Art. 167 Despre emiterea de obligaţiuni Societăţile pe acţiuni

Art. 167

(1) Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 2,5 lei.

(2) Obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de o valoare egală şi acordă posesorilor lor drepturi egale.

(3) Obligaţiunile pot fi emise în formă materială, pe suport hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.

Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;

Comentarii despre Art. 167 Despre emiterea de obligaţiuni Societăţile pe acţiuni

Adina 11.09.2014

1. Secţiunea 5 a Capitolului IV, dedicat societăţilor pe acţiuni, are ca obiect al reglementărilor sale problematica specială, dar foarte importantă, a posibilităţii emiterii, de către societăţile comerciale pe acţiuni, de obligaţiuni. Din păcate, niciuna din prevederile Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu se referă la vreo definiţie a noţiunii de obligaţiune ori la vreo situaţie care îndreptăţeşte societăţile pe acţiuni să emită obligaţiuni. Ilustrativ în acest sens este faptul că art. 167, prin cele trei alineate ale sale, enumeră doar condiţiile generale pe care trebuie să

Citește mai mult

le îndeplinească o obligaţiune, sub diverse aspecte.

înainte de a trece la analiza propriu-zisă a prevederilor art. 167, articol al cărui alineat a fost modificat şi reformulat prin Legea nr. 441/2006, găsim util să menţionăm că, potrivit doctrinei economico-financiare, obligaţiunea este un titlu de credit cu venit fix care îndeplineşte funcţiunea de mobilizare de capitaluri pe termen lung, pentru sprijinirea realizării unor obiective precizate ale statului sau ale unor particulari; el este, deci, un împrumut, purtător al unei dobânzi plătibile periodic, realizat prin intermediul unor hârtii de valoare în favoarea statului sau unei societăţi, care se obligă la o prestaţie oarecare, de obicei în bani, la un termen specificat. împrumutul se poate realiza în monedă naţională, caz în care împrumutul este intern, sau într-o monedă străină, caz în care este vorba despre un împrumut extern.

într-o altă definiţie, mai succintă, „obligaţiunea este un înscris care certifică deţinătorului său calitatea de creditor. Ea reprezintă un titlu de creanţă negociabil. în calitate de emitenţi, statul sau colectivităţile locale, precum şi agenţii economici, îşi procură pe această cale resurse împrumutate, renunţând la creditul tradiţional sau complementar cu acesta.

în fine, într-o altă definiţie, „obligaţiunile (numite şi titluri de rentă, dacă sunt emise de către stat) sunt titluri reprezentate prin dreptul de creanţă al proprietarului asupra emitentului. Proprietarul unei obligaţiuni este o persoană care a împrumutat o anumită sumă de bani emitentului (statul, o colectivitate publică, societate naţională sau privată), obligându-l astfel pe cel împrumutat de a-l remunera, prin vărsarea periodică a unei sume proporţionale cu totalul împrumutului, şi care se numeşte, de obicei, dobândă.

Din examinarea conţinutului celor două definiţii citate, rezultă că obligaţiunile sunt, în fapt, împrumuturi pe care le contractează o anumită categorie de persoane juridice de la deţinătorii de economii, în schimbul emiterii şi remiterii unor titluri de valoare sau, mai exact spus, de creanţă, cu asumarea unei obligaţii ferme de restituire la scadenţă, inclusiv cu plata unei dobânzi promise. Să mai reţinem că obligaţiunile, spre deosebire de acţiuni, care sunt valori mobiliare cu profit variabil334), oferă, la scadenţă, un câştig fix celui care a împrumutat anumite sume de bani emitentului obligaţiunilor.

2. în cazul în care o anumită societate comercială nu dispune de sursele necesare pentru acoperirea nevoilor sale curente ori de perspectivă, iar acţionarii nu sunt dispuşi ori nu pot să contribuie la majorarea capitalului social cu sumele necesare, piaţa reprezentată de instituţiile financiare bancare şi nebancare fiind puţin atractivă, la un anumit moment, pentru atragerea unor credite pe termen mediu sau lung acea societate poate recurge la soluţia emiterii de obligaţiuni, cu respectarea prevederilor generale ale Secţiunii 5 a Capitolului 4 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, precum şi ale unor acte normative speciale care reglementează chestiunile legate de piaţa unor astfel de valori.

Revenind la conţinutul art. 167, se pot observa anumite similitudini în ceea ce priveşte regimul obligaţiunilor, prin raportare la cel al acţiunilor. Este de reţinut doar că valoarea nominală minimă a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 2,5 lei, spre deosebire de acţiuni, care trebuie să aibă o valoare minimă de emisiune de 0,10 lei. Ca şi acţiunile, obligaţiunile pot fi emise sub diverse forme: materializate pe suport hârtie, dematerializate, fiind evidenţiate prin înscriere în cont, după caz.

Răspunde