Model de cerere de chemare in judecată pentru încredințarea copilului minor
| Comentarii |
|
DOMNULE PREŞEDINTE,
Subsemnata(ul) , domiciliat(ă) în_, în numele şi ca reprezentant(ă) legal(ă) a copilului meu minor_, chem în judecată şi personal la interogatoriu pe soţul(a) pârât(ă)_, domiciliat(ă) în_, pentru
ÎNCREDINŢAREA COPILULUI MINOR
urmând ca, prin hotărârea ce veţi pronunţa, să-mi încredinţaţi mie spre creştere şi educare pe sus-numitul minor. Cer, de asemenea, ca părâtul(a) să fie obligat(ă) să contribuie la întreţinerea minorului şi să-mi plătească cheltuieli de judecată.
Motivele acţiunii:
In fapt, sunt căsătorit(ă) cu părâtul(a) de la data de_, iar din căsătorie a rezultat minorul_, născut la data de_.
Datorită unor neînţelegeri ne-am despărţit în fapt la data de_. Minorul a fost luat de pârăt(ă) şi dus la părinţii lui(ei). Aceştia sunt în vârstă, nu au locuinţă corespunzătoare şi condiţii materiale suficiente pentru a asigura copilului o bună creştere şi dezvoltare. Copilul a fost luat şi dus la ei numai în scopul ca pârătul(a) să nu poată fi obligat(ă) la întreţinere, dovadă că nici acum nu contribuie cu nimic la creşterea şi educarea copilului.
Având în vedere că până în prezent copilul a fost crescut de mine, din care cauză îmi este puternic ataşat sufleteşte, vârsta sa, împrejurarea că eu mă pot ocupa personal de creşterea şi educarea lui, că am condiţii materiale mai bune decât pârătul(a) şi părinţii săi, vă rog să-mi încredinţaţi mie copilul spre creştere şi educare.
De asemenea, vă rog ca pârâtul(a) să fie obligat(ă) la întreţinerea minorului, în rapor.t de veniturile pe care le realizează şi de nevoile copilului, precum şi la cheltuieli de judecată.
în drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 100 C. fam. raportat la art. 42 C. fam. care se aplică prin asemănare, şi pe dispoziţiile art. 107, 86 şi 94 C. fam. cu privire la obligarea pârâtului(ei) la întreţinere.
In dovedirea acţiunii înţeleg să mă servesc de interogatoriul pârătului(ei), de ancheta socială pe care o va face autoritatea tutelară şi de declaraţiile martorilor: _.
Depun cererea de chemare în judecată în dublu exemplar, timbru fiscal în valoare de_lei şi timbrul judiciar în valoare de_lei.
Anexez copia certificatului de căsătorie şi copia certificatului de naştere al copilului minor.
Data depunerii_
Semnătura_
DOMNULUI PREȘEDINTE AL JUDECĂTORIEI_
Explicații teoretice
ÎNCREDINŢAREA MINORILOR SPRE CREŞTERE Şl EDUCARE
1. CONCEPT ŞI REGLEMENTARE
Părinţii sunt datori să-şi îngrijească copilul (art. 101 alin. 1 C. fam.).
Ei sunt obligaţi să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională, potrivit cu însuşirile lui şi în conformitate cu ţelurile statului nostru, spre a-l face folositor colectivităţii (art. 101 alin. 2 C. fam.).
îndeplinirea îndatoririlor anunţate presupune o supraveghere continuă şi atentă a copilului în toată activitatea lui, astfel încât să se observe dezvoltarea sa fizică, intelectuală şi morală. Aceste îndatoriri nu pot fi executate decât numai dacă părintele are o conduită morală corespunzătoare, pentru a-l determina pe copil, prin exemplul său personal, să aibă o comportare adecvată normelor de convieţuire socială.
împotriva părinţilor care nu-şi îndeplinesc aceste obligaţii sau prin comportarea lor pun în pericol dezvoltarea fizică şi intelectual-morală a copilului minor se pot lua măsuri de sancţionare. Principala măsură constă în încredinţarea minorului spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, unei alte familii sau persoane, ori unei instituţii de ocrotire a minorilor.
1. SEDIUL MATERIEI. Potrivit art. 100 C. fam, copilul minor locuieşte la părinţii săi. Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa judecătorească, ascultând autoritatea tutelară, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide, ţinând seama de interesele copilului, la care din părinţi va locui acesta.
2. SITUAŢII. Problema încredinţării copilului minor spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, unei rude ori unor alte persoane, cu consimţământul acestora, sau unor instituţii de ocrotire, se poate ivi, spre exemplu, în următoarele cazuri:
1) la pronunţarea divorţului, când, potrivit art. 42 C. fam, instanţa este obligată să hotărască căruia dintre părinţi îi vor fi încredinţaţi copiii minori; aceştia, pentru motive temeinice, pot fi încredinţaţi unor rude sau unor alte persoane, cu consimţământul acestora, sau unor instituţii de ocrotire;
2) odată cu pronunţarea hotărârii judecătoreşti prin care se declară nulă sau anulată căsătoria; declaraţia nulităţii nu are nici un efect faţă de copii, care-şi păstrează situaţia de copii din căsătorie (art. 23 alin. 2 C. fam.). într-o astfel de situaţie se aplică, prin asemănare, dispoziţiile prevăzute în materie de divorţ în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi copii; ca atare, odată cu declararea nulităţii, instanţa trebuie să facă aplicarea art. 42 C. fam. şi să dispună căruia dintre părinţi urmează să-i fie încredinţaţi copiii, cu ascultarea părinţilor, a autorităţii tutelare şi a copiilor care au împlinit vârsta de 10 ani (art. 24 alin 2 C. fam.);
3) în timpul căsătoriei, când datorită unor neînţelegeri, unul dintre părinţi sau amândoi refuză sau îşi neglijează în mod grav îndatoririle părinteşti privind creşterea şi educarea copilului, sau pune în pericol prin comportarea sa dezvoltarea fizică, morală sau intelectuală a acestuia (art. 100 alin 3 C. fam.); nu interesează dacă ei sunt sau nu despărţiţi în fapt, sau sunt ori nu în divorţ.
4) când copilul se naşte după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie el beneficiază de prezumţia de paternitate prevăzută de art. 53 alin 2 C. fam. şi în cazul ivirii unor neînţelegeri între părinţi instanţa va hotărî căruia dintre ei va fi încredinţat;
5) ca urmare a anulării sau a desfacerii adopţiei, când părinţii fireşti, care redobândesc drepturile părinteşti, sunt despărţiţi în fapt sau între ei există neînţelegeri cu privire la care dintre ei să locuiască copilul minor ( art. 85 raportat la art. 42 C. fam.);
6) în urma stabilirii filiaţiei copilului din afara căsătoriei faţă de ambii părinţi, potrivit art. 65 C. fam, încredinţarea lui spre creştere şi educare se va hotărî în baza art. 42-44 C. fam. care se aplică prin asemănare; părinţii, nefiind căsătoriţi sunt asimilaţi cu soţii despărţiţi prin divorţ şi din această cauză art. 65 C. fam. face trimitere la art. 42-44 C. fam.;
7) în cazul în care unul dintre părinţi a dispărut, a murit, sau a fost decăzut din drepturile părinteşti, iar celălalt părinte este minor sau în imposibilitate de a se îngriji de persoana copilului.
Enumerarea acestor situaţii are un caracter enunţiativ.
3. TITULARUL ACŢIUNII CIVILE pentru încredinţare spre creştere şi educare este minorul, indiferent de vârstă.
Minorul între 14 şi 18 ani - singura persoană din dreptul nostru care are capacitate de exerciţiu restrânsă -, cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui, îşi exercită singur dreptul de a introduce acţiunea şi este obligat să participe personal la judecarea cauzei (vezi art. 105 C. fam. şi art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954).
Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi cei puşi sub interdicţie, fiind lipsiţi de capacitate de exerciţiu, nu pot introduce acţiunea decât prin reprezentanţii lor legali: părinţi, tutore sau curator.
Acţiunea se poate introduce, chiar împotriva voinţei părinţilor copiilor, de procuror ori de autoritatea tutelară, care trebuie să figureze în proces ca reclamant.
în practica judiciară, s-a ridicat problema dacă bunicii materni sau paterni, la care se află copilul minor, au calitate să introducă acţiune pentru a le fi încredinţat copilul spre creştere şi educare, în cazul în care părinţii vădesc dezinteres sau prin comportarea lor pun în primejdie sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului. Opinia este că bunicii nu au o asemenea calitate.
Copilul minor care a împlinit 10 ani trebuie ascultat.
în ceea ce priveşte terţii, se consideră că aceştia nu au calitatea procesuală activă ca, pe calea unei acţiuni în justiţie, să li se încredinţeze lor copiii pe care îi au sub îngrijire de mai mulţi ani, chiar dacă mama lor a decedat, iar tatăl se dezinteresează de ei.
4. CEREREA de CHEMARE ÎN JUDECATĂ. Se cheamă în judecată unul sau ambii părinţi. Cererea este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială domiciliază copilul minor.
în acţiune, în afara numelui, prenumelui şi domiciliului exact al părinţilor şi al copilului minor, trebuie enunţate motivele care justifică luarea măsurii de încredinţare spre creştere şi educare a minorului. Dovedirea motivelor se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.
Citarea şi ascultarea autorităţii tutelare, atât a aceleia de la domiciliul mamei, cât şi a aceleia de la domiciliul tatălui, dacă părinţii copilului nu au domiciliul în aceeaşi localitate, se impune, ea fiind necesară pentru realizarea ocrotirii părinteşti.
Citarea autorităţii tutelare este obligatorie sub pedeapsa nulităţii hotărârii, în timp ce ascultarea autorităţii tutelare nu înseamnă prezenţa efectivă a delegatului său în instanţă. Autoritatea tutelară este însă obligată să trimită instanţei un referat de anchetă socială din care să rezulte condiţiile pe care le pot asigura părinţii copiilor propunând la care părinte să se încredinţeze copiii spre creştere şi educare. Acest referat este obligatoriu, ca şi citarea, sub pedeapsa nulităţii hotărârii.
Prin acţiune se cere şi obligarea părintelui îndatorat la întreţinere, după criteriile examinate. La acţiune trebuie ataşată copia certificatului de naştere al copilului.
| ← Model de cerere de chemare în judecată pentru stabilirea... | Model de acțiune de divorț → |
|---|
Vezi și alte modele de acte:
Comentarii despre Model de cerere de chemare in judecată pentru încredințarea copilului minor
