Art. 16 Legea 345/2002 TVA Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

CAPITOLUL III
Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

Art. 16

(1) Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului de taxă pe valoarea adăugată, la o anumită dată, plata taxei datorate bugetului de stat.

(2) Exigibilitatea ia naştere concomitent cu faptul generator, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.

(3) Pentru livrările de bunuri cu plata în rate exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data prevăzută pentru plata ratelor.

(4) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator atunci când:

a) factura fiscală este emisă înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;

b) contravaloarea bunurilor sau a serviciilor se încasează înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;

c) se încasează avansuri, cu excepţia avansurilor acordate pentru:

1. plata importurilor şi a datoriei vamale stabilite potrivit legii;

2. realizarea producţiei destinate exportului;

3. efectuarea de plăţi în contul clientului;

4. livrări de bunuri şi prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată.

(5) Pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii care se efectuează continuu - energie electrică, energie termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi altele similare - exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data stabilirii debitului beneficiarului pe bază de factură fiscală sau alt document legal.

(6) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferente avansurilor încasate de persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care au câştigat licitaţii pentru efectuarea obiectivelor finanţate din credite acordate de organismele financiare internaţionale statului român sau garantate de acesta, ia naştere la data facturării situaţiilor de lucrări.

(7) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferente sumelor constituite drept garanţie pentru acoperirea eventualelor reclamaţii privind calitatea lucrărilor de construcţii-montaj ia naştere la data încheierii procesului-verbal de recepţie definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia.

(8) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru lucrările imobiliare intervine la data încasării avansurilor pe bază de situaţii de lucrări, dar antreprenorii pot să opteze pentru plata taxei pe valoarea adăugată la data livrării, în condiţii stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 16 Legea 345/2002 TVA Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată