Decizia CCR nr. 896 din 25.10.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. I pct. 2 din OUG nr. 32/2011 pt. modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății, excepție ridicată de Orașul Strehaia, prin primar Samion Burcu, în Dosarul nr. 2.426/54/2011 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.0900/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2.426/54/2011, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății.

Excepția a fost ridicată de orașul Strehaia, prin primar Samion Burcu, cu prilejul soluționării acțiunii în contencios administrativ având ca obiect cererea de anulare a poziției nr. 43 din Hotărârea Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național "Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice“ și a poziției nr. 43 din Hotărârea Guvernului nr. 345/2011 pentru aprobarea pentru anul 2012 a Raportului comisiei de selecție a unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte de asigurări de sănătate, precum și a listei acestor unități sanitare, prin care s-a dispus desființarea Spitalului Orășenesc Strehaia, precum și obligarea Casei de Asigurări de Sănătate Mehedinți la încheierea contractului de finanțare a Spitalului Orășenesc Strehaia.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate contravin art. 34 și art. 115 alin. (5) și (6) din Constituție. În acest sens, arată că, potrivit art. 34 alin. (3) din Constituție, "Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii“, iar nu prin acte administrative, așa cum sunt ordonanțele de urgență. În același timp, consideră că a interzice unui spital care a fost ilegal desființat să încheie contracte cu casa de asigurări de sănătate reprezintă o încălcare a dreptului cetățenilor la ocrotirea sănătății și un abuz de drept. În sfârșit, susține că au fost încălcate prevederile art. 115 alin. (5) din Constituție, "deoarece nu se putea respecta termenul de depunere spre dezbatere în 4 zile până la data la care prevederile ordonanței au și fost puse în aplicare, raportul comisiei menționate la art. 245 fiind întocmit și aprobat în 31.03.2011.“

Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, potrivit art. 115 din Constituție, Guvernul este abilitat să adopte acte ce conțin norme cu putere de lege. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2011 a fost emisă în condițiile existenței unei situații extraordinare care impunea adoptarea unor măsuri urgente. Prin acest act normativ nu a fost lezat dreptul la ocrotirea sănătății, ci s-au instituit măsuri de natură a spori disciplina financiară în stabilirea relațiilor contractuale dintre casele de asigurări de sănătate și unitățile sanitare cu paturi. Criticile raportate la dispozițiile art. 115 alin. (5) din Constituție nu relevă probleme de neconstituționalitate, ci aspecte ce țin de aplicarea legii. În sprijinul celor arătate invocă și Decizia Curții Constituționale nr. 555/2012.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2011 reglementează criteriile de selecție a spitalelor în vederea încheierii contractelor cu casele de asigurări sociale de sănătate, în scopul organizării corespunzătoare a activităților din domeniul sanitar prin măsuri care privesc gestionarea modului de cheltuire a sumelor din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și au ca finalitate tocmai protecția dreptului persoanelor la ocrotirea sănătății. Nefiind încălcat dreptul la ocrotirea sănătății, nu se poate reține nici încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție. De asemenea, arată că ordonanțele emise de Guvern sunt acte care au forța juridică a legii. În plus, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2011 a fost aprobată prin Legea nr. 237/2011. În sfârșit, arată că selectarea unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate de către o comisie de selecție numită prin ordin al ministrului sănătății și aprobarea raportului acestei comisii prin hotărâre a Guvernului nu sunt aspecte de natură să aducă atingere dispozițiilor referitoare la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2011, dispoziții potrivit cărora: "Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: "1. La articolul 191, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:

«(9) Bugetele de venituri și cheltuieli ale spitalelor din rețeaua administrației publice locale se întocmesc, se aprobă și se execută potrivit prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și fac parte din bugetul general al unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.»

2. Articolul 245 se modifică și va avea următorul cuprins:

«Art. 245. - (1) Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente, care pot fi în relații contractuale cu casele de asigurări, sunt:

a) unitățile sanitare publice sau private, organizate conform prevederilor legale în vigoare, autorizate, evaluate și selectate în condițiile legii;

b) farmaciile, distribuitorii și producătorii de medicamente și materiale sanitare;

c) alte persoane fizice și juridice care furnizează servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale.

(2) Selectarea unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate se realizează de către o comisie de selecție numită prin ordin al ministrului sănătății pe baza unor criterii obiective aprobate prin același ordin.

(3) Comisia prevăzută la alin. (2) prezintă raportul analizei efectuate și lista unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate. Raportul analizei efectuate și lista unităților sanitare cu paturi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(4) Casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte pentru furnizarea de servicii numai cu unitățile care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății și care nu sunt cuprinse în hotărâre a Guvernului pentru aprobarea raportului comisiei de selecție și a listei unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate.»“

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin următoarelor texte din Constituție: art. 34 referitor la dreptul la ocrotirea sănătății și art. 115 alin. (4)-(6) privind condițiile emiterii ordonanțelor de urgență.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 34 alin. (3) din Constituție stabilesc, într-adevăr, că "Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii“. Textul constituțional are în vedere termenul de "lege“ stricto sensu, astfel că este justă afirmația autorului excepției potrivit căreia actele administrative nu ar putea reglementa aceste materii decât în plan secundar, pentru punerea în aplicare a legii.

Cu toate acestea, Curtea observă că, deși sunt emise de către Guvern, ordonanțele simple și cele de urgență nu pot fi privite ca simple acte administrative, de reglementare secundară, ci reprezintă o expresie a delegării legislative, procedură excepțională prin care Guvernul se substituie în prerogativele Parlamentului, putând astfel să reglementeze primar, să modifice sau să abroge reglementări existente. În acest sens este Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995.

Mai mult, în urma aprobării prin lege a ordonanței aceasta se va transforma dintr-un act de natură legislativă al puterii executive într-un act legislativ edictat de puterea legislativă.

Totodată, Curtea reține că prevederile de lege supuse analizei de constituționalitate stabilesc condițiile pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente pentru a fi în relații contractuale cu casele de asigurări, precum și modalitatea de selecție a acestora. Aceste criterii urmăresc ca accesul la fondurile de asigurări de sănătate, constituite în mare parte din contribuția asiguraților, să se realizeze doar de către acei furnizori care îndeplinesc un anumit standard de calitate a serviciilor și produselor furnizate, astfel încât să se asigure o cât mai bună protecție a sănătății populației. O astfel de reglementare nu poate fi interpretată decât ca o expresie a prevederilor art. 34 din Constituție, contrar celor susținute de autorul excepției.

Așa fiind, Curtea constată că sunt lipsite de temei criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 34 din Constituție.

Pentru aceleași rațiuni Curtea constată că sunt lipsite de temei și criticile de neconstituționalitate raportate la dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 115 alin. (5) din Constituție, Curtea observă că aceasta pune în discuție, în realitate, o problemă de aplicare a legii, respectiv faptul că, în practică, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2011 ar fi fost aplicate de la o dată anterioară intrării sale în vigoare. Or, aspectele ce țin de aplicarea legii revin competenței instanței de judecată, iar nu celei de contencios constituțional.