Art. 17 Legea 345/2002 TVA Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

CAPITOLUL III
Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

Art. 17

(1) Pentru livrările de maşini industriale, mijloace de transport destinate realizării de activităţi productive, utilaje tehnologice, instalaţii, echipamente, aparate de măsură şi control, automatizări şi produse de software, care au fost produse cu cel mult un an înaintea vânzării şi nu au fost niciodată utilizate, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată se amână în următoarele condiţii:

a) pe perioada de realizare a investiţiei, până la punerea în funcţiune a acesteia, respectiv până la data de 25 a lunii următoare datei de punere în funcţiune a investiţiei, dar nu mai mult de 12 luni de la data începerii investiţiei, când livrările respective se efectuează către întreprinderile mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările ulterioare, precum şi către societăţile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române, persoanele fizice şi asociaţiile familiale autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative *) , cu modificările ulterioare, care îşi au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în zona defavorizată, în vederea efectuării de investiţii în zonele defavorizate;

b) pe perioada de realizare a investiţiei, până la punerea în funcţiune a acesteia, respectiv până pe data de 25 a lunii următoare datei de punere în funcţiune a investiţiei, dar nu mai mult de 30 de luni de la data înregistrării statistice la Ministerul Economiei şi Comerţului, când livrările respective se efectuează către persoane impozabile care realizează investiţii care se încadrează în prevederile Legii nr. 332/2001 privind promovarea investiţiilor directe cu impact semnificativ în economie.

(2) Amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată prevăzută la alin. (1) se realizează astfel:

a) beneficiarii prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia să achite în numele furnizorului taxa pe valoarea adăugată direct la bugetul statului, la termenele prevăzute la alin. (1), sau să compenseze această taxă cu taxa de rambursat rezultată din decontul lunii precedente depus la organele fiscale. Taxa pe valoarea adăugată achitată sau compensată devine deductibilă şi se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată din luna respectivă. Cu suma achitată sau compensată se va diminua corespunzător datoria faţă de furnizor. În situaţia în care beneficiarii nu achită sau nu compensează taxa pe valoarea adăugată la termenele prevăzute la alin. (1), vor fi obligaţi să plătească dobânzi şi penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat;

b) furnizorii vor înregistra ca taxă neexigibilă taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor prevăzute la alin. (1), pentru care nu mai au obligaţia de plată la bugetul de stat. În luna în care beneficiarii achită sau compensează taxa pe valoarea adăugată respectivă, taxa devine exigibilă, dar furnizorii îşi vor reduce corespunzător suma taxei colectate şi concomitent vor reduce datoria beneficiarilor consemnată în conturile de clienţi. Furnizorii nu vor fi obligaţi la plata de dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata în termen de către beneficiari a sumelor reprezentând taxa pe valoarea adăugată a cărei exigibilitate a fost amânată potrivit prevederilor alin. (1).

(3) Atestarea dreptului de amânare a exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată se realizează în condiţii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(4) Prevederile prezentului articol se aplică numai în condiţiile în care beneficiarii livrărilor prevăzute la alin. (1) sunt înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la organele fiscale.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 17 Legea 345/2002 TVA Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată