Art. 915 Noul Cod de Procedură Civilă Cererea de divorţ Dispoziţii comune
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii comune
Dispoziţii comune
Art. 915
Cererea de divorţ
(1) Cererea de divorţ va cuprinde, pe lângă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele copiilor minori ai celor 2 soţi ori adoptaţi de aceştia.
(2) Dacă nu sunt copii minori, se va menţiona în cerere această împrejurare.
(3) La cerere se vor alătura o copie a certificatului de căsătorie şi, după caz, câte o copie a certificatelor de naştere ale copiilor minori.
(4) La cerere se poate alătura, după caz, înţelegerea soţilor rezultată din mediere cu privire la desfacerea căsătoriei şi, după caz, la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.
| ← Art. 914 Noul Cod de Procedură Civilă Instanţa competentă... | Art. 916 Noul Cod de Procedură Civilă Cererea... → |
|---|
Cererea trebuie însoţită de dovada calitâţii de soţi, de cea a existenţei copiilor minori, astfel încât se vor depune, în copie, certificatul de căsătorie al părţilor, respectiv
Citește mai mult
certificatul de naştere al copiilor minori.Trebuie menţionat că legiuitorul a renunţat la condiţia formală care era prevăzută de art. 612 alin. (4) CPC 1865, în sensul ca cererea de divorţ să fie depusă personal de către reclamant preşedintelui judecătoriei, fapt care înseamnă că aceasta ar putea fi depusă ca orice altă cerere de chemare în judecată, fie personal, de către reclamant, fie prin reprezentant legal (mandatar avocat sau mandatar neavocat), cu precizarea că, atunci când ar fi depusă printr-un mandatar neavocat, apreciem că acesta trebuie să prezinte la registratura instanţei o procură autentică specială, dată pentru exerciţiul acestui drept [a se vedea şi dispoziţiile art. 85 şi cele ale 929 alin.(l) NCPC].
2. Proceduri alternative. Cum divorţul face parte din categoria pricinilor care se pot soluţiona şi prin mediere, în ipoteza în care s-a recurs la această procedură alternativă, părţile au posibilitatea de a se folosi de compromisul la care au ajuns, înaintând înţelegerea lor instanţei, simultan cu cererea de divorţ. Ulterior, în privinţa acelor capete de cerere asupra cărora soţii s-au înţeles, instanţa urmează să ţină cont întocmai la pronunţarea hotărârii de divorţ.
Precizăm că, indiferent de tipul de litigiu dedus judecăţii, în acord cu dispoziţiile art. 227 alin. (2) NCPC, instanţa nu poate decât să recomande părţilor să participe la o şedinţă de informare sau să recurgă la mediere, având în vedere caracterul voluntar al acesteia. La mediere se poate ajunge numai în ipoteza în care părţile, de comun acord, solicită să încheie un contract de mediere, în condiţiile art. 45 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.
Totodată, dacă ne situăm în materia divorţului, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile speciale ale art. 64, art. 65 şi art. 66 din Legea nr. 192/2006, care reglementează medierea conflictelor de familie (de pildă: continuarea căsătoriei; partajul de bunuri comune; exerciţiul drepturilor părinteşti; stabilirea domiciliului copiilor; contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor; orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii). Conform dispoziţiilor legii speciale, înţelegerea soţilor privind desfacerea căsătoriei şi modul de rezolvare a aspectelor accesorii divorţului se depune de către părţi la instanţa competentă să pronunţe divorţul, astfel încât textul art. 915 alin. (4) NCPC este deplin corelat cu Legea nr. 192/2006.
Se impun, de asemenea, câteva precizări importante:
- mediatorul va avea în vedere ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, sens în care el trebuie să determine părinţii să se înţeleagă prioritar cu privire la nevoilor copilului, iar în privinţa înţelegerii asupra responsabilităţii părinteşti, separaţiei în fapt sau divorţului, acestea trebuie să nu aducă atingere creşterii şi dezvoltării copilului minor;
- mediatorul, anterior încheierii contractului de mediere sau, după caz, pe parcursul procedurii, trebuie să depună toate diligenţele pentru a verifica dacă între părţi există o relaţie abuzivă ori violentă, de natură a influenţa medierea, ipoteză în care va decide dacă soluţionarea prin mediere este adecvată în astfel de condiţii; totodată, într-un asemenea caz, mediatorul este îndreptăţit să declare procedura de mediere închisă, prin constatarea eşuării medierii, potrivit art. 54 alin. (2) şi art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 192/2006;
- tot astfel, în ipoteza în care pe parcursul medierii mediatorul ia cunoştinţă de existenţa unor fapte ce pun în pericol creşterea sau dezvoltarea normală a copilului ori care prejudiciază grav interesul superior al acestuia, este obligat să sesizeze autoritatea competentă, conform art. 66 din Legea nr. 192/2006.
