Model de actiune pentru micsorarea pensiei de intretinere

Model de cerere de chemare în judecată pentru micșorarea pensiei legale de întreţinere datorată minorului, conformă Noului cod civil și Noului Cod de Procedură Civilă

Către

Judecătoria Sectorului 1

str. Gheorghe Danielopol nr. 2-4, sector 4, București

 

Domnule/Doamnă Preşedinte,

Subsemnatul POPA PETRIŞOR, cu domiciliul în mun. Bucuresti la adresa ....................................., jud._, având CNP .........................., posesor al CI seria ..., nr............... eliberat de SPCLEP...................la data de ................ adresa electronică petri@iancu.ro, tel. nr................... fax nr...................................,

în nume personal, în calitate de reclamant,

Reprezentat prin avocat_, în baza împuternicirii avocaţiale nr........./............., eliberată de Cabinet de Avocat_,

Cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat_, cu sediul în mun. Bucuresti , la adresa.............................. jud. _, e-mail office@avocatro.net,

înaintez prezenta

ACŢIUNE PENTRU MICŞORAREA PENSIEI DE ÎNTREŢINERE

împotriva fiului meu, POPA FLORIAN, născut la data de .................., care a împlinit vârsta de 14 ani, în nume personal, în calitate de pârât şi beneficiar al pensiei de întreţinere, precum şi împotriva mamei acestuia, numita IONESCU TATIANA, în calitate de ocrotitor legal, ambii cu domiciliul în mun. Bucuresti, la adresa .............................................................., jud._,

Pentru ca prin hotărârea pe care o veţi pronunţa să dispuneţi:

1. Micşorarea pensiei de întreţinere de la 1/4 din veniturile nete lunare la care subsemnatul am fost obligat prin Sentinţa civilă nr...........din ..........a Judecătoriei Bucuresti, jud._, în favoarea pârâtului minor sus-menţionat, la 1/6 din veniturile mele lunare nete pe care subsemnatul le realizez.

Fără cheltuieli de judecată.

MOTIVE:

În faptîn urma convieţuirii mele cu numita IONESCU TATIANA şi a relaţiilor noastre de concubinaj, s-a născut minorul POPA FLORIAN, la data de........, conform certificatului de naştere seria ...., nr........,, eliberat de ..........., la data de .............., acesta purtând numele meu ca urmare a recunoaşterii făcute de mine prin declaraţie la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din localitatea Bucuresti, jud._.

După o convieţuire în fapt cu mama minorului timp de 15 ani, ne-am despărţit când acesta a împlinit vârsta de 12 ani, iar prin Sentinţa civilă

nr........din...........a Judecătoriei Bucuresti, jud._, locuinţa minorului a fost stabilită la mama acestuia, subsemnatul fiind obligat la plata unei contribuţii de întreţinere pe seama minorului de 1/4 din veniturile mele nete lunare, contribuţie stabilită ca urmare a întâmpinării făcute de mine prin care am fost de acord cu cuantumul de 1/4 din veniturile respective.

în urmă cu 2 ani, subsemnatul m-am căsătorit cu numita IONESCU IASMINA, conform certificatului de căsătorie seria ...., nr........, eliberat la data de........., de către................ iar din această căsătorie au rezultat doi copii gemeni, care în prezent au vârsta de 1 an, şi anume: IONESCU LUCIAN, născut la data de.........., conform certificatului de naştere seria....., nr.........., eliberat de ...........la data de ..............şi IONESCU FLORENTINA, născută la data de ......., conform certificatului de naştere seria ...., nr........, eliberat de...........la data de..........

Având în vedere faptul câ la data stabilirii pensiei de întreţinere prin

Sentinţa civilă nr..........din data de......a Judecătoriei Bucuresti, jud._, subsemnatul aveam în întreţinere doar un singur copil minor, respectiv pe numitul POPA FLORIAN, pentru care pensia de întreţinere se putea stabili până la 1/4 din venitul meu net lunar, iar în prezent am 3 copii minori în întreţinere, limita legală a cotei de întreţinere pentru cei trei copii este de până la jumătate din venitul net lunar, adică o cotă de 1/6 pentru fiecare minor, solicit ca prin hotărârea pe care o veţi pronunţa să micşoraţi cuantumul pensiei cuvenite pentru minorul POPA FLORIAN şi să stabiliţi această limită la 1/6 din venitul meu net lunar, ca pensie de întreţinere, în favoarea acestuia.

