Art. 19 Legea 656/2002 spalarea banilor Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor

CAPITOLUL III
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
Art. 19

(1) Oficiul funcţionează ca organ de specialitate cu personalitate juridică în subordinea Guvernului, cu sediul în municipiul Bucureşti.

(2) Oficiul are ca obiect de activitate prevenirea şi combaterea spălării banilor, scop în care primeşte, analizează, prelucrează informaţii şi sesizează, în condiţiile art. 6 alin. (1), Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

(3) În vederea exercitării atribuţiilor sale, Oficiul are constituit un aparat propriu, la nivel central, a cărui organigramă se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(4) Oficiul este condus de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit de Guvern din rândul membrilor plenului Oficiului, care are calitatea de ordonator principal de credite.

(5) Plenul Oficiului este structura deliberativă şi de decizie, fiind format din câte un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei, Ministerului de Interne, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Băncii Naţionale a României, Curţii de Conturi şi Asociaţiei Române a Băncilor, numit în funcţie pe o perioadă de 5 ani, prin hotărâre a Guvernului.

(6) În exercitarea atribuţiilor sale plenul Oficiului adoptă decizii cu votul majorităţii membrilor acestuia.

(7) Membrii plenului Oficiului trebuie să îndeplinească, la data numirii, următoarele condiţii:

a) să fie licenţiaţi şi să aibă cel puţin 10 ani vechime într-o funcţie economică sau juridică;

b) să aibă domiciliul în România;

c) să aibă numai cetăţenia română;

d) să aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice;

e) să se bucure de o înaltă competenţă profesională şi morală neştirbită.

(8) Se interzice membrilor plenului Oficiului să facă parte din partide politice sau să desfăşoare activităţi publice cu caracter politic.

(9) Funcţia de membru al plenului Oficiului este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

(10) Membrii plenului Oficiului au obligaţia să comunice de îndată, în scris, preşedintelui Oficiului apariţia oricărei situaţii de incompatibilitate.

(11) În perioada ocupării funcţiei membrii plenului Oficiului vor fi detaşaţi, respectiv raportul de muncă al acestora va fi suspendat, urmând ca la încetarea mandatului să revină la funcţia deţinută anterior.

(12) În caz de vacanţă a unui post în cadrul plenului Oficiului, conducătorul autorităţii competente va propune Guvernului o nouă persoană, în termen de 30 de zile de la data vacantării postului.

(13) Mandatul de membru al plenului Oficiului încetează în următoarele situaţii:

a) la expirarea termenului pentru care a fost numit;

b) prin demisie;

c) prin deces;

d) prin imposibilitatea de exercitare a mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni;

e) la survenirea unei incompatibilităţi;

f) prin revocare de către autoritatea care l-a numit.

(14) Personalul angajat al Oficiului nu poate ocupa nici un post sau nu poate îndeplini vreo funcţie în cadrul nici uneia dintre persoanele juridice prevăzute la art. 8 în acelaşi timp cu activitatea de salariat al Oficiului.

(15) Pentru funcţionarea Oficiului Guvernul va transmite în administrarea acestuia imobilele necesare - terenuri şi clădiri - din domeniul public şi privat, în termen de 60 de zile de la data înregistrării cererii.

(16) Oficiul poate participa la activităţile organismelor internaţionale de specialitate şi poate fi membru al acestora. Plenul Oficiului decide privind oportunitatea participării la astfel de activităţi.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 19 Legea 656/2002 spalarea banilor Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor