Model de acțiune de divorț prin acordul soților
| Comentarii |
|
Către Judecătoria_
Domnule Preşedinte, [1]
Subsemnaţii_şi_, cu ultimul domiciliu comun în_, solicităm ca, prin hotărârea ce o veţi pronunţa, să dispuneţi
Desfacerea căsătoriei noastre prin acord
De asemenea, solicităm revenirea soţiei/soţului la numele anterior căsătoriei, acela de_ [4]
Motivele acţiunii sunt următoarele:
Motivele de fapt [5]:_
Temeiul de drept [6]: Ne întemeiem acţiunea pe dispoziţiile art. 373 lit. a), art. 374, art. 382, art. 383, art. 385, art. 396-398, art. 400-402 din Noul Cod Civil; art. 148-151, art. 192, art. 194, art. 195, art. 915-931 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Probe [7]: În dovedirea acţiunii solicităm încuviinţarea probei cu înscrisuri, pe aspectul_
Anexăm: originalul certificatului de căsătorie şi, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul judiciar de_lei. [8]
Semnătura _[9]
Domnului Preşedinte al Judecătoriei [10]_
Explicații teoretice
[1] Natura juridică. Este o acţiune strict personală, prin care se solicită desfacerea căsătoriei pe baza consimţământului ambilor soţi, atunci când sunt îndeplinite cumulativ două condiţii: până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei şi nu există copii minori rezultaţi din căsătorie.
Divorțul prin acordul soților în instanță nu este recomandat deoarece legislația actuală prevede, când soții se înțeleg, modalități mai rapide și mai ieftine de desfacere a căsătoriei. Mai exact, soții pot divorța la notariat, indiferent dacă au sau nu copii minori sau la primărie într-un timp mult mai scurt (30 de zile) și cu costuri mai reduse ca în instanță.
[2] Calitate procesuală activă au ambii soţi, întrucât cererea de divorţ prin acord se formulează de soţi împreună.
[3] Calitate procesuală pasivă nu există, cererea de divorţ prin acord nefiind formulată de soţi unul împotriva celuilalt, ci împreună.
[4] Obiectul acţiunii. Pe lângă capătul principal de cerere privind desfacerea căsătoriei prin acord, soţii pot formula şi capete de cerere accesorii referitoare la numele pe care îl vor purta după divorţ, pensia de întreţinere între ei şi atribuirea folosinţei locuinţei.
De menţionat că soţii pot conveni şi asupra modalităţilor de soluţionare a cererilor accesorii divorţului, caz în care învoiala lor trebuie clar exprimată în cerere.
[5] Motivele de fapt. Se va menţiona:
a) dacă soţii au avut domiciliu comun, iar în caz afirmativ dacă vreunul dintre ei mai locuieşte acolo;
b) faptul că de la încheierea căsătoriei şi până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an, sens în care se va indica data încheierii căsătoriei;
c) faptul că nu există copii minori rezultaţi din căsătorie;
d) dacă ambii soţi sau numai unul dintre ei şi-a schimbat numele de familie prin căsătorie, caz în care se va arăta dacă a intervenit învoiala soţilor cu privire la numele pe care îl vor purta după divorţ;
e) dacă s-au formulat şi alte capete de cerere accesorii divorţului, în afară de cel referitor la nume, se vor menţiona, după caz, fie modalităţile în care au convenit soţii să fie soluţionate aceste cereri, fie condiţiile legale de soluţionare a acestora.
[6]Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 373 lit. a), art. 374, art. 382, art. 383, art. 385, art. 396-398, art. 400-402 C.civ.; art. 148-151, art. 192, art. 194, art. 195, art. 915-931 C.proc.civ.
[7] Probe. Se vor prezenta înscrisuri, fiind obligatorii certificatul de căsătorie şi declaraţie pe proprie răspundere că nu există copii minori din căsătorie.
[8] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru este 200 lei conform art. 15 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.
[9] Semnătura. Cererea trebuie să fie semnată de ambii soţi.
[10] Instanţa competentă.
a) teritorial - este competentă instanţa în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul dintre ei nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei în care se află cel din urmă domiciliu comun instanţa competentă este cea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliul în ţară este competentă instanţa în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul, conform art. 914 C. proc. civ. (competenţă teritorială absolută);
b) material - instanţa competentă este judecătoria, conform aceluiși art. 914 C. proc. civ.
| ← Model de acțiune în anularea căsătoriei | Model de acțiune de divorț din culpa unui soț (pentru motive... → |
|---|