Dispoziţiile art. 441 NCPC fiind deplin aplicabile, instanţa va lua act de înţelegerea rezultată în urma medierii, întocmai ca de o tranzacţie’. Aceasta poate conduce la stingerea totală sau parţială a procesului de divorţ cu care este sesizată instanţa, după cum înţelegerea respectivă rezolvă doar unele dintre capetele de cerere (chiar dacă este vorba doar de cereri accesorii cererii de divorţ ori doar de capătul principal de cerere privind divorţul) sau le rezolvă în integralitate.
Atunci când părţile au ajuns deja la o înţelegere asupra tuturor cererilor care interesează divorţul lor, este de presupus că ele s-ar adresa cu predilecţie unui notar public sau ofiţerului de stare civilă competent (însă, în cazul acestuia din urmă, numai dacă nu există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, în respectarea art. 375 Noul Cod Civil), pentru avantajul celerităţii procedurii (potrivit art. 376 Noul Cod Civil, există doar un termen de reflecţie de 30 de zile, după trecerea căruia, verificând consimţământul pârâţilor, notarul public sau, după caz, ofiţerul de stare civilă eliberează certificatul de divorţ, fără a motiva culpa soţilor).
Cu toate acestea, nimic nu împiedică părţile să se adreseze instanţei pentru ca înţelegerea lor să fie validată printr-o hotărâre judecătorească, care, deşi are acelaşi caracter autentic ca şi actul notarial, se bucură de o prezumţie irefragabilă de validitate, imediat după ce a dobândit caracter definitiv.
Cu alte cuvinte, nu putem exclude nici ipoteza în care unul dintre soţi poate ataca ulterior, în faţa instanţelor judecătoreşti, certificatul de divorţ emis în condiţiile art. 375-376 Noul Cod Civil, întocmai ca pe orice alt act juridic civil, pentru eroare, doi, violenţă, lipsă de consimţământ, lipsă de discernământ etc. Dintr-o astfel de perspectivă, calea instanţei judecătoreşti pare mult mai sigură.
De altfel, textul art. 915 alin. (4) NCPC nu face nicio distincţie, lăsând să se înţeleagă că părţile pot ataşa rezultatul medierii „cu privire la desfacerea căsătoriei şi, după caz, la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului", deci inclusiv în ipoteza în care au ajuns la o înţelegere cu privire la toate capetele de cerere din acţiunea cu care au sesizat instanţa.
Tot astfel, întrucât legiuitorul nu distinge, înţelegem că părţile (sau doar soţul reclamant, după caz) pot ataşa rezultatul medierii la cererea de divorţ chiar şi în ipoteza în care nu au ajuns la nicio înţelegere, în scopul de a scuti instanţa de a mai invita părţile să participe la şedinţă de informare, potrivit art. 227 alin. (2) NCPC, fără a se aprecia că se aduce atingere dispoziţiilor art. 924 din acelaşi cod, care lasă deschisă posibilitatea împăcării soţilor oricând în timpul procesului de divorţ, chiar direct în faţa instanţei de apel.
3. întâmpinarea. Remarcăm că, faţă de legislaţia anterioară [avem în vedere dispoziţiile art. 612 alin. (5) CPC 1865], când, prin excepţie de la obligativitatea depunerii întâmpinării, în cazul acţiunii de divorţ pârâtul nu era obligat să depună întâmpinare, în actuala reglementare nu mai există o dispoziţie expresă asemănătoare. în aceste condiţii, văzând şi dispoziţiile art. 208 alin. (1) NCPC, rezultă că întâmpinarea devine un act de procedura obligatoriu şi în procedura divorţului, la fel ca şi răspunsul la întâmpinare, a cărui obligativitate decurge din art. 201 NCPC.
Potrivit art. 64 alin. (I1) din Legea nr. 192/2006, introdus prin Legea nr. 115/2012, „Acordurile de mediere încheiate de părţi, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exerciţiul drepturilor părinteşti, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor şi stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient".