscării nu pot fi vândute sau transferate.

(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un acord încheiat între statul român şi statul emitent.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁶⁷ Informaţii privind rezultatul executării

Autoritatea de executare informează, fără întârziere, autoritatea competentă din statul emitent, cu privire la:

a) comunicarea unui ordin de confiscare către instanţa română competentă, potrivit art. 187 ⁵⁹ alin. (4);

b) hotărârea motivată prin care s-a refuzat recunoaşterea ordinului de confiscare;

c) neexecutarea totală sau parţială a ordinelor de confiscare pentru motivele prevăzute la art. 187 ⁵³, art. 187 ⁶⁰ alin. (3), art. 187 ⁶¹ şi art. 187 ⁶⁵;

d) executarea ordinului, de îndată ce s-a realizat;

e) aplicarea unor măsuri alternative executării ordinului de confiscare, potrivit art. 187 ⁶⁰ alin. (5).

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁶⁸ Despăgubiri

(1) Orice parte interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă implicaţi, are dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii, în cazul încălcării drepturilor sale prin recunoaşterea şi executarea unui ordin de confiscare.

(2) Motivele de fond care au stat la baza emiterii ordinului de confiscare nu pot fi contestate în faţa instanţei române de executare.

(3) În cazul în care este introdusă o acţiune în despăgubire în faţa instanţei române, aceasta informează autoritatea competentă din statul emitent.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

ARTICOLUL 187 ⁶⁹ Rambursare

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 187 ⁶⁸ alin. (2), în cazul în care statul român răspunde pentru prejudiciile cauzate uneia din persoanele interesate, inclusiv terţii de bună-credinţă, ca urmare a executării unui ordin de confiscare transmis spre executare unei autorităţi judiciare române, acesta va solicita statului emitent orice sumă plătită ca despăgubire persoanei în cauză, cu excepţia cazului şi în măsura în care paguba sau o parte a acesteia se datorează în mod exclusiv conduitei autorităţilor române.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu aduc atingere prevederilor legale interne privind acţiunile în despăgubire formulate de persoanele fizice sau juridice.

modificat de

Lege nr. 222/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 28 octombrie 2008, M. Of. 758/2008;

Comentarii despre ARTICOLUL 187 Legea 302/2004

Nume 

Email

Anunţă-mă dacă apar comentarii noi

Comentează