Art. 288 Lichidarea societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni

Dispoziţia pe care o conţine articolul 288 este una, inutilă şi lipsită ele obiect, cel puţin pentru situaţiile în care Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu cere pentru valabilitatea actelor constitutive ale diverselor forme de societăţi comerciale forma autentică. Din fericire, aşa după cum rezultă din dispoziţiile Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, analizate şi comentate de noi în această lucrare, situaţiile în care se impune forma autentică a actelor constitutive a societăţilor comerciale reglementate de către acest act normativ sunt limitativ stabilite,

Citește mai mult

aceasta fiind regula, pentru societăţile comerciale la care răspunderea asociaţilor este nelimitată (în nume colectiv şi în comandită simplă) precum şi pentru cele pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică.

De asemenea, forma autentică este obligatorie potrivit prevederilor art. 5 alin. (6), teza ultimă din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, pentru oricare formă de societate la care, printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află şi un teren.

Dacă în ceea priveşte impunerea formei autentice a actelor constitutive - şi implicit, actelor adiţionale la acestea ulterioare - în cazul în care se aduc ca aport la capital de către asociaţi terenuri o astfel de cerinţă este firească, prin prisma unităţii de regim juridic al circulaţiei terenurilor, în celelalte cazuri enumerate de art. 5 alin. (6), teza ultimă din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, o astfel de cerinţă pare a fi excesivă, fiind suficientă doar legalizarea semnăturilor ori darea de dată certă. Chiar dacă, prin instituirea necesităţii formei autentice, pentru aceste ultime categorii de cazuri legiuitorul a urmărit - printr-o astfel de solemnitate - să atragă atenţia părţilor asupra consecinţelor patrimoniale ale încheierii unor astfel de acte juridice, răspunderea lor juridică pentru nerespectarea dispoziţiilor legale nu este influenţată de forma sub care se încheie respectivele acte, aşa încât, forma autentică, ca o formă de excepţie şi care nu este cea mai potrivită cu exigenţele circuitului juridic comercial, nu îşi mai justifică consacrarea.