Art. 287 Lichidarea societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni

înainte de a proceda la examinarea şi analizarea propriu-zisă a prevederilor art. 287, găsim necesar să ne întrebăm şi să răspundem la problema dacă prin prisma prevederilor Constituţionale privind libera iniţiativă şi concurenţă precum şi ale Legii nr. 21/1996 a concurenţei, acordarea, chiar prin lege, prerogativei de a stabili care activităţi pot forma obiectul de activitate al societăţilor comerciale Guvernului este constitutională sau nu?

Fără a intra într-o analiză detaliată şi amplă a acestei chestiuni afirmăm că dispoziţia art. 287 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale

Citește mai mult

este neconstituţională cel puţin pentru argumentul că libera iniţiativă şi libera concurenţă fiind principii constituţionale, potrivit prevederilor art. 135 alin. (1) din Constituţie, nu pot fi modificate, completate ori restrânse decât prin lege, în accepţiunea proprie a acestei noţiuni, nu prin acte administrative, de tipul hotărârilor Guvernului. De asemenea, prevederea art. 287 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, aduce atingere libertăţii economice instituite şi garantate de art. 45 din Constituţia României, revizuită în 2003.

Procedând la analiza propriu-zisă a prevederilor art. 287, trebuie să plecăm de la constatarea că economia României a fost declarată prin prevederile Constituţiei, economie de piaţă bazată pe libera iniţiativă şi pe libera concurenţă. Aşa fiind, de principiu, ar trebui să poată face obiectul de activitate al oricărei forme de societate comercială orice act cu scop lucrativ care ar putea fi calificat ca fiind unul de comerţ, adică unul prin care, realizându-se o interpunere în procesul producţiei şi circulaţiei mărfurilor şi a serviciilor, cei care îl efectuează urmăresc obţinerea unui profit pe care să-l împartă sub formă de dividende. De altfel, acesta este scopul direct şi imediat al constituirii oricărei societăţi comerciale, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Odată cu evoluţia României în procesul de tranziţie spre economia de piaţă sfera activităţilor care pot face obiectul societăţilor comerciale a evoluat continuu, dinspre restricţionare şi condiţionare spre liberalizare. Practic, în prezent, regula care se aplică în această materie este aceea că pot constitui obiect al activităţii societăţilor comerciale toate activităţile care prin legi speciale nu sunt sustrase literei iniţiative şi concurenţe0. De altfel, chiar şi activităţile care constituie monopol de stat, în condiţiile Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi exercitate de societăţile comerciale, însă sub control statal, pe baza unei licenţe, astfel încât, monopoluri care sunt rezervate în mod absolut statului mai sunt puţine în prezent, după ştiinţa noastră.

Pentru diverse alte activităţi, cum ar fi cele bancare, de asigurări, specifice pieţei de capital, pensii private etc., au fost emise legi speciale care stabilesc condiţiile şi limitele efectuării unor astfel de acte de comerţ de tip special.

Din perspectiva diversificării tipurilor de acte de comerţ, prin natura dar mai ales prin scopul lor, se poate afirma fără rezerve, că prevederile art. 3 C. com. sunt depăşite de realităţile contemporane şi, ca atare, incomplete, motiv pentru care, atât timp cât nu se adoptă un cod comercial modern, este necesar ca măcar în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale se prevadă, la modul generic, dar precis şi acoperitor, care este sfera actelor de comerţ care se pot efectua de către societăţile comerciale. în acest context, găsim util să facem precizarea, bazată pe experienţa practică acumulată în materia dreptului societar, că nu toate categoriile de activităţi care sunt cuprinse în nomenclatorul CAEN pot constitui obiect a unor acte de comerţ, cum este activitatea de asistenţă juridică, cea notarială etc., chiar dacă cele mai multe dintre ele au şi un caracter lucrativ. Aşa fiind, trebuie făcută o distincţie clară între actele juridice civile, prin natura ori prin scopul lor direct şi imediat, şi actele de comerţ obiective sau care devin comerciale prin scopul urmărit de autorii lor.