Decizia CCR nr. 520 din 12.12.2013 referitor la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Constantin Rafailă în Dosarul nr. 949/333/2013 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 401D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 477D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Caras în Dosarul nr. 3.061/2/2013 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 477D/2013.

La apelul nominal răspunde autorul excepției de neconstituționalitate, prezent personal, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că Dosarul nr. 477D/2013 este la al doilea termen de judecată.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 477D/2013 la Dosarul nr. 401D/2013.

Partea prezentă și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 477D/2013 la Dosarul nr. 401D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate invocate în Dosarul nr. 477D/2013, care arată că prevederile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală îngrădesc dreptul părților de a exercita căile de atac prevăzute de normele de procedură penală, încălcând accesul liber la justiție și contravenind, în acest fel, dispozițiilor art. 21 din Constituție și celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se susține, de asemenea, că textele criticate permit judecătorilor care soluționează plângerile formulate potrivit prevederilor art. 278 din Codul de procedură penală să se situeze mai presus de lege, prin pronunțarea unor soluții bazate pe criterii subiective, soluții ce nu pot fi recurate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se susține că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală au ca scop evitarea tergiversării soluționării cauzelor și că au fost adoptate de legiuitor în limitele competenței sale constituționale. Se arată, totodată, că art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție doar în situația examinării vinovăției în materie penală și că nu există o normă de drept european sau o dispoziție constituțională care să prevadă dublul grad de jurisdicție pentru situația invocată de autorul excepției de neconstituționalitate. De asemenea, se susține că, în măsura în care deține noi date cu privire la săvârșirea unor fapte de natură penală sau referitoare la alte persoane implicate în comiterea unor astfel de fapte, inculpatul poate formula plângere penală în acest sens.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 617 din 28 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 949/333/2013, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Constantin Rafailă într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs promovat împotriva unei sentințe penale de respingere a unei plângeri formulate împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

Prin Sentința penală nr. 279 din 19 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3.061/2/2013, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Caras într-o cauză având ca obiect soluționarea unui plângeri formulate împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prin rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în primă instanță cu privire la soluționarea plângerii formulate împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a modificării art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sunt încălcate prevederile constituționale și cele convenționale referitoare la accesul liber la justiție, la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Se arată că inadmisibilitatea recursului încalcă principiul exercitării căilor de atac și dispozițiile referitoare la înfăptuirea justiției reglementate la art. 124 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, contravenind, totodată, dispozițiilor art. 24 din Constituție referitor la dreptul la apărare. Se susține că este încălcat, în acest fel, și principiul egalității în drepturi a cetățenilor, fiindu-le oferită doar unora dintre aceștia posibilitatea promovării căilor de atac prevăzute de lege, precum și dispozițiile art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Se arată, de asemenea, că prevederile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală contravin și dispozițiilor art. 6 din Convenție, prin neasigurarea garanțiilor procesuale specifice dreptului la un proces echitabil.

Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 401D/2013, opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală neîncălcând prevederile constituționale și pe cele convenționale invocate de autorul excepției. Se arată că textele criticate nu restrâng dreptul părții interesate de a se adresa instanței, de a formula apărări și de a se prevala de toate garanțiile specifice asigurării dreptului la un proces echitabil.

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în Dosarul nr. 477D/2013, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituționale și celor convenționale invocate de autorul excepției, nu limitează și nu înlătură drepturi fundamentale prevăzute în Constituție. Se mai arată că procedura reglementată prin art. 278¹din Codul de procedură penală are ca obiect verificarea legalității și temeiniciei soluției dispuse de procuror, potrivit dispozițiilor art. 277 și 278 din Codul de procedură penală, și nu judecarea fondului cauzei penale, aspect ce justifică rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în primă instanță. Se arată, de asemenea, că, în varianta reținerii cauzei spre judecarea fondului, dispozițiile privind judecata în primă instanță și în căile de atac se aplică în mod corespunzător, părților nefiindu-le restrâns dreptul de a se adresa instanței, de a formula apărări, de a exercita căile de atac prevăzute de lege și de a beneficia de toate garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil. Se susține că textele criticate nu contravin principiului egalității în drepturi, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia unor situații juridice diferite le poate fi aplicat un regim juridic diferit, și nici accesului liber la justiție, reglementat la art. 21 din Legea fundamentală, care nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție. Se susține, totodată, că prevederile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare, întrucât nu înlătură posibilitatea petenților de a beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege în realizarea acestui drept. Se arată, de asemenea, că textele criticate nu încalcă art. 52 din Constituție care prevede dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, nefiind contrare nici dispozițiilor constituționale ale art. 129, potrivit cărora căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 62 din 31 ianuarie 2012, nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012 și nr. 181 din 28 martie 2013.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală asigură accesul liber la justiție, tocmai prin faptul că persoanei vătămate prin soluția de netrimitere în judecată pronunțată de procuror îi este oferit dreptul de a formula plângere în fața unei instanțe de judecată, în vederea controlului legalității și temeiniciei acestei soluții. Se subliniază, însă, că dreptul de acces la justiție nu semnifică accesul la toate instanțele de judecată și nici asigurarea în toate categoriile de cauze, indiferent de obiectul acestora, a dublului grad de jurisdicție. Se susține că acesta din urmă este obligatoriu a fi asigurat doar în cauzele penale ce au ca obiect raporturi penale de conflict, or, în cazul plângerii formulate conform art. 278¹din Codul de procedură penală, obiectul judecății îl constituie legalitatea și temeinicia actului procesual de netrimitere în judecată. Se arată, de asemenea, că caracterul echitabil al procedurii de judecată este asigurat prin neaplicarea dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală hotărârilor deja pronunțate în primă instanță, acestea urmărind, totodată, un scop legitim, acela al asigurării celerității judecării cauzelor. Se susține că textele criticate nu contravin nici prevederilor art. 24 din Constituție referitoare la dreptul la apărare, care este un drept circumscris cadrului procesual, neputând fi conceput într-o cale de atac nereglementată de lege. Se arată că, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, căile de atac se exercită în condițiile legii, stabilirea lor fiind atributul exclusiv al legiuitorului.

Avocatul Poporului susține că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Se arată că textele criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat la art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenție, și nici dreptul la apărare prevăzut la art. 24 din Constituție, întrucât nu înlătură dreptul părților de a beneficia de garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil, judecat de o instanță independentă și imparțială, a cărei competență este stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Se susține că eliminarea recursului împotriva sentinței de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de caracterul special al procedurii instituite prin art. 278¹din Codul de procedură penală și are ca scop asigurarea celerității procesului penal. Se arată, de asemenea, că atât competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, cât și exercitarea căilor de atac sunt prevăzute prin lege, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se mai susține că textele criticate nu înlătură posibilitatea părților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin normele de procedură penală, în cadrul unui proces public, judecat de o instanță independentă, imparțială, stabilită de lege, într-un termen rezonabil. Se subliniază faptul că nicio prevedere a Legii fundamentale sau a actelor normative internaționale nu prevăd dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză și că, potrivit art. 129 din Constituție, părțile și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.“

Se susține că prevederile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției și ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate, respingând ca neîntemeiate excepțiile invocate, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, se rețin: Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, Decizia nr. 977 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, și Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 22 mai 2013.

Prin Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală și a statuat că între textele criticate, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, și prevederile din Legea fundamentală și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorii excepției nu poate fi reținută nicio contradicție, întrucât stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“), ca, de altfel, și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai prin lege“.

Prin aceeași decizie Curtea a reținut că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea părților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Curtea a constatat că nicio prevedere a Legii fundamentale și a Convenției invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, Curtea a statuat că art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Cu același prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

Referitor la invocarea, ca temei al excepției de neconstituționalitate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a constatat că o atare încălcare nu poate fi reținută, întrucât principiul egalității cetățenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

Pentru motivele arătate, Curtea a reținut că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziei invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea constată că, raportat la jurisprudența Curții Constituționale în materie, critica autorului excepției prezintă ca element de noutate doar invocarea dispozițiilor art. 52 din Legea fundamentală cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, critică ce nu poate fi reținută, întrucât, pentru considerentele mai sus invocate, nu poate fi constatată o încălcare de către vreo autoritate publică a unui drept sau interes legitim al autorului excepției, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, și nici existența în cauză a unei erori judiciare.