Deşi, în principiu, cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale pârâtului minor în vârstă de 14 ani împliniţi sunt mai mari decât ale fiecăruia dintre cei doi minori în vârstă de câte un an, născuţi din căsătoria subsemnatului cu numita POPA IASMINA, vă rog să aveţi în vedere următoarele circumstanţe pentru limitarea contribuţiei mele de întreţinere faţă de pârât la 1/6 din venitul meu net lunar:

- Minorul pârât a devenit, prin moştenire testamentară de la bunicii săi paterni (părinţii subsemnatului) - ca urmare a renunţării la moştenire de către subsemnatul -, proprietarul unui apartamentului situat în mun. Bucuresti la

adresa...................................., jud._, care în prezent este închiriat la o firmă, iar minorul beneficiază de un venit lunar din cedarea folosinţei apartamentului în cuantum de........lei, prin închirierea acestui apartament;

- Cuantumul net al chiriei lunare obţinute de către pârâtul minor reprezintă echivalentul a 1/4 din veniturile nete pe care subsemnatul le realizez, astfel că prin însumarea acestora cu cota de 1/6 din veniturile mele nete lunare, minorul ajunge la un venit echivalent cu 5/12 din veniturile mele nete, adică aproape jumătate din veniturile nete realizate de subsemnatul, în raport cu cei doi minori în vârstă de 1 an fiecare, cărora le-ar rămâne doar o cotă de 2/12 din venitul meu net lunar, adică 4/12 din acest venit pentru fiecare dintre cei doi minori, ceea ce înseamnă că împreună beneficiază cu 1/12 mai puţin decât pârâtul minor POPA FLORIAN;

- Soţia mea nu este angajată, beneficiind doar de indemnizaţie pentru creşterea celor doi copii;

- Mama pârâtului minor este angajata şi realizează un venit net lunar aproape dublu în raport cu venitul net lunar al subsemnatului.

În drept, îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 531 alin. (1) teza I, art. 516, art. 519, art. 524, art. 527, art. 528, art. 530 Noul Cod Civil; art. 148-151, art. 192, art. 194 şi art. 195 C.proc.civ.

În dovedirea pretenţiilor mele, solicit să încuviinţaţi administrarea următoarelor probe cu care doresc să dovedesc cele menţionate în motivele prezentei cereri:

- interogatoriul mamei minorului, numita IONESCU TATIANA;

- adeverinţă privind veniturile realizate de către mama minorului POPA FLORIAN;

- certificatul fiscal al minorului pârât, POPA FLORIAN, şi al mamei acestuia, IONESCU TATIANA;

- decizia de impunere a pârâtului, POPA FLORIAN, şi a mamei acestuia;

-înscrisurile anexate prezentei cereri.

Anexez prezentei copii certificate de pe următoarele acte şi documente:

- certificatul de naştere al pârâtului minor POPA FLORIAN;

- certificatele de naştere ale celor doi copii minori ai pârâtului, în vârstă de 1 an;

- Sentinţa civilă nr...........din ............, a Judecătoriei Bucuresti,

jud. _, prin care subsemnatul am fost obligat la plata pensiei de întreţinere a minorului POPA FLORIAN;

- certificatul de căsătorie al subsemnatului cu actuala mea soţie;

- adeverinţă de la firma la care sunt angajat cu privire la veniturile pe care subsemnatul le realizez;

- certificatul de moştenitor nr........din data de........, eliberat de Notarul Public ............din mun. Bucuresti, jud._, cu privire la moştenirea

apartamentului de către minor, de la bunicii paterni ai minorului;

- declaraţia subsemnatului de renunţarea la succesiunea părinţilor mei -bunici ai pârâtului minor.

în conformitate cu prevederile art. 499 alin. (4) C.civ, solicit efectuarea anchetei psihosociale.

Depun prezenta cerere însoţită de actele anexate acesteia în două exemplare, conform art. 149 şi art. 150 C.proc.civ.

Prezenta cerere este scutită de taxa de timbru judiciar, conform art. 29 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

Alăturat prezentei depun împuternicirea avocaţială în original şi copia chitanţei de plată a onorariului de avocat.

Solicit judecarea cauzei şi în lipsa subsemnatului reclamant şi/sau a avocatului, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ.

Data_

Semnătura reclamantului /

Semnătura reprezentantului_

Domnului/Doamnei Preşedinte al Judecătoriei Sectorului 1 București

Vezi și alte modele de acte:

Comentarii despre Model de actiune pentru micsorarea pensiei de intretinere